Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă duc înapoi, spre trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape (2021)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei să fii poet...

În pragul neuitării spre seară se adună
pe o retină falsă cu umbre din trecut,
iubitele rebele în straie de minciună
să-mi pună vrăji amare în apa de băut.

Eu le aştept pe toate, la ora cuvenită,
să le aduc aminte de frustele trădări
lasate dimineaţa în inima-mi rănită
când una după alta mă părăseau în zori.

Doar una dintre ele voia să mai râmână,
otravă să îmi toarne în visul hibernal,
cu un pocal de aur descoperit pe lună
de cel numit Oreste, călare pe un cal.

De ar veni şi astăzi, cu vrăja-i selenară
repusă în pocale cu vinuri din zenit,
aş aştepta cuminte pe banca de afară
cu dorurile toate venind din infinit.

E vremea să ajungă, îmi zic fără răbdare,
cu gândurile-ntinse pe umbre de regret,
dar mă ridic îndată, văzând că nu apare –
ce încurcată-i viaţa de vrei să fii poet!

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 16.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima oră

La marginea nopţii întârzie somnul
în gândul rămas lângă uşă stingher
pe franje de karma ce umplu ecranul
cu doruri căzute de-a valma din cer.

Le văd la fereastră venind încărcate
cu dulci amintiri regăsite-n trecut,
ce vor să-mi aducă, pe căi neumblate,
surâsul jertfit într-un ultim sărut.

Iar buza-mi crispată, rămasă rănită
în visul ce-ţi caută umbra prin cer,
mai tremură încă, de-atunci neoprită,
sub ochii-mbrăcaţi în armură de fier.

Se scurge-n pendulă şi ultimă oră
în care speranţa mă duce-n trecut
să-mi caut destinul privind de la proră,
bătrân marinar pe vapor nevăzut!

poezie din revista on-line Logos & Agape (21 octombrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău...

Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ţi fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.

Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îţi doresc să fii ferice,
Cuvântul... nu ţi-e cunoscut.

Ridică-te şi zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni şi lacrimile mele
Să ai cu tine un... ajutor.

Ridică-ţi fruntea fără frică,
Tot ce ţi-e dat, ce-ţi este scris,
Viaţa-i dură, te ridică
Sau te-adânceşte spre abis.

Ridică-ţi fruntea şi-nţelege,
Destinul are drumul său,
Viaţa are doar o lege,
N-o poţi schimba. Îmi pare rău"...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul cel nou

E noapte târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur, aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.06.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre absolut

Stâncă neclintită din lăuntrul meu,
pe un colţ de suflet lepădat de ură,
lasă-mă să-ascult celesta uvertură
a destinului trimis de Dumnezeu,
să mă las pătruns de vraja infinită
a cântărilor venite-n prag de seară
din arcuşurile-ntinse-ntâia oară,
pe viori de foc, în zarea adormită.

Dă-mi Tu, Cerule, voinţă si tărie,
plin de hotărâre să pornesc la drum
alungând din gând perdele de fum,
adunate-n ezitarea-mi prea târzie,
şi pătruns mereu de tainele celeste
să alung pe veci himera nevăzută
care stă ascunsă-n ziduri de redută
să-mi arunce-n hău mirifica poveste.

Cerule, îmbracă-mă în karma sfântă,
ca prin harul ce îmi luminează firea
cu destinul să ating nemărginirea,
să aud în vis doar îngeri care cântă.
Omule ce mergi prin lume lângă mine,
de te uiţi şi vezi în cale doar pustiu,
ţine-te de braţul meu..., ce încă-i viu,
să privim smeriţi spre ziua care vine!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 09.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi (Tatalui meu - in memoriam)

Cu ochii in lacrimi privesc inspre cer,
Dar totu-i neant si vesnic mister.
Nu pot printre stele sa vad, cat as vrea,
O lumina s-apara in viata mea.

Cu ochii in lacrimi atunci spre Pamant
Astept in zadar o adiere de vant,
Sa-mi mangaie sufletul cel pustiit
In aprige ceturi invaluit.

Cu ochii in lacrimi, cu privirea arzand,
Spre mare ma-ntorc, s-astept un cuvant,
Dar valuri de gheata a moarte izbesc
Sa fie moartea un lucru firesc?

Cu ochii in lacrimi, cu moartea in gand,
Cu inima grea, cobor in mormant.

poezie de Alex Dospian (2007)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karma

Tot timpul duc o umbră după mine,
prieten..., sau duşman necunoscut?
nici de aproape nu o văd prea bine,
celesta-mi vrajă..., făr' de început!

De cum se plimbă soarele pe boltă
ea se întinde altfel pe pământ,
mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,
ar şi vorbi dacă-ar avea cuvânt.

Să fie oare umbra mea cea dreaptă
sau doar al karmei nevăzutul chip,
urcând cu mine treaptă după treaptă
pe munţi înalţi sau bancuri de nisip?

Când norii grei în ceruri se adună
ea mă veghează dinlăuntru meu –
s-aşază-n sufletu-mi speriat cunună
cu harul sfânt trimis de Dumnezeu.

Iar liniştea cea calmă se întinde
peste Destinul reîntors la mal,
o pacea nesfârşită mă cuprinde
iar karma-n suflet urcă val cu val.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 01.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

ALESUL
(Corneliu Neagu, 28.07.2022)

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.

Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.

Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.

Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venit de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de Corneliu Neagu din Timp si destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti,2018
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să mor sperând

Încă o toamnă a trecut
Şi toate frunzele-au căzut,
Iar anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată „trec” şi eu,
Îmbătrânesc şi-mi pare rău
Că nu mai cunoscut.

De sărbători eu aşi fi vrut
Să vii să-mi dărui un sărut,
Să vii, un: „La mulţi ani” să-mi spui,
Că sunt „orfan” al nimănui,
Să nu mai rătăceşti „haihui”,
Dar „Tu”, n-ai vrut.

Nu vrei în suflet să-mi revii,
Deşi de zeci de ani o ştii,
Că te-am iubit şi te iubesc,
Să-mi fii aproape o doresc,
Speranţele mereu îmi cresc,
De ce nu vii, de ce nu vii ?

O…Vino iar iubirea mea,
Te-aştept şi te voi aştepta,
Să mă priveşti şi zâmbitor,
Să-mi spui cuvântul: - „Te ador”,
Nu pot scăpa de al tău dor
Şi nu te pot uita „.

Dar în zadar aştept plângând
Şi rugă-n „ceruri” adresând,
Destinul meu nu are „Zel”,
Nu are milă, e „mişel”,
Are în schimb un singur „Ţel”,
El vrea să mor sperând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja visului pierdut

Parfumul delicat al florilor de tei
ne adâncea în vrajă siderală
a paşilor rămaşi pe lungile alei
la marginea vacanţelor de vară.

O, cum s-au dus acele zile înapoi,
spre zările de timp nemărginite,
lăsând-ne doar teii la ferestră goi
şi frunzele din parcuri vestejite!...

Iar de te caut câteodată în trecut,
văd chipul tău în rama neuitării,
sub vraja dulce-a visului pierdut
întors din drum pe-aripa înserării.

Miraje noi se-ntorc în fiecare zi,
rescrise într-o magică-ntrebare,
pe care o aud: "a fi sau a nu fi?",
când umbra ta în asfinţit dispare.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget rănit

Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot aşteptând să vină o schimbare,
pentru a-şi găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire –
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.

Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău ameţitoare.
Iar mutele speranţe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să ştiu
de ce te-ntorci mereu în amintire.

Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,
rupând tăcerile din vechiul paradis
când oazele ne cheamă încă-odată.
Se redeschid speranţele din visul meu,
văd palmierii fremătând în vrie,
pe cerul vieţii-n arcul unui curcubeu
văd semnele de toamnă timpurie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 14.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul dintre meri

De sus de pe deal coboram în derivă,

tăiam serpentinele-n curbe pieziş,

nimic nu părea să îmi stea împotrivă,

scrâşnea anvelopa rulând în pietriş.

Zăream acareturi urcând dintre meri,

cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,

şi râul curgând printre plopii stingheri

cu unde pictate în mov sidefiu.

E hanul – şoptea din adâncuri o voce,

te-aşteaptă s-ajungi la masă bogată –

creştea dinlăuntru o foame precoce,

iar drumul părea mai lung, dintr-odată.

Vedeam cum se-ntinde alene în zare

oraşul în care cândva m-am născut,

părea, dintre meri, în apusul de soare,

doar umbra rămasă din visul pierdut.

Pun capul pe masă şi gândul mă duce

spre casa străbună, în zbor neoprit,

mă simt readus peste timp la răscruce,

privesc înapoi şi rămân împietrit.

Copilul timid, ce pornise în viaţă,

renaşte în mine, venind din trecut,

vrăjit de mirajul apus se agaţă,

dar moare-n prezentul complet neştiut.

O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,

părinţii şi fraţii plecat-au demult,

din ceruri renasc, prea sfântă icoană,

voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!