Epitaf pentru o doamnă drăguţă...

Epitaf pentru o doamnă drăguţă
Orele i-au fost firişoare-aurite de nisip
Desfăşurate-n franjuri, în vârtejuri şi-n inele;
Alunecându-i calde, anotimp după anotimp,
Din mâini; înfipte-n zidurile unor mici castele.

Zi strălucitoare peste zi strălucitoare
Rostogolite-n debandada unui curcubeu,
Pentru că ea le-a catapultat, nerăbdătoare,
Pe toate-n rigola actului extemporaneu.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o doamnă drăguţă

Orele i-au fost firişoare-aurite de nisip
Desfăşurate-n franjuri, în vârtejuri şi-n inele;
Alunecându-i calde, anotimp după anotimp,
Din mâini; înfipte-n zidurile unor mici castele.

Zi strălucitoare peste zi strălucitoare
Rostogolite-n debandada unui curcubeu,
Pentru că ea le-a catapultat, nerăbdătoare,
Pe toate-n rigola actului extemporaneu.

Lăsaţi-i o floare pe mormânt şi vedeţi-vă de drum,
Scutiţi-o de-a milei voastre greutate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

Puneţi-i pe mormânt un tânăr trandafir
Şi lăsaţi-o-n pace, scutită de-a milei solidaritate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum în cimitir
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

* Ultima strofă este inscripţionată pe piatra funerară a scriitoarei şi omului de spirit
care a fost Dorothy Parker.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia cu acuarele [The paint box]

Am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare.
Am avut o cutie
Cu culori calde, reci, strălucitoare.

N-am avut roşu pentru răni şi sânge,
Nici negru pentru orfanul care plânge.
N-am avut alb pentru al morţilor chip,
Nici galben pentru arzătorul nisip.

Dar am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare.
Am avut o cutie
Cu culori calde, reci, strălucitoare.

Portocaliu, pentru viaţă şi-ai bucuriei fiori,
Verde, pentru mugurii ce dau în flori,
Albastru, pentru cerul senin şi luminos,
Şi roz pentru odihnă, vis frumos.

Am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare,
Şi-am pictat pacea pe o pânză mare.

poezie de Tali Shurek, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul s-a născut din clipe încrâncenate pentru a oferi vieţii armonia necesară, însă omul a devenit cu bună ştiinţă ostaticul unui anotimp inventat de el.
Planeta nu are nevoie de inteligenţă artificială, ci de fondul autentic al omului; Pământului îi este dat să fie pământ după înfăţişarea anotimpurilor care i-au fost date.

Camelia Opriţa în Omul a făcut din ştiinţă armă de distrugere, jurnal (aprilie 2020)
Adăugat de Dobrin Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inele, inele

o trăsură moale petrecea coconi
le ieşea pădurea în întâmpinare
dacă are cine n-are
nevoie de ele
partituri sau castele
daţi-le celor afoni

cosea litere la cuvinte
cum cârpeşti ciorapii copiilor
toată grija viilor
nu ne ieşea noaptea din minte

inele de glezne inele de mâini
inele de nas inele de urechi
cuvintele sunt noi înţelesul vechi
destine frământate ca aluatul de pâini

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbrele unui alt anotimp

curăţ pământul de frunze
îl pipăi ca pe o rană apoi
măsor distanţa dintre mine şi umbră
şi-ncet cobor înlăuntru
în jur nimeni
parcă
a dispărut şi orizontul
cu fiecare zi
mă afund tot mai mult
îmi iau şi singurătatea cu mine
pentru atunci când lacrima
îmi va sculpta în piatră
liniştea
dintre ceea ce am fost şi sunt

un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

DOROTHY PARKER
Dacă vrei să ştii ce crede Dumnezeu despre bani, atunci
priveşte-i pe cei cărora le dă.

citat din Dorothy Parker
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul celor cinci coroane

Regină-mi eşti, iar eu ţi-am pus coroană
S-o porţi, cu mine-alături, peste-un timp
Ce-l cred nu doar o viaţă pământeană
Ci, într-o veşnicie, anotimp.

Iar tu, strălucitoare, mi-ai zâmbit
Şi mi te-ai oferit cu totul mie,
Apoi coroana ai înlocuit
Cu-a timpurilor ce vor fi să fie.

Le-ai tot schimbat, le schimbi şi-acum, mereu,
Dar îmi rămâi aceeaşi tu, cea care
Le împleteşti cu fir de curcubeu
Punând culoarea lui în fiecare.

E iarăşi toamnă – timp de-ncoronare
Cu ruginiu, cu galben şi cu... eu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele – poem diamant

strălucitoare
pe cer
ca şi Soarele
dar mult mai îndepărtate
în galaxia noastră şi-n altele...
cu cozi, inele, sau căzătoare
în fiecare noapte
încântând privirile
oamenilor

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de iubire

Sângerează de jar
Vulcanii de nectar...
Arde mocnit, în afară şi în mine,
Anotimp de iubire.
Râu de stele coboară
Peste gânduri vibrând în cascade,
În ochi de fecioară.
Un univers de săruturi,
Un evantai de zâmbete calde,
Vioara-ncolţind din pământul
Ce freamăt de vară împarte...
Un semn izvorând din pământ,
Un imperiu-cuvânt.
Caleidescop de petale,
Doar spinii tăcerii
Aleargă pe tălpile goale.
Iubesc trandafirii!
Prin spini îmi împletesc vise...
Se-nalţă iubirea
Pe catafalc de poeme nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui judecător

Rolul astăzi i se schimbă,
Totul s-a sfârşit şi gata!
Crucea i-au făcut-o strâmbă,
Cum i-a fost şi judecata!

epitaf epigramatic de Mihai Sălcuţan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea sufletească e liniştea unor sentimente rămase în amintire.

citat din Dorothy Parker
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară viziune

aştept un anotimp
un simplu anotimp
ce nu-şi găseşte vamă
în nisipul fierbinte
în albul val ajuns la ţărm
ucis de-atâtea îndoieli

eu îmi doresc un anotimp altfel
un ceas care să-mi sune la uşă
mai multe primăveri
în noaptea gheţii

atunci şi pietrele vor înflori
din umbre mirosind a spaimă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul de nisip

Am construit un castel de nisip
timp infinit pentru fundament
cărămizi mici
mai mici
tot mai mici
una sub alta
era minunat castelul nostru de nisip
dar a venit un val
să începem iar acest joc estival
răspunde, vreau să ştiu

poezie de Garlonta Gabriela din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de lumină

Ochii ating prin cuvinte nemărginirea,
Cuprinzând eclipsele de soare,
Inscripţionate pe retina înfiptă pe cer.
Vântul mângâie pleoapele,
Iar adierea genelor vorbeşte cu sufletul nostru,
În alfabetul tăcerii.
Este un anotimp, în care nisipul alunecă
Pe frontispiciul păcii şi al iubirii.
Ne strigă universul cu taina fiecărei păsări,
Ce umbreşte pleoapele îngheţate.
O clipă ne ascundem în noapte,
Pentru că doar acolo, visele devin realitate şi tihnă.
Anotimp de lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru un hoţ

Cu milioane, sute,
Inele, brâu cu ţinte,
De mână-a fost mai iute
Decât a fost la minte.

epitaf epigramatic de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castele de nisip

Chiar dacă la şcoală ai învăţat,
Castele de nisip pe malul mării să nu-ţi faci,
Dorinţa şi curiozitatea de câte ori te-au îndemnat
Castel de nisip minunat să-ţi faci!
Chiar pe malul mării ţi l-ai înălţat
Şi într-o excepţie ai sperat,
Ca Luna la maree, de dragul castelului tău, să fi renunţat
Şi castelul tău să-l fi cruţat!
Dar, oricâte speranţe în suflet ai avut,
Natura cuvântul legii şi l-a spus
Şi castelul de nisip, oricât de frumos
De maree a fost distrus!
Iar eu stau mirată şi mă intreb:
Omul de ce tot încearcă
Pe malul mării castele de nisip să-şi facă?

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să ştii ce părere are Dumnezeu despre bani, nu trebuie decât să te uiţi la cei cărora le-a dat banii.

citat din Dorothy Parker
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

,, A fost odată ca niciodată...,,
aşa începe orice basm
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat.
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărţeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Şi se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniţi, trei....
Opriţi! Ce faceţi? Socotiţi?
Aţi apucat iubirea lor de un capăt
şi-o faceţi ghem fără să ştiţi?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniţi amândoi.
Ea +(plus) infinit la un capăt de lume,
el -(minus) infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naşte rar
nici odată pe an măcar...
dar..
povestea lor nu are sfârşit.
Pentru că durează,
cât credeţi?
un infinit!

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!