Vitele în noaptea de Crăciun

Ajunul Crăciunului. Bate de miezul nopţii.
"Acum în saivan toate-s în genunchi,"
A spus un bătrân, iar noi stăteam cu toţii
Strânşi în jurul jarului din cămin, mănunchi.

Ni le-nchipuiam pe-acele blânde şi umile vite
Îngenuncheate-n aşternutul lor de paie moi...
Şi nimănui o clipă nu i-a trecut prin minte
Că nu ar fi aşa. Era credinţă-n noi.

Asemenea fantezii candide puţini oameni, presupun,
Mai au în aceste zile! Şi, totuşi – se prea poate –
Dacă cineva mi-ar spune-n Noaptea de Crăciun,
"Hai, vino să vezi cu ochii tăi vitele îngenuncheate,

Ca-n saivanul din vâlceaua ninsă de cu seară
A copilăriei noastre dintr-o margine de sat,"
Aş ieşi cu el în întunericul de-afară
Cu speranţa că ceea ce spune e adevărat.

poezie celebră de Thomas Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Trecură două umbre adinioarea, chiar.

Ochii le erau morţi şi buzele muiate,
Şi abia li se-auzeau cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Nălucile-nviară din nou trecutul iar.

- Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii?
- Să mi-l mai amintesc acum, de ce mai ţii?

- Dar inima-ţi mai bate, gândind la mine? Tu,
În visurile tale, mereu mă mai vezi? – Nu.

- Ah! Zilele frumoase şi fericite, toate,
Când, gură-n gură stam înlănţuiţi! - Se poate.

- Ce-albastru era cerul speranţei, luminat!
- Speranţa a fugit spre ceru-ntunecat.

Şi ei mergeau aşa, prin ierburi răscolite.
Şi noaptea doar ghicea cuvintele şoptite.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihail Cruceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, aţi rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-şi ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-şi descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Priveşte şi nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s aşa,
Inima ta ştie şi crede, ea singură te poate-nvăţa
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ţie, acum, în ochii tăi mari şi albaştri, îşi lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepţi, doar în genunchi, şi cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toţi în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neştearsă;
Priveşte dar şi lasă-ţi ochii deschişi larg spre cer, şi crede tot visul iernii sfârşite,
Pe braţele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de Alexandru Răduţ (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai vino, iubite

Hai vino, iubite, să guşti fericirea
Te-aştept liniştită în camera mea
Cu atingeri moi de catifea
Chem şoaptele nopţii s-apară
Mă las cuprinsă de tainicul fior,
Încălzită de dorinţe şi de dor.
Gemând uşor cu glasul stins.
Mie foame tot mai mult de tine
Fură-mă din lumea mea
Iţi dau în gând îmbrăţişarea
Când frământaţi de doruri,
Trăim din amintiri amoruri.
Să fim o lume cu lumea din noi...
Dar totuşi numai eu cred în noi doi
Secundă şi clipă în suflete goi...
Dar noaptea, şi ea m-a trădat
Zorii ca pe o stea mi te-au luat
N-a fost decât un vis
La revărsarea zorilor, tu ai plecat.
Curând dorul în vise se-mbracă
Şi naşte dorinţi rând pe rând
Din secundele ce-ncet se scurg.
Eşti iubitul vieţii mele,
cu tine aş pleca departe...
printre sutele de stele....
spre altă lume...
Păcat că nu se poate.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cad frunzele

"Vă voi povesti cum cad frunzele toamna târziu,"
Le-a spus copiilor săi Arborele cel Mare:
"Sunteţi somnoroşi, micuţilor Brun şi-Auriu,
Da, scumpă Roşioară, somnoroşi. Prin urmare,
A venit timpul să mergeţi la culcare."

"Ah!" implora, prostuţă, fiecare frunză îmbufnată;
"Vrem să mai zăbovim, s-ascultăm bondari melodici;
Ia aminte de mâhnirea noastră, iubite Tată!
E-aşa plăcut în aceste zile, din ce în ce mai mici,
Iar noi, noi nu vrem să plecăm de aici."

Astfel că, fericite pentru încă o zi,
Frunzuliţele s-au agăţat strâns de marele Copac
Şi cu rumeni obrăjori au valsat, mii şi mii,
Răsucind-se în şuierul vântului buiac,
Glumind şi hârjonind-se după bunul lor plac.

"Poate că marele Copac se va-ndura şi ne va da pace,
Şi poate vom rămâne aici până la primăvară
Dacă-l rugăm şi-l măgulim, şi-i spunem tot ce-i place."
Dar marele Copac, ascultându-le şoapta flecară,
A surâs la neliniştea frunzelor în prag de seară.

"Hai, copii, gata, de-acum cu toţii la culcare;"
Şi,-nainte ca rugăciunile să-şi fi spus,
A dat din cap, şi-n lung şi-n lat, ca la o chemare,
Fluturând şi susurând, fără cuvinte-n plus,
Frunzuliţele au început prin văzduh să zboare.

Le-am văzut întinse-acolo pe pământ liniştite foarte;
Aurii şi roşii, păreau nişte fluturaşi strânşi împreună
Lângă foc parc-aşteptând ca cineva de departe,
Să vină cu cearşafuri împletite din raze moi de lună
Şi să le înfăşoare-n patul primitor de humă.

Marele Copac, golit de frunze, a zâmbit privind în jos;
"Noapte bună, micuţe frunze" a îngânat;
Iar de la picioarele lui fiecare copil somnoros
A răspuns "Noapte bună" şi-apoi a murmurat
"E-atât de plăcut aici la noi în pat."

poezie de Susan Coolidge, 1835 - 1905, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi i-aş recunoaşte dintr-o mie
Mi-au răpit fără efort inima din piept.
Ochii tăi sunt muza din fiecare poezie
Să-i revăd cu nerăbdare acum aştept.

Ochii tăi mi-au dat lumea peste cap
Din cauza lor sunt prizonierul nopţii,
Iar de emoţii inima mea o ia la trap...
În acest caz vreau sentinţa definitivă a sorţii.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 martie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dezastrul de pe piaţă

Hai paiaţă joacă-ţi rolul
Îmbrăcat în haine moi
Să-ţi aduci şi tu obolul
Vremurilor astea noi

Spune-ne să te privim
Să ne recunoaştem gena
Când te-or duce, aferim
Să laşi singură arena

Câte vorbe otrăvite
Ţi-au ieşit ţie din gură
Omorai un lan de vite,
Umpleai grâul de mălură

Şi-un cuvânt pe altu-l spală
Poate înghite tata moşu'
Ptiu, mai maimuţă tropicală
Că mai ai şi fundul roşu!

Fără jenă, fără teamă
De atâtea muşcături
Dacă Mişa te mai cheamă
Prin sughiţ şi lătrături

Hai retrage-te din ringuri,
Calcă tu niţel aiurea
Şi-ai să vezi cum rămâi singur
Şi-o să-ţi cadă în cap pădurea!

Cin' ţi-a spus să mai rămâi
Ca momâia la fereşti
Să te ierte cei dintâi,
Să încerci iar să ne prosteşti?

Cât acces, atât success
Tu dă vina iar pe noi
Numai musca de pe fes
O cunoaştem amândoi

Poate vrei şi vreo statuie
Cu, de frâu ţinându-ţi calul!
Dacă n-o să fie, nu e
Supărare cu muscalul?

Cine-alege umbra în lege
În zadar îşi vrea alură
Şi statuie de statură
Comparabilă c-un rege!

Lasă vorba giurumeaua
Rupe-te cât mai e timp
Că te bate tinicheaua
Şi te scoate din olimp!

Hai paiaţă, intră în rol
Dacă te-au adus în faţă
Adu-ţi şi tu un obol
La dezastrul de pe piaţă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA TRĂDĂRII

Pentru c-au vrut, la votare,
S-aibă scorul cel mai mare,
Papagalul şi un bou,
Fiecare un erou
Al partidului în care
Era lider din născare,
Au decis, nu prin instanţă,
Să formeze-o alianţă,
Pentru a conduce-n sat.
Şi aşa s-a întâmplat.
Animalele prostite,
Au votat ca orice vite,
În speranţa că-aliaţii
Vor fi-n Parlament ca fraţii
Şi vor da legi bune-n stat,
Pentr-un trai îmbelşugat.
Iată, însă, din savană,
Leul, jinduind la slană
De oi şi berbeci din sat,
Pe bou l-a şi contactat
(Că-avea minte-napoiată),
Să-i dea raţia visată.
I-a promis că-l va susţine
Să ajungă el mai bine
Şi-n sat, să fie, normal
Mare, fără papagal.
Papagalul însă-a dus
Tratative cu un urs,
Ce poftea şi el la oi.
Astfel că, trădând, cei doi
Au rupt alianţa lor,
Vânzând un întreg popor!

Iar MORALA, prin urmare,
Ne arată ce oroare
E s-alegi, cum facem noi,
Între papagali şi boi!

fabulă de Pavel Lică din O aia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când minţile noastre de oameni încep obişnuit să se înfăşoare în jurul lucrurilor, începem să ataşăm toate aceste idei de ele. Ceea ce în miezul lor nu este foarte necesar minţilor dacă doar le experimentezi şi cam treci prin ele.

citat din Josh Holloway
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul de moarte

Un om pe patul de moarte lasă instrucţiuni
privind împărţirea averii sale celor trei fii.
El îşi devotase tot spiritul pentru educarea acestora.
Acum, ca trei cedri, ei stăteau în jurul lui,
tăcuţi şi puternici.
El i-a spus judecătorului din oraş: " Încredinţez toată moştenirea
aceluia dintre ei care este CEL MAI LENEŞ."

Apoi a murit, iar judecătorul i-a adunat pe cei trei:
" fiecare dintre voi să-mi explice felul în care este leneş,
astfel ca eu să înţeleg exact CUM sunteţi voi leneşi".

Gnosticii sunt experţi in lene. Ei depind de ea,
pentru că ei încontinuu văd pe Dumnezeu lucrând în jurul lor.
Recolta vine întotdeauna la timp, deşi ei
nici măcar nu-şi ară ogorul!

Hai! Povestiţi în ce fel sunteţi leneşi.

Fiecare cuvânt rostit este un acoperământ al sinelui interior.
O minimă tăietură subţire într-o draperie
poate revela explozia a sute de sori.
Chiar şi atunci când ceea ce se spune sună trivial sau greşit,
ascultătorul aude mai mult de atât, aude sursa. O adiere de vânt vine
de dincolo de grădină; o alta de dincolo de movila de cenuşă.
Gândeşte-te doar, cât de deosebite sunt vocile leului
şi ale vulpii – şi ce informaţii îţi dau ele!

Ajunge ca cineva să salte capacul oalei de pe plită
şi tu ştii ce va fi la cină; deşi există oameni
care îşi dau sama după miros: o carne dulce
scoasă dintr-o supă acrişoară, gătită cu oţet.

Un om ciocăneşte oala din lut înainte de a o cumpăra,
Ca să afle dacă nu cumva este ciobită.

Fratele mare îi spune judecătorului:"Eu pot cunoaşte un om după voce,
iar dacă nu vorbeşte,
aştept trei zile şi după aceea îl cunosc intuitiv."

Al doilea frate: "Îl cunosc de îndată ce începe să vorbească,
iar dacă nu vorbeşte, încep eu conversaţia."

"Dar dacă el cunoaşte artificiul?", a întrebat judecătorul.

"Asta îmi aminteşte de mama care îi spune copilului:
‘ Când mergi prin cimitir noaptea
şi vezi o arătare, aleargă spre ea,
şi arătarea va dispărea. ‘

‘ Dar dacă ', răspunde copilul, ' mama
arătării o povăţuieşte să facă acelaşi lucru?
Arătările au şi ele o mamă.‘"

Al doilea frate nu a putut da răspunsul.
Atunci judecătorul s-a adresat mezinului:
"În cazul în care un om nu poate fi convins să scoată vre-o vorbă?

Cum îţi dai seama de natura lui ascunsă?"

"Stau în faţa lui în tăcere
şi pregătesc o scară construită din răbdare,
iar dacă, în prezenţa lui, o comunicare de dincolo de bucurie
sau dincolo nelinişte începe să crească din pieptul meu,
atunci ştiu că sufletul acelui om este profund şi strălucitor,
ca steaua Canopus înălţându-se deasupra Yemen-ului.

Iar când încep să vorbesc, braţul puternic
al cuvintelor iluminează totul; îl cunosc pe el din ceea ce spun eu,
din felul în care vorbesc, pentru că între noi există o fereastră deschisă
care amestecă aerul nopţii din fiinţele noastre. "

Mezinul era, bineînţeles,
leneşul. El a fost alesul.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini şi goi

mai toarnă pulbere-n clepsidra dinspre seară
din timpul ce l-am strâns doar pentru noi,
să curgă-ncet pe strune de vioară
să nu mai fim aşa străini şi goi.

şi fă-ţi cauş din gândurile toate
şi-adună amintiri ce s-au tot scurs,
şi lasă-n toiul nopţii romanţele pe coarde
să-ţi cânte despre noi, cum am apus...

hai, soarbe-ţi vinul cu nesaţ de mine
şi lasă-ţi ochii să vorbească despre ieri,
privind la clipele ce-au devenit străine
şi mor cu tot cu-a noastre primăveri.

mai caută-ţi pe trup urmele mele
şi nu te întrista de curg în sângeriu,
s-au învechit ca vinul şi ca toate cele,
şi s-au făcut în pulberi atât de timpuriu.

hai lasă-ţi ochii să mai spună înspre seară
privindu-mă în minte, ascunsa in pahar,
cu dorul îmbătat de strune de vioară
că timpu-i vinovat şi între noi hotar.

c-a strâns şi ultima fărâmă de iubire
şi-aprinde răsăritul cu brumele târzii
lăsând să curgă romanţa în neştire
prin ochii noştri trişti şi-atâta de pustii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estompare

În ziua aceea nimeni nu se grăbea
degetele de piatră ale femeii de lut
amestecau în neştire cafeaua sălcie
fără s-o zăresc mă gândeam la primăvara jilavă de-afară
cineva scrisese pe geam cu carioca albastră
"nu mă deschideţi - sunt instabil"
soare invers răsărind
peste pământul cu rădăcinile-n vânt

niciodată n-am ştiut dacă sunt cu adevărat un tub
e adevărat - şuieră vântul prin mine
e adevărat - trece hrana prin mine
e adevărat - se scurge viaţa prin mine
şi totuşi ceva mă astupă
- coroziunea viselor putrezind -

în ziua aceea nu formasem corect codul
mi se topiseră amprentele
irisul ochiului devenise oblic
şi accesul la stele îmi fusese brusc interzis
nimeni nu-şi mai amintea de mine

adio, adie vântul printre rădăcini
foşnesc rădăcinile albe
sub soarele negru, murdar de pământ
luciditate a lucidităţii
estompare a culorilor neinventate

în ziua aceea foarte mulţi oameni
încercau să-şi atârne singurătatea de mine
mi se frângea inima de căderea lor
stârnind inele în piscina de mercur

ce dezolant
să vezi cu ochii tăi, să înţelegi
că nici măcar stelele nu sunt fixe
ca să poţi agăţa de ele o idee
- de la gol la preaplin
şi-apoi la sufocare
nici măcar o zbatere de gene -

în ziua aceea îmi venea să-i strâng la piept
pe toţi nebunii lumii
să sorb în mine sfârtecarea pe care le-o provocase
vederea Adevărului

stăteam pe scaunul bunicii şi jumuleam îngeri opăriţi
ce uşurare
ce iluminare mi-ar fi acum adevărata nebunie
mă gândeam
în jurul scaunului pene şi fulgi băltind
reuşisem să nimicesc graţia

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sătui suntem de noi, cu toţii,
de clopote la miezul nopţii
de mers în van suntem sătui
dar nu suntem ai nimănui
în ce-am face puţini suntem
singuri în dublu de tandem

poezie de Elena Tibrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino

hai, vino-i dimineaţă, trec clipe peste prag
afară-i frig şi ceaţă la mine-i ceaiul cald

hai, vino, nu te teme, trec zilele pe rând
pământul negru geme scăldat de ploi şi vânt

la mine e doar soare în ochii mei căprui
hai, vino şi-i sărută, nu spune nimănui

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul modern

A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată,
Din rude mari, de afacerişti
O scumpă piţipoancă.

Şi era una la părinţi
Fiţoasă-n toate cele,
Era tunată până-n dinţi
Şi ochi, şi corp şi gene.

Din umbra falnicelor cluburi
Ea, prinţul şi-l aşteaptă
Îl vrea cu cont gras şi Merţan
O viaţă bună aşteaptă.

Nu îl vede azi, nu-l vede mâine
Se sperie rău fata,
Că nu se vede gospodină
Ea vrea totul de a gata.

Şi tot vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
– O, dulce-al vieţii mele sponsor
De ce nu vii tu? Vino!

Şi cât de mult se roagă ea
În orişicare seară,
Ştie că-i criză în România
Şi poate el, n-o să apară.

Hai vino acum, tu sponsor blând
Alunecand pe un flirt şi o frază
Pătrunde în casă şi în gând
Şi viaţă-mi luminează!

Şi ce să vezi, la ceas de seară
Îi ascultă chemarea,
Într-un club mic dar de cinci stele
Îi apăru urgent salvarea.

Îl cunoscu pe el, deodată
Luceafăr printre stele
Bătrân, chel şi cu burtă
Milionar cu conturi grele.

Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară
Un moş bolnav, cu ochii vii
Ce parcă moare afară.

– Din patul meu venii cu greu
Că să-ţi urmez chemarea,
Milionar e şi tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.

Ca eu în clubul tău să vin
Să te agăţ de aproape
M-am chinuit lângă şofer
M-au trecut ape, ape.

La care, fata îl privi
Oftând din greu, renunta
Că nu se vede a îngriji
Un om în vârstă, pentru o nuntă.

– O, eşti bătrân, cum numa-n vis
Străbunii se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată.

Şi uite aşa, renunta ea
La visul ei de o viaţă.
Se duse şi se angaja.
Mai plină de speranţa.

Şi într-o zi, pe iarnă grea
Îl cunoscu pe el, într-un autobuz
Era sărac, dar nu conta,
Ea îl iubea nespus.

parodie de Roxana Neguţ din Viaţa ca o limonadă - articole de satiră şi pamflet, după Mihai Eminescu
Adăugat de Roxana Neguţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotând în pielea goală

La Capri, pe partea dinspre sud vest,
am găsit o grotă micuţă, necunoscută,
unde nu erau oameni şi am intrat în ea,
lăsând trupurile noastre să-şi piardă
toată singurătatea.

Toţi peştii din noi,
au evadat pentru un moment.
Peştilor reali nici nu nu le păsa.
Nu le deranjam viaţa personală.
Treceam în linişte peste ei
sau pe sub ei, eliberând bule de aer,
balonaşe albe care se ridicau la suprafaţă
spre soarele care lumina ambarcaţiunea
în care barcagiul italian dormea
cu pălăria trasă peste ochi.

Apa era atât de clară încât ai fi putut
citi prin ea o carte.
Apa oferea o astfel de flotabilitate
încât ai fi putut pluti stând pe coate.
Stăteam pe ea ca pe un divan.
Stăteam pe ea ca
Odalisca Roşie a lui Matisse.
Apa era floarea mea neştiută –
cineva ar trebui să picteze o femeie
fără togă sau eşarfă
aşezată pe o sofa adâncă precum un cavou.

Pereţii acelei grote
aveau toate nuanţele de albastru şi
tu ai spus "Uite! Ochii tăi
au culoarea mării. Uite! Ochii tăi
au culoarea cerului. "Iar ochii mei
s-au închis de parcă li s-ar fi făcut
deodată ruşine.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESPIR PRIN VERS

mi-alunecă creionul pe hârtie
ca florile de tei in poezie
e poleit tot ceru-n răsărit
cu raze aurii şi albe de argint

mi se opreşte pasul uneori
sub ploaia de lumină şi culori
la margine de sat în câmp deschis
in galbenul de grâu ce s-a aprins

mă dor şi ochii. inima mă doare
încerc în timp să caut alinare
şi să zâmbesc în ziua care vine
mi-e dor de noi şi mult prea dor de tine.

respir prin vers când cerul e senin
şi tot prin vers când noaptea cade lin
mi-e timpul martor, n-am uitat o clipă
nici florile de tei, nici lunca înverzită

din depărtare glasul tău mă cheamă
cu lacrima din ploi şi clopot de aramă
dar intre ieri şi azi un zid s-a ridicat
la margine de lume, la margine de sat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helen Hirsch: În prima mea zi aici, m-a bătut pentru că am aruncat oasele de la cină. A venit la miezul nopţii şi m-a întrebat unde sunt. Iar eu l-am întrebat, nu ştiu cum, nu l-aş putea întreba acum, am spus "De ce mă baţi?" El a răspuns: "Motivul pentru care te bat acum este faptul că mă întrebi de ce te lovesc."
Oskar Schindler: Helen, îmi pare rău pentru problemele tale.
Helen Hirsch: Le-am acceptat.
Oskar Schindler: Le-ai acceptat?
Helen Hirsch: Într-o zi mă va împuşca.
Oskar Schindler: Nu, nu te va împuşca.
Helen Hirsch: O va face. Văd lucruri. Luni eram pe acoperiş cu tânărul Lisiek şi l-am văzut pe domnul comandant ieşind din casă în curtea interioară de sub locul unde stăteam noi, scoţându-şi arma şi împuşcând o femeie care trecea pe acolo. Era doar o femeie cu o boccea, pur şi simplu a împuşcat-o în gât. Era o simplă femeie care se ducea undeva, nu mergea nici prea repede, nici prea încet, nu era nici mai grasă, nici mai slabă decât altcineva şi nu-mi puteam da seama ce făcuse. Cu cât îl vezi mai des pe comandat, cu atât îţi dai seama că nu există un set de reguli după care să trăieşti, nu-ţi poţi spune "Dacă urmez regulile acestea, voi fi în siguranţă."
Oskar Schindler: Nu te va împuşca pentru că îi placi prea mult. Te place aşa de mult că nici nu te va lăsa să porţi steaua. Nu vrea să ştie nimeni că este înnebunit de o evreică. A împuşcat femeia de la trepte pentru că nu însemna nimic pentru el. Era doar una dintr-o serie care nici nu-l satisfac, nici nu-l jignesc.

replici din filmul artistic Lista lui Schindler
Adăugat de Chermaneanu Stefania-Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un tumult în ea, care-i lega sufletul dragostei de sufletul copilăriei din noaptea Crăciunului. Aceeaşi atingere de taină, aceeaşi depăşire a obişnuitului sufletesc, acelaşi contur de mirări, ş-acelasi monolog care simplifică sufletul, dându-i o intensitate de clopot care sună, amplificându-se prin unda muzicală. Atunci spunea mereu, cu dinţi de lapte: A venit Moş Crăciun! A venit Moş Crăciun! Şi era mică printre jucării. Acum gândul femeii spunea: Sunt cu el! Sunt cu el! Şi era fericită până la nelinişte şi spaimă: ş-atunci, ş-acum.

Ionel Teodoreanu în Tudor Ceaur Alcaz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!