Mâna care-a semnat hârtia

Mâna care-a semnat hârtia a trecut o urbe prin foc şi pară;
Cinci degete suverane-au taxat respiraţia printr-o lege,
Au dublat planeta celor morţi şi-au înjumătăţit o ţară;
Aceşti cinci regi au ucis un rege.

Puternica mână-i legată de-un umăr cocârjat în întregime,
Articulaţiile degetelor sunt cu cretă înţepenite;
O pană de gâscă a pus capăt unor crime
Care-au pus capăt unor cuvinte.

Mâna care-a semnat tratatul a prăsit o febră
Şi foamea a crescut, s-au înmulţit lăcustele în lume;
Măreaţă-i mâna care stăpâneşte fiecare fibră
A omului doar mâzgălind un nume.

Cinci regi numără morţii, dar nu vindecă mucegaiul
Din crusta rănii, nici n-alină durerile care apasă un grumaz;
O mână ţine-n frâu mila, iar o mână controlează raiul;
Mâinile nu au lacrimi care să le curgă pe obraz.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi separat, aşa cum cele cinci degete ale mâinii sunt separate. Totuşi, când este vorba despre împlinirea unei anume munci, cooperează la îndeplinirea ei precum mâna care alcătuieşte cele cinci degete.

aforism de Yoga Swami din Cuvintele maestrului nostru – aforismele pline de înţelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuria nu-l înţelese, dar îi întinse mâna; avea, la fel ca el, cinci degete... Îi zâmbi şi o luă de mână, uşor. Porni încet, câţiva paşi, în direcţia din care venise. Nuria nu se mai împotrivi, nici nu-şi retrase mâna dintr-a lui; merse alături de el. Aşa că Lucian îşi continuă drumul, până în dreptul colegilor săi. Aceştia nu plecaseră de acolo. Discutau. Tăcură, când îl văzură apropiindu-se, cu o localnică de mână. Cu părul verde, tânără, înaltă, sumar îmbrăcată, ca o amazoană... Arăta bine; interesant! O măsurară cu privirile, apropiindu-se de ei, împreună cu comandantul lor...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantomimă

Din senin a apărut o palmă!
Ghemuită nu a mai vorbit o zi şi o noapte.
A stat sub duş o lacrimă.
Şi-a desfăcut degetele şi a născut o mână.
Mâna a râs de spaimă
şi coate.
Mâna şi-a dus palma la gură
şi a prins în umăr o şuviţă de ură.
A plecat spre obraz.
Obrazul era în carantină de terminaţii nervoase.
Palma s-a îmbrăţişat de grumaz
şi a strâns în pumni
o mână de oase.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre cele cinci romburi de piatră, înalte de câte un picior şi jumătate, care se înşirau frumos alături de mormântul părinţilor; în amintirea celor cinci fraţi ai mei, care au renunţat foarte de timpuriu să-şi mai croiască drum prin viaţa aceasta de lupte, lor le datorez credinţa că bieţii copii s-au născut cu toţii culcaţi pe spate şi cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor şi că nu şi-au scos mâinile din buzunare cât timp au trăit.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci ani

Mă uit la ochii stinşi ce altădată
Erau umpluţi de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.

Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit şi de zăpadă pare.

Văd mâinile ce le ştiam frumoase
Şi care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe şi osoase,
Neputincioase, reci şi chinuite.

Aş vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama şi să-mi facă o bucurie,
Cinci ani frumoşi din viaţa mea să fure,
Cinci ani s-o văd ca în copilărie.

poezie de Octavian Cocoş (24 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Japonezul îşi venerează strămoşii pentru că s-au prefăcut în zei, iar el va fi la rândul lui zeu când urmaşii îl vor venera la fel. Chinezul îi respectă pentru că se teme de ei. Venerează mormintele unor strămoşi extrem de depărtaţi, al căror nume nu-l cunoaşte; se ruinează şi-şi vinde până şi obiectele de strictă necesitate ca să acopere cheltuielile unor înmormântări somptuoase, în cinstea celor care mor în casa sa. Întrucât se teme de morţi, caută să-i facă să stea liniştiţi şi mulţumiţi, ca să nu vină să-l chinuiască în timpul nopţii, sau să semene nenorociri şi catastrofe pe drumul vieţii sale. Cineva a definit această ţară spunând că este o aglomerare de cinci sute de milioane de vii, îngroziţi de prezenţa a mii de milioane de morţi.

Vicente Blasco Ibanez în Călătoria unui romancier în jurul lumii, volumul II
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce păcat că mâna omenească nu are decât cinci degete! - se lamentează nevasta bijutierului.

aforism de Valeriu Butulescu din Steagul roşu (1983)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din momentul în care am pus mâna pe cartea ta şi până ce am lăsat-o din mână, nu am făcut decât să râd cu poftă. Prin urmare, intenţionez ca într-o bună zi, să o şi citesc.

citat din Groucho Marx
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Eu au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr (4 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Ei au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te gândeşti mereu la trecut e ca şi cum ai încerca să numeri până la zece pe o mână cu cinci degete.

Dan Lungu în În iad toate becurile sunt arse
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De treizeci şi cinci de ani lucrez între hârtii vechi şi acesta este love-story-ul meu. De treizeci şi cinci de ani presez hârtie veche şi cărţi, de treizeci şi cinci de ani mă murdăresc cu litere, astfel încât mă asemăn dicţionarelor enciclopedice, din care, în tot acest timp, am presat treizeci de chintale. Sunt ca un ulcior plin cu apă vie şi cu apă moartă, destul să mă apleci un pic şi încep să curgă din mine idei frumoase. Sunt educat împotriva voinţei mele, de aceea nici măcar nu ştiu care sunt ideile mele şi care cele citite. Aceşti treizeci şi cinci de ani i-am petrecut singur, doar eu cu mine însumi şi cu lumea din jurul meu. Atunci când citesc, nu citesc de fapt, iau doar frazele frumoase, le savurez ca pe bomboane, ca pe un pahar de lichior pe care-l beau încet, până când simt că ideea se răspândeşte în mine, ca alcoolul. Şi astfel, ideea se resoarbe în mine, se resoarbe în creierul şi în inima mea, făcând să-mi pulseze venele până la rădăcină.

Bohumil Hrabal în O singurătate prea zgomotoasă (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conţinutul nu constă în forma exterioară, în înlănţuirea unor elemente întâmplătoare, ci în concepţia artistului, în imaginile, în umbrele şi în combinaţiile de culori, care s-au perindat prin faţa ochilor lui încă înainte de a fi pus mâna pe condei, într-un cuvânt - în concepţia de creaţie.

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia şi eu

Sufletul meu e un prinţ închis într-un turn,
Scrutând viaţa prin cinci micuţe ferestre.
El e o prinţ cernit, prizonierul trupului.
Iar sufletul tău, care a zburat în clipa-n care-ai murit,
Este o o aripă strălucitoare, pe deplin eliberată...
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

Câte pot înţelege privind lucrurile! Pentru mine, lucrurile
nu sunt ceea ce sunt ele cu adevărat, ci felul in care apar
celor cinci simţuri cu care Dumnezeu controlează
întregul percepţiilor mele, fragila mea realitate.
Astăzi, acolo, tu ştii deja totul... eu, recunosc, nu ştiu nimic!
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ziarul de la ora cinci (lui Dan Costinaş, care ţine singur pe net "Ziarul de la cinci")

Vremurile sunt aşa cum sunt
Coborând în stradă omul intră-n clinci
Dar veniţi la noi, tânăr sau cărunt:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Salvarea e încă departe
Fărâma de viaţă spânzură-ntr-un vinci
Vă deschidem uşa, v-aşteptăm în prag:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Măscăricii-au coborât în stradă
Cu flaşnete, goarne şi tilinci
După ei dau buzna fripturişti grămadă
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

S-a trezit românul dintr-un vis urât
Lepădând iţari, nojiţe, opinci
Şi nu-l mai prostesc ei, numaidecât
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Slobod internetul pentru fiecare
Doar un simplu clik şi ieşiţi din clinci
Noi suntem o oază dulce de răcoare,
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borfaşii puterii

Au pus borfaşii mâna pe putere -
O hoardă criminală şi spurcată -
Popor român, că România piere,
Comoditatea ta e vinovată!

Au pus borfaşii mâna pe putere -
Cloacă de negre lipitori livide -
Popor român, când România piere,
Opune-te puterii ce divide!

Au pus borfaşii mâna pe putere -
Adunătură cu purtări cupide -
Nu contempla, când România piere,
Popor român, la arme, nu te sinucide!

Au pus borfaşii mâna pe putere -
Şi ţara noastră acum e colonie -
Popor român, când România piere,
Refuză să plăteşti borfaşilor simbrie!

Au pus borfaşii mâna pe putere -
Marea finanţă va distruge Terra -
Popoare, puneţi mâna pe junghere,
Bogaţii fac ravagii ca holera!

poezie de Virgil Ciuca (14 noiembrie 2011)
Adăugat de Virgil Ciuca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; descoperiţi mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide, trecând triumfătoare spre eternitate.

Constantin Ţurai în Elemente de criminalistică şi tehnică criminală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea mării

În liniştea nopţii de toamnă
Aud vocea mării în lagună,
În liniştea nopţii de toamnă
Parc-ar vrea să-mi spună:
Ale mele-s vânturile de deasupra,
Ale mele-s peşterile de dedesupt
Ai mei sunt morţii de ieri
Şi morţii de demult!

Şi mă gândesc la flota** care-a plecat
Din Gloucester pe-o vreme minunată,
Mă gândesc la flota care-a plecat
Şi care nu s-a mai întors niciodată!
Ai mei sunt ochii plini de lacrimi,
Iar sufletu,-mi împietrit de jale,-i mut:
Parcă toate s-au întâmplat mai ieri,
Dar s-au întâmplat demult, demult!

** Pescuitul în arealul Georges Bank a fost mereu o activitate periculoasă.
În anul 1879 şi-au pierdut vieţile pe mare 249 de pescari în zona Gloucester-Cape Ann,
iar o flotă de 14 nave de pescuit a dispărut numai în luna februarie a aceluiaşi an nefast.

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!