Mansarda

Pe gânduri se aştern, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece şi murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...

Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă – şucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mansarda

Pe gânduri se aştern, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 8.04.2021, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mansarda

Revin în mintea mea, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare, Ediţia on-line din 27.09.2019 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din altă eră

Revin în mintea mea, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua dezfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin neuitări care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
căci muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu (22 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Şi visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când se-ntorc diezii...

Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi aşeze rime în poeme,
ajung şi chipurile voastre, toate,
iubitelor din viaţa mea plecate,
la un sfârşit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieţii, plină de ispite.

Regretele, ieşind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mişcătoare.

Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopţile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoşii cântă,
să mă lăsaţi, cu inima mai frântă...

Vă-aştept, şi-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alţi bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenl neuitării

Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.

A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece şi tăios
şi buluc de frunze, fără recuzită,
pe uliţa strâmtă întoarsă pe dos.

Nopţile haine îmbrăcate-n brume,
pe ascuns plecate de la polul nord,
au ajuns deodată, într-o zi anume,
pe un dor de ducă dintr-un mic fiord.

Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă,
îmi aduce-n cuget dorul incomplet,
într-o simfonie care vrea să cearnă
zeci de noi regrete dintr-un triolet.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate,
sub brâul greu al marilor redute,
într-un seif de visuri adunate
din umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Cu visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n taină să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând uimit spre ea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzile să nu le crezi

Zăream în rama de oglindă
cum clipele ajung dansând
cu amintiri să mă cuprindă
când orele se scurg pe rând.

Bătea şi ceasul de pe masă
un ritm perfect, ameţitor,
pe gândurile stând să ţeasă
poveşti nespuse de amor.

Dar vraja clipelor senine
deodată se rupea la geam,
ştiam că trenul care vine
îmi va lua tot ce iubeam.

În urmă doar o seară rece
se va lăsa dinspre apus,
şi-o altă toamnă care trece
lăsând o umbră de surâs.

Apoi o iarnă încărcată
cu prea ştiutele zăpezi –
va fi la fel ca altădată –
oglinzile să nu le crezi!...

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie echinocţială 77

Trec anii prin viaţă şi viaţa prin ani,
le simt înlăuntru dansând împreună
pe vatra de lavă din mitici vulcani,
când timpul iertării începe s-apună.
Mă-aşez pe un brâu de tăcere uitat
în vagi amintiri refuzând mai vină
la uşi redeschise cu vechiul păcat
adus către seară de-o mână străină.

Şi caut răspunsuri prin anii pierduţi
în reci neuitări ce mă ţin încă-aproape
de umbrele celor de-a valma trecuţi
cu luntrea pe ţărmuri lipsite de ape.
Prieteni cândva, sau duşmani de temut?
Ce cruntă-i această firească-ntrebare! –
se surpă cu zgomot pe cugetu-mi mut
credinţele surde călcate-n picioare!...

Aud, când privesc detaşat spre trecut,
Chemări din neant, retrezite la viaţă,
cu vagi amăgiri dintr-un zvon neştiut
venind peste vântul ce-mi bate din faţă.
Pe toate le-ascult, când vin deodată,
cu voci retuşate în zeci de jargoane,
pe-o scară de timp, de-a latul gradată,
cu semne anume, de pus în pripoane.

Şi-alerg deîndată cu gându-napoi,
ajung obosit într-o lume trădată
în care prieteni mai vechi sau mai noi
la bârfe străbune cu toţii fac roată.
Prieteni de ieri, sau prieteni de azi,
şi rude de sânge, cu zâmbete sparte,
vă simt peste vreme ca simpli nomazi
ajunşi în amurgul cu roade deşarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 09.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temute îndoieli...

Temute îndoieli, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.

Mă ţin cu amăgiri haine
să-mi amintească de trecut,
(cu intonaţii anodine...) –
ce trebuia, dar n-am făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aş fi iubit...

A fost doar una cea aleasă –
le-am zis cu glasul abătut...
Pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.

Lăsaţi-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău...!
Temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri –
au fost dar simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 03.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aş mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn să iasă
şi câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
şi nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeţi dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viaţa mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un vis

Trecutul şi prezentul, împreună,
pe margine de timp nedespărţite,
pe zi ce trece-n cuget îmi adună
păreri de rău în haine de ispite.
Aud cum vin pe bocet de sibile
şi mă cuprind îndată ca o teacă,
încerc să le alung dar sunt ostile,
cu amăgiri prezentul mi-l îneacă.

Îmi amintesc de viaţa mea trecută,
de toate-n urmă câte au-mai rămas,
pe margini de legendă nevăzută,
ascunsă-adânc în gânduri fără glas.
Iar chipurile voastre neuitate,
cândva iubite doar întâmplător,
în spaţiul meu, avid de libertate,
revin mereu pe-o aripă de dor.

Dar nu mai sunt cum mă ştiaţi odată,
nu mă priviţi cu ochi dojenitori! –
sunt mai bătrân, dar inima-mi curată
şi-acum tresaltă, prinsă de fiori.
Aştept sărutul vostru, cel din urmă,
veniţi pe rând în braţe să vă strâng!...
Dar, vai! - cum aş putea să vă ajung?
că-i doar un vis care în zori se curmă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui vis de ieri

Părerile de rău, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.

Îmi lasă amăgiri haine,
aduse-n grabă din trecut,
cu vorbe reci şi anodine
îmi zic ce trebuia făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aş fi iubit...

A fost doar una cea aleasă,
le-am zis cu glasul abătut –
pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.

Lăsaţi-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău –
temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri –
au fost o simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 29.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!