Nu uita
Prietene, nu uita al tău rost a-l căuta,
Trăiește, muncește, iubește și visează
Și teama de necunoscut numai așa încetează,
În a ta călătorie, curajul să te însoțească,
Și astfel vei dobândi implinirea sufletească.
Prietene, nu uita că -n al tău drum,
Vei întâlni vânt, furtuni și ploi
Dar toate astea puteri sporite -ți vor da
Și-ți vei găsi glasul și-n ploaie a cânta,
Nebunia de unul singur de a dansa,
Și speranța că nu tot timpul va fi doar așa.
Prietene, nu uita, caută și caută mereu,
Să fii cât mai aproape de rostul tău,
Nu -ți da voie ca frunza toamnei să te ofilești,
Sufletul trăind în armonie să ți-l întinerești,
Alungă tristețea ploii din mintea ta,
Să nu se instaleze prea mult liniștea.
Prietene, nu uita, alege pe cât poți, doar bun să fii,
Dă întâietate și curs simțirii inimii,
Să guști mereu savoarea iubirii,
Ascult-o și fredonează o dată cu ea,
Și stropi de fericire în trup vor picura.
Prietene, nu uita, lăsă-ți gândurile să zboare,
Înalță-te cât mai sus odată cu ele,
Vei descoperi misiunea ta, adevărul din stele,
Și năzuința ta de-o viață, dulcea libertate.
Fii încrezător în ziua ce va veni,
Ș toate gândurile rele se vor risipi.
poezie de Georgeta Ganea (22 noiembrie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre iubire
- poezii despre încredere
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tristețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Tu nu uita, iubito...
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost șoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viața ta, în viața ta, în viața ta,
Cum pe pământ purtați de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...
Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Și zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viața ta, în viața ta, în viața ta!
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre zile, poezii despre trecut sau poezii despre cuvinte
Nu mă vei uita
Te măriți, și știu, vei naște prunci,
Veți avea cămin și alte cele
Dar așa frumoasă ca atunci
Când erai stăpâna vieții mele
Nu vei fi tu niciodată,
Niciodată.
Anii vor veni mereu șiraguri
Ca soldații la cazan flămânzi.
Din viața ta de miez și faguri
N-o să aibă Moartea nici de prânz
Poate doar o simplă, tristă cină,
Tristă cină.
Ce bătrână, palidă și goală
Vei rămâne peste trei decenii!
Sângele tău, astăzi în răscoală,
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea,
Mai avea.
Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastră ne-ntâmplată
Gândurile, visele haine.
Nu mă vei uita tu niciodată;
Sufletul cu altul ți-i zadarnic
Darnic.
poezie celebră de Mihai Beniuc din volumul Poezii -Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vestimentație, poezii despre sânge, poezii despre strigoi sau poezii despre prezent
Fericita...
să stai așa
numai așa
ușoară și grea
ușoară și grea
ca fulgul de nea
ca raza din stea
să stai așa
numai așa
și nu uita
și nu mă uita
și nu mai fi rea
și nu mai fi rea
ca liniștea
ca pacostea
și nu uita
și nu mă uita
când vei pleca
când vei pleca
în urma mea
în urma mea
nu vei striga
doar voi ofta
și când vei pleca
și când vei uita...
poezie de Iurie Osoianu (17 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Va trebui
Va trebui să ierți și vei ierta
Păcatul mâinii noastre care-a scris
Adio pe fereastra unui vis
Va trebui să ierți...
și vei ierta.
Va trebui să pleci și vei pleca
Nu prea departe cât ar fi de-ajuns
Să nu-ți mai dau de urmă pe ascuns
Va trebui să pleci...
Și vei pleca.
Va trebui să zbori și vei zbura
Mințindu-te că stelele sunt sus
Când ele în țărână s-au ascuns
Va trebui să zbori... și vei zbura.
Va trebui sa uiți... și vei uita
Din toate, doar un foșnet arămiu
Pe care tu îl simți și eu îl știu
Va trebui să uiți.... și vei uita...
Va trebui să ierți,
Va trebui să pleci,
Va trebui să uiți,
Va trebui să zbori...
Mă vei uita plecând,
Te voi uita iubind
Pe-altcineva...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre iertare, poezii despre stele sau poezii despre mâini
Ție, prietene
Dacă tu vrei să cunoști
ce sânge-ți curge prin venă,
Nu te lua după proști!
Uită-te atent la genă!
Vei găsi acolo regnul
și lumea din care vii.
Îți vei întâlni destinul
și vei ști ce poți să fii.
Doar așa tu vei cunoaște
de unde vii și unde mergi.
Te vei închina la moaște,
calea dreaptă să alegi.
Eu așa te sfătuiesc:
caută și vei afla
Că-n Universul Ceresc,
există și viața ta.
E comoara ce-ai primit
de la Dumnezeu Cel Sfânt.
Tu prin ea te-ai definit
muritor pe-acest pământ.
Viață ai, viață să dai.
Omul din om să se nască.
Dar din dar se face rai,
Viața să nu se sfârșească.
poezie de Dumitru Delcă (9 februarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre rai
- poezii despre prostie
- poezii despre prietenie
- poezii despre naștere
Vino aici, prietene
Vino aici, spune-mi tot ce ai
Și de ce nu poți să mai stai,
Lasă tot ce e trist în tine,
Vino aici, vino lângă mine.
Tu doar închide ochii
Și lasă-te pe umărul meu,
Închide ochii
Și lasă-mi mie tot ce e greu,
Prietene,
Hai vino aici.
Plânsul tău poți să mi-l dai mie,
Îl primesc chiar cu bucurie,
Vom trăi totul împreună
Și mereu vom trece de furtună.
Vino-aici, vei uita de patimi,
Lasă-mă să te șterg de lacrimi,
Tot ce vreau e să-ți fie bine,
Vino-aici, vino lângă mine
poezie de Zoia Alecu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre ochi sau poezii despre bucurie
Ai încredere în Dumnezeu , dar și în tine
Omule,
Când simți că nu mai poți, nu dispera. Închide ochii și gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îți dă puterea să mergi mai departe. Mulțumește-i pentru viața ce ți-a dat și tot El îți va arăta dragostea și grija pentru sufletul tău. Îți va oferi zile însorite atunci când în viața ta vei avea și momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar și în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere și în forțele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ți omoare, sau să-ți fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni și zile care îți vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ți dorești. Atunci oamenii te vor prețui mai mult. Numai astfel vei simți că ești capabil să construiești și tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie față de lumea în care trăiești, dar și față de tine.
Fiind mai bun meriți să fii fericit. Și nu uita că în viață nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ți persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor
* * *
Sunt clipe în viață ce dor ca și o rană,
Sunt clipe de disperări adeseori,
Sunt clipe când visul ușor ți se destramă
Și cauți zadarnic în jur un ajutor...
Sunt clipe când îți copleșesc ființa toată
Furtunile-acestei lumi fără zăvor,
Dar nu uita, vine o clipă odată
Când vei zbura dincolo de nori....
Când încercările. s prea grele
Și nu știi când se vor sfârși
Mai este doar puțină vreme
Și Cel ce vine. va veni...
Chiar dacă viața. i mult prea crudă
Și te întrebi cât va dura,
Ce mai contează o secundă
Pe lângă veșnicia ta.......
Sunt clipe în viață când guști dezamăgirea
Și vezi adevărul că e mult prea amar,
Sunt clipe când nu poți găsi în tine puterea
Să schimbi clipe de gheață în clipe de jar,
Sunt clipe când multe poveri prea greu te-apasă
Și ești cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita că în curând tu, Acasă
Lângă Iisus te vei odihni...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre schimbare, poezii despre promisiuni, poezii despre odihnă sau poezii despre nori
Nu mă uita
Nu mă uita,
O micuță și veselă floare,
Disperarea în glas o are,
Nu mă uita, nu mă uita,
Că și eu fac parte din viața ta.
Nu mă uita,
Floare fragedă și albăstrea
Ai intrat tiptil și-n în viața mea
Azi, te invoc smerită
Ca de dor inima-mi este cucerită.
Nu mă iuta,
Nu fii tristă dragă floare,
Amintirile rămân vii
Ce-ai iubit și ai păstrat,
Într-un colț de suflet drag.
Nu mă uita,
Iubită floare albăstrea,
Ce a fost, a fost și a trecut
Dar amintirea-i vie și nu s-a pierdut.
Nu mă uita, nu mă uita
Tristetea parcă o ai a invoca.
poezie de Georgeta Ganea (9 iulie 2024)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie, poezii despre flori sau poezii despre dor
E ok să îți dorești să obții diverse lucruri în viață, să te autodepășești, să îți dorești mai mult decât ieri și așa mai departe. Dar mare grijă să nu te pierzi pe tine însuți în această continuă alergare sau luptă. Păstrează un echilibru, rămâi tot timpul cu picioarele pe pământ și nu uita că în final aproape nici nu va conta ce ai obținut, ci lupta pe care ai dat-o. Felul în care ai luptat, felul în care ai devenit mai puternic decât erai ieri și, mai ales, faptul că ai mai suit o treaptă pe scara evoluției tale. Acestea vor fi cele mai mari bogății ale tale la sfârșitul luptei pe care ai dat-o și cu ele vei pleca pe lumea cealaltă.. nu cu banii și nici cu restul bogățiilor. Ci cu ființa ta, cu sufletul tău, care a reușit poate să își împlinească misiunea pe acest pământ. Nu-ți uita niciodată misiunea pe acest pământ și nu uita că viața ta îți aparține în totalitate, că ai un loc special al tău în acest Univers și că oricând poți să schimbi ce nu-ți mai place. Totul e doar să vrei, să lași în spate toate temerile și blocajele care îți limitează existența. Curaj, știu că o să poți!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre sfârșit, citate despre bogăție, citate despre trecut, citate despre timp, citate despre superlative, citate despre suflet, citate despre schimbare sau citate despre picioare
Prețuiește secunda, trăiește viața!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Mai mult decât orice pe pământ!
Căci mâine, tu nu vei ști de vei mai fi,
Prețuiește secunda, și vei trăi!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
De ziua de mâine se leagă speranța!
Dar astăzi este ziua ta,
Trăiește-ți clipa, nu uita!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Și alege azi, moartea ori nemurirea ta!
Căci ziua de mâine nu este a ta,
Trăiește-ți secunda, nu uita!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Iar astăzi dacă auzi cuvântul,
Vino! La Isus și fă legământul!
Și fericirea o vei avea!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Și laudă pe Dumnezeu!
Căci viața de la El o ai,
Și pace, tot de la El primesti!
Prețuiește-ți aproapele, cât timp este în viață,
Și fi fericit, alături de el!
Căci voia Domnului, este în aceasta,
Și atunci împlinit, tu vei fi mereu!
poezie de Ovidiu Kerekes (20 mai 2006)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre pace sau poezii despre moarte
O lacrima
O lacrimă
va cădea
pe chipul tău...
Cu ea
vor retrăi momente eterne
când tu
și eu
ne dăruiam iubirii noastre...
căzând pe pământul rece
ca o picătura de ploaie
ce își trăiește sfârșitul
vei gândi
la timpul împreună...
vei iubi
fiecare lacrimă vărsată...
ca o amintire de la mine...
Iar tu
nu mă vei uita...
cu fiecare plânset...
uitarea va fi mai grea
cu fiecare răsuflare...
trăirea va fi mai grea
cu fiecare cuvânt...
gândurile vor fi mai greu de spus
Nu vor fi decât
un urlet disperat către cer...
ca să mă vezi
întorcându-mă spre tine...
și o altă iubire
între noi...
nu se va putea întoarce
vei continua să plângi...
Să plângi...
Să plângi...
iar eu voi fi
o amintire încețoșată...
departe...
departe
și atunci
Nu vor fi lacrimi
Nu vor fi poezii
să mă întoarcă...
la tine...
poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre poezie sau poezii despre gânduri
Fii bun
Fii bun în fiecare zi
Atîta timp cît pe pămînt tu vei trăi
Fii bun în fiecare clipă
Chiar dacă simți că nu vei reuși
Fii bun cu cel ce te stimeaza
Învață să-l respecți și tu pe el
Fii bun cu cel ce încurajeaza
Și tu mereu să faci la fel
Fii bun cînd soarele răsare
Învață mereu să zîmbești
Fii bun cînd rău te doboară
Învață ca să poți să te ridici
Fii bun cu toți și fiecare
Prieteni buni încearcă să ții faci
Fii bun cînd norocul îți surîde
Și nu uita de oamenii cei dragi
Fii bun la bine și la rau
Că nu știi ce-ți rezervă viitoru
Fii bun cu cel ce ajutorul îți cere
Ajută-l, că vei fi și tu ajutat
Fii bun și nu judeca omul
Indiferent de-ți pare rău sau bun
Fii bun și ajută-ți aproapele
Că si el te va ajuta cîndva
Fii bun chiar dacă puțini te apreciază
Și nu ceda cînd cu rău ești răsplătit
Fii bun și lasă-ți sufletu să vorbească
Că-n suflet oamenii mereu sunt buni
Fii bun și iartă-l pe cel ce greșește
Că doar așa îi arăți că ești deosebit
Fii bun chiar daca timpu trece
Că timpu niciodată nu-l putem opri
Fii bun și nu uita de bine
Chiar dacă binele nu este observat
Fii bun și dăruiește bunătate
Cu bunătatea ta, poți schimba lumea.
poezie de Serghei Țurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ajutor, poezii despre bunătate, poezii despre bine și rău, poezii despre învățătură sau poezii despre vorbire
Prietene
Dacă porți iubire în suflet, te rog, să n-o-mparți cu mine...
Dă-mi-o întreagă, atunci când sufletul îmi e pustiit!
Odată, ți-o voi da înapoi, cu dobândă!
Dar, dacă în zâmbetul tău nădejdea s-a preschimbat în durere,
Poftim, ia-l pe al meu! Eu mai am câteva mii, de rezervă!
Prietene, dacă porți soare-n privire, te rog, împarte-l cu mine...
Doar o fracțiune de zâmbet, cât îl încarc pe al meu"!
Odată, ți-l voi da înapoi însutit!
Dar, dacă în ochii tăi șiroiește-n ascuns o mare durută de lacrimi,
Dă-mi-le-ntregi! Și nu ți le voi da inapoi, niciodată!
Prietene...!
poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre durere
Așteptând o naștere apocaliptică
copil cu trăsături arcuite și dulci
lasă-mă să-ți adulmec obrajii
buzele învelite în fașa surâsului
ochii ca două lacuri de jad
în care mă scufund
la ceremoniile mele brahmanice
odată cu întruparea ta
liniștea s-a așternut peste lume
odată cu țipătul tău surd
jonglerii s-au împăcat
cu obligația de a purta mereu aceleași polemici
mereu ivite în alte veacuri
copilule, în necopilăriile tale viitoare
nu uita că nașterea ta e prima piatră
a unui edificiu al păcii
iar umilii constructori nu se vor mai gâlcevi
ci își va ridica fiecare în tihnă propriul perete
privind însă spre același altar
copilule, vei închide ochii doar pentru a ierta
nu vei cunoaște termenii permanenței
și, cu fiecare pas, în jurul tău
lucrurile vor rămâne neatinse
copilule, așteaptă-mă să cresc și vom uita amândoi
glasul invocărilor mele de acum.
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre copilărie sau poezii despre construcții
Nu ma uita iubirea mea
Eu cat te iubesc pe tine
Vremea iti va arata
Nu-mi doresc alta iubire
Si te rog nu ma uita.
Sus pe cer cum este luna
Asa este pe pamant
Numai una, numai una
Sufltel curat si sfant.
Norocul nu-l am cu mine
Dar nu cred ca ar conta
Vei pleca si o stiu bine
Dar te rog nu ma uita.
A trai fara iubire
Cum e nu-mi doresc sa stiu
Dar legat de-o amintire
Nu as vrea mereu sa fiu.
Stiu ca voi ramane unul
Lacrimi ma vor mangaia
Soarta azi ne schimba drumul
Dar te rog nu ma uita.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre dorințe, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre curățenie sau poezii despre amintiri
Gândește-te bine. Cine îți cere să fii altruist? Cei care au nevoie de ceva de la tine și vor să obțină ușor. Cine îți cere să fii umil și să nu emiți pretenții mari de la viață? Cei care se tem ca prin exemplul tău îi vei face să pară mici sau vor trebui să iasă din zona de confort. Cine îți cere să fii într-un fel sau altul? Cei care nu aplică pe ei propriile lor sfaturi. Nu există nicio autoritate pe pământ care să îți poată spună cum sa fii. Fii cum vrei și culege roadele sau plătește prețul. Este drumul tău de autocunoaștere și orice sfat din exterior nu va face decât să te devieze de la drum, să te încetinească și să îți răpească lecțiile. Fii și umil și îndrăzneț, fii și egoist și altruist. Fii în toate felurile și trage singur concluziile. În inima ta este autoritatea supremă. Vei știi cum e bine să fii și ce e bine să faci în funcție de gradul de împlinire sufletească pe care îl vei simți. Acela este adevărul tău, singurul adevăr valabil pentru tine în întreg Universul. Nu există decizii bune sau rele, există doar decizii congruente sau incongruente cu adevărul tău interior. Simți de fiecare dată când ești aliniat și de fiecare dată când te îndepărtezi de sensul vieții pentru tine. Fii atent la busola interioară și vei știi tot ce e nevoie să știi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfaturi, citate despre autoritate, citate despre adevăr, citate despre sensul vieții, citate despre plată, citate despre lecții, citate despre inimă sau lecții de engleză
Atâta vreme cât zi de zi vei da jumătate de măsură din ceea ce poți cu adevărat, în speranța că va veni acel moment ideal pe care îl visezi și că abia atunci vei da tot ce poți, fii sigur că vei eșua. Vei da tot jumătate de măsură, pentru că așa vei fi obișnuit.
Alex Marinca în Restartează-ți viața! Ești gata! (septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare sau citate despre idealuri
Dacă nu uiți asta, le poți da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deșertăciune. Draga mea, atât el cât și tu poți uita, ziua când v-ați cunoscut, iubit, logodit, poți uita ziua de naștere sau chiar numele copilului, poți uita părinții, poți uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ți le va lua și le va vinde uitării... Un singur element esențial nu uita, că tu ești Dumnezeu și nu nenorocitul de gând care te-a schilodit și te-a făcut om. Dacă îl ții minte pe Dumnezeu ca propria ta ființă poți să uiți totul, căci totul este doar deșertăciune. Dacă nu uiți asta, le poți da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deșertăciune. Nu-ți uita inima dar uită-ți mintea, nu aștepta bătrânețea ca să vină Alzheimerul să ți-o ia. Atât de multă deșertăciune pe care mintea o numește pompos și fals "cunoaștere".
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ziua de naștere, citate despre vinovăție, citate despre religie, citate despre naștere, citate despre logodnă, citate despre iubire sau citate despre gânduri
Fii apă, prietene
Fii apă, prietene.
Golește-ți mintea.
Fii fără formă, fără contur, ca apa.
Dacă pui apă într-un pahar, devine paharul.
Dacă pui apă într-o sticlă, devine sticla.
Dacă o pui într-un ceainic, devine ceainicul.
Acum apa poate curge sau se poate izbi.
Fii apă, prietene.
poezie clasică de Bruce Lee
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă sau poezii despre devenire