Scrisoare

Pe unde-au fost cocorii se revărsară corbii.
Eu tot mai ştiu poteca bătută de-amândoi;
Scântei de amintire mocnesc în spuza vorbii —
Un pom îşi lăcrimează cele din urmă foi.

Cu noi pe nesimţite s-au prăbuşit frunzare,
Şi e o destrămare şi un deznodământ
Că visul, o nălucă de ceaţă, piere-n zare
Şi sufletul, cu ploaia, s-absoabe în pământ.

Sunt pânză de paianjen pe depărtări deşarte.
Surpările din lume cu zburături m-ating
Cărbuni aprinşi prin neguri, ce cad în ape moarte,
Cad stelele din urmă şi-n gândul greu se sting.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumos să mori pentru o idee, dar e greu să trăieşti pentru ea. Eroismul adevărat, deşi despodobit de destinul tragic, e acesta din urmă.

citat clasic din Nichifor Crainic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neguri deşarte

Cum să-nţeleg furtuna când este-aşa departe
Şi nu ştiu ce-o provoacă, ce vânturi o-nteţesc?
Pot, numai, să-mi închipui ce nori o însoţesc,
Dar, dacă-s nişte neguri şi goale şi deşarte?

De ce-o priveşti? Vrei, oare, să o atragi spre tine?
Ori e deja acolo şi face un pustiu
Din liniştea pe care ai strâns-o-ntr-un târziu,
Acoperind seninul cu negrele-i cortine?

Întoarce-te! Lumina îţi e aici, aproape,
E-n tot ce te-nconjoară, în cei ce te susţin,
În tot ce-n visul nopţii îţi e frumos sub pleoape
Şi-n gândul ce mă-ndeamnă în braţe să te ţin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste pentru cărbuni

Strângem la piept cărbuni încinşi,
Aprinşi de sentimente trecătoare,
Şi bucuroşi trăim cu ei în sân,
Ori trişti şi plânşi, cu ei în buzunare.
Strângem în braţe cărbuni din interes,
Aprinşi cu zâmbetele false,
Şi bucuroşi trăim în faţa lumii,
În timp ce-n aşternut, durerea-i mare.
Strângem în pumni cărbuni frumoşi,
Aprinşi şi-ntreţinuţi cu daruri,
Şi frânţi suntem în inimă,
Ştiind că banii ţin aprinşi cărbunii.
Strângem la piept cărbuni lăsaţi,
Lăsaţi de alţii pe poteci în lume,
Şi cu iuţeală strângem ce-am găsit,
Fără să cerem ajutor la Domnul.

Strângem la piept cărbuni încinşi
Şi suferim amarnic,
Pentru că Dumnezeul-Tată a lăsat s-alegem,
Cu El în inimă, nu după capul nostru.
Strângem la piept, şi-n inimă, exact ce ne-am dorit!
Domnul e milos şi bun, de insişti, îţi dă exact ce ţi-ai dorit!
Ai grijă ce-ţi doreşti, prieten drag!

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup de fum

Dintr-o pânză străvezie
De păianjen vreau să-ţi fac
Un aerian hamac,
Plutitoare să te ţie
Între vârfuri de copac.

Somn în leagăn să-ţi prelingă
Greieruşii câmpeneşti,
Praf de lună să te ningă,
Mâna mea să nu te-atingă
Să nu mi-te veştejeşti.

Către tine doar să suie
Gândul vis şi gândul viu,
Trup de fum trandafiriu,
Între ce e şi ce nu e
Că te am – atât să ştiu.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tăvălug de gânduri

Ce tăvălug de gânduri, noapte zbuciumată,
Eu, trupul tău, Zeiţă, nu-l voi uita vreodată!
S-a spulberat iubirea ca şi cum n-ar fi fost
Şi nu mai am pe lume, de astăzi, niciun rost.

Ce tăvălug de gânduri, ce absurdă încercare
Să vezi iubirea vieţii topindu-se în zare,
Povara-i mult prea mare, mă simt abandonat,
Dar ştiu, de astă dată, doar eu sunt vinovat.

Ce tăvălug de gânduri, mintea împresoară
Şi-n depărtări, ce jalnic se-aude o vioară,
Dar marea fremătândă, cu al său rece val,
Parcă mă trezeşte din cel absurd coşmar.

Ce tăvălug de gânduri zac pe nisipul fin,
Cătând pe cerul nopţii o urmă de destin
Pe care să-l invoc, în cel din urmă ceas,
Mă amăgesc, desigur, e tot ce mi-a rămas.

poezie de Alex Dospian (mai 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Şi-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrăţişare...

Ce ştii tu?
Eu ştiu...
Că sufletul ţi-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Şi vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absenţă...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simţi cum trece timpul
În suflet şi
Râzi rece,
Când clipele se pierd...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că tu-mi eşti plus din minus
Că dorul mi-e duşman
Că ploaia mi te fură
În vis şi
Somn absent,
Că vreau să vreau
Şi simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...

poezie de Gabriela Chişcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât cele negative cât şi cele pozitive, personajele sale sunt sitilizate după modul misticii bizantine şi, prin aceasta, Dostoievski e în istoria culturii moderne reprezentantul cel mai de seamă al geniului ortodox.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugari

Prin ploi, tăcuţi
Veniţi desculţi
Să fiţi de-ai noştrii
Fugiţi de monştrii
Ce v-au lăsat
Fără de sat
Fără de viaţă
Pierduţi prin ceaţă
Cu arme-n mâini
Cu mii de câini
V-ajung din urmă
Pământul scurmă
Înfruntă munţi
Trec peste punţi
De vechi corăbii
Negre ca corbii
Ce zboară-n stoluri
Prin triştii nouri
Să bată vântul
S-alunge gândul
Gândul cel rău
Ce cade-n hău
Să piară vraja
Să rupeţi mreaja
Ce v-a ţinut
Timpul tribut
Pentru-ntuneric
Moment luciferic
Descris şi-n cărţi
Însemnat pe hărţi
Arse în foc
S-aducă noroc
Celor ce-o să scape,
În această noapte.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele par stropi de ploaie

pe o imensă pânză de paianjen
îmi întind ochii spre dincolo
nu caut niciun detaliu
nu-mi aduc gândirea sprijin
las sufletul liber
atât cât să nu-mi dăuneze grav
nu dau găuri în univers
respir prin piele
desfac în atomi aerul
cu oxigenul e mai greu
tinde mai mereu spre pereche
cuminte precum o frunză nesătulă de lumină
îmi îndemn trupul să nu părăsească pământul
apoi mă întorc în povestea din spatele pleoapelor
risipesc cu nonşalanţă din infinit
sunt convins că oricât m-aş strădui să-l consum
dumnezeu îl va înmulţi cu generozitate

acum simt pleoapele călcându-se
şi iată că nici în viaţa asta nu voi reuşi
să desfac visul de visare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile lumii sunt stinse

Luminile lumii se sting,
Mai sclipesc câteva prin cetate,
Armate mondiale înving,
Generaţii sub spectrul lui Marte.

Aş fi vrut să trăim ca-n trecut,
În lumina Cetăţii Eterne,
Conjuraţii conspiră tăcut,
Să ne prindă-n capcane moderne.

Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile lumii sunt stinse,
Şi le vezi uneori numai tu,
Prin cetăţi, cu luminile-aprinse.

Suntem totuşi doar doi străini,
Ne striveşte apusul ce vine,
Mai aprind împăraţi bizantini,
Candelabrele gintei latine.

Te mai vreau, te mai pot, te mai simt,
Dar ne sting conspiraţii mortale,
Reaprindem lumini pe Pământ,
Luceferi în cetăţi ancestrale,

Care eu, care tu, care noi,
Mai veghează în noapte ruina?
Au rămas pe Pământ doi strigoi,
Prin cetăţi să aprindă lumina.

Mă mai ierţi, mă înşeli, te mai iert,
Peste lume se trage cortina,
Aşteptăm într-un secol incert,
Un profet să aprindă lumina,

Te iubesc, te iubesc, cum să nu?
Dar luminile lumii sunt stinse,
Şi-am rămas pe Pământ eu şi tu,
Să veghem candelabrele-aprinse.

Pentru noi se trezeşte-un apus,
Pe Pământ un apus mai răsare,
Când cocorii luminii s-au dus,
Semănăm prin amurg felinare.

Iar lumea dacă nu ne mai vrea,
Cu lumini condamnate la moarte,
Te invit să plecăm, draga mea,
Luminând pe planeta lui Marte...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

Mi-s puterile sleite şi împiedicaţi mi-s paşii
În mătasea-ndoliată ce o ţese un paing.
M-aş teleporta-n Chontalpa, unde-au locuit mayaşii
Şi departe de-astă lume, Doamne,-aş vrea ca să mă sting...

rugăciune de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!🌟
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

Mi-s puterile sleite şi împiedicaţi mi-s paşii
În mătasea-ndoliată ce o ţese un paing.
M-aş teleporta-n Chontalpa, unde-au locuit mayaşii
Şi departe de-astă lume, Doamne,-aş vrea ca să mă sting...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt.

citat celebru din Nichifor Crainic
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa într-un bagaj

A fost o zi în care am vrut să plec departe,
Să las în urmă planuri, speranţele deşarte,
Şi rude, şi prieteni, şi gândurile toate,
Am vrut să fiu un altul, mai bun (de se mai poate).

Mi-am pregătit bagajul, cărând de prin unghere,
Atâtea obiecte ce îmi făceau plăcere...
Şi-au fost atât de multe, şi-aşa de greu rucsacul,
Că planul de plecare a avansat... ca racul.

Păi, cum să las afară albumul plin de poze
Cu chipuri din pruncie şi cu metamorfoze
Ce-au fost de-a lungul vremii? Nu, asta nu e bine!
Că pot să-i las pe alţii, dar nu prea pot... pe mine.

Sau, cum să las pachetul cel plin de scrisorele
Cu urmele de rujuri, parfumuri, poezele?
Că astea nu se lasă, sunt amintiri plăcute
Din încercări timide, în vremile trecute.

E clar ce las în urmă, dar nu şi amintirea,
Sau poza ei cu mine, sau gândul, sau iubirea;
De plec în lumea mare acum, să fac pe bardul,
Îmi iau maşina, numai, cu actele şi... cardul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La braţ cu luna

Am fost prin parcul cu alei întunecate
Plimbându-mă printr-o ceaţă neagră,
Vedeam bănci murdare... şi ciudat de rupte
Număram secundele ceasului din urmă.

Am fost şi-n dughene să-mi beau minţile,
Un cocktail de zile proaste şi alcool
La o masă-ntunecată după colţ
Ciocneam cu propria moarte.

Am fost şi pe la tine, aseară, iubito,
Undeva departe, într-un cartier mizer,
Te uitai străină şi pierdută,
Ca o ran-adâncă, ultimul blestem!

Am fost şi-n propiul cimitir, la braţ cu luna,
Alai nefiresc, regrete şi visuri
Doar frunze uscate şi-acorduri... Chopin
Am fost, iubito!

poezie de Iulian Ciornei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul din urmă

Am obosit umblând alandala
Prin hârburi, dudaie şi gloate.
Demult mi-e tocită sandala
Şi moarte iubirile toate.

Acuma, la actul final,
Numai strigoii-amintirii
Dănţuie crud, rătăcind, infernal
În jur, în meandrele firii.

Cerul e şi el putred, lălâu,
Nicio salvare nu-i ţipă în creştet.
Nicio minune în ciute, în grâu
Şi Domnul e veşted.

Meschin se dărâmă, rece coboară
Visul în cripta bolnavă.
Râme băloase, neguri omoară
Fruntea suavă.

O! naiv jucător în azur,
Flamura, slava, cocorii ucide;
Drept se ridică, sălbatec, impur
Lupul uitării cu deşte livide.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!