Adus de spate

bătrânul sprijină un toiag cu mâna
dreaptă strânsă să rupă lemnul
dat cu lac peste fibra sănătoasă
înclinat merge peste moarte
păşeşte calculat fără frică
se gândeşte să-i scrie o scrisoare
de amor şi inima-i bate necontrolat
fără medicamente îşi face de cap
închide ochii pentru un exerciţiu
de imaginaţie are parte din belşug
îşi spune că nimeni nu-i mai fericit
decât el şi poate îndura şi-un sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesia măruntă

ar fi să-i scriu julietei o scrisoare
să-i spun ceea ce romeo n-ar spune
din motive de lună plină şi lipsa
inimii de leu cu viaţa răscolită

i-aş scrie firesc cu stiloul chinezesc
pătruns adânc de tulpini de trandafiri
un scris de scriitor postmodernist
la modă înclinat spre tine, julieta

sau o să mă furişez la graniţa trupului
unde sângele frige noaptea târziu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis în alcătuire

într-o primă dimineaţă fântânile
îşi cer ciuturile
peste trezie
îngeri goi îşi întind aripile
în ciocuri de lapte păsări de nicăieri
aduc lumini dintr-un alt soare vecin
peste lumea nouă
din pânză de păianjen curge apă vie

printre flăcări albastre mâini febrile
în jocul comorilor imaginate
adună amiezii
necăutatul din toate drumurile
pierdute
în cea mai lungă noapte
ce îşi închide ochii
fericiţi să rămână singuri şi fără păcate

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când citim, o altă persoană gândeşte pentru noi: noi nu facem decât să-i repetăm procesul mental. Cand învaţă să scrie, ucenicul trece cu a sa pană peste ce a subliniat învăţătorul: aşadar, când citim, cea mai mare parte a lucrării gândirii este deja făcută pentru noi. Din această cauză, simţim o uşurare atunci când citim o carte, după ce am fost ocupaţi cu gândurile noastre. În citit, de fapt, mintea noastră este locul de joacă al gândurilor altcuiva. Aşa se face că cineva care îşi petrece întreaga zi citind, şi prin relaxare îşi devotează timpul liber într-un fel negânditor, îşi pierde repetat capacitatea de a gândi, la fel cum omul care mereu călăreşte uită să meargă pe jos.

Arthur Schopenhauer în Eseuri şi aforisme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Acolo, în marginea pădurii
Stejarul falnic s-a-înălţat.
Ca o podoabă a naturii
Stătea de strajă peste sat.
De multă vreme străjuia
Peste satele din vale.
La umbra lui adăpostea
Multe turme de mioare.
Acum e trist şi supărat
Acolo-n margine de sat.
Când vântul îi face rană
Nimeni nu-l mai bagă-n seamă.
O furtună blestemată
I-a stricat coroana toată.
I-a frânt trunchiul fără milă.
Numai poate da hodină
Turmelor cu ciobănei
Şi ciopoarelor de miei.
De când era stejărel
Flăcăii veneau la el,
Şi cu fete, în nocturnă,
Se iubeau sub clar de lună.
Întristat, stă, se gândeşte
De ce lumea-l părăseşte.
De-ar mai fi stejar odată
Ar răcori lumea toată.
Mai falnic s-ar înălţa,
Vântoase ar înfrunta.
În zadar îşi plânge soarta.
Nimeni nu-i deschide poarta.
Nimeni nu-l mai îngrijeşte.
Viaţa lui se ofileşte.
În zadar priveşte-n vale,
Nimeni nu se-arată-n cale.
A rămas singur pe lume,
Fără frunze, fără turme.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de genul feminin

plouă
femeile au ieşit curgătoare pe străzi
doamna cu anemone în lesă îşi picură sângele roşu giotto de catifea
nu
ea nu plânge
orgoliul o ţine dreaptă ca un corset
ea merge şi merge nu se opreşte
cu ochiul verde smarald înainte
cu tocul stiletto şi pasul înfrânt
peste piatra cubică
peste visul rotund
sub umbrela lila
înfrigurată
cu geanta strânsă la piept
imitaţie piele de şarpe
plină cu oglinzi deşarte
cu luna de fildeş înfiptă în sân
orologiul în gând
şi zâmbet inert

plouă
felinarele se aruncă în culori tremurate
conturul oraşului acuarelă se pierde uşor
umbrele curg peste marginea nopţii
plouă
femeile roşii se varsă în moarte

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treburi...

Ei tocmai terminară treaba
Şi-n piele nu îşi mai încap,
Dar "peste cap s-au dat" degeaba,
Că treaba-i... "dată peste cap".

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2006)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

a căzut pe eva mea grăbit
am prins-o între două grădini
suspendate în aşchii de vis
sărite dintr-o amintire peste viaţă
eram puţin fericit şi vedeam
fluturi mulţi cum năvălesc
pe deasupra în culori cerate

era firesc să-mi amintesc sărutul
dat fără iubire la marginea lumii
priveam în zare drumul prăfuit
păcatul venea adus de stoluri
lungi de corbi stacojii fără căinţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pată de culoare

poetul e în vervă şi verva e poetul,
ce oare îi rezervă din ceruri alfabetul?
deschide cartea groasă cu foile virgine
şi scrie epopeea tiparelor aldine.
ce titlu să îi pună tristeţii fără nume?
pe care dintre muze, în vers, să o sugrume?
poetul e în vână şi vâna e poetul,
şi sângele ne spune: acesta e profetul.
durerii nu-i va pune cea mai frumoasă mască
şi foamea ancestrală n-o va hrăni cu pască,
şi lacrimi el va curge, ca să sfinţească glia,
din negurile vremii îl strigă România.
fiţi gata, e momentul, să vină sfânta moarte,
din tainiţele nopţii se-aude, de departe,
un scâncet de copil şi-un urlet decibelic,
şi inima oftează în spaţiul interbelic,
şi Luna îşi arată cadavrul pe fereastră,
o palidă făptură ce intră-n casa noastră.
poetul e pe moarte şi moartea e poetul,
şi veşnic, peste toate, îşi pune epitetul.
a fi sau a nu fi?, aceasta-i întrebarea,
răspunsul îl aflăm odată cu turbarea.
coperţile se-nchid, poetul se rezeamă
de ultima secundă şi nu mai are teamă,
deschide ochii larg, cât viaţa să încapă
în spatele retinei - se adânceşte-o groapă
şi trupul se agaţă de ultima suflare,
şi tot ce i-a plăcut - acuma i se pare...
şi tot ce i se pare - îi place şi mai mult.
nu-i nicio îndoială în spaţiul cel ocult.
o flacără se-aprinde şi-un muc de lumânare
ne spune cald adio - cu ceară şi cu fum,
şi sângele rămâne o pată de culoare -
e urma unui scrib ce a plecat la drum.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa nu aşteaptă niciodată. Îşi schimbă forma, curge pe lângă obstacole şi găseşte calea secretă la care nimeni nu s-a gândit – spărtura minusculă din acoperiş sau din podea. Fără doar şi poate, e cel mai versatil din cele cinci elemente. Poate spăla pământul, poate stinge focul, poate subţia metalul. Nici chiar lemnul, care e complementul ei natural, nu poate supravieţui fără apă.

Arthur Golden în Memoriile unei gheişe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorul, "prieten" al pădurii

Când îl cuprinde frenezia,
Din scris el nu se mai opreşte
Şi muza tare-o chinuieşte,
De o apucă-apoplexia
Se face din copaci hârtia,
Dar nicio clipă nu gândeşte,
Ci, fără milă, mişeleşte,
Îşi varsă peste ea prostia
El spre pădure, simpatia,
În felu-acesta îşi arată...
Care-i motivul? Apatia
Şi liniştea de cine-i dată?
Da, are scuze, căci hârtia,
Pe care scrie-i reciclată!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare la Bruxelles

Fericit, cum nu se poate,
Merge vesel spre maşină,
Încă plin de-adrenalină,
După cât a dat din coate.

Poate este prea devreme,
Căci vecinii nu se-arată;
Doar o babă c-o nepoată
Şi-un căţel ce se tot screme.

- Este o celebritate!
(Spune, repede, bătrâna)
- Uite, pleacă, fă-i cu mâna!
- Cred că el... şi singur, poate!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare îşi găseşte fericirea în altă parte. Pentru unii, fericirea înseamnă să alergi desculţ pe o pajişte în rouă dimineţii, pentru alţii, să-ţi ţii bebeluşul în braţe. Te poate face fericit sexul, un costum de marcă, un cârnat prăjit sau Concertul nr. 13 pentru pian şi orchestră al lui Mozart. Dar şi absenţa tuturor acestor lucruri te poate face fericit: un călugăr zen îşi găseşte liniştea sufletească adâncindu-se în meditaţie.

Stefan Klein în Formula fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko oftează, îşi dă ochii peste cap teatral, ca un om suferind din iubire. Fata nu-i acordă nici cea mai mică atenţie, el continuă să vobească grav.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri

la spital îngerii dorm pe paturi de rugină
sunt palizi ca o scrisoare fără destinatar
sub perna de carii îşi ţin aureola
obosită cu gânduri

e grea moartea la etajul al XII-lea
ea cade în gol ca o scamă ruptă-n amurg
şi îngerii mănâncă din blide de ceară
supa de stele a nopţii
fără grăsime şi sare

la o fereastră bate vântul schimbării
Dumnezeu se plimbă prin saloane cu medicamente
un înger mort a înviat şi a respirat iarăşi
aceeaşi lumină bolnavă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire...

- lac în care
înfloreşte frumuseţea,
când cad razele luminii
peste zilele spumoase ale copilăriei,
peste oraşele de sentimente,
peste nourii visării,
- pretext al împăcării-
Dimineţi fără-nserări,
Lacul îşi întâmpină sufletul,
Şi toate devin una...
Un spaţiu-al invocării – Preţuirea –

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte la patruzeci de grade

Etilică mireasmă duhoare în împrejur
Şi-un luciu de inox din ochi lichizi răzbate...
Pe-un roşu de fundal de-obraji, cu glasul dur
C-o răguşeală aiurea păşeşte, dă-nspre spate.

E slab cu burta-i mare sub pulover ca un bol
Şi mâini sticloase anină neritmic, în balans...
Vorbeşte fără noimă se adresând în gol
Şi drumu-i labirint, nicicum de vreun avans.

Încearcă tulburat câte o plesanterie
C-un râs ce nu-i al lui, se legănând din cap,
Dar nu-i răspunde nimeni; privit cu duşmănie
Se întoarce iar în drumu-i c-un gest de handicap.

Nici dinţii nu-i mai are pe toţi, e ştirb în faţă
La locul de pahar şi filtrul de ţigară
Ce-o ţine nesfârşit pe buza-i ruptă, creaţă,
Se îmbătând din fum şi scrumul tras pe nară.

Singurul scop ce are e banul pentru crâşmă
Ce-l face zilier pe câte-o soldă-n sticlă,
De nu îşi vinde orice; apartamentul, cuşmă...
Ce s-au băut deja! Să-l furi nu-i mai e frică?!

Încet scade ştacheta; nu mai ia vodcă scumpă
De patruzeci de grade, ia genocid preţ bun,
Iar de un timp ca boala pe-ascuns să nu irumpă
Ia spirt medicinal... în loc şi de săpun!?

Era-ntr-o zi trântit pe spate-n spasme scurte
Transfigurat, absent, chircindu-se-ntinzând...
Dup-un timp am aflat; l-au găsit lâng-o curte
Introvertit profund, o sticlă îmbrăţişând...

Ciudat destin rescris de-o mână criminală
Asiduu aplecată spre a cere nefiinţă
Fără vreun etalon de clasă sau de şcoală...
E secta ateistă cu alcoolica credinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste toate acestea (amintiri), obsesiv, se suprapune un crâmpei de trăire de o intensitate zguduitoare. ultimul traseu dificil, de gradul patru parcurs împreună şi pentru el, ultimul de un asemenea grad... Cu mâinile tremurânde, folosindu-şi doar o mică parte din capacitatea dreaptă a trupului grav afectat de suferinţă, Seracin se căţăra. Uneori îşi înălţa cu mâna stângă palma dreaptă până la prize, alteori îşi fixa privirea pe adâncitura din peretele de piatră la care dorea să ajungă de parcă ar fi dorit să o mişte, să-i fie la îndemână, iar cu degetele mâinii drepte PĂŞEA, pur şi simplu, imita mersul cu degetele centimetru cu centimetru... Era o luptă disperată, un adevărat chin deliberat, toate împinse de o sete mistuitoare de a reuşi, de a învinge posibilităţile reduse ale trupului afectat de boală.

Neron Aurel în Cartea "Noi alpinştii timişoreni şi munţii lumii", pag. 20 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu a făcut vreodată o mare descoperire fără un exerciţiu de imaginaţie.

citat din George Henry Lewes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi iubirea poate să ucidă

Chiar şi iubirea poate să ucidă,
Când se supune preţului de cost
Şi dovedeşte astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă şi rigidă,
Când e constrânsă viaţa să decidă
Între minuni şi pământescul rost.

Să tremuri fără somn şi-n aşteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Şi disperarea bântuie mai tare,

Fără să ştii nimic despre cel drag,
Dar să cunoşti cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!