Totul e deşertăciune, zice predicatorul [All is vanity, saieth the preacher]

Eram deştept, faimos şi iubitor,
Şi sănătos, cu trupul tinerel;
Din orice vie luam câte-un ulcior,
Mă dezmierdau contururi fel de fel;
Inima-n ochi frumoşi lucea firesc
Iar sufletul simţeam că-i afectuos;
De desfătări şi tot ce-i pămânesc
Mă bucuram precum un prinţ fălos.

Încerc să număr zilele ce-au fost
De care încă pot să-mi amintesc,
Să văd dacă în viaţă e vreun rost
Ce m-ar putea tenta să mai trăiesc.
Dar nicio zi n-a fost, şi niciun ceas
Să simt plăcere fără de amar;
Nicio ispită brusc nu m-a atras
Să n-aibă fiere-n luciul ei bizar.

Şarpele-n câmp, cu vrăji şi cu talent,
Inofensiv devine imediat;
Însă pe cel ce-n inimă-i prezent
Cine-ar putea să-l farmece vreodat'?
Înţelepciunea nu-l poate mişca,
De muzică nu e ademenit;
Necontenit acolo va muşca,
Iar sufletul să-ndure e sortit.

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune-i totul

I
Aveam înţelepciune, faimă, vlagă,
Şi tinereţe, sănătate-aveam,
Şi vinuri în pocale. Ziua-ntreagă,
La ochii frumuseţii mă-nsoream.
Sub mângâieri simţeam că se topeşte
Şi sufletul din mine, uneori.
Aveam tot ce pământul dăruieşte,
Tot ce-şi doresc sărmanii muritori.

II
Încerc să număr zilele frumoase
Ce-ar fi în stare a mă ispiti
Să le trăiesc din nou,-cele rămase
În amintirea mea. O, n-a fost zi
Şi n-a fost ceas de-adâncă desfătare,
Lipsit de-amărăciune-n viaţa mea-
Nicio podoabă, cât de sclipitoare,
Să nu m-apese, chiar când strălucea!

III
Năpârcă de pe câmp e-mpiedicată
Să muşte, doar prin vrăji şi vicleşug,
Dar cea pe inimă înfăşurată,
Cum s-o alungi, prin care meşteşug?
Ea nu ascultă de înţelepciune,
Cu niciun cântec nu poţi s-o vrăjeşti:
Îţi muşcă sufletul, până-l răpune
Şi nu ai cum să te fereşti!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu uita, iubito...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost şoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta,
Cum pe pământ purtaţi de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...

Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Şi zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă acum ar mai putea să-mi vorbească, probabil că tata m-ar dojeni, m-ar sfătui şi m-ar alinta... Poate că mi-ar spune din nou să trăiesc astfel încât să pot susţine privirea oricui şi să pot adormi noaptea cu sufletul împăcat că m-am purtat corect cu oricine. Şi poate că mi-ar cere din nou să nu uit nicio clipă cine sunt, care este drumul meu şi să nu las pe nimeni să-mi încurce planurile. vPoate că mi-ar spune să nu mă implic în războaie inutile şi să nu răspund la provocările celor care încearcă să mă facă să decad de la calitatea de om... să aleg oamenii cu grijă...

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul

De-o vreme locuieşte-n mine-un lup.
Nu-mi mai amintesc cu câţi viţei, cu câte oi l-am hrănit;
Dacă l-aş lipsi de-un prânz, ar hăuli înfometat
şi mi-ar muşca şi sfâşia carnea.

De ce ţin un lup în mine
de ce mă căznesc să-l satur zi de zi,
inventând fel de fel de şiretlicuri cu pretenţia că fac lucruri inteligente,
intonând om-mani-padme-hum în aflarea consolării?

Nu-l vreau pe-acest lup în mine,
dar nu cunosc nicio cale prin care l-aş putea ucide.
Îl las să-mi bea sângele şi să-mi manânce carnea,
ştiind că aşa îmi va lăsa oasele în pace.

poezie de Yang Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am reuşit să concretizez idealul universal al iubitului-prieten-părinte în sufletul Ei. Am izbutit s-o tulbur, dar am tulburat-o cu ea însăşi, nu cu mine. Formele le avea, eu am fost numai conţinutul. Unde sunt Eu în sufletul Ei? Dacă aş lăsa-o să spere, m-ar îndrăgi. Ce aş fi făcut eu în dragostea Ei? Ar trece din mine numai ce sufletul şi trupul Ei ar putea apuca. Iar sufletul şi trupul unei fecioare sunt micuţe, mărunte, neputincioase, mediocre, iremediabil mediocre.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspiraţie pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puţ despre care ţi-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă ţină în viaţă ca să îmi pot vedea părinţii iar, să pot merge iar la şcoală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să şi facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bree: Tot ce a putut să-mi spună e cartierul în care l-au găsit. Nu au niciun fel de informaţii legate de contact, niciun număr de telefon, nicio adresă.
Orson: Pâi, draga mea, dacă ar avea o adresă nu s-ar mai numi că e fără adăpost.

replici din filmul serial Neveste disperate
Adăugat de Andra Stroe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul stelelor

Încerc din răsputeri, privind la stele,
să descifrez, în tremuratul lor,
mesajul ce-ar putea, pe loc, să-mi spele
din gânduri, amintirile ce dor.

Aştept s-aud un cânt ca altădată,
când le priveam, cu ochii larg deschişi,
cu inima zvâcnind, înaripată,
cu mintea fără norii indecişi.

Dar tot ce-aud e un cântat de greieri
şi e plăcut, e-o bucurie-n el
ce-alungă-n amintiri ce le cutreieri,
tot ce a fost şi nu mai e la fel.

Sunt vindecat sau mi se pare mie?
Nimic în jur nu pare că-i lumesc,
iar steaua care ar putea să ştie
se-ascunde şi nu-mi spune: te iubesc!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nicio treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea niciun rost să strice pe el bunătate de nutreţ. Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen. Nu ştiu de unde-i venise-n gând că acolo s-ar putea face muzicant al oraşului.

începutul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram plecat din gânduri

Când noaptea mă locuia la mansardă
şi desfăşurarea timpului era înrudită cu neantul
eram plecat din gânduri,
lumea nu mă ştia în niciun fel
sau mă neglija.

Mă scăldam într-o apă curgătoare cu maluri abrupte,
nu-mi dădeam seama de pericole,
iar moartea nici n-o luam în considerare,
aşa am petrecut o vreme
fără nicio temere
de care azi mă lovesc la fiecare pas.

Am fost neastâmpărat şi mândru,
dezbrăcat de mine însu-mi,
să descoper lumea
în care m-am pierdut mai târziu,
vagabond în jumătatea de veac
alungată din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa gândului hoinar

S-a-ntipărit bizara întâmplare
În mintea lui, în trupul său bolnav,
Prin amintirea-ceea ce-i apare
Şi-i îngrozeşte sufletul firav,

Căci vis nu este, nu e un coşmar
Ce-l chinuie în starea de visare –
E-o revenire-a unui gând hoinar
Ce-i readuce clipa care doare.

Iar clipa-ceea nu a fost, o ştie!
Nu poate înţelege: cum se poate
Un lucru care n-ar putea să fie,
Să-i tulbure convingerile, toate.

Cum să-şi explice zbaterea nebună
Din ziua-n care ceru-a devenit
Pe jumătate-ntunecat, cu Lună,
Cealaltă - zori născuţi din asfinţit?

Ce-a fost: o zi, o noapte de iubire?
Cum ar putea, acum, să-i dea de rost
Acelui gând ce-aduce-o amintire
A unei întâmplări ce nu a fost?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci, Mai... bărbătesc

Bărbat m-am redescoperit aşa târziu, acum,
Că n-aveam nicio zi, nu mi se dedicase
Şi-a trecut atât timp, m-am tot uzat pe drum
Să aflu într-un târziu, că-s parte dintre... oase?!

N-aveam nicio menire, căci "nimeni" plânge tată,
Că-n viaţă nu se ştie oricum cine-i petentul
De drept de autor; c-orice femeie-i "fată"
Şi dacă s-a-ntâmplat deja, eşti... repetentul?!

Ce-ar fi, e-un bun "venit", ce nu-l aveam oricum,
Un fel de "day symbols" la ce-i urât, dar tare,
Că acum se poartă slut; doar muşchi, cu mintea scrum
Şi valoros e-n pat, nu treaz... Şi-n buzunare!?

Dar ăsta-i "genul" meu şi nici nu-i rost de gust
Chiar dacă se întâmplă să-şi pervertească "fel";
Crezând că "homo"-i nume divin, cum vinu-i must,
Tăria e în "stele", sex "joc"... nu "sapiens" ţel?

Îmi fac de fel urare, că nu-i încă cutumă;
Să-mi crească... păr mai des şi cuceriri în număr,
Iar anii care trec, să-i fac pavaj de humă
Şi să-i vopsesc mai vesel, 'n lavabil... peste umăr!

... E-o creatură, ziua!... Bărbatul, EL, e-o "spumă"!?!

PS
Unui Mai vesel, bărbătesc 5!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Plânge cerul de durere,
Peisajul nu creează nicio plăcere
Totuşi eu văd viaţă în culori
Simt cum plutesc până la nori.

Inimii îi e sete de iubire
O picătură ar fi de ajuns că s-o aline
Dar eu o mint că totul va fii bine.

Când o să mor
Vreau să-mi plângeţi de dor
Nu vreau lacrimi false să vărsaţi
Prefer un zâmbet, dar să nu mă uitaţi
Trupul îmi va fi în groapă
Sufletul va pluti veşnic, că pe apă.

Fac ce simt şi simt ce fac
Poate de aceea mulţi nu mă plac
Am doar o viaţă de trăit
Îmi place să iubesc şi să fiu iubit.

Port un zâmbet fals pe faţă
Sufletul e pierdut în ceaţă
Îmi pun inima pe foaie
Dar cu frică, să nu se îndoaie
Asta e modul meu de a mă elibera
Scriu cu sufletul şi inima!

poezie de Miron Iustin (27 septembrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul, însă

Sunt măsurat de îngeri cu nişte aparate
Ce nu au nicio formă şi nicio greutate...
Nu ştiu ce îmi măsoară, dar cred că s-ar putea
Să fie pentru suflet, că mintea n-ar prea vrea
Să fie măsurată, gândind că e constrânsă;
E o răutăcioasă... cu sufletul bun, însă.

poezie de Marius Robu (24 august 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu pot să uit şi nu pot să iert

Oripilat de tot ce s-a întâmplat,
Scormonesc cu îndârjire
În munţii de cenuşă
Poate găsi-voi un ochi încă viu,
Un creier încă meditând,
o inimă încă bătând.
Caut cu disperare ultimele silabe rostite de bunicul
înainte ca flăcările să-l fi mistuit
Scormonesc cu degetele sângerânde, căutând
Un semn de viaţă din multele care au trecut pe aici.
Răscolesc firele de cenuşă
În speranţa de a găsi o amintire
care să mă relege de cei iubiţi
Inutil!
Totul e cenuşă, mormane de pulbere
Rău-mirositoare. Moartă
Ca morţii arşi fără vină.
Renunţ să mai caut dovezi
Ele se află în viscerele mele, săpate în inima
Şi-n sufletul meu, martore ale celor ştiute
de atunci, de când eu însumi eram la un pas de moarte.

Mulţi au uitat genocidul.
Li se pare o fantasmă, un coşmar infernal
Şi nu vor să-l retrăiască iar şi iar
Eu încă vieţuiesc acolo,
Dumnezeu ştie cum
Văd cu ochii minţii faţa lividă
A fratelui meu inert.
Eu nu pot să uit şi nu pot să iert.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!