Ai pielea lunecoasă ...

ai pielea lunecoasă şi grea şi granulată
şi limpede şi castă şi liberă ca vântul
pe care fără hăţuri l-a plăsmuit natura

pe trupul tău mă plimb ca pe-o şopârlă
trimisă dimineaţa c-un ac să-mi deseneze
în sânge, labirintul
şi sângele ţâşneşte
învăluindu-ţi solzii de smalţuri, ca o sare
ce repede se-ncheagă.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea urlă în hăţuri de sânge

Pentru carnea de om sfârtecată
Asfaltul şi macadamul latră,
Durerea urlă în hăţuri de sânge,
Lacrimi îngheaţă, ochiul se stinge.

Aripa morţii atârnă-n neştire
În firave statui albind de uimire,
Europa cu bunătatea-i măreaţă
Primeşte reculul cuvântului viaţă.

Aleargă pe-ascuns hainul, atacă
Prin propria-i făptură şi pleacă
Fără iertare, fără omenie, oricând
Cu sufletul negru în cuib de pământ.

Europa cu bunătatea-i măreaţă
Primeşte reculul cuvântului viaţă,
Durerea urlă în hăţuri de sânge,
Pacea renaşte, pacea învinge!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătâcit in iubire

Te-am cunoscut pe-o lacrimă de frunză
În dimineaţa zilei următoare,
Pictură vie pe-a naturii pânză,
Te prelingeai pe-o inimă de floare

Parfumul tău acoperea tăcerea
În infinite spaţii aromate,
Tu mi-ai zâmbit, mi-ai colorat durerea
Şi m-ai ascuns în clipe fermecate

De-atunci mă rătăcesc fără oprire,
Iubirea ta mi-e labirintul vieţii,
Am să rămân în el în nemurire
Ca să-i dedic poeme frumuseţii

Aştept o seară, ştiu că va să vină,
Aş vrea ca lângă tine s-o apuc,
Alături să îţi fiu, să-mi fii lumină,
Când eu în noaptea vieţii-am să mă duc

poezie de Adi Conţu (10 iulie 2018), traducere de Adi Conţu
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul meu ( un poem fado)

În lipsa ta
trupul meu
este o navă fără nici un loc de refugiu
confuzie de valuri pe o mare moartă

Trupul tău
este un deşert
fără atingerea degetelor mele
pe pielea ta

Ochii tăi
îşi amintesc că odată m-au adorat
ei sunt ţărmuri de pe care
nu mai pot privi în tine

poezie de Beatriz da Conceiçăo, 1939 - 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubesc trupul acesta
de oase şi limfă
vasele mici
ascunse în porturi
de umbră
şi sângele tău
fereastră deschisă
sângele tău îl iubesc
din trupul acesta

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SÂNGELE TĂU, LAN DE MACI

Trupul tău e câmp de maci,
Roşu pe interior,
Pielea ta, când îţi dezbraci
Ia, e un văl uşor,

Alb şi fin, atât de fin,
Că prin ea, de piele zic,
Văd, chiar dacă doar un puţin,
Lan de maci... în care pic.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa

De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti
Nu cu săptămânile, cu anii.
Ca o cupă suptă în pierzanii
Dintr-o dată simţi că te goleşti.

Părul vechi cu care te-ai culcat
Seara, dimineaţa este altul.
Ai făcut pe negândinte saltul,
Singur nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat.

Totul a fost brusc, neprevăzut,
Cupa s-a ciocnit şi-acum e spartă.
Şi prin trupul tău, ca printr-o poartă,
Peste noapte doi s-au petrecut.

Doi drumeţi setoşi care-ar mai bea
Cupa ce stă-n ţăndări la o parte,
Unul vine repede din moarte,
Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.

N-are nici un rost să-ţi mai sporeşti
Casa, acareturile, banii.
Nu cu săptămânile, cu anii,
De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa

De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti
Nu cu săptămânile, cu anii.
Ca o cupă suptă în pierzanii
Dintr-o dată simţi că te goleşti.

Părul vechi cu care te-ai culcat
Seara, dimineaţa este altul.
Ai făcut pe negândinte saltul,
Singur nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat.

Totul a fost brusc, neprevăzut,
Cupa s-a ciocnit şi-acum e spartă.
Şi prin trupul tău, ca printr-o poartă,
Peste noapte doi s-au petrecut.

Doi drumeţi setoşi care-ar mai bea
Cupa ce stă-n ţăndări la o parte,
Unul vine repede din moarte,
Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.

N-are niciun rost să-ţi mai sporeşti
Casa, acareturile, banii.
Nu cu săptămânile, cu anii,
De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirinturile sufletului

minotaurul este un om rătăcit în adâncul sufletului
şi sunt momente când fiecare este minotaur
şi poftele sunt tinere fecioare oferite ca ofrandă

dar sufletul omului nu-i un simplu labirint
ci o suprapunere de labirinturi
loc plin de lumini şi umbre în care totul se întreţese

labirintul amintirilor, labirintul amăgirilor
labirintul viselor, labirintul înfrângerilor
labirintul iubirilor şi labirintul uitărilor

rătăcitor, fără să ştie ce-i lumina
omul tânjeşte să-şi ia zborul spre înalt
dar spaima ţese văl de întuneric

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat

ce să fac cu ochii tăi, iubito?
ochii linxului sunt în frunziş
glonţul puştii a rănit doar viul
ochii au ajuns la stele pe furiş
şi sunt stelele-nvrăjbite între ele
ochii şi-i aprind pe rând în cer
uite cum vânează umbra linxului stingher
puii de năpârcă care încă-şi schimbă-n zori
pielea, nu veninul, ce să fac, iubito
azi cu solzii tăi de monstru marin,
(cu-al tău zâmbet tremurând ezoteric,
cu arsura secundelor din atingerea ta),
cu aripi de pasăre măiastră şi cu pielea ta?
teme-te de pasărea dracului că n-o poţi învenina.
sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat
îmi aştept sfârşitul pân' la scăpătat,
vino şi mă înrobeşte, să mor împăcat.
taci, e sufletul linxului ce piere curat sau
e alizeul sărat, al aromelor tale,
ce mângâie-n zori ploile aprinse de izvoare
fac pariu cu noaptea că doar ele mai îmbată
stelele în care mă învălui tu
cu moartea, mult prea adorato.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarceri la origini

Întoarceri la origini

Strânge-mă puternic în braţele tale
Până când carnea se topeşte în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocoteşte-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soţia mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi paşii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
şi închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
şi a bărbaţilor întorşi în femeile lor.
Ca valul care se sparge-n ţărm,
vreau să te atingi de mine
şi să mă împrăştii prin tot trupul tău de zeiţă
Picurând lumina iubirii noastre caste
pe ochi, pe frunţi, pe buze, pe urechi,
pe piept, pe spate, la mâini şi la picioare.
Precum pecetea darului Duhului Sfânt
Aşază-te în cruce în trupul meu femeie
Ca să nu te mai caut,
Ca să nu mai rătăcesc,
Ca să nu mă mai reîntorc la origini!

20 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordin

Să mă refugiez în cortul pădurii,
Întunecatul April e pe urmele mele,
zornăitoare lanţuri târăşte
şi un cuţit în mâini să mi-l înfigă în coaste.

Cai verzi, purtaţi-mă repede ca fulgerul,
izbăviţi-mă de rău, de harapnicul groazei,
mi s-a făcut părul măciucă, pielea e o năframă de sânge,
fuga, fuga
prin ploaia de sânge, ud leoarcă,
doar voi ajunge la sfântul aşteaptă.

Ia-mă la tine în trib,
îi strig ca din gaură de şarpe,
dă-mi simbrie amară, amară,
fă-mă calfă de înger, zelosul tău scrib.

N-am defăimat niciodată amurgul şi tăcerea
care sosesc hămesite din peşteri, din grote,
dar acum le insult şi iară şi iară le strig:
Vulpilor, vreţi să-mi las pielea pe-aici, amanet?

Şi Întunecatul April se face mai subjugător, mai tiranic,
acum mă va lua în primire năstruşnicul alai,
acum îmi va săgeta cu o floare umărul
şi-mi va porunci laconic: stai.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portrait d'une femme

în labirintul corpului tău ca o floare retractilă stângace
micile pârâiaşe de sânge şi limfă prefac perfecţiunea
în suav neant al cărnii.
o, anatomie a frigului o, anatomie a visului
ascuns în petalele oaselor tale în cartilagiile iluziei.
în labirintul corpului tău
nici o mirare nu rămâne intactă
nici o tristeţe nu se străvede
în oglinzile concave ale minţii.
doar săruturile neîntâmplate se preling în colţul buzelor
ca un surâs răstălmăcit ca o himeră tulburător
de reală.

poezie de Iulian Boldea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Dimineaţa, atunci când încă nu te-ai trezit
Eu stau lângă patul tău,
Te privesc,
Şoapte de iubire peste tine rostesc.
Tu ştii că lumea n-are ce să-ţi dea,
De ce alergi mereu spre ea?
Viaţa e pustie fără iubirea ta
Te iubesc, te iubesc, copilul meu
Chiar de încă pribegeşti,
Chiar de tu nu îmi vorbeşti
Te iubesc şi aştept,
Poate mâine ai să-mi vorbeşti
Şi ai să-mi spui şi tu, cât mă iubeşti.

poezie de Cosmin Repede
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa mortului

Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas afară-n ploaie...
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul
Pe sub sălciile ude,
Ce mă cheamă
Şi se-ndoaie
Să-mi sărute golul negru ce-mi pluteşte în orbite,
Să-mi sărute alba frunte –
Freuntea ce-mi ştia secretul
Aiurărilor trăite –
Şi să-mi şteargă de pe oase picăturile de ploaie...

Paznicul mi-a-nchis cavoul şi-am rămas în ploaie-afară.
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul printre albele cavouri
Unde-ai noştri dorm în paza lumânărilor de ceară –
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii
Şi pe crucile de piatră să cetesc ce-au scris cei vii.

Şi-am cetit...
Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri
Ne'nţelese, de orchestră
Şi de voci ce cânta-n cor –
Cei ce-aveau să moartă mâine
Beau în cinstea morţilor!...

Vântul mi-aducea ecoul bucuriilor din lume
Iar "regretele eterne" scrise-n josul unui nume
Lăcrimau,
Ducând în albul picăturilor de ploaie
Aurul lipit pe cruce!...

Printre albele cavouri
Pe sub sălciile ude,
Ce mă cheamă şi se-ndoaie
Să-mi sărute alba frunte,
Rătăcesc de-atâta vreme –
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas de-atunci afară!...

Unde-i paznicul?
Să vină,
Să mă vadă,
Să mă cheme,
Să-mi deschidă iar cavoul
Şi s-adorm din nou în paza lumânărilor de ceară!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolior Tăi, pe Acela Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie... Încă aducem Ţie această sfântă slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin, Amin, Amin.

în Rugăciunea Epiclezei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarobscur

labirint cu parfum de tei
ascuns într-o arsură gastrică
tainic scrijelit de timp în timp
scriu
ultima poveste de dragoste
o iluzie floare roşie
ascult vântul care frânge
crengile bătrâne - rezist
animalic mă agăţ
de frunzişul verde -
mă îmbrac în nostalgia clarobscurului
mă plimb prin labirintul spă
lat de cuvintele albe

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoie de iubire

Am cercetat, anatomic vorbind
componenţa inimii;
desenele spuneau limpede:
traiectoria
parcursă de sânge de la creier
spre tălpi, şi invers e drumul,
mereu acelaşi drum,
ce inima îl face
pentru binele trupului,
cedând la toate...
unde găseşte creiere îmbâcsite
pompează să scoată osmoza apoi
lăsând cale liberă
se odihneşte...

... Anatomic vorbind
inima se odihneşte încorporând
seva pe care trupul – un biet muritor
o ţinuse la-ntuneric
neînţelegând că are nevoie
de iubire...

poezie de Elena Olariu din Şoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

Prietenă, îţi dărui acest poem de nea
să-ţi încălzeşti picioarele mici-Norvegia-
al tău e păru-acesta şi-aici zâmbeşti tu, mamă,
şi fericirea mării ţi-e zâmbetul. Mi-e teamă
că-o să-mi rămână numai oceanele de lână,
reni ar putea ucide a mâinilor stăpână,
sângele pălmuieşte haosul primitiv,
urăsc aceste gheţuri care mă fac captiv
ce face-un înger vântul de corzi când îl anină,
de amintire linsă e pielea ta marină
prietenă, greu tare întinerim, mai sunt
în dejnădejde braţe plutind şi ochi. O, cânt
până când viaţa strigă dup-ajutor, tăcere,
o, cânt al celui care renunţă, dacă piere
de artă frumuseţea să piară-atunci. Fanarele
în sângele pavajelor strigă. Pentru vasul
ce pleacă nu-i a bine. Să scape cine poate!

Cerul îşi pune albele-i cravate.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Poezii în limba franceză, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!