Stând la masă şi ciopârţind un gustos biftec, tânărul călător Adrian se întreba, cu drept cuvânt: "Ce renume poate câştiga un birt, împrumutând numele unui monument minunat, pe când dacă şi-ar fi zis, de pildă, "Locanda la biftecul fraged" trecătorul ar înţelege că "aici se poare mânca bine"". Şi cum era din fire vorbăreţ, Adrian îşi ţinti ochii pe un vecin de masă, care şi el părea nedumerit de legătura între un "biftec fraged" şi o minune a vremurilor de mult apuse -dar vecinul acesta avea o înfăţişare suferindă, netrădând deloc dorinţa de a intra în vorbă.

Panait Istrati în Pescuitorul de bureţi (1924)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vecinătatea Acropolei se afla, prin 1907 o stradă mărginaşă a Atenei, care purta un nume ce-mi scapă. Strada asta şi numele ei de atunci poate să mai existe şi azi, după cum se poate foarte bine să-şi fi schimbat numele sau să fi pierit cu totul.

Panait Istrati în Pescuitorul de bureţi (1924)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-au făcut un leagăn dintr-o coajă de alun, saltea din petale albastre de toporaşi, iar plapuma era o petală de trandafir. Aici şedea noaptea, dar ziua se juca pe masă. Femeia pusese o farfurie plină de apă şi de jur împrejur, pe marginea farfuriei, aşezase flori cu lujere în apă. Pe apă plutea o petală mare de lalea pe care şedea Degeţica şi umbla de la o margine la alta a farfuriei; avea drept vâsle două fire de păr de cal. Era o plăcere s-o vezi. Ştia şi să cânte şi cânta aşa de subţirel şi de dulce, cum nimeni n-a mai cântat vreodată. Într-o noapte, pe când şedea frumuşel în pătucul ei, pe un ochi de fereastră care era spart a intrat o broască. Broasca era urâtă, mare şi jilavă. A sărit drept pe masă, acolo unde şedea Degeţica şi dormea acoperită cu petale roşii de trandafir.

Hans Christian Andersen în Degeţica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa mare a stelei LBV 1806-20 este o problemă. Teoriile curente arată că o stea nu poate avea o masă de 120 de ori mai mare decât a Soarelui. Stelele ce au masă mai mare decât această masă limită, se vor auto distruge înainte de a se aprinde. În interiorul stelei presiunea este atât de mare încât ar atrage gazul din atmosferă.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate răspunsurile sale, unul singur se înfipse în creierul lui Adrian: "Am plecat ca să văd lumea".

Panait Istrati în Pescuitorul de bureţi (1924)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cenzură

Cenzura înseamnă să-i spui unui om că nu poate primi un biftec doar pentru că un copilaş nu poate să-l mestece.

definiţie celebră de Mark Twain
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui codaş mâncăcios

Stând la masă, într-o seară
Şi văzând cum te comporţi,
Pot să-ţi spun că-i prima oară,
Când nu ai deloc... timpi morţi.

epigramă de Gh. T. Buleteanu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neînţelegere

Când i-am spus că e berbec
Îşi muşcă de ciudă clopul
Şi m-ar fi făcut biftec,
Dacă n-aveam… horoscopul!

epigramă de Emil Ianuş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nucleul unei stele este destul de masiv, se va micşora foarte mult, până ce va avea o rază mai mică decât raza Schwarzschild. Această rază este cea mai mică pe care o poate avea un corp cu o anumită masă. Pentru Soare este de 3 km, iar pentru Pământ de 9mm. Găurile negre se produc atunci când nucleul va avea raza mai mică decât această limită. Nici o radiaţie şi nici o particulă nu poate scăpa enormei gravitaţii a găurilor negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Batterton Dobyns

Şi-a fluturat văduva mea fustele
Din Mackinac până în Los Angeles,
Odihnindu-se, îmbăindu-se şi stând câte o oră
Sau mai mult la masă, delectându-se cu supe şi fripturi,
Cu dulciuri savuroase şi cafele?
Eu am fost doborât de tânăr
Din cauza muncii în exces şi a anxietăţii.
Dar chibzuisem totul din timp, caz că se întâmplă ceva,
Plătind conştiincios asigurarea la zi;
Mai erau nişte bani la bancă
Şi un teren în Manitoba.
Dar chiar înainte de-a trece hotarul dintre lumi,
În ultimul meu delir am avut o viziune:
M-am văzut pe mine însumi întins într-o cutie bătută-n cuie
Cu cravată albă de batist şi cu o floare la butonieră,
Nevastă-mea şedea lângă o fereastră
Undeva departe, într-un loc cu vedere la mare;
Părea, în pofida părului alb,
Bine odihnită, rumenă şi grasuţă.
Zâmbea şi-i spunea ospătarului negru:
" Încă o felie de biftec, George.
Poftim, o monedă pentru efortul tău."

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm faptul că a câştiga fără luptă e ca şi cum ne-ar invita cineva la masă când nu ne este deloc foame!

citat din Ioana Andreea Dogeanu (15 septembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce-mi aduc însă aminte e că pe această stradă se găsea un restaurant cu o mică terasă, de unde privirea cădea glonţ pe uimitorul templu de marmură, cocoţar pe muchea Acropolei: şi acest restaurant aşa cum seîntâmplă cu toate lucrurile mici dispuse în preajma celor uimitoare – se numea, Dumnezeu ştie de ce, "Locanda Acropoli".

Panait Istrati în Pescuitorul de bureţi (1924)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Nu ştiu,
Ce a vrut să spună
Acel cineva,
Ştiu, că încerca
Să aleagă
Un cuvânt potrivit,
Pornit spre mine,
Ca niciodată,
În avans zăpăcit.
Inima în el fremăta
Chibzuit,
Fixând ochii
Spre un infinit,
Spre o zare,
Prea poate,
Un răspuns căuta,
O şoaptă
Pe fruntea de brume
Senină,
Curată...
Era cuvântul rodit,
Nerostit,
Nescris,
Care dorea
Să nu cadă
Într-un fraged abis,
Într-o nepăsare
Ciudată,
Uitată!..

Îi mulţumesc,
Pentru prezenţa
În care
Lăsatu-i-a pe toţi
Drept ochi
De izvoare!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul ceru să-l găzduiască. Dacă îi deschise portiţa, ce credeţi că mi-ţi văzu? O umbră de om, un bătrân cu barba până la genunchi, slab şi pipirnicit şi cocoşat de parcă mânca numai vinerea. El se cruci când văzu pe Făt-Frumos, şi-i spuse că n-a văzut om de când era copilandru. Acest bătrân era portarul curţii, şi lăsat acolo să păzească palatul până s-o găsi cineva care să desfacă făcutul locului aceluia. Dacă intră Făt-Frumos înăuntru, bătrânul îi puse o masă curată, şi pe masă nişte pâine albă ca zăpada şi nişte legumă bună de mâncare, însă gătită fără multe meşteşuguri. Băiatul îmbuca lupeşte, căci nici el nu mai ştia de când nu mâncase. După ce mâncă şi se sătură, se puse la vorbă cu unchiaşul.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimit de primul pas

O mamă îşi strigă fiul
Pe numele de făt,
Un tată îşi plânge fata
Ce pleacă îndărăt,
Iar cel dintâi cuvânt de smoală
Se-ntinde peste glas
Căci simte iarăşi
Emoţia unui pas
Şi pumnul fraged de mireasmă
Ce iese din pământ
Îl simte astăzi o mireasă
Ce merge în mormânt,
Iar sufocat de fum şi zgură
Un zâmbet a rămas
Pietrificat de întuneric
Uimit de primul pas.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că această planetă era atât de necunoscută avea o explicaţie. Şi anume: nimeni nu se încumetase până atunci să se aventureze într-o asemenea călătorie până la Proxima, care li se părea foarte periculoasă, datorită distanţei enorme dintre cele două planete. De asemenea, după cercetările făcute în ultimul timp, planeta Proxima li se părea un ţinut deloc prietenos şi total inaccesibil. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina cum o navă spaţială avea să răzbată până la Proxima, acest lucru părându-li-se de domeniul fantasticului, un lucru practic irealizabil. Nici acum nu erau siguri că nava albastră va reuşi totuşi să străbată cu bine extrem de dificilul drum şi-şi dădeau seama cât de mult riscau. Dar îşi spuneau că trebuie măcar să încerce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere de recurs

În numele poporului român,
În numele a ceea ce mă doare,
Înaintez recurs fără scăpare
Cerescului şi absolut stăpân.

Noi dacă pe aici ne mai târâm,
Fă-i monument, că nici mormânt nu are,
Lui Ion, întregitorul de hotare,
Trimis acum pe celălalt tărâm.

Nu vom putea trăi cu frica-n sân,
Momentele de demnitate rare,
Trăiască veşnic România Mare,
Ce numai sieşi îşi va fi stăpân.

Îl cheamă, după ţara care-l doare,
Ion Antonescu, Mareşal Român.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!