Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
mirişti galbene-n lumină,
arături ca de cărbune
şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
se perindă nori de plumb
peste larga simetrie
de coline cu porumb.

Iar când soarele străbate,
luminând peisajul vast
de dreptunghiuri colorate
într-un limpede contrast,

Saltă-n valuri jucăuşe
şi foşneşte lung sub soare,
cu mătasă la pănuşe,
mămăliga viitoare...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
mirişti galbene-n lumină,
arături ca de cărbune
şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
se perindă nori de plumb
peste larga simetrie
de coline cu porumb.
(...)

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vânătoare

I. Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
Mirişti galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune
Şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
Se perindă nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.

Iar când soarele străbate,
Luminând peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Într-un limpede contrast,

Saltă-n valuri jucăuşe
Şi foşneşte lung sub soare,
Cu mătasă la pănuşe,
Mămăliga viitoare...

II. Un iepure

Scurt, mohorul a foşnit...
Şi spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!

Din căpiţă sare pleavă,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Puşca scoate fum pe ţeavă
Şi porneşte ca un dop...

A căzut... ba nu! Din goană,
Mic, elastic şi urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.

Spre porumb acum s-abate...
Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: – Ce e, frate?
- Sunt teribil de grăbit!...

Alungat ca de furtună,
Cu picioare de lăcustă,
Se destinde şi s-adună
Peste-o mirişte îngustă.

Ca o minge se prăvale,
Se coboară şi se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l – nu e, uite-l – nu e!...

Liniştea coboară iarăşi
Peste ţarinile moarte...
- L-ai scăpat! zice-un tovarăş.
- Mi-a sărit cam de departe...

III. Masa

Din văzduh abia s-aude
Ţipăt jalnic de prigorii...
Cu ciubote mari şi ude
Stau la masă vânătorii.

Toţi cu puşca lângă geantă,
Guralivi şi orăşeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpiţa de strujeni.

Şi e frig, şi toţi îngheaţă...
Şi din când în când nu strică,
Începând de dimineaţă,
Câte-un strop de săcărică...

- Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul...
Când, de jos, de la picior,

Fără veste văd că-mi sare
Un şoldan cât un viţel,
Şi stârneşte-n goana mare
Alţi vreo şapte după el!

Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să ţintesc deloc...
Cine s-aştepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?...

- Astea sunt invenţii pure...
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.

Nici nu m-aşezasem bine,
Stam cu puşca subsuoară...
Când deodată lângă mine
Se opreşte-o căprioară.

Stă şi-ascultă, imobilă...
Eu atunci – mă ştiţi cum sunt -
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat... şi-am tras în vânt.

Când văzu că "umplutura"
Trece fără s-o atingă,
Ea şi-a-ntins la puşcă gura
Şi-a-nceput... aşa s-o lingă...

- I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta şi-a-ntrecut perechea!
... Buruienile din preajmă
Trag şi ele cu urechea.

Un măceş de două şchioape
Zice-n taină unui spin:
- Dumneata eşti mai aproape,
Ia-l de mânecă puţin!

IV. La întoarcere

Vântul curge spre câmpie
Transparent şi uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate ţarinile dorm.

Ici şi colo se ridică
Câte-un nour alb de praf...
Străjuind şoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf

(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înşiraţi pe lângă drum,

Spre oraşul plin de turle
Stau privind c-un aer tâmp...
Şi deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrast fără contrast

Mare albastră, cer senin
Intre ele, apus sublim
Nori de lebădă pe val
Albastru sau contrast

Splendoare de apă şi aer
Cerul adevărat, unde e?
Sus sau jos, jos sau sus?
Comparaţie cum să faci..

Contrast fără contrast
Stele sus, jos stele
Luna pe mare, lună pe cer
Nedumerit mă scald...

Stele plutesc pe mare
Inot, nu le pot prinde
Stele pe valuri de cer
Incerc să zbor la ele

Se depărtează cele din mare..
Sunt oare o fantă?
Poarta e in mine spre albastru?
Despart albastrul.. eu?

Răsar, apun şi eu
Astru nu pot fii, cine sunt..
Praf de cer botezat cu apă
Contrast de bine şi rău

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre crenguţe de stele

Printre crenguţe de stele visele plutesc spre mare,
Forţe-nnoitoare poartă şi credinţa mea-n spinare...

O aripă-adună pene într-un zbor de peste dealuri
Poleite cu rugină, cu spumă-adusă de valuri...

Îngerii cu nuferi, sigur, sunt simbol în gând rebel,
Sub o crenguţă de soare speranţa e ghiocel...

Fericirea noastră gustă frunza veacului rămas
Să tot meargă înspre mare cu lumina în extaz...

Forţe-nvolburate trag viaţa către maluri noi,
Ne murdărim de lumină şi rămânem în ea goi...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scuturau zăpezile

Se scuturau zăpezile prin crânguri
Când noaptea-nspre lumină galopa,
Pe dealuri norii coborau prin grinduri
Şi frigul taina nopţii estompa,

Doar vântu-şi flutura prin nori marama,
Pădurea-ncremenea în cerc de foc
Când ielele în noapte-şi cântau drama
Iar stelele plângeau de nenoroc,

Din soarele căzut în întuneric
Când rădăcinile urcau spre cer,
Se ridicau într-un discurs homeric
Cuvintele-ngheţate-n groaznic ger,

Iar peste-oceanul alb, prins în lumină
Cocoşii au cântat... parcă demult,
Vestind cuvântul care o să vină
Să reaşeze-al timpului tumult,

Se scuturau zăpezile pe dealuri
Uitându-şi rostul lor în stânci pătruns,
Seminţe răsăreau drept idealuri
Şi se urcau în sufletul ascuns.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor românesc

Ca o câmpie, oglindind întinsul,
Cu păsări care-i stau pe crengi cântând,
Privindu-l lung, aduce-n el nestinsul
Din depărtate vremuri luminând.

Împestriţat cu crini şi lămâiţă,
Cu albăstrele şi cu maci duioşi,
Vii, flori de liliac sau romaniţă
Te fac să te apleci, să le miroşi.

Pus în perete, lângă pat, în casă,
Te-ntinzi sub el ca-n margini de câmpie.
Îi simţi răcoarea dulce de mătasă,
Şi parcă vântu-l simţi cum te adie.

Lucrat adânc din lână şi culoare,
Cu-nseninări şi arbori fel de fel,
Odihna lui te-mbie la visare
Şi la un somn pe pajiştea din el.

Iar când în seară luna cu lumină
Loveşte-n el, cu razele pieziş,
Un greier sare, crede că-i grădină
Şi cântă de acolo pe furiş.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb, de Victor Ponta

Dormeau adânc beţivii prin porumb
Când m-am dat jos din ceruri pe pământ
După alegeri, fraier şi înfrânt
Tot blestemând destinul meu scălâmb

Se întorsese doar Rovana Plumb
Stam singuri în guvern... şi era frig...
Oprise Dragnea gazele,-l oblig
Să nu mai fure,-i ca un jug de plumb

Pentru un hoţ ca el, ce jură strâmb
Uneperiştii sunt ceea ce sunt
Toţi nişte iude, mâine mă şi vând
Lui Klaus, pe-o postaţă cu porumb.

parodie de Mihail Soare, după George Bacovia (decembrie 2014)
Adăugat de Dora Merean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceleratul

Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furişată prin pădure.
Spre apus abia s-arată
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin...
Din frunzişurile grele
De-nnoptate tot mai vin
Glasuri mici de păsărele...

Reci şi palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

*
Şi deodată, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Depărtat şi monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revărsate peste maluri...
Creşte-n luncă, mai aproape,
Umple văile vecine
De răsunet mare...
Vine!...

Fulger negru... trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung...
Parcă zboară,
Parcă-noată,
Scuipă foc, înghite drum,
Şi-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată...

A trecut...
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere...
Scade-n depărtare...
Piere...

*
Iar în urmă-i, din tufişuri,
De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate,
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:
- Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Într-un vârf de fag pitic
Stă cu penele vâlvoi
Şi, făcând pe supăratul:
- Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este numai în aparenţă un fluviu. Mai curând este un vast peisaj, ochiul privitorului fiind acela care se mişcă. Priveşte împrejur şi în toate direcţiile, înalţă-te mai sus, tot mai sus, şi vei vedea coline după coline, şesuri, râuri...

Thornton Wilder în Ziua a 8-a
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a schimbat aliura,
Înroşindu-şi peruca şi pidichiura,
A lăsat toamna în vie,
Peste dealuri şi-n câmpie,
Aramă vie pe tipsie...
Fiindcă toamna ruginie
E plină de dărnicie
Are multă omenie.

Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de primăvară

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?

II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici...
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii...
Primăvară, unde eşti?

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprimăvărare

Streşinile lacrimi duc,
Când orbite sunt de soare,
Plânge apa în uluc
Ca un cor de bocitoare.

Păsări, zeci, c-un dulce cânt,
Peste pomi devin stăpâne
Crengile trosnesc la vânt
Ca ciolanele bătrâne.

Oala roşie cu toartă
De pe omul de zăpadă,
Nu-i destul că este spartă
Dar, e cât pe ce să cadă.

Primăvara i-e stăpână,
Soarele îi bate-n tâmplă,
,, Omul" sade într-o rână
Neştiind ce se întâmplă.

Îi atârnă braţul –târn
Nasturii îi cad, pe bune,
Nasul- morcov este cârn
Şi e orb de un cărbune.

Albe petice de nea
Încă mai cârpesc grădina,
Zdrenţe de omăt pe ea
Mai pătează-acuma tina.

Sus, pe dealuri, la ponoare,
Via, doldora de muguri,
Se-ncălzeşte iar la soare
Şi visează, noapte, struguri.

În al soarelui tăciune
Suflă-un vânt cu influenţă
Pomii-i fac o plecăciune
Ca o caldă reverenţă.

Agăţate stau la soare
"Maica Domnului", ca-n Rai,
Juri, privind din depărtare,
Că-s vagoane de tramvai.

Roiuri galbene de-albine,
Alergând din floare-n floare,
Strâng polenul în stupine
Pentru mierea viitoare.

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Printre arbori înfloriţi
Într-un crâng de păpădie,
Se aude neîncetat
Glas duios de ciocârlie.

Soarele zâmbeşte strâmb,
Vântul şuieră în grădină,
Printre zecile de flori
E prinţesa mea sulfină.

Şi nu vreau să o rup din glie,
Să o păstrez pe o măsuţă,
Ci mai bine în rostul ei
Cu alte surori sulfină.

De o fi soare, de or fi nori
Ea zâmbeşte aurie,
Veselă şi înzorzonată
Ca o fată pe câmpie.

Iar când luna lin răsare
Pelerină de lumină,
Voi simţi prin geam răcoare
De la tufa de sulfină.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuplu

Adevărului, cununa
Şi-orizontul, calm şi vast,
Rău îi stă doar când minciuna
Îi serveşte de contrast.

epigramă de George Corbu din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul toamnei

Foşneşte toamna din marama-i zdrenţuită,
Franjuri jerpeliţi, rupţi de vânt încep să piară,
Pădurea tristă în alămuri e coclită,
Sfrijite frunze îşi dau duhul... Grea povară...

Foşneşte toamna în clinchete de tinichea,
La geamul meu o vrăbiuţă-ar vrea să-mi spună
Să-mi fie milă, s-o ocrotesc dac-aş putea
Să trecem peste iarna rece împreună.

Foşneşte toamna şi frunzele la uşă-mi bat,
În odăiţa mea tristeţile pogoară,
Mi-a mai rămas arama, argintu-i terminat,
Strivită-n talpă e iubirea de-astă vară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curcubeului

În salbe colorate peste nori,
Lumina solară se destramă
Culori transpuse într-o gamă,
Aşezate-n minunate aurori.

Curcubeu cu splendide culori,
Care să-l privim ne cheamă,
În salbe colorate peste nori
Lumina solară se destramă.

Îl privim cu toţii-ncrezători
Din mijlocul naturii mamă
Şi vom şti că mâine-n zori
Ceru-i fără de maramă,

În salbe colorate, fără nori.

rondel de Ioan Friciu din Inedită (2016)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!