îl car în spate

până la patul extensibil şi-l depun
alături de alţi doi domni aliniaţi
care visează democratic în consens
mă cutremur când văd valizele
cu mâinile aproape ieşite
sunt liniştit când constat
că e o adevărată operă de artă
macabră şi pentru haina neagră
cu pantaloni vărgaţi care a deschis
uşa unde sunt păstorul care păzeşte
mica turmă de şopârle întinsă pe pat
se retrage cu o oarecare îngrijorare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt nimic din trecutul sau din prezentul meu, ci sunt visele în care cred, ambiţiile care mă animă, sunt devenirea care mă aşteaptă şi tot efortul pe care îl depun pentru a îndeplini toate acestea - plus zâmbetul cu care o fac.

Simion Purza
Adăugat de Simion Purza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era plecată

în lumea ei aproape de sfinţii
care n-au vegheat asupra ei
că aşa sunt sfinţii
nepăsători ca nişte copii
răzgâiaţi care se strivesc
nu vedea nimic şi părea alături
de nălucile dotate cu inteligenţă
divină care spuneau că adevărul
doare când nu eşti dispus
să asculţi şoaptele muiate
în amurg ce în noapte curg

era plecată pe linul unui apus
de soare în cântecul calm
bisericesc la început şi pop-rock
la final calcând triumfător

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

a fost adus pentru un scop
să-i înveţe cum se moare
pe mica planetă
care era un animal imens
unde se trăia veşnic

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duc

în spate o liră ster
lină mişcarea
cu grijă să n-o sparg
în şilingi
o car prin nisipul afânat
intrăm până la glezne într-un castel
e fără corzi
valorează douăzeci de vaci
sau douăzeci de oi în alt comitat
sunt păstorul cu dinţii de lup
care n-are portofel pentru lira lui
cea fără corzi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şoptesc când luna

pe cer se învârte alături de puful
de păpădie care se hârjoneşte
în jurul gladiolelor noroiul se prinde
pe picioare de furnici şi ele bat
step binişor înainte de intrarea
în muşuroi se aud şoapte înfrigurate
de turmă la porunca unei regine

aud viaţa acolo jos în lumea râmelor
adânc ascunse de ciocurile dure
care lovesc pământul cu un cântec
din vechime despre o iubire fără sens

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele

Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
la hotarul cerului, unde, prin altare,
luceferii ard sacru ca o lumânare,
din fire sfinţite se ţes în zori perdele.

La răscrucea de pleoape sună ghioceii,
se clatină lumina de lună şi se frânge,
din luncă se aude salcia cum plânge
când iarba se-nroşeşte şi behăie mieii.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au urcat

pe scara omenirii aceşti bărbaţi
în negru care sunt xenoboţi
urcaţi la naştere alături de noi
pentru că aparţin de
o
s
o
cietate secretă (?!) - călare
pe o rază de soare a
par în umbra minţii - roboţi bi
o
logici pentru cei care consumă
poveşti conspiraţioniste (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt un visător. Sunt un cetăţean cu picioarele pe pământ, care visează din când în când şi care îşi mai foloseşte aripile şi imaginaţia din când în când.

citat celebru din Iurie Darie
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

Îi văd, sunt tot aşa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile şi cu feţele supte,
Le sunt mâinile tot aşa aspre şi dure,
Privirile, tot oţel din tăiş de secure.
Cu ochii adânci şi lucioşi ca nişte băncuţe,
Aduc la oraş dimineţele în căruţe.
Beau ţuică prin cârciumi şi vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete şi hambare,
Li se umezesc ochii şi ascultă duşi
Când îşi taie ţiganul sufletul în arcuş.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor trişti şi adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Şi-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt şi eu tot ca voi, tot ţăran!
Dar glasul meu se topeşte, e de ceară...
Seara ţăranii pleacă, cu oraşul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în ţigănie,
Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l ştie.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Carte pentru domniţe (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vorbeşte.
vorbeşte despre cum poţi îndoi
cu mâinile goale
cuvântul "oţel"
şi despre cum îi dai forma de gând
a potcoavei.

despre timpul pe care îl extragi
ca pe o buruiană, cu rădăcină cu tot,
din întrebarea "până când?"
ca să dai spaţiu,
să aibă loc vegetaţia spontană a ideilor
să crească, să facă dragoste,
şi din dragoste
să iasă
fructe
aproape nemuritoare.

vorbeşte despre cum
în urma lăsată în ou de inima păsării
ai pus să leviteze o lacrimă,
pentru că tu ştii
că plânsul poate să zboare
până sus în poem.

vorbeşte despre artă
cât ţine eclipsa pământului
mâine.

arta
începe de acolo
de unde alţii,
care (doar) par asemenea ţie,
nu mai ştiu să continue.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmbrăţişaţi ne strecurăm
în patul voluptos
te sărut pe gât
sub urechea stângă
cum îţi place
împletim o idilă, încă o idilă
e o lucrare extrasenzorială
buzele mele aud sângele
curge cu viteză supersonică
prin venele tale
urechea ta dreaptă cântă marea neagră
care e albastră
pătura ne încorsetează pentru totdeauna
eşti atât de fierbinte
încât încep să fierb
devin aproape fluid

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie operă de artă

Când ne iubim femeie eşti opera de artă,
Sculptată-n gheaţa cărnii de-un foc interior
Dezvăluită unic în sensuri ce te poartă
Din inimă prin minte în suflu creator.

Când ne iubim femeie, sunt palmele şi ochii
Ce-ţi modelează lutul pe buze şi pe sâni,
Cu sărutări fatale în transă mă apropii
Şi-ţi convertesc vorbirea în încleştări de mâini.

Când ne iubim femeie se tulbură eterul,
Cutremurat în sine de tandre oscilaţii,
Îşi schimbă noţiunea şi taina şi misterul
Şi-a timpului măsură se pierde în ecuaţii.

Se mântuie ştiinţa când ne iubim, femeie
Şi Universul însuşi o clipă stă în loc,
Oprindu-şi expandarea ca flamă şi scânteie,
Particule de slavă, de apă şi de foc.

Când te iubeşti femeie, eşti operă de artă,
Imagine sublimă şi unic fenomen,
Fragment de inefabil cu gust de pâine coaptă,
Eşti hrană pentru spirit şi vis eterogen.

poezie de Ovidiu Vasile din Sărutul Înflorit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţinea pastila

de iod în mână şi se întreba
dacă a fost vreo explozie
el nu auzise pentru că dormea
cu dopuri în urechi şi ar fi inutil
să bubuie
ceva în apropierea patului
lângă seiful unde depozitase
mica pastila de iod care ar rezova
problemele ridicate de radioactivitate
o ţinea în mână
şi era hotărât s-o înghită cu puţină
apă sau bere neagră şi rece
nimeni nu poate fi vătămat de o
o
o pilulă
mică era imaginea din cap
cu tabloul chimic în care era plasat
iodul cel împricinat de oameni
sau l-au scos de pe tabloul
cu elemente chimice în ultimii ani (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planuri de amurg

un vis din tinereţe mi s-a împlinit
universul a deschis o poartă pentru mine
eliberată din sclavie zbor spre infinit
urmând supusă lumini diamantine.

iubirea de vers departe o voi duce
unde nu sunt bezne unde nu sunt furi
voi întâlni mântuitorul la răscruce
El poate să se-ndure şi de trubaduri.

cu turma de vise voi trece şi munţii
precum oaia cea blândă voi urma Păstorul
cu tâmplele albite la marginea frunţii
am să ating steaua să îi simt fiorul.

înalţ zilnic spre Iisus rugăciunea minţii
până când moartea va răpi din mine viitorul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!