A făcut
o întrecere în revistă cu nasul
pe sus prin mestecenii plasați
strategic în jurul diviziei
strânse în șiruri frânte pe imensul
platou cu asfalt risipit pe jos
era o întrecere a trupelor trecute
pe un catalog mare aflat în mâinile
cu degete grele care mângâiau
fericite paginile umede cu scrisul
în totalitate dizolvat ca o dulce
armonie arătată de uniformele
negre trecute cu ochiul de general
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Întrecere
Ca să cuceresc Olimpul,
Eu mă iau mai cătinel
La întrecere cu timpul,
Dar adsea trag de el.
epigramă de Ion Moraru din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
puf de salcie -
boboc la întrecere
cu fulgul de nea
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe soclul vremilor trecute
Pe soclul vremilor trecute,
Ne-am așezat strāini, statui,
Solemni, în fața orișicui,
Dialogând prin semne mute.
Și-n marș funebru de-alāute,
Ne-am pus, iubito, pofta-n cui,
Pe soclul vremilor trecute,
Pe care îl vedem și nu-i...
Ni-i țara înecatā în cucute,
Iar zâmbetu ni-i pururi amārui,
Și cultivăm florile cucului,
În inimi rātācite și stātute,
Pe soclul vremilor trecute...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicio floare nu se ia la întrecere cu florile din jurul ei, ci pur și simplu înflorește.
proverbe zen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie fără punct
ridic capul și-mi dau deșteptarea
atent mă uit la mâinile
să văd dacă am omorât
visul viclean strecurat
în somnul fără sfârșit
le privesc mai atent în zorii
care încă nu se arată
sunt pline de cerneală
prelinsă din versul
lăsat în călimară
mă uit la mâinile mele care apucă
poezia aruncată pe tăblia
mesii pline cu frânturi
de noapte
mă uit la mâinile trecute peste mii
de pagini editate într-un joc
cu trăsnete rotative
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul general
Vântul,
bătrânul general
al trupelor de plopi -
plăieșii căutărilor noastre -
face inspecția de dimineață:
- plopul cutare,
din flancul cutare
și-a pierdut nasturii de la tunică
vreau să zic, frunzele...
plopul cutare,
din flancul cutare
a uitat să salute reverențios
și nu mai are dreptul la permisia,
din timpul iernii...
flancul cutare,
de frunze cicălitoare
din plopul cutare
este trimis pe linia întâi -
frontul asfalt -
fără drept de apel...
vântul,
bătrânul general
al trupelor de plopi -
inspectează bătrâna doamnă...
Toamna!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tai o chitanță
pentru fiecare linie trasă cu penelul
pe tabloul general principal al vieții
am umplut buzunarele cu hârtii
strânse util pentru umplerea lui
aș fi cârcotaș dacă n-aș recunoaște
valoarea după chitanțele scrise și
tăiate de lângă cotorul cu serie pierdută
fiecare linie este socotită cu atenție
nimeni nu întreabă cine se folosește
de ea scapi cu altă linie care o acoperă
în ceasuri grele de noapte dușmănoasă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Risipit în vorbe
după ce te-ai risipit în vorbe
și pași care nu se mai văd,
a venit timpul să înveți
lecția tăcerii
iată, ai aici toate răspunsurile
de care are nevoie un om
la care va trebui să găsești până mâine,
cele mai adecvate întrebări
deschid insectarul vechi
și mângâi cu privirea
fluturii sacrificați inutil
le adresez în gând cuvinte de dragoste,
trec mâinile pe deasupra lor
și atunci ei se desprind neverosimil
de paginile morții,
încep să bată din aripi
iar îngerii le deschid o fereastră
prin care dispar bucuroși în cer
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți cu toții
Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer șoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.
Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu ești în lume, răul s-a uitat.
Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Și de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?
N-auzi cum șoptește fiecare floare?
"Amorul domnește acum pe pământ.
O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
ochiul verde se uita
dincolo de moarte
la sicriile din mâinile
care poartă lanțurile
pe drumuri de lumină
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă toți oamenii ar fi creatori și vrăjiți de idealurile spiritului, cultura ar risca să devină prea revoluționară sau să dizolve viața. Ar fi ca și când statuia s-ar lua la întrecere cu sculptorul.
Vasile Băncilă în Filosofia vârstelor
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ceartă este o întrecere în care fiecare vrea să aibă primul... ultimul cuvânt.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aspirina
tamponată de un tren accelerat
intră cu apa din paharul transpirat
de emoția sticlei trecute
prin jetul rece. caut flaconul. mă
uit atent la el. ultima dată
am luat amfetamine
în locul aspirinelor și
și mi-am stimulat puternic
sistemul nervos central. răceala
a fost răvășită câteva ore
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru România
Carabinele Trupelor de Acoperire
Prin ploaie clănțănesc temerar,
Retrăgându-se, retrăgându-se
Pentru a opune rezistență iar
Carabinele Trupelor de Acoperire
Vor muri oare-n zadar?
Carabinele Trupelor de Acoperire
În frig și în ploaie;
Carabinele Trupelor de Acoperire,
Nu vă temeți ieșim la bătaie!
Carabinele Trupelor de Acoperire
Vor fi curând în Avanposturi, la bătaie.
* Poezia face referire la retragerea trupelor României în Primul Război Mondial spre Moldova, pentru a reveni apoi și a elibera toate teritoriile românești de sub ocupația germană.
*Lawson a fost primul scriitor australian pentru care s-au organizat funeralii naționale.
poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecută
prin ciurul cel mai fin
cu încăpățânarea unui cui
bătut în cap în perete
joacă un rol de vampă
mazetă eternă
- n toate
ne antrenează simțurile în lu
mina unui stâlp
tu-n culise admiri
cum crește iarba călcată de ea
își arată dințisorii sub buzele
roșu carmin umede puțin
te-nvârtește pe degete
te rotește te amețește
ești beat de-a dreptul
pari a nu-nțelege că te umilește
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coțofanele nu trebuie să se ia la întrecere cu privighetorile.
citat din Teocrit
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintre toate expresiile creativității umane cartea este cea mai uluitoare și cea mai demnă de atenție. În cărți trăiesc gândurile timpurilor trecute; se aud clar și limpede vocile oamenilor ale câror oseminte s-au spulberat ca un vis. Tot ceea ce a creat omenirea, tot ce a realizat, totul s-a păstrat prin minune în paginile cărților.
citat clasic din Thomas Carlyle (1870)
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veșnicie
Privește-mă o clipă-n efemerul
Zăpezilor din iernile trecute
Mai cantă-mă prin gânduri în silabe
Și uită-mă-n poeme neștiute
Atinge-mă tăcut prin nemurirea
Ce doarme în morminte liniștită
Trezește-mă la neodihna vie
Din praful vremii, veșnică iubită
Te voi urma pe mare în derivă
În naufragiul boțului de tină
Noi, două stele în înaltul zării
Pe cerul nopții candidă lumină
Privește-mă o clipă-n efemerul
Zăpezilor din iernile trecute
Te voi păstra în gânduri totdeauna
Plângându-te-n poeme neștiute
poezie de Andreea Nemerovschi
Adăugat de Andreea Nemerovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cursa alegerilor
E-o întrecere fair-play,
Între oameni serioși,
Unde ies în față-acei
Care sunt mai mincinoși.
epigramă de Ioan Toderașcu din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
seara mă-ndrăgostesc
din nou de tine
scot vioara și-ți cânt
iubirile din zilele trecute
dureri vechi și noi
pe care le chem la sfat
seara mă-ndrăgostesc
încă odată de buzele tale
pregătesc stiloul și hârtia
apoi las poezia să curgă
în inima ta capricioasă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!