Mi se întâmplă uneori, când sunt singur acasă, să încep a auzi deodată tic-tacul ceasornicului. A fost mereu lângă mine şi a bătut desigur mereu, dar, din neatenţie sau din obişnuinţă, nu l-am auzit. Se pierdea, odată cu multe alte zgomote mărunte şi vechi, într-un fel de tăcere, care suprimă rumoarea lucrurilor ce te înconjoară. Din această nemişcare, se desprinde brusc bătaia dinţată a ceasornicului, cu o violenţă şi cu o energie pe care nu i-o bănuiam. Tic-tacul loveşte scurt, în bătăi retezate, ca nişte pumni mici de metal. Nu mai este un ceas, este o mitralieră. Zgomotul lui acoperă totul, umple odaia, ciocăneşte nervii. Îl ascund în dulap – răzbate şi de acolo. Îl înăbuş sub pernă – sunetul continuă, depărtat şi vehement. Nu există alt leac decât resemnarea. Trebuie să aştept. După câtva timp, nu ştiu prin ce miracol, atacul încetează, roţile se liniştesc, secundarul se îmblânzeşte. Nu se mai aude nimic: tic-tacul a reintrat în tăcerea generală a casei, s-a topit în vacarmul insensibil al tuturor obiectelor.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă exact acelaşi lucru cu acest străvechi strigăt de moarte, care umblă mereu pe străzile româneşti, dar care nu se aude decât în răstimpuri. Ani de-a rândul trece pe la urechea omului de treabă, indiferent, grăbit, preocupat de alte gânduri, ani de-a rândul flutură şi se agită pe toate drumurile – şi nimeni nu-l aude. Într-o bună zi, din senin, iată-l brusc trezit din tăcerea care-l învăluia, iată-l răzbind din toate ascunzişurile, de sub toate pietrele. Din senin? Exagerez. Trebuie pentru asta un timp de oboseală, de enervare, un timp de aşteptări extenuate, un timp descurajat. Atunci, vocile care nu se auzeau, se aud.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tacul supravieţuirii

Oare aş putea fi
infanteristul de bună clasă,
cu argilă pe pleoape
şi greieri în inima
sfâşâiată.
Aşaaa...
să ducă ei, mai departe
Tic-tacul supravieţuirii.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp blestemat

Ridic braţul
cu o mişcare lentă
şi privesc la ceas.
Cobor braţul
şi peste puţin timp
îl ridic din nou, fără să obosesc,
cu o mişcare lentă
şi privesc timpul cum se scurge,
orele, minutele, secundele,
iar tic-tacul acestui timp
îmi răsună în urechi întâi încet
şi în timp ce secundarul
îşi strigă timpul
totul se transformă într-un tunet
asurzitor.
Cobor braţul neobosit
şi cu un gest de acum mecanic îl ridic
din nou
şi timpul se scurge inoxerabil.
Şi în toată această forfotă
şi în tot acest proces de gândire
îmi dau seama că nu am avut niciodată
un ceas de mână.

poezie de Gaetano Longo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă miră aderenţa aceasta ciudată a omului modern la ceasornic? Nu vă înspăimântă continua verificare a timpului lor prin săgeţile ceasornicului? De mult doresc să mă informez undeva despre felul cum îşi dădeau întâlniri oamenii altor secole. Aş vrea să ştiu, de pildă, dacă şi ei cunoşteau aceste cruzimi (pe care eu le cred cu desăvârşire moderne) ale aşteptărilor, ale amânărilor, ale întârzierilor. Oare de ce suferim noi după indicaţia limbilor de oţel ale ceasornicului? De ce bătăile ornicului ajung şi bătăile inimii noastre? Nu este ceva cu desăvârşire nefiresc această exteriorizare a timpului nostru, această transformare a unui sentiment într-un indicator automat?

Mircea Eliade în Pierdeţi-vă timpul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo în întuneric

Unul din cele mai frumoase lucruri
pe care le-am auzit vreodată spuse de ea a fost:

"Uneori, pur şi simplu, mă retrag
într-un loc întunecos. Se întâmplă.
Şi chiar te iubesc pentru că nu încerci
să mă schimbi.
Te aşezi doar
lângă de mine
şi mă ţii de mână, în tăcere,
acolo în întuneric."

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia bunicului

Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,
Şi ceasul lui pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul.

Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,
Văd uniforma veche de "ofiţer" la modă
Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă
Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.

Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scârţâit o uşă... un pas... şi-aştept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.

Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi?
Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii...
Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.

poezie clasică de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta se întâmplă ( extras din FUGAR )

Asta se întâmplă. Îl pui deoparte pentru un timp – şi din când în când
te uiţi prin dulap căutând altceva şi-ţi aminteşti, te gândeşti şi-ţi spui, curând.
Apoi devine ceva despre care ştii că-i acolo, în dulap, şi alte lucruri
se îngrămădesc în faţa şi deasupra lui, iar tu nu te mai gândeşti deloc la el.

Acel lucru a fost comoara ta cea mai scumpă. Nu te mai gândeşti la el.
O pierdere pe care cândva n-o credeai posibilă, iar acum a devenit ceva
despre care abia-ţi mai aminteşti.

Asta se întâmplă.

Puţini oameni, foarte puţini, au o comoară, iar dacă tu o ai, ţine-o lângă tine.
Nu trebuie să te laşi luat de val – comoara-ţi va fi luată.

poezie de Alice Munro, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea nopţii

Odaia mea şi-această toată
nemărginire înnoptată
e-acelaşi spaţiu. Sunt o strună mare
peste largi, foşnitoare
rezonanţe-ncordată.

Lucrurile-s trupuri de viori,
în care întunericul vibrează;
plâns de femei în umbra lor visează
şi în adâncul lor de multe ori
prin somn se zbate ura adunată
de neamuri întregi...
Puternic voi vibra deodată,
şi-atuncea împrejurul meu
totul se va cutremura,
şi duhul lucrurilor va zbura
către lumina care răsare
din sunetul meu
şi care prin strâmte, sterpe spărturi,
în vechile guri
de prăpăstii profunde,
mereu,
pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Merrit

Chiar de la început am suspectat ceva –
Ea era atât de calmă, şi mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit uşa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin faţă; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Şi alergând peste câmp.
În acea clipă aş fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băţ sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-şi stăpânească iepurii,
Şi tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a ţintit şi a tras drept în inimă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina mea

secretul

Poezia e o compoziţie muzicală. Sunetul îmi dictează... puterea cuvântului.
Eu nu am nicio taină. Inspiraţie e dictată de cineva din mine. Am o dublură. Odată am fost violonista din mine... Altădată inginera din mine. Altădată am predat vioara... şi, mai târziu am fost autodidacta şi poeta... toate funcţie de locul unde trupul meu a fost mutat, influenţează doar natura... războiul, zgomotul armelor, panica din noi... limba în care comunici... Cei care au rămas pe loc... în oraşul care nu se întâmplă nimic... bat apa-n piuă despre vise ireale. Profeţia e în mine. Ştiu dinainte totul... dar nu ziua, oră, secunda! Mă pregătesc pentru ea...
Voi sunteţi pierduţi.
Eu mi-am găsit locul. Din balcon văd marea. La orizont sunt duşmanii!

poezie de Bianca Marcovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni curând Isus

Cel ce-a predicat pe munte
Care e ocean de har
Ce minuni făcut-a multe
În curând veni-va iar.
Va veni Acela care
El furtunii a vorbit
Care liniştit-a mare
Valurile-a potolit.

Purtătorul de ruşine
Cel bătut şi cel lovit
Va apare poate mâine
În glorie şi mărit.

Curcubeul de speranţă
Ce spre cer uşa a deschis
Va veni de la distanţă
Împlinind măreţul vis.

Va veni să depărteze
De pe ceruri orice nori
Pace-n lume să creeze
Prin ea paradise zori.

Chiar de lumea nu-L acceptă
El din nou va reveni
Care om el se deşteaptă
O cunună va primi.

Bate un ceas tic-tacul lui
El se duce spre apus.
Frate tu cobori ori sui
Va veni curând Isus.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma poate trăi în Linişte, chiar şi în lumea sunetului. De fapt, acesta este cadoul pe care Viaţa i-l face conţinutului Său: Împărăţia Liniştii, în tărâmul sunetului. Orice formă tinde să aprecieze Liniştea atunci când este înconjurată de zgomot - asta pentru că Liniştea este Acasă, iar atunci când o formă pleacă de Acasă, ea tinde să se întoarcă Acasă, unde se simte ca... Acasă. Iar această întoarcere Acasă, este întoarcerea la Esenţă - Întoarcerea la Linişte. Şi, într-un final, toate formele se întorc la Esenţă, însă miracolul existenţei este că putem trăi sunetul, prin intermediul Liniştii. Putem trăi excursia, prin intermediul Casei. Iar atunci războiul se va dizolva, deoarece lupta nu poate exista acolo unde nu există luptă, iar dacă îţi muţi atenţia de la luptă, începi să vezi spaţiul în care se produce lupta. Dacă îţi muţi atenţia de la zgomot, începi să vezi spaţiul dintre zgomote, iar asta te va conecta la Realitatea de dincolo de zgomot, aflată în profunzimea zgomotului.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Des-facerea

Ceea ce este trebuie să se confirme prin sine
Căci altfel nu este;
Ce se vede trebuie să se vadă singur,
Ce se aude trebuie să se audă singur,
Ce se simte trebuie să se simtă singur,
Ce miroase trebuie să se miroasă singur,
Gustul trebuie să se guste singur,
Căci altfel de ce ar avea nevoie să fie?!
Şi din miezul tuturor acestor esenţe
Se desface Universul
Care se DES-FACE în viaţă şi moarte –
Viaţa prin ea însăşi,
Moartea prin ea însăşi,
Care se DES-FAC în fiinţe şi nefiinţe,
Separat, pentru fiecare ceea ce merită.
Şi dacă nu te voi mai întâlni
Niciodată
Înseamnă că ne-am despărţit înfricoşător
De trist
În două lumi,
Una care există
Şi una care nu există.

poezie de Bujor Voinea din Transparenţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.

În tăcere există elocvenţă.
Încetează să împleteşti vorbe
Şi vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.

Există o cale între voce şi prezenţă
Pe unde curg informaţiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.

În această prezenţă cuvintele obişnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.

Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intuneric

E lungă noaptea, dar eu nu ştiu
Inspectez acum fantasmele agăţate în copaci
Pocnete surde şi reci au vibrat în mine aorta
Un lung fior... E doar poezie
E seara care aduce liniştea necesară
Pentru mine şi Ea,..., e liniştea care trebuie
Nu se poate, de ce apar maşini?
Nu există maşini, nu există blocuri
Nu există pietre, nu există nici bani
Există doar pomii şi păsările nopţii
Există doar spiritul verde al apei
Cu liane mieroase încolăcite de după gât
Eu ştiu, în această călătorie imaginară
Câte vietăţi sunt acolo unde nu-mi imaginez
Fiecare copac e un uriaş paşnic
Fiecare vuiet e un strigăt ancestral
Am găsit cheia, dar nu am voie să o ştiu
Esenţa e în spatele tuturor lucrurilor
Cel mai albastru tril de privighetoare
Cei mai strălucitori ochi de bufniţă veselă
Şi acolo, în pustietatea imaginii
Eu sunt mult prea bătrân ca să mai visez
Eu am riduri groase de trei centimetri
Şi o durere acută în zona pectorală
Zilele trec, dar eu nu trebuie să ştiu
Peste tot sunt doar spirale ruginite
Unele se desfac, altele alunecă-n pământ
Toate consignaţiile au fost inundate de viermi
Şi toate măturile de vrăjitoare au fost luate
La administraţie. Aiurea!
Puterea nopţii este mult mai mare...

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi prieteniile îşi au viaţa lor. Durează atât timp cât sunt necesare creşterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povară; nu-ţi mai spune nimic şi nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârşit. Sunteţi acum unul faţă de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauţi alte organisme, alte suflete cărora să vă puteţi deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experienţe de tot felul. O prietenie care durează o viaţă întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obişnuinţă şi atunci e tristă şi neinteresantă. Dar poate să fie şi o "căsătorie spirituală", un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste graniţele omenescului.

Mircea Eliade în Şantier
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia este comuniunea a două sau mai multe suflete care rezonează la unison, dar această rezonanţă vine în timp, nu instantenu. Se întâmplă ca uneori în prietenie unul dintre parteneri să se simtă înşelat, dar asta dacă va cântări doar prin prisma sa. Personal am aplicat schimbarea locului, aşezându-mă mereu în locul celuilalt, pentru a-mi da seama ce l-ar fi putut nemulţumi la mine, când a fost cazul nu am ezitat să-mi cer scuze. Prietenia se obţine uşor, dar se păstrează greu. Este precum o floare care necesită a fi "udată" permanent. În prietenie, ca şi în dragoste, este nevoie de doi!

citat din Rita Drumeş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogând la ora cinei

e ora cinei...
ne aşezăm în jurul mesei
cei care am mai rămas
eu
gândurile mele
şi nelipsitul invitat
tic-tacul bătrânului ceas
să mai pot schimba şi eu o vorbă
el tic
eu tac...
asa dialoghez eu în fiecare seară
şi am un motiv să mai beau o votcă
să-mi mai aprind o ţigară...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!