Un pahar sau o fată

Ziua era noapte

Ca la orice sfârşit de scenariu

A duce un pahar sau o fată la gură

De acum încolo nimeni
nu va mai salva pe nimeni

În carnea apei spălăcit albastră
munţilor li se chirciseră genunchii

Debarc limbaj osândit
azvârlind cu o cupă din mână în mână
azvârlind cu lovituri provizorii
din voci în voci de călători

Copii ce plâng în turn.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai... mai...

Mă plâng de ieri
Zâmbesc de azi
Cu anateme azvârlind
Păreri de rău
Păreri din cot...
Culori
Şi parcă înadins
Un rest de mai...
De mai încolo
Sper nu zadarnic...
Efemer...
Şi în atâtea seri
De mai...
Aştept
Iar zorile dezamăgesc
În mai...
Târziu...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mână, birjar

Ţiganii cântă romanţa
Unei femei ce-am iubit
Trezind în mine speranţa
De ea când mi-am amintit

S-o mai iubesc e zadarnic
Acum atâta doar vreau
Să uit de chinul meu amarnic
Să hoinăresc şi să beau

Mână birjar
Şi du-mă-n noapte
Cât mai departe
Oriunde-ai vrea

Iubirea mea
E-o nebunie
Nici în beţie
N-o pot uita

As vrea în goană
Să uit ce-i suferinţa
Şi vechea rană
Să vindec cu-n pahar

Mână birjar
Şi du-mă-n noapte
Cât mai departe
Oriunde-ai vrea

Mână birjar
Şi du-mă-n noapte
Cât mai departe
Oriunde-ai vrea

Mână birjar.

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci... gânduri

Voci străbătând întunericul sumbru
Mă cheamă în adâncurile neştiute
Dar unde?
Vântul suspină, ploaia mă ceartă
Nu-i nimeni în lume, în gând să m-asculte
Vreodată...
Printre gene albastre un vis se strecoară
Şi-alerg după el, în mister,...
Giuavaer
De lacrimi şi gânduri, pe-ntinsele rânduri
Îl pierd printre degete fragede,
Obosite de ger.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două voci

Două voci sunt mai presus de alte toate,
Una, a munţilor, cealaltă-a mării celei largi:
În ambele te regăseşti şi ambele ţi-s dragi –
Ele sunt muzica ta, o, Libertate!

poezie de William Wordsworth, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Când privesc înapoi parcă mă văd cântând.
În camera aceea lungă şi caldă era întotdeauna linişte.

Impenetrabili, credeam noi, pereţi
Întunecaţi de scuturi străvechi. Lumina
Strălucea pe capul unei fete sau pe membrele tinere
Nepăsător desfăcute. Şi voci scăzute
Se ridicau în tăcere şi se pierdeau parcă într-o apă.

Da, fiindcă totul era călduţ ca o mână,
Dacă unul dintre noi trăgea draperiile,
O ţesătură de apă se desfăşura neglijent afară.
Uneori se strecura vântul, răsucind flăcările,
Şi umbre ghemuite se aşezau pe pereţi,
Sau un lup urla-n noaptea vastă,
Şi, simţind carnea înfiorându-se, ne strângeam unii în alţii.

Dar pentru o vreme dansul a continuat –
Aşa mi se pare mie acum:
Forme mişcându-se cu încetinitorul prin
Plasa ochiurilor de lumină de pe podele.
Ar fi putut continua, ca un vis, la nesfârşit.

Dar între un an şi următorul – a bătut un altfel de vânt?
Ploaia a măcinat în cele din urmă pereţii?
Boturi de lupi au împins grinzile căzute?

A trecut atâta vreme.
Dar uneori îmi amintesc camera cu draperii
Şi aud cântând îndepărtate voci tinere.

poezie de Doris Lessing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un bătrân împovărat de ani. Şi de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise şi-i tremurau genunchii la orice mişcare. Când şedea la masă să mănânce, abia mai putea să ţină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.

începutul de la Bunicul şi nepotul de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci

Îndrăgite, idealizate voci
ale celor care au murit sau ale celor
care pentru noi sunt ca şi morţi...

Uneori ele ne vorbesc în vis;
uneori, adâncită-n gânduri, mintea noastră le aude.

Şi, cu sunetul lor, pentru o clipă, se întorc
ecouri din prima poezie a vieţii noastre –
ca o muzică îndepărtându-se, stingându-se în noapte.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur cu toată lumea

carnea înveleşte oasele
şi ei pun şi-o minte acolo
şi uneori şi-un suflet
şi femeile sparg vaze
de pereţi
şi bărbaţii beau prea mult
şi nimeni nu-şi găseşte
perechea
dar o ţin tot într-o
căutare
târându-se în paturi
afară din paturi.
carnea înveleşte oasele
şi carnea caută
ceva mai mult decât
carnea.

n-avem nicio şansă:
suntem prizonierii
aceluiaşi scenariu.

nimeni nu-şi găseşte
perechea.

gropile de gunoi pline
ospiciile pline
spitalele pline
cimitirele pline
nimic altceva
plin.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alţii pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulţit ei nu s-au înmulţit
sau ei s-au înmulţit sau noi sau ei sau
şi fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara şi dimineaţa tot seară şi dimineaţă

acum în loc de copaci şi fiare, de-ntuneric şi frică
erau copaci şi fiare, întuneric şi frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini şi unii şi alţii am făcut foc
şi cărbune pe urmă
şi pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
şi unde ne aştepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţinea pastila

de iod în mână şi se întreba
dacă a fost vreo explozie
el nu auzise pentru că dormea
cu dopuri în urechi şi ar fi inutil
să bubuie
ceva în apropierea patului
lângă seiful unde depozitase
mica pastila de iod care ar rezova
problemele ridicate de radioactivitate
o ţinea în mână
şi era hotărât s-o înghită cu puţină
apă sau bere neagră şi rece
nimeni nu poate fi vătămat de o
o
o pilulă
mică era imaginea din cap
cu tabloul chimic în care era plasat
iodul cel împricinat de oameni
sau l-au scos de pe tabloul
cu elemente chimice în ultimii ani (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua scrisului de mână

Evoluând, din câte ştiu
Nu se mai "nasc" dactilografe
Şi-n ziua de azi, se mai scriu
De mână, doar autografe!

epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis II

Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp şi-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era şi nu era el.
Ceasornicarii munţilor de cârpe împietriseră.
Era şi nu era acasă. Se vedea şi copil şi adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiaşi pereţi.
În acelaşi timp. Bărbaţi mulţi
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, şuierături de vâslă şi de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea...

Visând la prinţul ei,
O fată singură stătea
Ea vede tot, dar nimeni, din jur,
N-o observă=a.

Ea caută un om
Nu palate şi argint, nicidecum,
Ci un om prezent
Lângă ea: aici şi acum.

Strada plină de oameni era...
Fata singură stătea
Dar nimeni, dar nimeni
Nu observă, că aici este
Şi ea.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantomimă

Din senin a apărut o palmă!
Ghemuită nu a mai vorbit o zi şi o noapte.
A stat sub duş o lacrimă.
Şi-a desfăcut degetele şi a născut o mână.
Mâna a râs de spaimă
şi coate.
Mâna şi-a dus palma la gură
şi a prins în umăr o şuviţă de ură.
A plecat spre obraz.
Obrazul era în carantină de terminaţii nervoase.
Palma s-a îmbrăţişat de grumaz
şi a strâns în pumni
o mână de oase.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să împletim din voci de copii cântecul care ne va sui la cer.

citat din David Boia (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de 1 Iunie

Dragi copii din lumea-ntreagă,
Astăzi noi ne bucurăm,
Că e ziua noastră dragă
Şi cu toţii o serbăm.
De sunt albi sau de sunt negri,
Toţi copiii sunt egali,
Îi dorim pe toţi integri,
Oameni harnici ideali.
Pe planeta asta mare,
Mereu să sărbătorim,
1Iunie sub soare
Şi prieteni buni să fim.
Să ne dăm mână cu mână
Într-o mare horă apoi,
Bucuria voia bună
Să domnească între noi.
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Albi sau negri ori pestriţi,
Viaţa să ne fie dragă
Şi să trăim fericiţi.

poezie de Sabina Drulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre necitiri

vântul bate-ntr-o fereastră, fără chipuri
zăvorâtă o uşă a îngheţat
în aşteptare
un hol pustiu nu mai ascultă voci
o oglindă prăfuită şi-a uitat chipul
serile îngheţate au rămas fără şoapte
dimineţile nu se mai pot trezi
apusul tresare şi este prea roşu
o noapte-şi plimbă fantomele, umbrelor în paşi
fără sens

te caut printre crengi prea uscate de timp
nu vreau ca mâine o mână albă să nu mai fie
o lacrimă uscată pe-o amintire şi-o foaie
necitită de timp

acum în mână mai am încă cu o carte de viaţă
nescrisă

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt numai originară din România, ci româncă de limbă şi sentiment. În ţara mea sunt multe voci ca a mea, despre care nu ştie nimeni.

Hariclea Darclee în conversaţie cu un jurnalist (ianuarie 1900)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci din goetia

voci groase
din clase înalte
înconjoară case
cu pisici de sticle
sparte, se răsfrânge
cioburi de clase
joase întemeiate în
a fiecărui pubertate
când coşuri iau moarte
sub forme de naştere
azvârlind pe seri de
pături grijulii renaştere
când în camera se ascunde
de obiective, imaginile subiective
propulsate din aparate, butoane
roşii şi albe lângă mâini livide
rachete de mingi încete plasate
de glezne aride pe terenuri călcate
de însele pietrele încălţate cu piei animalice
în obosire se leagănă în viteze
ochilor nevăzători le gâdilă uimire
din cordul lansat de nasurile artificiale
ca simţul unei stele cu mâinile pline
dar în întins goale
le ating vocile groase
cum lacrima unui copil stinge
piepturile cele mai înalte
pe la joase violoncele de moarte
crănţăne cu dintele de departe
omul să făptuiască în şoapte
piersici în suc, mor atârnate
pe sfori de rufe ale unor pene
de cocori ninse de blana calului
de-a câinelui orfan plouate lăbuţe lichide
din sufletului soare mânjeşte cu vaier
ape de aer răsunând cristale muribunde
dezgheţând înveliri de munte urcate
adesea doar cocoţate de pântece nature
pisate de mâna omului obscur
casa-i înconjurată de înjur şi împrejur
de la moarte fur cât să îndur din dorinţa
unei frici fug în brate de mame
cu un murmur îmbrăcat de fâşului unui
da şi un nu

poezie de Cristian Lungu
Adăugat de Cristian Lungu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă de ziua scriitorului (03.03)

Mă tot frământ de-o săptămână -
Că eu pricep mai greu şi rar -:
E ziua scrisului de mână
Sau la maşină... de tipar?

epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!