Cât despre cele cinci romburi de piatră, înalte de câte un picior şi jumătate, care se înşirau frumos alături de mormântul părinţilor; în amintirea celor cinci fraţi ai mei, care au renunţat foarte de timpuriu să-şi mai croiască drum prin viaţa aceasta de lupte, lor le datorez credinţa că bieţii copii s-au născut cu toţii culcaţi pe spate şi cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor şi că nu şi-au scos mâinile din buzunare cât timp au trăit.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul

Motto: Şase partide şi asociaţii unioniste au creat blocul "Unirea"

cinci partide s-au unit
ş-au format un bloc
cinci oleacă s-au gândit
şi mai stau pe loc

două merg din capul lor
două- din străin
unu sare -ntr-un picior
(altu-i în Dorin)*

două taie-n parlament
frunzele la câini
două s-au spălat latent
(proastele ) pe mâini

iar în rest- aceiaşi cloacă
şi megapartid
de la Sandu la Chirtoacă
clocotiind fetid...

iar în rest aceiaşi tară
veşnic abătută
dezghinată şi fugară
şi mereu f.. tă...

* Dorin Chirtoacă a scris pe pagina sa de Facebook despre faptul că a fost lovit de Octavian Ţîcu în spate, după o emisiune în care au discutat despre alegeri.

poezie de Iurie Osoianu (4 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai frumoase mâini

Cele mai frumoase mâini

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au mângâiat
si care te-au legănat când te-ai născut.

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au susţinut
când ai făcut primii paşi în viaţă.

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au îmbăiat, care
te-au îmbrăcat şi care te-au hrănit,
în timpul copilăriei.

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au îmbrăţişat
şi care ţi-au şters lacrimile pe tot
parcursul vieţii tale

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care au trudit
toata viaţa pentru ţine....

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile... mamei tale...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele cinci culori formează omul, cele cinci sunete îl delectează. Cele cinci gusturi îi suprasolicită gustul. Întrecerea şi vânătoarea îi tulbură mult inima. Goana după bogăţie îi vatămă adesea sănătatea. Prin urmare înţeleptul trebuie să se preocupe de viaţa sa interioară esenţială şi nu de simţuri. El părăseşte pe acesta şi se îndreaptă spre acela care cu adevărat o merită.

Lao Tse în Tao Te King, 12
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care-a semnat hârtia

Mâna care-a semnat hârtia a trecut o urbe prin foc şi pară;
Cinci degete suverane-au taxat respiraţia printr-o lege,
Au dublat planeta celor morţi şi-au înjumătăţit o ţară;
Aceşti cinci regi au ucis un rege.

Puternica mână-i legată de-un umăr cocârjat în întregime,
Articulaţiile degetelor sunt cu cretă înţepenite;
O pană de gâscă a pus capăt unor crime
Care-au pus capăt unor cuvinte.

Mâna care-a semnat tratatul a prăsit o febră
Şi foamea a crescut, s-au înmulţit lăcustele în lume;
Măreaţă-i mâna care stăpâneşte fiecare fibră
A omului doar mâzgălind un nume.

Cinci regi numără morţii, dar nu vindecă mucegaiul
Din crusta rănii, nici n-alină durerile care apasă un grumaz;
O mână ţine-n frâu mila, iar o mână controlează raiul;
Mâinile nu au lacrimi care să le curgă pe obraz.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele cinci simţuri sunt cinci fraţi.

aforism de Yoga Swami din Cuvintele maestrului nostru – aforismele pline de înţelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

CINCI ANI DE VIS... (nepotului meu Albert Andrei Oprea)

Cinci ani de vis au fulgerat din clipa,
Ce-ai devenit comoara mea de nepoţel,
Cinci ani de vis, zburătăcind aripa,
Din braţele materne-ai fluturat cu zel...

Cinci ani au mâinile, ce ştiu a-mbrăţişa
Şi picioruşele voinice, cu tălpile pe jar,
Ochii, ce ştiu răbdarea mea a-ngenunchea
La răsăritul zâmbetului de ştrengar...

Şi fruntea ta, mereu de taină încreţită,
Cinci ani mă ţine bunică-ntinerită...
Doar vorba-ţi n-are ani, doar cinci, spoită
Cu-nţelepciune, uneori, îmi pare-mbătrânită...

Cinci ani au clipele, de cer, împodobite
Cu bucurii şi o lumină ne-asemuită,
Cinci ani, comoara mea de vise împlinite,
Mă creşti plenar bunică şi poetă fericită!

Să-ţi duci Lumina spre înalturi juruite,
Părinţilor să fii cununa împlinirilor de vis,
Iubitul meu, printre seninele ispite,
Să fii şi-un pic poet, aşa cum mi-ai promis!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luându-ne după urme, am părăsit mlaştina şi am străbătut o perdea de mărăcini şi copaci. Acolo se deschidea un luminiş şi în locul acela deschis am văzut cinci dintre cele mai extraordinare lighioane pe care mi-aş fi închipuit că o să le întâlnesc vreodată! Ascunşi după tufişuri, le-am putut observa în voie. Erau cinci: doi adulţi şi trei pui, toţi de dimensiuni colosale. Puii erau cam de mărimea unui elefant adult, în timp ce adulţii întreceau cu mult toate vietăţile pe care le cunoşteam. Aveau pielea de culoarea ardeziei, acoperită cu solzi ca de şopârlă, care străluceau la soare. Aşezaţi toţi cinci, se sprijineau în cozile lor puternice şi pe labele imense de dinapoi, cu câte trei degete, în timp ce cu labele de dinainte, mai mici şi cu câte cinci degete, trăgeau spre ei crengile şi mâncau fruze. Închipuiţi-vă, ca să vă faceţi o idee mai exactă, nişte canguri monstruoşi, înalţi de 20 de picioare şi cu pielea ca a crocodililor negri.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de început

cu 16 zile înainte de a mă naşte am auzit moartea recitând din cartea tristeţii,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam să îmbătrânesc departe de viaţă.
părinţii mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închişi în apatia trecutului.

toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...

mâinile mele nu aveau puterea de a deschide uşa durerii,
a trebuit să ascult până la capăt disertaţiile morţii.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năştea în faţa ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropaţi.

şi toamna râdea, râdea...

apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputinţa,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.

poezie de Eduard Dorneanu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât nu mi-a fost hărăzit să-mi văd vreodată părinţii şi fiindcă nu mi-a căzut niciodată în mână vreun portret de-al lor (căci au trăit amândoi cu mult înainte de epoca fotografiilor), primele imagini despre ei mi le-am plăsmuit în chip nelogic după pietrele de pe mormântul lor.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iunie 2004, am pornit împreună cu Frank Sulloway, istoric al ştiinţei, într-o expediţie de o lună în Insulele Galapagos, pe urmele lui Charles Darwin. Din punct de vedere al efortului fizic, s-a dovedit a fi una dintre cele mai extenuante experienţe din viaţa mea şi – atâta vreme cât am traversat America pe bicicletă de cinci ori – spune ceva despre ce era în stare să realizeze un tânăr naturalist britanic în 1835. Charles Darwin nu a fost doar un om de ştiinţă perspicace, ci şi un explorator tenace.

începutul de la De ce e Darwin important, Prolog de Michael Shermer (2006), traducere de Alexandru Macovescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De milenii oamenii exersează cum să-şi multiplice, cum să-şi amplifice senzaţiile şi percepţiile celor cinci simţuri şi acest joc pe claviatura celor cinci simţuri îl numesc cultură şi civilizaţie.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii avem o stea

Atâta timp cât avem amintiri,
trecutul durează.
Atâta timp cât avem speranţe,
viitorul ne aşteaptă.
Atâta timp cât avem prieteni,
prezentul merită să trăiască.
Cu toţii avem o stea,
care străluceşte acolo sus pe cer.
O stea specială capabilă
să lumineze în cele mai întunecate nopţi...
şi să facă inimile să zâmbească
în cele mai triste zile.

poezie de Eugenia Calancea (5 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetorile

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de ţara

Cât timp va răsări soarele
Şi luna va apare de după nori.
Eu voi admira cu patimă şi ardoare
Cele trei sfinte culori.

Voi iubi pământul pe care buneii s-au născut
Şi dulcea limbă, în care mama cu dragoste m-a crescut.
Voi cinsti Voievozii cu plete sure, care au apărat acest meleag
Dea duşmanului secure.

Atât timp cât inima o să- mi bată în piept
Şi sângele m-i se scurge prin vene.
Am să scriu un vers frumos
Ţara mea, pentru tine.

poezie de Vladimir Potlog (1 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu!

Scriu cât de mult mă doare şi nu pot să măsor
La cât aş vrea s-adorm în infinitul zbor!...
Scriu cât de puţin viaţa m-a alintat vreodat'
Şi câte tot ea mi-a luat...

Scriu cât de fericită-am fost plângând
Cum lacrimile s-au trasformat în rând...
Scriu cât de puţine zâmbete-am păstrat
Şi cum haina suferinţei-am îmbrăcat.

Scriu cât de mare avânt am retrăit în mine
Cât de nemilos fost-am rănită-n sine...
Şi scriu cât de puţin am fost în ochi privită
Îmbrăţişată, înţeleasă şi iubită.

Scriu cât de mult se plăteşte-un vers
Cântat de-al inimii nucleu neşters...
Scriu cât de vag şi de puţine-am strâns,
Comorile de lut ce mi s-au stins.

Scriu câtă dragoste-n inimă mai am!...
Câte poveşti am strâns doar într-un an...
Câte rezerve de nădejde mi-au rămas
Şi câte taine stridente fără glas.

Mai scriu şi depre ea şi despre el...
Scriu încă de suflul meu rebel...
La cât de multe el a renunţat
Să fie într-o Carte înregistrat...

Scriu cât de mult aş vrea să se oprească
Şi totodat' neîncetat să crească...
Durerea şi iubirea la un loc,
Sădite-n al inimii boboc.

Şi tot mai scriu şi peste mine scriu
Cât timp aici vremea mă ţine viu...
O lecţie de viaţă m-a înălţat în zbor
Şi m-a-nvăţat în timp durerea să-mi ador...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi urmăriţi pe cât posibil să învăţaţi ceva nou, atât despre voi, cât şi despre fiinţele pe care le iubiţi. În fiecare zi focalizaţi-vă, măcar din când în când, cât mai stăruitor, atenţia şi urmăriţi să deveniţi cât mai conştienţi de toate cele care sunt atât de frumoase, atât în cei dragi care vă înconjoară, cât şi de toate cele bune şi frumoase care se află în universul vostru lăuntric. Vegheaţi şi nu-i lăsaţi niciodată pe cei sceptici sau pe cei cu sufletul mort, care sunt perverşi şi răuvoitori, să vă convingă prin sugestiile lor calomnioase, viclene şi veninoase, de contrariu.

Gregorian Bivolaru în Aforisme pline de înţelepciune pentru fiecare zi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devotează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Aşa se întâmplă: copii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţa lor ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt

Hai să înzăpezim
cele cinci degete
ale Stelei Polare,
acum,
cât mai e timp
de visare!

Din mâneca inspiraţiei
aşii de treflă
să cadă-n voia sorţii.

Unul câte unul,
îngerii încheie
butonii de aur ai nopţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!