Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc artiştii

Se duc, ne părăsesc artiştii,
Acoperiţi de mari cununi,
Se duc şi veselii, şi triştii,
Se duc artiştii cei mai buni.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum vă împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!
Crezând în marea dimineaţă,
Se duc artiştii-n necuprins.
S-au agăţat mai mult de viaţă,
Dar şi de moarte s-au fost prins.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus din slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Se duc artiştii-n altă soarte,
Se duc săraci şi princiari,
Jeliţi târziu, abia în moarte,
Se duc artiştii cei mai mari.
Văzându-i, în sfârşit, în moarte,
A spus cu slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum va împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!

cântec, muzica de Igor Grosu, versuri de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herman Altman

Am mers oare pe urmele Adevărului
Oricare ar fi fost drumurile acestuia,
M-am luat de piept cu întrega lume pentru o cauză
Şi-am sprijinit pe cel slab împotriva celui puternic?
Dacă le-am am făcut voi rămâne în amintirea oamenilor,
Aşa cum am fost cunoscut în oraş în timpul vieţii mele
Şi aşa cum am fost iubit şi urât pe acest pământ;

De aceea nu-mi ridicaţi monument
Şi nici nu-mi sculptaţi bust,
Astfel, chiar dacă nu voi deveni semizeu,
Realitatea sufletului meu va fi pierdută,
Iar hoţii şi mincinoşii
Care au fost adversarii mei şi care m-au distrus,
Şi copii hoţilor şi mincinoşilor,
Nu vor putea afirma în faţa statuii mele
Că au fost alături de mine în ziua înfrângerii.

Nu-mi ridicaţi monument,
Astfel amintirea mea nu va fi pervertită de fii
Minciunii şi ai opresiunii.
Voi fi alături de cei care m-au iubit şi de copii acestora;
Voi rămâne întotdeauna proprietatea onestă
A acelor pentru care am trăit.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeţi,
Nu vorbiţi despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeţi şi povestiţi despre mine ca şi cum aş fi lângă voi,
(Cum aş reveni.. cum aş reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile şi mâhnirea nu înalţă oprelişti?)
Iar când auziţi cântece
Sau vedeţi păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsaţi, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc aşa cum am făcut-o întotdeuna...
Aţi fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiţi-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu ştiu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufundarea navei Mendi

Da, prin acest lucru noi ne legitimăm.
Cunoaştem acest lucru şi, firesc, ni-l asumăm.
Spunem, lucrurile s-au întâmplat cum trebuiau să se întâmple;
În mintea noastră spunem: astfel trebuia să fie;
Dacă nu s-ar fi întâmplat astfel, nimic n-ar fi funcţionat normal.
Vedeţi, lucrurile s-au lămurit când Mendi s-a scufundat!
Sângele nostru de pe acea navă a pus lucrurile la locul lor,
A folosit pentru a ne face cunoscuţi în lumea întreagă!

Britanicii nu ne-au cumpărat cu rugăminţile lor;
Nu ne-au sedus cu fleici apetisante;
Nu ne-au promis stelele de pe cer,
Nu ne-au mituit cu mari profituri.
Noi le spunem celor care-au murit, aţi fost africani,
Celor care-au murit într-o ţară de la răsăritul soarelui,
Celor care-au murit într-o ţară de la apusul soarelui,
Nu aţi murit din slugărnicie pentru rege,
Nici din cauza ploconirii în faţa Marii Britanii.

În ziua-n care-aţi plecat de-acasă, noi am vorbit;
Am promis că vom avem grijă de familiile voastre,
În acea zi ne-am strâns mâinile; ochii noştri erau umezi.
În acea zi mamele au plâns, taţii au oftat,
În acea zi voi aţi părăsit munţii în care v-aţi născut,
Aţi lăsat în urmă râurile ţării voastre;
V-am spus celor care mergeaţi acolo ca oameni cu pielea neagră,
V-am spus: " Voi sunteţi sacrificiul făcut de noi, cei de aici."

Am fi putut oare sacrifica ceva mai preţios?
Ce ar fi însemnat să sacrificăm un sat?
N-am dat noi tăuraşii din gospodăria noastră?
N-am trimis dintre noi pe cei care iubeau această naţiune?
Acum discutăm cu înţelepciune; adăugăm vocile noastre;
Suntem, mândri, alături de cei care-au deschis drum libertăţii.
În felul în care Abel a fost sacrificiul acestui pământ?
În felul în care Mesia a fost sacrificiul cerului?

Fiţi împăcaţi, toţi cei orfani!
Fiţi împăcate, voi, văduve tinere!
Cineva trebuie să moară, numai aşa se poate construi ceva durabil;
Cineva trebuie să slujească, numai aşa pot ceilalţi trăi;
Cu aceste cuvinte vă spunem: fiţi împăcaţi,
Astfel ne clădim pe noi înşine, drept noi înşine.
Amintiţi-vă cuvintele celor de demult:
"Nimic nu ţi se cuvine fără să ţi se cuvină."

O! Cei mai buni oameni ai Africii s-au oferit să moară!
Nava nu a putut transporta preţiosul ei caric,
S-a zvonit în anumite cercuri bine informate
Că acel sânge curajos a ajuns în faţa Regelui Regilor.
Moartea lor a avut sens pentru noi toţi...
Mi-aş fi dorit să fi fost cu ei,
Mi-aş fi dorit să fi fost alături de ei în paradis în ziua învierii,
Mi-aş fi dorit să fi scânteiat cu ei – un luceafăr al dimineţii!
Aşa să fie!

*** Pe 21 februarie 1917 nava Mendi în drum spre Franţa cu 607 de muncitori sud-africani la bord, necombatanţi ( la solicitarea Marii Britanii, trebuiau să suplinească posturile de muncă vacante din porturile franceze) s-a scufundat pe o vreme de ceaţă datorită coliziunii cu nava Darro. N-au fost supravieţuitori.

poezie de Samuel Edward Krune Mqhayi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru copiii planetei

Dragii mei, vă iubesc!
Şi atât mi-e de-ajuns...
V-am înălţat temple mai sus, tot mai sus,
Dar a rămas gol în inima mea.
Aşa-i dragostea.
Da-ţi-mi o pastilă de singurătate,
Să nu-mi mai fiţi atât de departe!
Uneori vă întreb cum e vremea pe-afară
Doar aşa, într-o doară.
Să-mi mai aud pruncii mi-e dor,
De copilărie şi de izvor.
Gândul bunicii mă cheamă spre Cer...
Îl simt plutind în eter.
Ce rost ar avea să aud
Cum vuieşte sângele în sufletul nud?!
Tăcerea îmi e de ajus.
Ea are atâtea de spus.
Cuvintele s-au scufundat în sufletul meu.
Mamei i-e greu, tot mai greu...
Pentru ce "a vedea"
Când oglinda e-n inima mea?!
E de ajuns să fiţi lângă mine.
Asta mă ţine
Copac încolţit.
Dragii mei, vă iubesc, v-am iubit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomul

La umbra templului, unde stăteam cu prietenul meu,
Am văzut un om orb, iar prietenul meu a spus,
"Iată-l pe cel mai înţelept om din ţinutul nostru."

Atunci mi-am părăsit prietenul şi m-am apropiat de orb, salutându-l.
Apoi, am început să conversăm.

După o vreme am spus:
"Iertată fie-mi curiozitatea, dar de cât timp sunteţi orb?"

"De la naştere", mi-a răspuns; iar eu:
"Şi ce fel drum al adevărului urmaţi?"
"Eu sunt astronom", mi-a răspuns
Şi şi-a pus mâna-n dreptul inimii, declarând,
"Eu urmăresc toţi sorii, toate planetele şi toate stelele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Am plutit şi am tot plutit pe marea pustie,
Şi zile-n şir n-am văzut decât apa verde-argintie.
În cele din urmă am zărit în peisajul posac şi-auster
O line confuză în golul dintre talazurile mari şi cer,

Care-a crescut şi-a tot crescut luând, uşor-uşor,
Forma unui golf, a unui grind, a unui pripor;
Apoi dealuri şi vâlcele, râuri, păduri şi tarlale,
Turnuri şi-acoperişuri, sate şi mahalale.

Şi m-am gândit, "Într-o zi voi ridica velele încă o dată
Şi voi pluti pe o mare mai pustie şi mai înnegurată
Decât a fost vreodată asta, şi-n golul dintre cer
Şi talazurile mari voi vedea cum apare, sper,

Un alt pământ – în acel pustiu şi în acea singurătate;
Cum să spun? O altă lume. Poate – poate – poate!"

poezie de William Dean Howells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Asta-i bine, Nis, fiindcă, să ştii, n-am de gând să-ţi tolerez comportamentul incontrolabil la infinit; odată şi odată tot voi fi nevoit să iau măsuri împotriva ta şi n-aş vrea să se întâmple asta... Pentru că trebuie să fim uniţi! Aici, pe planeta asta, oricât ar fi ea de primitoare, noi suntem singurii de pe Terra şi nu trebuie să ne certăm între noi sub nici un motiv! Trebuie să fim uniţi; v-am mai spus de atâtea ori... Nu-mi place să tot repet acelaşi lucru mereu, dar mă văd silit să procedez astfel, să vă amintesc de această mare dorinţă a mea, unicul lucru pe care vi l-am cerut de la bun început, de când suntem împreună. De ce nu vreţi să mă înţelegeţi? De ce mă faceţi mereu să vă tot repet acest lucru şi să mă enervez de fiecare dată? Ar fi mai simplu dacă aţi încerca măcar, nu să-mi daţi mie ascultare, ci doar să mă înţelegeţi, atâta tot! Ah; sunteţi de-a dreptul imposibili!

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pepelea: Gata! Gata! Aţi văzut destul. Povestea aceasta nu are niciodată sfârşit. Pentru că nesfârşită e nerozia oamenilor mari. Auziţi cum se mai lovesc! Auziţi-i cum suflă! Pacea lor s-a terminat. Acum se pândesc şi încearcă să-şi împlânte săbiile în inimi. Cu puţină vreme în urmă şiau spus fraţi, şi-au dat mâna şi au ciocnit cupe cu bere... Acum încearcă să-şi sfâşie beregăţile. Ce pot să fac eu? Eu râd, pentru că sunt doar o întruchipare a râsului. Dar iată că a sosit clipa să încalec şi eu pe ceva şi să mă duc. Dar pe ce? Poate pe-o şa. Sau poate e mai bine să încalec pe o căpşună... Am plecat... Am încălecat pe-o creangă de măr. Şi v-am spus un adevăr.

replică din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că mâine...

Şi ştiu că mâine am să mor,
Şi nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.

Voi ce mi-aţi fost prieteni dragi
Nu mă veţi plânge la mormânt,
Ci-mi veţi aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.

Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.

Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viaţa 'napoi s-o am.

Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereţi,
Să preţuim clipele noi,
Să fim ca altădat', ştiu, vreţi!

Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.

Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.

............................................................

Voi să mă căutaţi în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Aşternute toate-n poezii.

poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu vor dansa

O fată invalidă a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Dansează cu inima,
i-am spus noi.

Apoi defileul fluviului a spus:
"Cum voi mai cânta?"
Cântă cu inima ta,
i-am spus noi.

Apoi, sărăcuţul ciuline mort a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Lasă vântul să-ţi înalţe inima,
i-am spus noi.

Apoi Dumnezeu a vorbit din slavă:
"Cum să cobor la voi din azur?"
Dansează pentru noi în lumină,
I-am spus noi.

Vâlceaua dansează rotindu-se
în cerc sub soare,
iar inimile celor care nu intră-n horă
s-au întors deja în ţărână.

poezie clasică de Gabriela Mistral, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
eu mi-am scris testamentul în propriul sânge,
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă".

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Am terminat tot ce mi-a dat viaţa de făcut. E ora de plecare.
Aşa că-aşezaţi-mă-într-o luntre care-alunecă spre mare.
Puneţi-mi alături undiţa de pescuit pentru c-am fost admis,
De astăzi în cel mai select grup de pescari – în paradis,

Unde-n fiecare zi voi sta pe apă şi voi da la peşte
Şi-unde tot ce inimioara-mi vrea se-împlineşte.
Nu fiţi mâhniţi şi nici nu plângeţi pentru mine,
Eu pescuiesc acum cu Stăpânul mării şi-al orelor senine.

Ne va fi dor unul de altul pentru scurtă vreme,
Dar curând îngerul din cer o să te cheme
Şi vei vedea atunci – păstrează-ţi neştirbit curajul! –
Cum noi vom redeveni în veşnicia veşniciei Echipajul.

Tuturor acelor care se mai gândesc la mine şi care
M-au iubit: Fiţi veseli, în clipa asta mă zbenguiesc pe mare!
Dacă unii se vor mira că lipsesc, spuneţi-le cinstit
C-am plecat cu Sfinţii Petru şi Andrei la pescuit!

poezie de Delmar Pepper, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul victorios

Preşedintele-animal,
Ales, înc-un cincinal,
Peste sat, e vorba, clar,
De-un plăvan prost, ordinar,
Anunţă de-a doua zi
Măsuri care-i îngrozi
Pe alegători, ce-n stat
Cu speranţă l-au votat,
Aceeaşi ce protestau
Că doar caii conduceau
Şi-au adus chiar, într-un fel,
Traiu-n sat, mai bunicel:
Pensiile-au fost mai mari,
Iar iezii protestatari
Puteau gratis circula
Cu trenul sau altceva...
- Muuu... iezi proşti, credeaţi că-n sat
Vă dau liber la plimbat,
Cum v-a dat un cal închis
Ce-a vrut în sat paradis?
Gata cu gratuităţi,
Marş, la şcoală nulităţi!
Apoi, spre pensionari,
Mugi, făcand nări mai mari:
- Ascultaţi, hoaşte şi voi,
Cei mai proşti bătrâni ca boi,
Ce-aţi pus botul la ce-am spus,
Marş, acum, către apus;
Pensiile voastre sunt
Ca şi voi, tot la pământ,
Că bugetu-i pentru noi,
Marii însă tineri boi!
Apoi, către luptători:
Cocoşi, curcani, lătrători:
- Măi, voi ăştia, ca suprem
Comandant, acum vă chem
Să-mi pupaţi copita iar,
Că vă înzestrez precar
Cu-armamentul de doi bani
De la boi americani,
Mă rog, ei îşi spun bizoni,
Însă voi, slugoi cazoni,
N-aveţi voie să cârtiţi,
Deci, rămâneţi prost plătiţi,
Iar poporu-ntreg din sat,
Să asculte acest sfat:

Când, prin vot, ţi-alegi "eroul",
Nu eşti altfel decât boul!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!