Venise Noaptea primei Zile

Venise Noaptea primei Zile –
Recunoscătoare că n-o să mă mai frământe
Acel lucru atât de-ngrozitor – fusese deja-ndurat –
I-am cerut Sufletului să cânte –

Mi-a răspuns că strunele-i sunt rupte –
Arcuşul – Atomi în umbrele de ceaţă –
Ca să-l repar – am avut de muncă
Până a sosit următoarea Dimineaţă –

Şi-atunci – o Zi imensă
Cât toate zilele de Ieri, perechi,
Şi-a desfăşurat ororile în faţa mea –
Până când mi-a explodat în ochi –

Creierul meu – a început să râdă –
Eu bâiguiam – dând ca un măscărici din fleancă –
Deşi a fost acum mulţi Ani – acea Zi –
Creierul meu mai chicoteşte – încă.

Şi e Ceva ciudat – înăuntrul meu –
Acea persoană care-am fost –
Şi-Aceasta – nu simt la fel –
Ar putea fi Nebunie – asta?

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soseşte noaptea primei zile

E ceva ciudat în lăuntrul
Acelei persoane care-am fost –
Şi în al Acesteia de-acuma – nu par a fi aceeaşi –
Ar putea fi nebunie – asta?

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul Arnett

Adevărul este, concetăţeni,
Că vechiul meu registru stătea acolo de ani şi ani,
Pe o etajeră deasupra capului
Şi-a scaunului meu de judecător; şi tot adevărat este
Că registrul de procese avea chenarul de fier
Şi că mi-a zdrobit chelia când a căzut –

(Se pare că a fost desprins de la locul lui
De tamponul de aer care a zguduit întregul oraş
Atunci când tancul de benzină de la fabrica de conserve
A explodat şi l-a incendiat pe Butch Weldy) –

Dar să punem, judicios, argumentele în ordine
Şi să lămurim întregul caz:

Întâi să notăm că mi-a fost spart capul,
Iar cel mai îngrozitor lucru a fost acesta:
Foile registrului s-au desprins şi s-au desfăcut
În jurul meu ca un pachet de cărţi de joc
În mâinile unui scamator profesionist.
Le-am urmărit zborul de la început până la sfârşit,
" Acestea nu sunt nişte foi de hârtie, nu vedeţi că sunt zile,
Zilele şi zilele strânse
De-a lungul a şaptezeci de ani?
Şi de ce mă torturaţi cu aceste foi
Şi cu micile înscrieri pe care le conţin?"

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aminteşti ocazii când ai exprimat, în sinea ta, dorinţa pentru un anumit lucru ori pentru a te întâlni cu o anumită persoană şi, de îndată ce acel lucru a devenit al tău sau acea persoană ţi-a ieşit în cale, ai exclamat, "Ce coincidenţă! Tocmai mă gândeam la tine dimineaţa asta!"? Nu e nicio coincidenţă. Nu e nimic ciudat. A fost rezultatul firesc al acţiunii unei legi precise.

John McDonald în Mesajul unui maestru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Domnul To Kuny se numeşte... Victor?! Zău?! Frumos nume! Dar de ce eşti sigur că acesta ar fi numele dânsului?
Lucian: Păi... Sunt foarte sigur! Vezi tu, săptămâna asta, mai exact luni, dar şi în alte zile, am fost la marele supercomputer şi am avut o "conversaţie" destul de interesantă cu acesta; bizară, dar deosebit de interesantă.
Lia: Tu şi supercomputerul Proximei?! Nu mai spune, se miră ea, amuzată. N-aş crede! Poate Mihăiţă, nu tu...
Lucian: Păi, da... Ţi se pare ciudat?! Tot ce se poate să fie ciudat. Pentru că şi mie mi s-a părut astfel, mai ales că mi-a plăcut. Mi-a plăcut să colaborez cu supercomputerul. A fost foarte interesant. Tocmai de aceea am întârziat destul de serios în compania lui, cu mult după miezul nopţii, aproape în fiecare zi, săptămâna trecută. La un moment dat însă, nu ţi-aş putea spune cum anume s-a întâmplat, pentru că nici mie nu mi-am explicat încă, însă, după cum ziceam, supercomputerul mi-a afişat acest mesaj: "Pe suprafaţa Proximei a sosit o navă spaţială de pe Terra, cu trei persoane la bord." Acesta era mesajul, deci, era clar că nu putea fi vorba despre nava noastră, "Pacifis". Mi-am dat imediat seama cine ar putea fi cele trei persoane în cauză. Cine altcineva, dacă nu cei trei membri ai familiei Kuny?! Asta era clar! Deci, supercomputerul a confirmat bănuielile mele, pentru că eu am susţinut de la bun început că ei trei nu sunt localnici. Oricum, mai departe, cu greu am reuşit să aflu şi alte lucruri legate de acest eveniment, de la supercomputer. Anume, data terestră la care acea navă a ajuns aici. Şi era vorba despre duminică, 4 februarie 2080. Însă supercomputerul nu a binevoit să-mi afişeze numele persoanelor de la bordul navei, în schimb mi-a confirmat faptul că la bordul ei se aflase o persoană cu iniţialele P. V., adică, după cum mi-am amintit mai târziu, Preda Victor, alias, actualmente, To Kuny. Şi singura informaţie utilă pe care am mai reuşit s-o aflu de la supercomputer a fost denumirea navei cu care au sosit cei trei aici, pe Proxima, anume "Vulturul"!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anamaria m-a cerut prima dată în căsătorie. Eu sunt mai timid. Mă frământam să găsesc ceva frumos, original, dar ea mi-a luat-o înainte, simplu..."Vreau să fii bărbatul meu pentru restul vieţii şi pentru încă 10.000.000 de vieţi". Aşa mi-a spus şi eu am răspuns "da". După, mi-a venit să mor că nu am fost eu primul. Dar în fiecare an o cer de nevastă şi aşa o voi cere an de an.

citat din Laurenţiu Reghecampf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că asta era problema mea. Citesc prea mult şi mi-a explodat creierul.

Siri Hustvedt în O vară fără bărbaţi
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felicia: Bună. Vă mulţumesc că aţi venit pentru a vă exprima regretele, dar şi neîncrederea. Sora mea Martha v-ar fi fost recunoscătoare. Ştiu că mulţi dintre voi au întrebări. Tocmai ce-am vorbit cu un detectiv şi am aflat că investigaţiile sunt în curs de defăşurare. Un lucru e sigur: Martha a avut o moarte violentă. Ştiu că e greu să auziţi asta. Se pare că a fost o luptă. Au fost descoperite zgârieturi şi vânătăi pe corpul ei, câteva oase rupte şi urme de praf în plămâni, ceea ce înseamnă că a fost îngropată de vie, cel mai probabil suferind de dureri atroce. Vestea bună e că nu s-au găsit urme ale unei agresiuni sexuale. Acum e timpul să plecaţi acasă la cei dragi. Şi încă ceva: în loc de ceremonie funerară, voi organiza o licitaţie pentru vânzarea casei. O să vă rog să nu veniţi cu cecuri.

replici din filmul serial Neveste disperate
Adăugat de basthedt
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi sunt absolut sigur că am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita şi mă simt uşurat), nu sunt sigur în privinţa împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu atât mai ciudat cu cât Alice H. mi-a făcut o foarte puternică impresie. Dar, oricâte eforturi aş face să-mi reamintesc (chipul mi-e atât de diform, că nimeni nu m-ar recunoaşte în noaptea asta), tot nu ştiu dacă am întâlnit-o în tinereţe la Milano, probabil la picioarele Cristului lui Mantegna în Academia Brera, la o petrecere dată de profesorul H. (nicio înrudire între ei) la Chicago (la drept vorbind, nici nu sunt sigur că am luat parte la acea petrecere), sau la Paris în 19..., după care ne-am petrecut vara împreună, undeva pe Coasta de Azur.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuben Pantier

Well, Emily Sparks, rugăciunile tale n-au fost irosite,
Iubirea ta n-a fost chiar în zadar.
Datorez tot ce am fost în viaţă
Speranţei tale care nu a încetat niciodată,
Iubirii tale care mă vedea încă bun.
Dragă Emily Sparks, lasa-mă să-ţi spun povestea.
Voi trece peste ceea ce se datorează mamei şi tatei.
Am avut necazuri cu fata confecţionerei de pălării
Şi am plecat în lume,
Unde am trecut prin toate pericolele posibile
Ale vinului şi ale femeilor şi ale plăcerilor vieţii.
Într-o noapte, beam cu o cocotă cu ochi negri
Într-o camera de pe Rue de Rivoli
Şi lacrimile au ţâşnit în ochii mei.
Ea a crezut că sunt lacrimi de dragoste şi a zâmbit
La gândul că mă cucerise.
Dar sufletul meu era la trei mii de mile distanţă,
În zilele când mă învaţai, în Spoon River.
Şi asta doar pentru că nu mai puteai să mă iubeşti,
Nici să te rogi pentru mine, nici să-mi trimiţi scrisori;
Tăcerea ta fără sfârşit a vorbit însă pentru tine,
Iar cocota cu ochi negri a crezut că lacrimile curg pentru ea,
La fel ca şi săruturile mincinoase pe care i le-am dat.
Cumva, din acea oră, am avut o revelaţie nouă,
Dragă Emily Sparks!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă, noi o să-l uităm

Inimă, noi o să-l uităm,
Şi tu, şi eu, în noaptea ce-o să vină!
Tu trebuie să-i uiţi căldura,
Iar eu, că mi-a dăruit lumină.

Te rog, să-mi spui când o vei face –
Şi-n gândurile mele,-n mine s-o face lampa mică.
Grăbeşte-te! Până când te vei răci de tot
Eu mai pot să-mi amintesc de el, la o adică!

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acea seară, "La Spânzuratul", localul satului Little Hangleton, a avut parte de o vânzare nemaipomenită până atunci. Tot satul venise să discute despre crime. Şi nu venise degeaba! Sătenii fuseseră răsplătiţi când bucătăreasa familiei Cruplud apăruse din senin în mijlocul lor şi anunţase în localul cufundat subit în tăcere că un om pe nume Frank Bryce tocmai fusese arestat.

J.K. Rowling în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar ce am primit

Doi ochi privesc prin ploi de vise,
Din constelaţii i-am avut...
Sună dorinţele promise
La uşa mea dintr-un trecut.

Un tren de vise ajunge-n gară,
Pe unde fost-am eu cândva...
La fel toridă şi polară
Purtată de acel ceva.

Şi încă ochii mei se miră
De oamenii cum forfotesc...
Îi simt cum mor, deşi respiră
Zicându-şi vesel: "Eu trăiesc!"

Planetele mă-nconjurară,
Ca norii unui dor de gând,
Privirea-aceea... atât de rară!
O tot aştept visând.

Doi ochi priveam prin ploi de vise,
Din constelaţii i-am iubit...
N-au fost şi nu-s legende stinse,
Sunt doar ce am primit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul a fost

M-a întâmpinat pe stradă
Odată un bătrânel
Cu un damf de otonel
Ce-l scosese la paradă.

S-a oprit absent în cale,
Gândindu-se la ceva
Ca un filozof-sadea...
Chestii existenţiale!

Nu mi-a cerut bani de pâine,
Cum ar crede fiecare,
Ci mi-a pus o întrebare:
Tinere, astăzi e mâine?

Am răspuns, nu în doi peri,
Clar, concis, ritos şi tare:
Domnule, eşti în eroare,
Fiindcă astăzi a fost... ieri!

Dumitru Râpanu (5 mai 2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea nu venise

În mine porţi de suflet stăteau mereu închise,
Iar ziua nu plecase, nici noaptea nu venise,
Când patima-aşteptării alunecase-ncet,
Pierzându-te în haos şi-amurgul violet.

Tu, minune-a lumii, în taină-ai apărut,
Cu frumuseţea serii, venind dintr-un trecut,
Sfioasă şi gingaşă sau poate doar părere,
Cu-o lume de poveşti, ascunsă în mistere.

Destin fărʼ de pereche, mereu de nepătruns,
De care până astăzi nu-i pot găsi răspuns,
Te simt acum, aievea, iubire şi simbol,
În casa mea stingheră, tu ai umplut un gol.

Eu îţi citesc în ochi privirile sfioase,
Când noaptea nu venise, iar ziua nu plecase.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth: Mi-a luat aproape un an să ajung aici. Până la urmă nu a fost chiar atât de greu să traversez acea stradă, totul depinde de cine te aşteaptă pe celalaltă parte.

replică din filmul artistic Iubire cu gust de afine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec foarte scurt

Odinioară, când eram tânără şi încrezătoare,
Cineva m-a dezamăgit ( mai simt încă gustul acela amărui),
Mi-a rupt în două inima gingaşă ca o floare –
Iar asta a fost foarte urât din partea lui.

Dragostea-i pentru cei nefericiţi, uitaţi pe străzi când plouă,
Dragostea-i nu-i decât un blestem căzut pe capul tău;
Odinioară-a fost o inimă pe care-am rupt-o-n două –
Şi asta îmi închipui că a fost încă şi mai rău.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!