Ploua elicoidal
mai mult se stropeau norii
între ei se diluau cu substanțe
emotive luau și stelele în direct
praf de râs sau serul adevărului
de la un kaghebist turnat
pe meterezele unui oraș din nord
ploua de se stingea varul pe cer
sfidând legile fizicii și udând
fiecare element de analiză socială
era o himeră pe un flux de lumină
strecurat pe lângă ploaie
care încălzea spectral iarba
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre stele
- poezii despre râs
- poezii despre oraș
- poezii despre nori
- poezii despre lumină
- poezii despre legi
- poezii despre fizică
- poezii despre adevăr
Citate similare
Era frig și ploua
neîntrerupt, fără milă, așa cum
numai în orașe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o țină
așa un veac bătând în geamuri
în capotele mașinilor
sau pe asfalt
era frig și ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând stațiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor
era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai ușor în frig și umezeală
era o ploaie de sfârșit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre început, poezii despre timp, poezii despre sfârșit, poezii despre metrou, poezii despre existență sau poezii despre cuvinte
Locul adevărului
era undeva între cer și pământ
acolo se topește soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer și pământ se cuibărește
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reușim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde ești dacă nu-i cerul?
poți să înoți și să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simți nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spațiul
și dacă pășești dincolo de linie
ești un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
ești vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simți cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
și plutești deasupra ta?
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre rochii
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre femei
- poezii despre albastru
- poezii despre înot
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Flux de gânduri și senzații
Flux de gânduri și senzații
curge-agale-n zori de grații...
Nu am praf pe anii mei,
ca să-i suflu-n vânt departe,
ani trăiți cu greu, nu grei,
roșul din venele copate
să îl distilez aparte.
Potirul gri eu am schimbat
pe-o viață de mătase
și vechiul timp eu am ornat
cu colțuri de cer, albastre.
Nu e praf sub pașii mei
ce conduc la soare-n plânsuri,
este corul de amanți
simțit în doruri și versuri.
Nu am praf pe gura-mi fragă
ci izvor ce mă adapă,
e răsăritul venit să culeagă
lumina din stele, strălucirea din apă.
Din norii albi rarefiați
alung pe cei gri blestemați,
ascult notele viorii,
mă-mbrac în raza uitării.
Flux de gânduri și senzații
curge-agale-n zori de grații...
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre vânt, poezii despre vioară, poezii despre versuri, poezii despre uitare sau poezii despre schimbare
În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa nașterii unei noi zile. O nouă zi... și iarba... Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roșie a Soarelui ce sângera... Iarba cerului era acoperită de sânge... Iarba cerului... Iarba...
Constantin Cubleșan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sânge, citate despre înălțime, citate despre zile, citate despre timp, citate despre roșu, citate despre promisiuni, citate despre naștere, citate despre lumină sau citate despre jertfă
Azi am murit
din dragostea neîmpărtășită
de nicio femeie
făcută din coasta lui adam
țineam trandafirul roșu
în mâna dreaptă și așteptam
iubirea să mă lovească
drept în inimă
să nu mă chinui mult
să nu am timp de reflecție
de analiză temeinică
prefer o lovitură bine țintită
direct în inimă
și să cad mort de dragoste
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre roșu, poezii despre prezent, poezii despre mâini, poezii despre moarte sau poezii despre inimă
Iarna
m-am întors pe țărm într-o iarnă
cerurile erau uscate și reci
ploua în jur și era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi
veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieții
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarța lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
înghețau frunze pe ramuri târzii
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre iarnă, poezii despre tăcere sau poezii despre promisiuni
Starea de flux, de concentrare 100% asupra unei activități, este cea mai prețioasă stare în care ne putem afla ca și ființe umane. Să iubești fiind în stare de flux, sa muncești fiind în stare de flux, să te antrenezi fiind în stare de flux înseamnă să fii fericit și împlinit în fiecare zi. De ce crezi că oamenii nu mai găsesc fericirea și împlinirea? Pentru că nu mai pot să între în stare de flux din cauza "zgomotului" care le invadează și le violează toate simțurile. Oamenii care o vor lua înainte în generația noastră sunt cei care vor știi să își protejeze puterea de concentrare pe câte o activitate o dată.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre superlative, citate despre simțuri, citate despre protejare, citate despre protecție, citate despre muncă sau citate despre iubire
A luat o seringă
trecând printr-o boală lungă
la modă în acest moment
cu dezinvoltură a trecut
la dezbateri
despre imortalitatea sufletului
șezând pe o colină în fața
moldovei privea fără să sufere
discipolii cum amintesc
în treacăt despre seringa
care putea să înțepe în numele
unei doctrine politice nemuritoare
să introducă serul adevărului
unui poet
și să-l facă să sufere transformat
într-un filosof versat în argumentele
nihilismului
care n-ar crede că ar exista seringa
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seringă, poezii despre trecut, poezii despre suflet, poezii despre politică, poezii despre poezie, poezii despre modă, poezii despre medicină sau poezii despre filozofie
Misterul stropilor de nori
Era un cer albastru-cenușiu
în fiecare zi - așa-mi părea -
dar nu ploua, nu, încă nu ploua,
în toamna când, deja, era târziu.
Era tristețe-n fiecare nor,
iar gheața pătrundea în orice strop
ce ar fi vrut să cadă în potop,
și îl strângea-ntr-o menghină de dor.
Din când în când, venea în cerul trist,
timidă ca un zâmbet de copil,
o rază ce se strecura, abil,
în gheța cu sclipiri de ametist.
Se desprindeau, atunci, din norii lor
și coborau pe stâncile pustii,
îmbrățișați și veseli, încă vii,
doi stropi ce-și potoleau din vechiul dor.
Păreau, în umbra norilor grăbiți,
actori, pe-o scenă care își schimba
cortina, puntea dintre ei, ceva
ce îi făcea să pară-ndrăgostiți.
Dar ce a fost, ce roluri au jucat,
va fi, întotdeauna, un mister
ascuns de-o clipă-n timpul efemer
ce l-a făcut, din ce în ce, uitat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă sau poezii despre stânci
Avea
două tatuaje mici
pe fiecare braț
mai toți erau ta(tua)ți
și le creștea mândria
de macho
tații nu-s dealeri de droguri (!?)
care te-au turnat
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre mândrie sau poezii despre droguri
Întunericul
țesea pânză groasă. orașul părea părăsit.
whisky-ul curgea din pahare
pe mesele prost geluite.
afișul de la intrare lucea. femeia,
blondă, zâmbea. pistolul din mâna ei
era îndreptat spre clienți.
și toată lumea cerea
whisky.
un curmei de vânt, cât coada unui șoricel,
fugări furios norii pământii, dezvelind
ovalul lunii. hoții beau whisky.
și furau.
luceafărul de seară zăbovise, curios,
pentru a treia oară la răscrucile
cerului de când hoții călcau
cu mare fereală. planul era moarte,
planul era viață și bogăție. și
femei. și whisky. mult
whisky.
la ieșirea din oraș, focurile zlătarilor
mușcau întunericul. calicii
își apărau onoarea. cuțitul
mușca. apoi se spălau
cu whisky.
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre whisky, poezii despre seară sau poezii despre păr blond
Însușirea remarcabilă a legilor fizicii este că ele se aplică peste tot, indiferent dacă tu crezi sau nu în ele. După legile fizicii, toate celelalte sunt opinii.
citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre legi sau citate despre fizică
Porumbelul
Porumbelul n-a avut dreptate.
Porumbelul s-a înșelat.
Pentru a călători spre nord el a zburat spre sud,
Crezând că lanul de grâu era apă.
Crezând că marea era cer,
Că noaptea era zori de zi,
Că stelele erau picături de rouă,
Că arșița era zăpadă.
Fusta ta, bluza ta,
Inima ta, casa ta.
(Ea a adormit pe malul mării,
Tu pe rămurica unui pom.)
poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre somn, poezii despre rouă, poezii despre porumbei, poezii despre fuste sau poezii despre dreptate
Capella este o fermecătoare stea care are privilegiul de a fi cea mai apropiată pe bolta cerească de steaua polară, din stelele de prima mărime. Până acum câțiva ani, Capella era socotită ca cea mai strălucitoare stea din emisferul de nord al cerului. Sirius e în adevăr steaua cea mai strălucitoare de pe cer, dar se află la sud de ecuator și nu ține deci de emisferul de nord; din fericire, putem să vedem și de aci pe Sirius.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr
Toate aceste substanțe se luau intern în nenumărate decocții sau se păstrau aproape de corp.
Mircea Eliade în Alchimia asiatică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre corp
în sipet
stă comod iubirea noastră
o udăm în fiecare noapte
cu păcatul adânc și neobrăzat
punem nerușinare omenească
între noi doar buzele vorbesc
și ne mângâiem cu privirea
sipetul lăsat în zona cu lacrimi
pe gene rupte direct din suflet
naște vise care scutură flori
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre visare, poezii despre nerușinare, poezii despre naștere sau poezii despre flori
Ultima vară cu tine
Ploua și atunci cu năduf și revoltă,
Ploua și atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.
Ploua dimineața, ploua la cafea
Și beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua și la prânz, mai domol și timid,
Ploua anacronic și-aproape stupid.
Amurgul cădea peste umeri șiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Și ploia gemea-mpovărată de vină.
Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!
Mai plouă și azi, dintr-un cer cu suspine
Și ploaia mă spală de vară și doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Și vara-mi rămâne, cu tine, datoare.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre revoltă, poezii despre pictură sau poezii despre dimineață
Legile fizicii nu fac deosebirea între trecut și viitor.
Stephen Hawking în Teoria universală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate de Stephen Hawking despre viitor, citate despre trecut, citate de Stephen Hawking despre legi sau citate de Stephen Hawking despre fizică
Ochii albaștri ai ploii
car dragostea cu sacoșa prin ploaie
mi-e dragă ploaia și cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaștrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaștri ai ploii
iubito, unde sunt ascunși ochii ploii în noapte?
când îi vei știi sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ți le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriașă și, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin și eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simțurile lui puteau să vadă
sufletul și ochii albaștrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veșnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre arte plastice
Naufragiatul
Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Și nu mă-nsoțesc decât noaptea și vântul.
Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.
Cu secera Lunii aș vrea să retez
Oceanul de smoală și-al nopților miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai țin lemnul vâslei cu ea.
Spre Nord, către țărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.
Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Și stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum șuieră vântul! Cum tremură Luna!
Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Și nu mă-nsoțesc decât ploaia și vântul.
poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru sau poezii despre lemn