Ploua elicoidal

mai mult se stropeau norii
între ei se diluau cu substanţe
emotive luau şi stelele în direct
praf de râs sau serul adevărului
de la un kaghebist turnat
pe meterezele unui oraş din nord
ploua de se stingea varul pe cer
sfidând legile fizicii şi udând
fiecare element de analiză socială
era o himeră pe un flux de lumină
strecurat pe lângă ploaie
care încălzea spectral iarba

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul adevărului

era undeva între cer şi pământ
acolo se topeşte soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer şi pământ se cuibăreşte
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reuşim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde eşti dacă nu-i cerul?
poţi să înoţi şi să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simţi nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spaţiul
şi dacă păşeşti dincolo de linie
eşti un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
eşti vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simţi cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
şi pluteşti deasupra ta?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux de gânduri şi senzaţii

Flux de gânduri şi senzaţii
curge-agale-n zori de graţii...
Nu am praf pe anii mei,
ca să-i suflu-n vânt departe,
ani trăiţi cu greu, nu grei,
roşul din venele copate
să îl distilez aparte.
Potirul gri eu am schimbat
pe-o viaţă de mătase
şi vechiul timp eu am ornat
cu colţuri de cer, albastre.
Nu e praf sub paşii mei
ce conduc la soare-n plânsuri,
este corul de amanţi
simţit în doruri şi versuri.
Nu am praf pe gura-mi fragă
ci izvor ce mă adapă,
e răsăritul venit să culeagă
lumina din stele, strălucirea din apă.
Din norii albi rarefiaţi
alung pe cei gri blestemaţi,
ascult notele viorii,
mă-mbrac în raza uitării.
Flux de gânduri şi senzaţii
curge-agale-n zori de graţii...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa naşterii unei noi zile. O nouă zi... şi iarba... Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roşie a Soarelui ce sângera... Iarba cerului era acoperită de sânge... Iarba cerului... Iarba...

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi am murit

din dragostea neîmpărtăşită
de nicio femeie
făcută din coasta lui adam
ţineam trandafirul roşu
în mâna dreaptă şi aşteptam
iubirea să mă lovească
drept în inimă
să nu mă chinui mult
să nu am timp de reflecţie
de analiză temeinică
prefer o lovitură bine ţintită
direct în inimă
şi să cad mort de dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
cerurile erau uscate şi reci

ploua în jur şi era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în doi

veşnic rătăcit pe drumul meu
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate

azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte

din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos

pe scoarţa lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând

era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de flux, de concentrare 100% asupra unei activităţi, este cea mai preţioasă stare în care ne putem afla ca şi fiinţe umane. Să iubeşti fiind în stare de flux, sa munceşti fiind în stare de flux, să te antrenezi fiind în stare de flux înseamnă să fii fericit şi împlinit în fiecare zi. De ce crezi că oamenii nu mai găsesc fericirea şi împlinirea? Pentru că nu mai pot să între în stare de flux din cauza "zgomotului" care le invadează şi le violează toate simţurile. Oamenii care o vor lua înainte în generaţia noastră sunt cei care vor ştii să îşi protejeze puterea de concentrare pe câte o activitate o dată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat o seringă

trecând printr-o boală lungă
la modă în acest moment
cu dezinvoltură a trecut
la dezbateri
despre imortalitatea sufletului
şezând pe o colină în faţa
moldovei privea fără să sufere
discipolii cum amintesc
în treacăt despre seringa
care putea să înţepe în numele
unei doctrine politice nemuritoare
să introducă serul adevărului
unui poet
şi să-l facă să sufere transformat
într-un filosof versat în argumentele
nihilismului
care n-ar crede că ar exista seringa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul stropilor de nori

Era un cer albastru-cenuşiu
în fiecare zi - aşa-mi părea -
dar nu ploua, nu, încă nu ploua,
în toamna când, deja, era târziu.

Era tristeţe-n fiecare nor,
iar gheaţa pătrundea în orice strop
ce ar fi vrut să cadă în potop,
şi îl strângea-ntr-o menghină de dor.

Din când în când, venea în cerul trist,
timidă ca un zâmbet de copil,
o rază ce se strecura, abil,
în gheţa cu sclipiri de ametist.

Se desprindeau, atunci, din norii lor
şi coborau pe stâncile pustii,
îmbrăţişaţi şi veseli, încă vii,
doi stropi ce-şi potoleau din vechiul dor.

Păreau, în umbra norilor grăbiţi,
actori, pe-o scenă care îşi schimba
cortina, puntea dintre ei, ceva
ce îi făcea să pară-ndrăgostiţi.

Dar ce a fost, ce roluri au jucat,
va fi, întotdeauna, un mister
ascuns de-o clipă-n timpul efemer
ce l-a făcut, din ce în ce, uitat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea

două tatuaje mici
pe fiecare braţ
mai toţi erau ta(tua)ţi
şi le creştea mândria
de macho
taţii nu-s dealeri de droguri (!?)
care te-au turnat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul

ţesea pânză groasă. oraşul părea părăsit.
whisky-ul curgea din pahare
pe mesele prost geluite.
afişul de la intrare lucea. femeia,
blondă, zâmbea. pistolul din mâna ei
era îndreptat spre clienţi.
şi toată lumea cerea
whisky.

un curmei de vânt, cât coada unui şoricel,
fugări furios norii pământii, dezvelind
ovalul lunii. hoţii beau whisky.
şi furau.

luceafărul de seară zăbovise, curios,
pentru a treia oară la răscrucile
cerului de când hoţii călcau
cu mare fereală. planul era moarte,
planul era viaţă şi bogăţie. şi
femei. şi whisky. mult
whisky.

la ieşirea din oraş, focurile zlătarilor
muşcau întunericul. calicii
îşi apărau onoarea. cuţitul
muşca. apoi se spălau
cu whisky.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşirea remarcabilă a legilor fizicii este că ele se aplică peste tot, indiferent dacă tu crezi sau nu în ele. După legile fizicii, toate celelalte sunt opinii.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Porumbelul n-a avut dreptate.
Porumbelul s-a înşelat.
Pentru a călători spre nord el a zburat spre sud,
Crezând că lanul de grâu era apă.
Crezând că marea era cer,
Că noaptea era zori de zi,
Că stelele erau picături de rouă,
Că arşiţa era zăpadă.
Fusta ta, bluza ta,
Inima ta, casa ta.
(Ea a adormit pe malul mării,
Tu pe rămurica unui pom.)

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capella este o fermecătoare stea care are privilegiul de a fi cea mai apropiată pe bolta cerească de steaua polară, din stelele de prima mărime. Până acum câţiva ani, Capella era socotită ca cea mai strălucitoare stea din emisferul de nord al cerului. Sirius e în adevăr steaua cea mai strălucitoare de pe cer, dar se află la sud de ecuator şi nu ţine deci de emisferul de nord; din fericire, putem să vedem şi de aci pe Sirius.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste substanţe se luau intern în nenumărate decocţii sau se păstrau aproape de corp.

Mircea Eliade în Alchimia asiatică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în sipet

stă comod iubirea noastră
o udăm în fiecare noapte
cu păcatul adânc şi neobrăzat

punem neruşinare omenească
între noi doar buzele vorbesc
şi ne mângâiem cu privirea

sipetul lăsat în zona cu lacrimi
pe gene rupte direct din suflet
naşte vise care scutură flori

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile fizicii nu fac deosebirea între trecut şi viitor.

Stephen Hawking în Teoria universală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!