Bucurându-mă de sosirea lui Ch'ēn Hsiung

Când trilurile sticleţilor aproape încetaseră
Şi prunele verzi erau pe jumătate formate,
Întristat că primăvara-şi ia lucrurile şi pleacă,
M-am ridicat şi-am intrat în Grădina de la Răsărit.

Cu cupa în mână, beam de unul singur:
Deodată am auzit că-mi bate cineva în poartă.
Locuind departe de lume, m-am bucurat că a apărut cineva;
Cu atât mai mult cu cât era vorba de Ch'ēn Hsiung!

Liniştiţi şi-n largul nostru, am stat la poveşti toată ziua,
Strâns înconjuraţi de vechi sentimente din anii care s-au scurs.
Ce lucru măreţ este-o cupă de vin!
Ea ne face să depănăm istoria întregii noastre vieţi

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luptă cu viaţa

Am principii pe care nu le voi încălca niciodată,
Nu o să mă vând pentru o mai bună soartă
Sânge de campion mi-a curs mereu în venă
M-am ridicat şi după ce am vărsat lacrimi în pernă
Şi nu am vrut să depind de cineva anume
Am fost pe cont propriu, singur prin lume.
Am căzut, m-am ridicat şi-am mers mai departe
Aşa e în viaţă, te căleşti, treci prin toate.
Ar fi prea simplu să primeşti totul de-a gata
Trebuie să lupţi zilnic parte în parte cu soarta.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa

De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti
Nu cu săptămânile, cu anii.
Ca o cupă suptă în pierzanii
Dintr-o dată simţi că te goleşti.

Părul vechi cu care te-ai culcat
Seara, dimineaţa este altul.
Ai făcut pe negândinte saltul,
Singur nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat.

Totul a fost brusc, neprevăzut,
Cupa s-a ciocnit şi-acum e spartă.
Şi prin trupul tău, ca printr-o poartă,
Peste noapte doi s-au petrecut.

Doi drumeţi setoşi care-ar mai bea
Cupa ce stă-n ţăndări la o parte,
Unul vine repede din moarte,
Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.

N-are niciun rost să-ţi mai sporeşti
Casa, acareturile, banii.
Nu cu săptămânile, cu anii,
De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa

De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti
Nu cu săptămânile, cu anii.
Ca o cupă suptă în pierzanii
Dintr-o dată simţi că te goleşti.

Părul vechi cu care te-ai culcat
Seara, dimineaţa este altul.
Ai făcut pe negândinte saltul,
Singur nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat.

Totul a fost brusc, neprevăzut,
Cupa s-a ciocnit şi-acum e spartă.
Şi prin trupul tău, ca printr-o poartă,
Peste noapte doi s-au petrecut.

Doi drumeţi setoşi care-ar mai bea
Cupa ce stă-n ţăndări la o parte,
Unul vine repede din moarte,
Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.

N-are nici un rost să-ţi mai sporeşti
Casa, acareturile, banii.
Nu cu săptămânile, cu anii,
De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant

Toamna a ţipat cu un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vântul sună lemnăria,
Bate gol, în poloboace, butnăria.
Lângă uşă frunzele s-au strâns.
De departe vin ecouri vechi de plâns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Şi-am stat singur supărat
În zăvoiul decadent,
Şi prin crengile-ncâlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de toamnă

Curgea apusu-n zarea clară,
o clipă-a stat în vârf de fag
ca un arcuş peste vioară
cu ultimele corzi drept prag.
Dar îl trăgea-napoi îndată
o mână de vrăjit scripcar
de tremura pădurea toată
sub geana cerului de jar.

Mai sus în deal la cetăţuie
trei raze din apusul scurs,
rămase-nfipte pe călcâie,
ţineau domniţelor discurs.
Şi mă uitam aşa, din creastă,
cât de frumoase..., cele trei,
cu părul în bentiţă-albastră
iar fustele-n culori de tei.

Cu cât se-ntuneca mai tare
pe toate le doream mai mult,
viorile-mi cântau barbare,
dar am fugit să nu le-ascult.
Şi m-am oprit mai jos, în vale,
la mica cârciumă din sat,
beam vin din antice pocale
privind în urmă cu păcat!

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 14.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu ochi frumoşi

când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
şi nu se auzeau voci
niciodată
şi grădina era plină de
bambuşi
şi nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuşi
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era şi
un lac cu peşte
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peştişori aurii
pe care i-ai fi putut vedea vreodată
şi erau domesticiţi.
veneau la suprafaţa apei
şi luau bucăţele
de pâine
din mâinile noastre.

părinţii
ne spuseseră:
"nu vă apropiaţi niciodată de acea
casă."
aşa că, desigur, exact asta
am făcut.
ne întrebam dacă locuieşte
cineva acolo.
au trecut multe săptămâni iar noi
n-am văzut niciodată
pe cineva.

apoi într-o zi
am auzit
o voce
din casă
"EŞTI O CURVĂ
AFURISITĂ!"

era vocea unui
bărbat.

apoi
uşa
casei s-a
deschis larg
şi bărbatul
a ieşit
afară.

ţinea în mâna
dreptă o sticlă
de jumătate de litru cu whiskey.
era cam de
30 de ani.
avea o ţigară-n
gură şi
era nebărbierit.
părul
nepieptănat
îi stătea vâlvoi
şi era
desculţ
în tricou
şi-n pantaloni.
dar ochii lui
erau
strălucitori.
scânteiau
în
lumină
şi-a spus,
"hei, micuţi
domni,
vă distraţi,
sper,
de minune, aşa-i?"

apoi a scos un
chicotit
şi a intrat
înapoi în casă.

am plecat,
ne-am întors
în curtea noastră
şi-am căzut
pe gânduri.

părinţii noştri,
am concluzionat,
voiau ca noi
să stăm departe
de acel loc
pentru că
nu doreau
să vedem un
astfel
de om,
un om natural
puternic şi
cu ochi
frumoşi.

părinţilor noştri
le era ruşine
că ei nu erau
ca
acel om,
de-aia
doreau ca noi
să stăm departe.

dar
ne-am întors
la acea casă
şi la bambuşi
şi la peştişorii aurii
domesticiţi.
ne-am întors
de multe ori
multe săptămâni
dar nu l-am mai văzut
şi nici nu l-am mai auzit
vreodată
iarăşi.

jaluzelele stăteau
trase
ca întotdeauna
şi era linişte.

apoi într-o zi
când veneam de la
şcoală
am văzut
casa.

era arsă
toată,
nu mai rămăsese
nimic,
doar fundaţia
contorsionată şi neagră
fumegând
şi ne-am dus la
lacul cu peşti
dar nu mai era
apă
în el
şi peştişorii
rotofei şi-aurii
zăceau morţi
acolo
uscându-se.

ne-am întors
în curtea noastră
şi-am vorbit despre
asta
şi-am decis că
părinţii noştri
le-au ars
casa
i-au ucis
au ucis şi
peştişorii aurii
pentru că totul
era prea
frumos,
până şi păduricea
de bambus a fost
arsă.

lor le fusese
teamă de
de omul cu
ochi
frumoşi.

şi
nouă ne-a fost teamă
atunci
că
de-a lungul vieţilor noastre
asemenea lucruri
se vor mai
întâmpla,
că nimeni
nu dorea
ca cineva
să fie
atât de
puternic şi de
frumos,
că toţi
ceilalţi niciodată
n-ar permite aşa ceva
şi că
mulţi oameni
vor mai trebui să
moară.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Eu m-am născut la orele amiezii,
În patul vechi, cu paie, de acasă,
În zi de primăvară, răcoroasă,
Când mai durau puterile zăpezii.

Privea prin geamuri mama mea frumoasă
Cum se-ntindeau la crengile livezii,
Să prindă muguri, caprele şi iezii
Şi mai făcea, spontan, câte-o grimasă.

En nu ştiu dac-a vrut să fiu o fată,
Atunci când, de durere, a ţipat
Şi-am apărut pe lume, deodată,

Dar ştiu că tatăl meu s-a bucurat
Când moaşa a ieşit îmbujorată
Şi i-a şoptit complice: e băiat!

sonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsarea timpului

Cât este ceasul, să-mi spună cineva
De limba mică noaptea o indică
Dacă limba mare e pe undeva
De nu se poticneşte şi-ncă riscă

Prin geam nu văd decât prin întuneric
Nu văd limbile cum trec după program
Aud vântul, îl aud trântind puternic
Frunzele cum se lovesc de caldarâm

Să-mi spună cineva doar cât e ceasul
De este miezul ceasului robotic
De ticăitul lui îmi e opusul
Vremurilor ce s-au scurs haotic

E oare rotunjimea jumătate
Jumătate din cadranul lui zbătut
Să-mi spună cineva cât va mai bate
Apăsarea limbilor cât m-au pierdut

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine '44 şi cineva mă întreabă: "Mă, vrei să te înscrii în partidul comunist?" Mă întreabă o dată, de două ori, de trei ori, fug şi eu la tata şi-i cer un sfat: "Bre, tată, ce fac, că e unul care mă presează. Mă înscriu sau nu?" "Mă, îmi zice, şi dacă vin americanii?" "Şi dacă nu vin?" "Asta zic şi eu. Dacă erau să vină, veneau înaintea ruşilor. Sunt ei tâmpiţi să se ia la bătaie cu ruşii din cauza noastră...? de-abia au ieşit din război şi nu şi-au lins încă rănile!" Şi atunci m-am înscris, am început să activez cu ceilalţi, ne duceam la sate, îi împroprietăream pe ţărani cu pământ, la alegerile din '46 ne-am bătut cu ţărăniştii, care erau foarte puternici în zona noastră, vă spun sincer că am tras cu pistolul în comisia electorală şi-am înlocuit urna, punând voturile noastre înlocui ălorlalte şi-aşa mai departe, ce n-am făcut.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacră-mea

Mi-a spus, dar nu m-am bucurat,
Că pleacă-n locul cu verdeaţă,
Din contră, chiar m-am întristat,
Când am văzut-o... vie-n piaţă.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bord, citind poeziile lui Yüan Chēn

Iau poeziile tale-n mână
Şi le citesc la lumina lumânării;
Am terminat de citit:
Lumânarea e pe terminate,
Zorii-s încă departe.

Cu ochii umflaţi de la şfara lumânării
Stau treaz în întuneric
Şi ascult valurile care, împinse de vânt,
Lovesc prova navei.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă străină

nu ştiu unde m-am trezit
vin exact spre mine
cineva mă trage de mână doi paşi
camere mici pe roţi alergau în jur
toţi se grăbesc s-ajungă undeva
case suprapuse cu pereţi transparenţi
eu nu-i cunosc
de unde vin ei
cineva mă priveşte cu ochi mari
coloraţi clipind încet
faţa i se întinde ochii aproape i se închid
ca şi când ar vedea ceva vesel
un individ mic dintr-o generaţie foarte tânără
scoate printre buze o bilă sintetică pe-un ax
cu o compoziţie mare de glucide
şi mi-o dăruieşte foarte sincer
văd în contralumină
pe protectorul ce-l ţine de mână
mişcând capul într-un gest aprobator
cineva se-apropie cu o mâna întinsă
privindu-mă-n ochi mormăind
şi imitând bine sentimente de milă
altcineva ne dă câte-o hârtie mică
i-am dat-o lui care aduna hârtiile mici
şi făcu un ritual special pentru mine
într-o mulţumire cu aceleaşi sentimente
tot mai mulţi mă privesc ciudat
indivizii ăştia încearcă să-mi fure
orice rezervă energetică
o să fiu atent la gândurile mele
trebuie să găsesc un loc pentru somn
ca să mă trezesc acasă
dar deja m-am implicat în viaţa asta
oare mi-am dorit altă lume

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelei: Tocmai m-am despărţit de cineva.
Luke: Da.
Lorelei: Ne întâlneam de câteva luni.
Luke: M-am gândit că era vorba de cineva.
Lorelei: Da? Cum?
Luke: Tot felul de indicii. Ştii tu, nu te îmbrăcai niciodată după vreme, genul ăsta de lucruri.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţă?

Am amestecat literele din ziarul de dimineaţă
în cafea
şi a ieşit foarte neagră,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zaţă,
iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat
teleshopingul de la televizor,
după care
am luat maşina
dintr-un morman c-o pancartă "Parcare"
şi m-am blocat...
nu era niciun zor,
erau mulţi traficanţi autoconsumatori ameţiţi
cu care nu vroiam să mă ţin pe acelaşi drum
însă au apărut, ca să-ncurce şi mai mult lucrurile
tocmai acum,
nişte salvamari,
pentru că erau în albastru
şi se dădeau mari...
s-au făcut cimpoi
şi-au început să fluiere
ca pe stadioane;
că-şi dădeau peste picioare, ţurloi
de la alunecuşul gheţii...
iar odată scăpătat de toată benzina, nici urmă de "parc are"
că nu era nici vorba de aşa ceva,
doar nişte dealuri alb-foarte murdare
pe care şi le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca să acopere nişte gropi bine cunoscute,
c-am avut în trecut deja nişte coaste rupte...
când în sfârşit totul e drept şi luceşte a sticlă nespălată...
Minunat început de marca ro. zi!
La fel, la fel de fiecare iarnă dată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinind şaizeci de ani

Între treizeci şi patruzeci de ani
Omul este afectat de cele Cinci Slăbiciuni;*
Între şaptezeci şi optzeci el este prada a o sută de afecţiuni.
Dar de la cincizeci şi până la şaizeci de ani
Este scutit de toate bolile,
Calmă şi împăcată – inima se bucură de-un binemeritat răgaz.

Am lăsat în urmă Desfrâul şi Lăcomia;
Am terminat cu Profitul şi cu Mândria;
Încă-s ferit de beteşuguri şi de şubrezenie,
Şi-s încă departe de vârsta decrepitudinii.

Mai am putere-n membre pentru a traversa râuri şi munţi;
În inima şi-n mintea mea este îndeajuns spirit
Pentru a asculta muzica viorilor şi-a flautelor;
În timpul liber mă delectez cu câteva pahare de vin nou.
Beat, rememorez vechi poezii şi cânt în gura mare.

Mēng-tē mi-a cerut un poem şi, iată, acum eu îl încurajez
Să nu se plângă că are şaizeci de ani,
A venit "Timpul urechilor ascultătoare."*

* Cele cinci slăbiciuni: desfrâul, lăcomia, mândria, mânia şi ataşamentul faţă de lucruri.
* Prietenul şi leatul lui Bai Juyi
* Confucius a spus că până la şaizeci de ani, "urechile l-au ascultat", de aceea această vârsta mai este numită "timpul urechilor ascultătoare."*

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I.O.R

m-am tot gândit dacă să te caut
instinctul mă ţinea însă strâns de mână
îmi spunea să ne mai plimbăm un pic înainte
mă ademenea cu acadele şi vată de zahăr
am prins un moment când nu era atent
şi am fugit
m-am oprit după doi paşi
mi-am dat seama că nu am unde fugi
m-am uitat în urmă şi
erai acolo
lângă instinctul meu
îl ţineai strâns de mână

poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieţii.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereţii,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învăţat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viaţă m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viaţa să îi poarte cât mai sus.

Carte bună-au învăţat
Şi sunt împliniţi în viaţă.
De părinţi ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfaţă.

Copiii sunt viaţa noastră!
Noi, părinţii, viaţa lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.

Între părinţi şi copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!