Domnul Filip Nacovici, vechilul, toată ziua îşi purta trupul uriaş de la o arie la alta pe buiestraşul lui alb, şi, cum ajungea într-un loc, descăleca şi prindea să răcnească, zbârlindu-şi mustăţile mari, gălbii scuturându-şi pe sus, ameninţătoare, mâna dreaptă împodobită c-un harapnic unsuros. Printre sudălmile lui grozave, pe care le arunca învălmăşit, cu obrazul roş şi cu ochii bulbucaţi, se alegea o vorbă pe care o înmlădia dintrun chip deosebit, cu respect şi grijă: — Cuconaşu! cuconaşu cheltuieşte, cuconaşu păgubeşte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul Mihalis scrâşni din dinţi, cum obişnuia atunci când îl călărea mânia; dintre buze i se ivi caninul drept şi străluci printre mustăţile lui negre. Bine îl porecliseră în Megalo Kastro "căpitanul Kápros"; la mânie, cu ochii lui rotunzi, nespus de întunecoşi, cu grumazul scurt şi dârz, cu forţa lui grea ca un os gros şi caninul ieşit în afară, semăna într-adevăr c-un mistreţ care a văzut oameni şi s-a proptit pe picioarele dinapoi ca să se repeadă spre ei.

începutul de la Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte de Nikos Kazantzakis (1950), traducere de Ion Diaconescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, în zăduf, furnicau repeziţi în toate părţile de vătafi, snopii se perindau în zbor spre hapcă, ş-un muget neostenit îi acoperea pe toţi ca-ntr-o nebunie. Domnul Filip Nacovici încăleca, mai întorcea o dată capul şi ameninţa cu harapnicul, pe urmă se ducea în buiestru, iar printre oameni urma o destindere trudnică, şi-n negura plevii ochii aveau luciri bolnave. Sacale cu apă încropită înaintau domol, trase de boi, pe drumeagurile crăpate; căruţe cu murături – hrana oamenilor – veneau şi mai încet; prin pâraie de nomol se tăiau în păurişuri şi se chinuiau ţigani în durligi, ca să prindă «chişcari» pentru prânzul vreunui vătaf...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect deosebit

- Ce aveţi pentru ridurile mele?
A întrebat pe doctor circumspect.
- Păi, cum să-ţi spun exact, Ionele,
Am un mare şi deosebit respect.

epigramă de Paul Constantin (11 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română, ultima mănăstire

Luna îşi odihneşte obrazul pe Limba Română.
Ea îşi unduie sunetele
ca nişte pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăişul sabiei ascuţit printre
pietre tăcute, şi-a întors faţa mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munţii Carpaţi.

Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veşnicii.
Picioarele cuvintelor romaneşti caută harul
în somnul gliei
încălţate în sandale romane.

Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalţă curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voroneţian.
Răsună în trupul Limbii române
glasul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Limba Română este ultima Lui mănăstire,
cea mai dreaptă, temeinică, eternă.

Eminescu aşază
mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu
coapte, încolţind în cuvintele
din câmpia Limbii Române!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul nostru de recunoaştere a fost şi a rămas mâna lui pe obrazul meu, şi obrazul meu în mâna lui.

citat din Christa Wolf
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar când, aici, el era rău, fratele lui m-a luat repede şi mi-a cerut socoteală de "banii care v-au căutat pe la Viena". Atunci i-am dat în mână plicul în care aveam 20.000 lei ai matale. I-a "pus în siguranţă" imediat. Am avut însă grijă să-l previn pe domnul Sadoveanu. Şi acum, miercuri, când vine d[omnia] sa în Iaşi, fratele lui îi va înmâna dovada că i-a depus la o bancă pentru bustul în bronz, aşa cum ai dorit mata.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erori judiciare. Poliţia a adus la ospiciu un individ care susţinea că are toată lumea într-un pachet, pe care-l purta cu mare grijă sub braţ. Mai mult din curiozitate, am examinat conţinutul pachetului: un Faust, un Hamlet şi o imprimare pe discuri a cuartetelor lui Beethoven. Uneori greşeşte şi poliţia.

Arthur Dan în Mituri căzute (Din jurnalul unui psihiatru) (1999)
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre starea de zbatere

Ca şi cum un tăiş superior
mi-ar fi despărţit norii de vârfurile munţilor,
aşa se zbate trupul meu uriaş, decapitat,
lăsându-şi pe cer capul fugitiv.

Nu poate să moară deşi nu mai ştie
ceea ce pentru el, odinioară, a fost viaţă.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos şi în zbatere
Din văgăuna gâtului ţâşneşte
un stol de păsări ciripitoare şi verzi
Mâna îşi înfige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna îşi înfige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat priveşte
deznadăjduita zbatere.
(...)

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru în rasismul sentimentelor

Târziu oamenii încearcă
pe acelaşi drum să ducă
şi trupul,... şi sufletul
ca doi necunoscuţi
ce par că se cunosc
unul alb şi unul negru..

Voind să-şi găsească
un nou destin
fugăriţi de soartă..

Trupul acum alb,
albit de nea de iluzii..

Sufletul negru,
întunecat de uitări
în mucegăite trăiri
când trupul era mândru
să răspundă
la conversaţii

Ca doi chiriaşi
în aceeaşi casă
trecând unul
pe lângă altul
cu orare diferite
trupul cu a lui noapte
sufletul cu a lui căutare
de zile senine...

Mergând acum
pe un tărâm
dominat de rasismul
sentimentelor
a celor trupeşti
faţă de cele sufleteşti
unde târziu
îşi dau seama
că sunt unul
şi aceleaşi
neputând fii
despărţiţi
în casa
cu două camere
clepsidră timpului
cu sufletul curgând în sus
şi trupul scurgându-se
întâlnindu-se
doar
la mijlocul
clepsidrei
cu nisip negru sus
de vid ce se vrea
luminat de suflet
şi nisip alb jos
ars de trup
os cu os...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cerului

Dumnezeu ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului.

Tu, Marie, Sfânta noastră,
Bucuria omenirii,
L-ai purtat în trup şi lapte
I-ai dat din sânul iubirii.

L-ai crescut, până pe cruce
Fost-a, Domnul, răstignit,
Să ne scoată din mocirla
Unde ne-am împotmolit.

Acum, Pururea Fecioară
Din icoane lăcrimează
Coroniţe de lumină
Peste lumea ce-o urmează.

El, Hristos, o ia de mână
Şi către Domnul o poartă,
Noi cu bucurii în suflet
Îi urmăm calea cea dreaptă,

Domnul, Domn, ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Domnu nostru nu ne-a învăţat niciodată din pricină că se temea de cei mari. Îi era drag să ne înveţe, şi parcă eram copiii lui, - asta am simţit-o totdeauna, cât am fost sub privegherea lui. Se supăra rar şi nu spunea decât două vorbe.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în colţul acela de ţară, putea să fie cum voia învăţătorul. Nimeni dintre cei mari nu-l tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rău - el făcea ceea ce socotea că trebuie să facă, şi atât.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asupra zvonului care spune că eu vreau să iau locul lui Sadoveanu la conducerea Teatrului Naţional din Iaşi

Nu am cerut nici un hatâr,
Şi nu ştiu care-i dobitocul
Care-a pretins c-o să-i iau locul
Lui Sadoveanu, eu, un ţâr!

epigramă de Dimitrie Anghel
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mama lui, Irina lui Avram, copilărisem în şcoală şi-mi aduceam aminte mai ales de ochii înecaţi de un văl fumuriu: ochii ei îi avea şi copilul. Fusese o fată vioaie şi aprigă, foarte frumoasă şi cuminte. De toate darurile ei avusese parte Dumitru Onişor, gospodar bun, dar om hursuz şi cam cărpănos.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus în curtea cea domnească

Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Şade tânăr domnul Vlad ­
Sub căciula-i ţurcănească
Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel şade trist şi rece
La ospăţul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte şi rece,
Cu-ochiul negru înfundat.

Faţa palidă şi tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Faţa spână, ochii mari
­Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrâni ca iarna albă,
Munţi cu fruntea de arginţi,
Şoptesc dulce şi cuminţi
­Colo tineretea dalbă
Cu râs mult şi fără minţi.

Femei palide, frumoase,
Feţe blânde, ochi de foc,
Ce în gene li se joc
Şi-a lor raze luminoase
Printre ele-şi cată loc.

Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeţi mulţi,
Vorbe dulci să tot asculţi,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulţi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va deschide alb, pământul

Când se va deschide alb pământul,
Şi cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.

Şi acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...

Apoi, se va sfinţi obolul şi carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitaţiei- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.

Lumina, din el, ca mintea, ce naşte,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaşte,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.

Pretutindeni, nu va fi o altă putere,
Cu simţ de Duh Preacurat şi dalb,
Omul înviind, la ultima lui cădere,
Din crini va lacrima, eter la prag...

Se vor deschide grotele, amforele
Ochii oamenilor în Duh vor cauta
Ziua când s-au înmormântat zilele
Şi cine era acest om, cum se numea...

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruţ din care să-i dea canarului să bea apă şi pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus şi astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puţin îi păsa de urâţenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta şi ciripea cu toată voioşia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeaţă.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!