Mesagerii negri

Există-n viaţă lovituri, atât de puternice... Eu nu ştiu!
Lovituri ca mânia Domnului; şi-n faţa lor un pustiu,
refluxul a toate care-au cunoscut suferinţa
se scufundă-n fântâna sufletului... Eu nu ştiu!

Nu sunt multe; dar sunt... Ele deschid răni întunecate
pe cele mai feroce chipuri şi mai viguroase coapse.
Poate-s caii de lemn ai barbarului Attila sau mesajele
negre-ale Morţii, explodând în noi ca nişte capse.

Ele-s căderile-n din suflete-ale tuturor Hristoşilor,
ale unor adorabile credinţe pe care Soarta le huleşte.
Acele lovituri însetate de sânge... trosnituri
ale unei pâini care din uşa cuptorului ne pârjoleşte.

Iar omul... Sărmanul... sărmanul om! El îşi întoarce ochii,
ca şi cum cineva, atingându-l pe umăr îl cheamă pe nume;
îşi întoarce ochii înnebuniţi – şi toate pe care le-a trăit,
un izvor de culpe,-n priviri încep să i se-adune.

Există-n viaţă lovituri, atât de puternice... Eu nu ştiu!

poezie de César Vallejo, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paris, octombrie, 1936

Dintre toate care-s aici, sunt singurul care pleacă.
Plec de pe-această băncuţă, din pantalonii mei,
dintr-o situaţie-a mea particulară, din acţiunele mele;
din câtimea mea, despicată-n două,
sunt singurul care pleacă.

Pe Champs Elysées, în vreme ce
strania alee-a Lunii face un viraj,
moartea mea se îndepărtează,
iar leagănul mă părăseşte
şi, înconjurată de întrega lume, singură, de capul ei,
alcătuirea mea umană se întoarce
şi-şi distribuie umbrele – una câte una.

Iar eu mă despart de toate, în vreme ce toate
rămân pentru a îmi crea un alibi:
pantofii mei, ochii lor şi şireturile, noroiul de pe ei
şi chiar încreţitura de la cotul
cămăşii mele cu butoni.

poezie de César Vallejo, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii ochi ameninţă asemeni unor pistoale încărcate şi fixate asupra unei ţinte, alţii sunt la fel de insultători precum nişte fluierături sau lovituri; unii sunt inexpresivi asemeni coacăzelor, iar alţii sunt tot atât de adânci precum o fântână în care te poţi prăbuşi.

citat clasic din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni care îşi încleştează cu patimă mâinile în viaţă, deşi destinul îi loveşte cu verigi de metal peste degete! Deşi sunt zdrobiţi de lovituri, terciuiţi, diformi, sunt atât de demni, încât se încăpăţânează să trăiască şi găsesc în ei resurse inepuizabile de supravieţuire.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 – 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapa

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea se relevă tuturor, fără discriminări, dar sunt unii care nu ştiu să o vadă sau să o audă, pentru că ochii şi urechile sufletului lor sunt umbrite de iluzii ale simţurilor şi de zgomote ale cuvintelor.

citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul propriu este un animal curios. Poate supravieţui somnolent sub cele mai puternice lovituri, trezindu-se rănit de moarte de o simplă zgârietură.

citat din Alberto Moravia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine-această duioşie ?

De unde vine-această duioşie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roşii decât ale tale.

Stelele au apărut pe cer şi-apoi s-au stins,
De unde vine-această duioşie?
Iar doi ochi strălucitori, la fel, au apărut şi-apoi
S-au stins, chiar lângă mine,-aici, sub ochii mei.

Eram obişnuită s-ascult imnuri mai înalte
În întunericul catifelat al nopţii,
Logodită – O, duioşie!
Acolo, chiar în pieptul celui care cântă.

De unde vine-această duioşie?
Şi ce-aş putea face-acum cu ea, spune tu,
Sfios adolescent, cântăreţ vagabond
Ale cărui lovituri de bici le simt atât de-acut?

poezie de Marina Ţvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa arată că acei care sunt cei mai tulburaţi de pasiunile lor nu sunt acei care le cunosc cel mai bine şi că ele sunt din acele percepţii pe care strânsa legătură care există între suflet şi corp le face confuze şi obscure.. Ele se pot numi şi sentimente, deoarece sunt primite în suflet în acelaşi fel ca obiectele simţurilor exterioare şi nu sunt cunoascute de el în alt mod. Dar ele se pot numi şi mai bine emoţii ale sufletului, nu numai pentru că acest nume poate fi atribuit tuturor schimbărilor care se petrec în el, adică tuturor diferitelor gânduri care îi vin, ci în special pentru că, din toate felurile de gânduri pe care le poate avea, nu există altele care să-l tulbure şi să-l mişte atât de puternic ca aceste pasiuni.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nehotărâtul a primit şi o sută de lovituri de bici, şi o sută de lovituri de baston.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel funciar

Citesc şi aud lovituri de topoare,
Cu gândul la Cehov, departe, mă duc:
"Livada cu vişini" e doar o paloare
Pe lângă livada bătrânului nuc!

Incerc să-mi inchipui copacii in floare,
Cu zumzet de-albine şi cântec de cuc,
Citesc şi aud lovituri de topoare,
Cu gândul la Cehov, departe, mă duc.

Repunerea-n drepturi prin legi funciare
Imi pare, şi nu mă inşel, că-i un truc,
Căci, iată, in "titlu", sunt două hectare,
Dar, vrând să descopăr livada cu nuc,

Citesc şi aud lovituri de topoare!

rondel de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Galateea

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate
parfumurile,
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce tremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun
în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiaza, după-orizontul,
dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai
o spui,
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră
ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bate!

"încrezătorii trebuie bătuţi".
Cu lovituri puternice în stomac.
Ce-i drept, nu am bătut oameni
Şi nu voi bate.
Nu am ridicat mâna
Asupra nimănui şi nu o voi ridica.
Totuşi, ştiu bine:
"încrezătorii trebuie bătuţi".

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea, cel mai statornic dintre sentimentele noastre, nu va fi vie decât la întâia ei izbucnire; iar celelalte lovituri ale ei se vor domoli treptat, fie datorită faptului că începem să ne deprindem cu crizele sale, fie datorită unei legi a firii noastre, fire care, spre a se menţine în viaţă, opune forţei destructive o forţă egală, dar inertă, ridicată pe temeiurile egoismului.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treizeci şi cinci de munţi şi o piatră

acum
a rămas această fâşie de timp –
deasupra, umbra mea de viaţă
dedesupt, o viaţă de umbre
ducându-şi lupta cu tot ce sunt.
cineva le ţine în lanţ
şi-asmute câte una
când braţele îmi sunt mai slabe,
rănile mai adânci şi vremea potrivită
pentru lovituri ce trec din sânge
în duh.
nu mai vreau daruri ale nimicului,
balsam de foc, leac băbesc de minţi furate
în jocuri de oglinzi,
nu mai vreau daruri
precum acelea zămislite
în dărnicia vânătorului –
frânghii, ţepuşe, fier şi cuie
pentru prea strânse-mbrăţişări ale durerii.

a rămas
acum
această fâşie de timp,
o poartă strâmtă în capăt,
o sită cu ochiuri mici
de tot.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect de bumerang

Loviturile de STAT -
Cele care-au triumfat -
Se sfârşesc, spun multe guri,
Printr-un STAT cu lovituri!

epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte lovituri ar primi de la viaţă, de la duşmani sau prieteni, românul se ridică şi îşi continuă drumul! În asta stă măreţia acestui popor, în capacitatea de a renaşte la infinit.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că te iubesc cu disperare

pentru că acum ştiu
de ce l-am ales pe Barabas
doamne să nu mai vii
te voi răstigni iar
îţi voi găuri inima
te voi stigmatiza
îţi voi umple sufletul cu spini
te voi purta pe golgota
cu lovituri de bici
cu multă ură te voi lovi
apoi mă voi spăla pe mâini
ca şi când nimic important nu s-a-ntâmplat

acum ştiu de ce nu cumpără nimeni îngeri
aripile lor nu ţin de foame
nici lacrimile de sete

cum să nu te răstignesc din nou
cum să nu te vând pentru un pumn de monede
ce m-ar împiedica să fac toate acestea
sperând în iertarea ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a deschis o rană de moarte

Dragostea a deschis o rană mortală.
În agonie,-am împins cuţitul până-n prăsele
Pentru a o face mai adâncă. Te rog, am implorat,
Lasă moarte să vină-n pragul case mele.

Sălbatică, bolnavă, ruptă de lume,
Am numărat, am numărat cum facem toţi,
Toate felurile-n care-am fost vătămată de iubire.
O viaţă, m-am gândit – şi o mie de morţi.

Lovituri după lovituri, inima mea
Nu-a putut supravieţui atâtor încercări.
Atunci – cum aş putea explica?

Mi-am revenit. După meditaţii şi lungi tăceri,
M-am întrebat, de ce sufăr? A mai avut
Vreo iubită oare asemenea plăceri?

poezie de Maica Juana Inés de la Cruz, 1651-1695, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!