Miliardele de cosaşi, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când şi când, la cotiturile drumşorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia îşi clăteau frunzişul; turturele băteau din aripi şi-şi luau alene zborul; un popândău îl aştepta neclintit la marginea pulberei, până ce simţea cutremurul roţilor paneraşului şi trapul calului; atunci intra cu regret în căsuţa lui subpământeană, ca să iasă iarăşi în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălţime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al guşei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simţea şi el, ca toată firea, oboseala şi în acelaşi timp deliciul şi forţa verii.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie că Soarele duce întregul său cortej de planete într'o anumită direcţie a universului, cu aproape 20 km pe secundă: faceţi o simplă socoteală şi veţi vedea ce drum imens străbate sistemul nostru solar în Univers într'o zi, într'o lună, într'un an, în 100 de ani.

Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţiile verii, cari, deşi nu sunt toate aşa de bogate ca acelea ale primăverii, totuşi au destule frumuseţi, mai cu seamă când sunt admirate într'o măreaţă noapte de vară, când Luna nu străluceşte pe cer, când Calea Lactee îşi întinde brâul ei cel luminos, în care strălucesc atâtea stele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un flăcăiandru sărman de părinţi. El argăţea pe la unii şi pe la alţii ca să-şi câştige hrana vieţii. Şi fiindcă avea darul de a fi curăţel, toţi flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalţi argaţi căşunaseră pe dânsul şi-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor şi-şi căuta de treaba lui. Când se adunau seara şi bârfeau verzi şi uscate, el se făcea că nu înţelege vorbele aruncate în pofida lui; se arăta prostănac. pentru aceasta ei îl porocleau zicându-i căscăundul satului. Stăpânii unde slujea el erau foarte mulţumiţi de dânsul şi se băteau care de care să-l apuce. Când trecea prin sat, fetele îşi dau coate şi se uitau la dânsul pe subt sprincene. Şi ce e drept că aveau la ce se uita. El era curat la faţă şi chipeş; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus; dară apoi ochii? Avea nişte ochi, neiculiţă, de băgase pe toate fetele în boale.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul verii era în cea mai mare splendoare şi putere; aşa de copleşitor, încât, la amiază, plantele şi animalele păreau fulgerate; nu erau însă decât pline de un prisos de energie.
La o margine de mirişte de orz, subt un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de oi grămădite cu lâna una în alta, roată şi cu capetele aplecate la mijloc, caşicum ar fi ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul pământului. Stăteau neclintite subt soarele de Iulie şi primeau la boturi răsufletul ierburilor.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cinstea marelui templu de amor

Simţeam cum mă învelesc cu pământul printre gene
Când noaptea păştea paşnic din orizont trupesc
Şi aştrii adormiţi pe sâni de cosânzene
Se trezeau năframe pe un chip dumnezeiesc.

Mă pregăteam de vara dragonului de lună
Într – un dute – vino pătruns de Eminescu,
Îndrăgostit de ultima lagună
Uitată într – un vers de însuşi, Păunescu.

Retorică dilemă cu perspective egale,
Unul şi acelaşi, un bulgăr sub arcadă,
Iubit şi prin iubire în veşmânt de zale
Rămân un arlechin cu straie de paradă.

Şi–ntr–adevăr există paranteze
În lumea ce se pierde îndărăt,
Cu vii şi morţii ce stau să sângereze
Într – un pătrat de lună din care să mă îmbăt.

Din când în când, de dincolo de lucruri care dor,
Chiar de balustrada – i urcată de mojici,
În cinstea marelui templu de amor
Vom fi, iubito, singurii obraznici.

Simţeam cum mă învelesc cu pământul printre gene
Când noaptea păştea paşnic din orizont trupesc
Şi aştrii adormiţi pe sâni de cosânzene
Se trezeau năframe pe un chip dumnezeiesc

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum îl poate orbi păcatul pe om: în loc să pironească păcatul, el a pironit pe Cruce Iubirea. Răstignirea a fost limita cea mai de jos a căderii omului. Căderea lui Adam a fost mult mai de înţeles decât căderea omului atunci când L-a răstignit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Adam a mâncat şi a căzut, iar fiii lui, peste veacuri, vor bate piroane în Fiul lui Dumnezeu. Când ostaşii băteau piroane în mâinile şi în picioarele lui Hristos, atunci ei puneau punct vieţii pământeşti a lui Hristos. Piroanele plângeau cu lacrimi de sânge văzând cruzimea omului, răsplata omului faţă de Creatorul său.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am înlâlnit adeseori pe aceştisărmani copii. El, într'un surtuc larg, fără culoare şi cu
buzunarele spintecate, purtându-şi anevoie muzica în spate - ea, într'o rochiţă scurtă din
petici şi c'un baideraş de lână, vechi.

Alexandru Vlahuţă în De-a baba oarba. Ed. Tineretului -1955
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când îşi întorceau spre oaspeţi ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peşteră, caşicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, ştia că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri şi aşteptând în jilţul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieţii şi ale morţii. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul gonea rece

pe lângă ea prin ea prin toate celulele
în rafale bătea
copacii se aplecau unul
către celălalt de parcă schiţau
un dans frenetic pe o muzică
auzită numai de frunzişul lor
burniţa măruntă s-a transformat
într-o ploaie grea ce mătura cerul
şi apoi cădea pe asfalt bocănind
toată lumea stătea în casă
în faţa televizorului protejaţi de hainele călduroase
ea fugea prin ploaie de una singură
retrăia explozia şi simţea tristeţea
deznădejdea
fugea şi plângea în lumea
ce se învârtea în jurul ei
simţea pistolul cum îi lunecă din mână
dar nu l-a auzit când loveşte pământul
era un glock de 9 milimetri
se simţea vlăguită şi nu reuşea
să răspundă vocilor care o asaltau
nu-şi amintea cine a fost
dacă a fost cineva sau pretindea
că este altcineva odată
acum şi-a spus: sunt o fantomă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o copilărie

Amurg – tezaur – în odaie-nchis,
în care sta copilul cufundat.
Şi mama când uşor intra, ca-n vis,
în scrin o sticlă tremura ciudat.
Simţea cum de odaie-a fost trădată
şi-şi săruta copilul: Eşti aici?...
Apoi priveau speriaţi înspre clavir,
căci ea cânta un lied câteodată
care-n copil adânc se oglindea.

Sta amuţit. Ochi mari îşi rătăcea
pe mâna ei ce, plină de inele,
precum ar fi trecut omături grele,
pe clapele albe trecea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aştepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp îşi închipuia că va putea ea să stea liniştită, să aştepte? Nu-şi dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârşit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu şase bulinuţe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simţea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oi vs lup

Motto: Noua guvernare a RM
şi societatea civilă cer demisia
lui M. Lupu din postul de şef al
Curţii de Conturi.
M. Lupu refuză.

fac ravagii ploile
ţara mai s-o-nece
cer la stână oile
lupului să plece

lupu unde face
- nimenea nu pleacă
stâna iaca tace
- ploaia stă să treacă...

poezie de Iurie Osoianu (9 august 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avocatului şi politicianului Vasile Lupu în timp ce pleda la Curtea de Apel Ploieşti

Vasile Lupu, odinioară,
Ducea lupte pentru-o ţară.
Tizul lui, azi, cu avânt,
Luptă doar... pentru pământ.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se îmbrăţişară de bucurie şi se făgăduiră ca amândoi să uite necazurile trecute. A doua zi de dimineaţă se sculară şi porniră amândoi mai întâi la împăratul, tatăl lui. Când se auzi de venirea lui şi a soţiei sale, toată lumea plângea de bucurie că îi vedea. Iară tatăl şi muma lui îi îmbrăţişe strâns, şi ţinură veseliile trei zile şi trei nopţi. Apoi merse şi la împăratul, tatăl femeii lui. El cât p-aci era să-şi iasă din minţi de bucurie, când îi văzu. Ascultă povestindu-i-se întâmplările lor; fiindcă era şi bătrân, şi moştenitori n-avea, se coborî din scaunul împărăţiei sale şi îi puse pe dânşii. Iară ei domniră cum se domneşte când împăraţii trec prin fel de fel de ispite, necazuri şi nevoi.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leca prevăzuse recolta aceasta. Mavrocosti se îndoise. Acum vedea că prezicerile administratorului sunt covârşite de realitate. Avea o părere de bine care-i râdea în toată alcătuirea fizică; era în el aceiaşi lumină care vibra în cuprinsuri, în pământ, în cer şi în toată zidirea vie. Când plecase de-acasă, Kivi, gata de plecare şi ea în altă parte, fredona un cântec, ca niciodată, şi înălţase braţele, voind să cuprindă soarele.
Buraticul tăcuse deodată, observându-l poate de pe frunza lui nevăzută.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un leu

cu dinţii de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineaţă de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simţea săgeţi în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinţii lui
ar muşca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simţea
nevoia de a sfâşia ceva viu
şi-a făcut culcuş în fiecare bancă
dar nu reuşea să crească

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n faţa apei

Sub o frunză nemişcată
Fără valuri într -un lac
Viaţa -i era fermecată
Aştepta tăcut un leac

Într -o zi zâna cea rea
Fără trup şi fără suflet Pocnete dintr-o curea
Blestema un suflet

El e prinţul fermecat
S-ascunde de vrăjitoare
El iubea lumea curat
Îndrăgostit de o floare

Nu a vrut să se supună
N -avrut să -i fie bărbat
În broscoi l-a transformat
Până apare -o fata bună

Lacrimi curate a vărsat
Nuferii albi pe luciul apei
Pe broscoi fata l-a salvat
I-a jurat iubire-n faţa apei

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!