●Cetățenii votează, în esență, liste de candidați și persoane nelegitime electoral, democratic●
■"În esență, în interiorul partidelor parlamentare nu există democrație internă de partid, ci numai statute politice care nu se respectă. Există lupte interne între grupurile de interese și grupurile de interese nelegitime. Aceste entități politice parlamentare, fără a avea o reală democrație internă, propun listele de candidați pentru alegerile generale, parlamentare și prezidențiale. Aceste liste de candidați sunt nelegitime pentru că emană de la organizații politice nefuncționale democratic. Cetățenii votează candidați nelegitimi propuși de partide la alegerile electorale. Nelegitimitatea personajelor politice se generalizează prin numirile de miniștrii în guvern, în ministere, agenții guvernamentale, primării, consilii județene, municipale, orășenești, etc. De aici, promulgarea de Legi, acte normative nedrepte, neprofesioniste, abuzive, promovarea imposturii, mediocrităților în aparatul de stat."■
Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre partide
- citate despre ministere
- citate despre guvern
- citate despre democrație
- citate despre votare
- citate despre președinte
- citate despre politică
- citate despre parlament
- citate despre organizații
Citate similare
În esență, în interiorul partidelor parlamentare nu există democrație internă de partid, ci numai statute politice care nu se respectă. Există lupte interne între grupurile de interese și grupurile de interese nelegitime. Aceste entități politice parlamentare, fără a avea o reală democrație internă, propun listele de candidați pentru alegerile generale, parlamentare și prezidențiale. Aceste liste de candidați sunt nelegitime pentru că emană de la organizații politice nefuncționale democratic. Cetățenii votează candidați nelegitimi propuși de partide la alegerile electorale. Nelegitimitatea personajelor politice se generalizează prin numirile de miniștrii în guvern, în ministere, agenții guvernamentale, primării, consilii județene, municipale, orășenești, etc. De aici, promulgarea de Legi, acte normative nedrepte, neprofesioniste, abuzive, promovarea imposturii, mediocrităților în aparatul de stat.
Adrian Ibiș în Intelligence. Studii de securitate
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
9679;Cetățenii votează, în esență, liste de candidați și persoane nelegitime democratic9679;
9632;"În esență, în interiorul partidelor parlamentare nu există democrație internă de partid, ci numai statute politice care nu se respectă. Există lupte interne între grupurile de interese și grupurile de interese nelegitime. Aceste entități politice parlamentare, fără a avea o reală democrație internă, propun listele de candidați pentru alegerile locale, parlamentare și prezidențiale. Aceste liste de candidați sunt nelegitime pentru că emană de la organizații politice nefuncțiinale democratic. Cetățenii votează candidați nelegitimi propuși de partide la alegerile electorale. Nelegitimitatea personajelor politice se generalizează prin numirile de miniștrii în guvern, în ministere, agenții guvernamentale, primarii, consilii județene, municipale, orășenești, etc. De aici, promulgarea de Legi, acte normative nedrepte, neprofesioniste, abuzive, promovarea imposturii, mediocrităților în aparatul de stat, corupția generalizată, călcarea în picioare a drepturilor și libertăților cetățenești, instituții ale statului represive, inculte, antidemocratice. Să privim atent ce se intâmplă in ministere, în Ministerul Educației."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș;
Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"S-a creat un cerc vicios politicianist. Cetățenii votează candidații impuși de partidele politice, fără a avea alternative viabile. Candidații, in interiorul formatiunilor politice sunt propuși și aleși nedemocratic, clientelar, hipersubiectiv, după grade de rudenie, vasalitate și amiciții. Este simptomatica statului eșuat și a democrației mimate. Pentru imaginea publică câțiva universitari sunt împinși tactic în față.
În realitate, specialiștii din educație, oamenii de știință și de cultură trebuiesc cooptați ca, membrii sau nu de partid, de entitățile politice, însă clientelismul, imoralitatea, nepotismul blocheaă decisiv înaltele competențe românești. 9679;Securitatea politică este subminată.9679; Părți mari din poliția politică (rezerviști) domină interiorul partidelor politice. Alternativele autentic democratice au eșuat în raport cu alegătorii integri, onești."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre știință, citate despre universitate, citate despre rude, citate despre realitate sau citate despre prietenie
Legitimitatea aleșilor locali, parlamentari, prezidențiali nu este dată de listele de candidați propuse de partidele politice, ci de inexistența sau existența democrației interne de partid, de cine propune și cum se constituie listele de candidați. În majoritatea statelor lumii, nu funcționează democrația internă de partid. Prin urmare, cei mai mulți candidați aleși nu au legitimitate civic-electorală.
Adrian Ibiș în Intelligence. Studii de securitate
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență
9632;"Legile stufoase, complicate și alambicate sunt preferate, pentru că în ele sunt strecurate discret articole care apără grupurile de interese nelegitime, clientela de partid și de stat, indiferent de numele partidelor aflate la guvernare."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre legi sau citate despre apărare
9632;"Sărăcirea cetățenilor români înseamnă lipsa Democrației și acțiunea virulentă a grupurilor de interese nelegitime care au luat locul partidelor politice în angrenajul Statului."9632;
Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, 2012 (2012)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre România
Orice casă sau edificiu nu pot fi trainice decăt cu o fundație extrem de solidă, tot așa un sistem democratic nu poate funcționa autentic fără depolitizarea instituțiilor fundamentale ale Statului, fără instaurarea echidistanței politice constituționale a funcției supreme în stat, fără partide politice devotate interesului național. Fundamentul democratic înseamnă prosperitate economică, înaltă educație, știință, tehnologie și cultură, înseamnă aplicarea fermă a Legilor în interesul Cetățeanului. Sărăcia societății înseamnă lipsa Democrației și acțiunea virulentă a grupurilor de interese nelegitime care au luat locul partidelor politice.
Adrian Ibiș în Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre înălțime, citate despre tehnologie sau citate despre sărăcie
Orice casă sau edificiu nu pot fi trainice decăt cu o fundație extrem de solidă, tot așa un sistem democratic nu poate funcționa autentic fără depolitizarea instituțiilor fundamentale ale Statului, fără instaurarea echidistanței politice constituționale a funcției supreme în stat, fără partide politice devotate interesului național. Fundamentul democratic înseamnă prosperitate economică, înaltă educație, știință, tehnologie și cultură, înseamnă aplicarea fermă a Legilor în interesul Cetățeanului. Sărăcia societății înseamnă lipsa Democrației și acțiunea virulentă a grupurilor de interese nelegitime care au luat locul partidelor politice.
Adrian Ibiș în Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Partidele politice acționează după principiile și legile de fier ale oligarhiei. Sunt deschise cetățenilor înainte de alegerile electorale, critice virulent la adresa guvernanților, iar după câștigarea scrutinului electoral, organizațiile de partid se închid în raporturile cu societatea, întrerupând dialogul democratic, promovând interesele vârfurilor grupurilor politice în dezacord cu interesele cetățenilor. Este momentul în care încep presiunile de subordonare a instituțiilor de forță statală, a justiției, de protejare a propriilor cadre de partid și de stat corupte. Cercul oligarhic se închide odată cu fiecare ciclu de alegeri electorale."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre protejare, citate despre principii, citate despre justiție, citate despre forță sau citate despre fier
9632;"Atunci când partidele politice guvernează țara în mod discreționar, ocupând toate instituțiile statului, centralizate și descentralizate, ocupând voalat organizațiile care organizează alegerile electorale, instituțiile de forță, atunci alegerile locale, parlamentare și prezidențiale sunt fraudate total, democrația devenind un simulacru. Alegerile generale sunt trucate, iar singura soluție este declanșarea Revolutiei pașnice. Cetătenii nu pot aștepta iluzoriu zeci de ani alegerile la termen în speranța unei vieți mai bune, mai drepte. Este și cazul Revoluției Islandeze pe o anumită dimensiune societară."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș;
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre timp sau citate despre revoluție
9632;"Multe acte normative și legi care reglementează învățământul, sănătatea, justiția, economia, cultura, administrația și organizațiile de forță se concep în spatele ușilor închise de echipe mixte alcătuite din grupuri de interese majoritar nelegitime politice, oameni de afaceri lacomi și avocați experimentați în eludarea cadrelor legale publice și private. Pentru a înțelege cine controlează statul român este nevoie să facem o prima analiză empirică asupra sistemului de salarizare discreționar, inechitabil, imoral, catastrofic social legat de anumite straturi și categorii sociale ale clasei de sus."9632; ☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sănătate, citate despre imoralitate, citate despre cultură sau citate despre avocați
9632;În România, confuzia doctrinar-politică și caracterială este una majoră9632;
9632;"Putem avea unii lideri liberali, creștini-democrați, social-democrați, naționaliști..."purtători" ai unor doctrine politice specifice, pentru imaginea publică, dar care în practica politică dezvoltă tipul de gândire egoist, autoritarist. Au poziții "anticomuniste" dar care practică abordările totalitariste în viața socială cotidiană.
Oficialii grupurilor de interese nelegitime nu se ghidează după o doctrină politică anume, deși unii dețin formal carnete de partid, ci după un tip de gândire egoist, gregar, autoritarist, materialist ce împinge societatea către alte forme sofisticate de totalitarism, către dictatura economico-financiar-informativă, existând riscul de desființare, în etape, a mediului social participativ și reprezentativ democratic."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre social-democrație, citate despre liberalism, citate despre imagine, citate despre gânduri sau citate despre dictatură
9632;"Un regim politic nu poate fi democrat decât într- o societate în care predomină cetățenii educați, integri, culți, altruiști, cu o conștiință civică înaltă, dar și prin funcționalitatea optimă a Justiției. Fără aceste caracteristici valorice umaniste, regimurile politice sunt voalat autoritariste sau totalitariste, pseudodemocratice, manipulatorii și artificiale."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umanism sau citate despre conștiință
9632;"Toate datele științifice sociale serioase [nepolitizate] ne arată că, nu poți fi Stat Democratic, Stat de Drept și să formezi atâția miliardari [oligarhi] care să aibă capacitatea financiară de a cumpăra guverne, șefi de stat, parlamentari, primari, partide politice, servicii secrete, armate private și de a provoca războaie zonale, continentale, posibil războaie mondiale."9632;
Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, 2012 (2012)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre spionaj, citate despre secrete, citate despre război sau citate despre posibilitate
9632;"Pe lângă coruperea programată a unor demnitari, serviciile secrete externe ostile României au găsit o altă modalitate, extrem de subtilă, de a pune în dificultate serviciile de informații interne, statul, prin influențarea promovării mediocrităților în structurile de putere statală, folosindu-se de sistemul alternanței la putere a partidelor politice "câștigătoare" în alegeri. Este mult mai dificil să lupți și să probezi precaritatea profesională a decidenților politici "legitimați" prin vot "democratic", decât să le dovedești acțiunile clare de mare infracționalitate."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre informații
Partidele politice nu sunt organizate după criterii doctrinare politice democratice, ci după modelul grupurilor de interese nelegitime, de cele mai multe ori, criteriul financiar, al mercenariatului fiind prioritar, în acest mod pot pătrunde în toate structurile statului personaje antidemocratice, destructurând statul de drept și ordinea constituțională.
Adrian Ibiș în Intelligence. Studii (2012)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre priorități sau citate despre bani
Partidele politice nu sunt organizate după criterii doctrinare politice democratice, ci după modelul grupurilor de interese nelegitime, de cele mai multe ori, criteriul financiar, al mercenariatului fiind prioritar, în acest mod pot pătrunde în toate structurile statului personaje antidemocratice, destructurând statul de drept și ordinea constituțională.
Adrian Ibiș în Intelligence. Studii de securitate (februarie 2012)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adrian Ibiș despre politică, citate de Adrian Ibiș despre partide sau citate de Adrian Ibiș despre democrație
9632;"Programarea politico-informațională a instinctualizării vieții oamenilor pentru a nu aspira la valorile superioare ce țin de libertățile politice, economice, culturale, umaniste, democratice, inexistente functional în majoritatea statelor lumii cu regimuri politice autoritariste, pseudodemocratice, dictatoriale. Aceasta este interpretarea textului marca Aldous Huxley, de încurajare exacerbată a libertăților sexuale în lipsa libertăților politice, economice, democratice reale."9632;
Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre încurajare, citate despre valoare, citate despre sex sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
9632;"Dezvoltarea tehnologică, științifică zonală și globală nu o înțelegem ca pe o civilizație a plasticului, aluminiului, betonului, electronicii, a realităților virtuale manipulative, a concentrării puterii politice și economice în "mâini" oligarhice malefice, distrugătoare."9632;
9632;"Societatea de mâine trebuie să fie o comunitate internă și internațională a naturalului, a sentimentelor nobile, altruiste, în care tehnologia se subordonează comandamentele umaniste, morale, pacifiste."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre pace, citate despre mâini sau citate despre moralitate
9632;"Fundamentul oricărui regim democratic îl constituie Statul de Drept. Societatea civilă poate să aibă mii de partide politice, în lipsa statului de drept, acestea devin sateliți ai forțelor oligarhice, nedemocratice.
În esență, în istoria umanității au murit zeci, sute de milioane de oameni pentru instaurarea constituțională a statului de drept, a democrației, a respectării drepturilor și libertăților sacre cetățenești. Este nevoie ca această luptă să aibă continuitate. Democrația înseamnă luptă civică continuă. Dramatismul nefuncționării regimurilor democratice, în România și în cele mai multe țări ale lumii, este dat de numirile politice în funcțiile cheie ale aparatului statului de drept. Prin urmare, numirile trebuie să fie făcute nu din subsistemul politic, ci din mediile civile, economice, educaționale, științifice, universitare și academice pentru funcțiile statale: ministrul de interne și administrației, ministrul justiției, procurorii generali, procurorii șefi [civili și militari], șefii structurilor serviciilor secrete de informații, naționale și departamentale, ministrul aparării. Bătălia politică se dă acerb tocmai pentru aceste funcții, în scopul controlului total asupra statului de drept [practic, anularea lui] și a societății civile."9632;
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre armată