La catafalcul lui Adrian Păunescu

LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU

Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintaşii de-a fi împreună.

Nedeaptă-i soarta care curmă viaţă
cu suferinţe trupeşti şi sufleteşti,
scurtând destin şi spulberând speranţă
din cei ancoraţi în visuri omeneşti.

Regrete şi zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul şlefuitor de idei.

Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei
e preţuit după moartea-i trupească.

Scrie versuri cu lacrimi de iubire
să fie moştenire sufletească.
Sacrificându-şi drept la fericire,
duce speranţe în Lumea Cerească.

Doar moartea îi scurtează suferinţă
poetului ce-i veşnic neînţeles,
când vine dumnezeiască sentinţă
să-i ducă misiunea în Univers.

Nedrept hulit îşi poartă-n vieţuire,
menire sacră cu har nepreţuit.
Posterităţii lăsând moştenire,
în lut coboară cu chip ne-nsufleţit.

Iertare să îi ceară-n rugăciune,
cei care i-au nesocotit valoare,
într-o făţarnică procesiune,
la catafalc i-aprind o lumânare.

Infirmitatea-n loc mă ţintuieşte,
numai în versuri să pot omagia
Poetul care la îngeri vorbeşte
despre boala neamului din ţara sa.

Durere şi profundă neputinţă
se revarsă din suflet îndurerat,
de Poetul răpus de suferinţă,
ce-n lume neprihănită a plecat.

Dar zestrea poetului nu dispare,
ci dăinuie pe rază-n poezie
să amintească lumii trecătoare
de cel ce i-a aprins prima făclie.

Când suflet urcă la divinitate,
din versuri străbate spirit combativ
către confraţii din posteritate,
ca să-i nemurească harul creativ.

*În memoria poetului Adrian Păunescu
5 noiembrie 2010

Maria FILIPOIU / UZPR

poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările Poetului (sonet)

CĂRĂRILE POETULUI
(sonet creativităţii)

Aleargă poetul prin universuri,
După zeiţă ce-n vers îl inspiră
Cu armonia slovelor pe liră,
Să vibreze cuvinte-n înţelesuri.

Metafore pe colier înşiră,
Când rezonează şoaptele pe stihuri,
Cu recviem îngeresc în acorduri,
Iar ochii cititorilor se miră.

Ecouri de gând înalţă pe creste,
În clipe magice, din suflet stingher,
Să le audă spirite celeste.

În privire aşterne tainic mister,
Ce-n versuri se deapănă din poveste,
Cu farmecul deşirat de condeier.

Maria FILIPOIU

sonet de Maria Filipoiu din Ziua Mondială a Scriitorului (3 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările poetului (sonet creeaţiei)

CĂRĂRILE POETULUI
(sonet creaţiei)

Aleargă poetul prin universuri,
După zeiţă ce-n vers îl inspiră
Cu armonia slovelor pe liră,
Să vibreze cuvinte-n înţelesuri.

Metafore pe colier înşiră,
Când rezonează şoaptele pe stihuri,
Cu recviem îngeresc în acorduri,
Iar ochii cititorilor se miră.

Ecouri de gând înalţă pe creste,
În clipe magice, din suflet stingher,
Să le audă spirite celeste.

În privire aşterne tainic mister,
Ce-n versuri se deapănă din poveste,
Cu farmecul deşirat de condeier.

Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei

poezie de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Adrian Păunescu

A plecat din viaţă omul Păunescu,
A rămas în viaţă poetul Păunescu.
Un om mai puţin în România,
Rămâne poetul, rămâne poezia.

poezie de Dumitru Delcă (5 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea de Poezie

DRAGOSTEA DE POEZIE
(sonet slujitorilor cuvântului)

Priveşte, Doamne, slujitori de cuvânt,
Ce îşi pun iubirea în poezie
Pe timp de pace sau de pandemie,
Din sufletul dârz, de suferinţă frânt!

Pune har pe-aripi de inspiraţie,
Acorduri lirice să ducă în cânt
Şi către veşnicie să-şi ia avânt,
Cu magie din a Ta creaţie.

Sfinţeşte-le spirit cu Duhul Tău Sfânt,
De-a fi victorioşi în bătălie,
Dezbrăcaţi de al virusului veşmânt.

În primăveri să le-aduci reverie
Şi dă-le destin poetic neînfrânt
Să-ţi slăvească sfânta Împărăţie.

Maria FILIPOIU
21. 03.2021

sonet de Maria Filipoiu din Ziua Mondială a Poeziei (21 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spăşită

În genunchi mi-am tors speranţă
din fuiorul vieţuirii,
norocului să-i ţes treanţă;
cu drama nefericirii.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
suflet rătăcit prin lume.

În genunchi voi sta spăşită,
până aripi îmi vor creşte.
Ca-n lume neprihănită
să-mi duc destin de poveste.

În genunchi îmi duc menirea
printre îngerii din Ceruri,
să le caut nemurirea
gândurilor puse-n versuri.

Sufletu-n genunchi rămâne,
invocând Divinitate,
gândurile de-a-mi rămâne
cuprinse-n pagini de carte.

În genunchi mă voi întoarce
pe pământ, la altă viaţă.
Îngerii de-mi vor preface
sufletul, într-o speranţă.

poezie de Maria Filipoiu (12 iulie 2014)
Adăugat de Un prieten
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smerenia

SMERENIA

Mi-am trimis ades speranţă
după divină menire,
dar am primit ignoranţă
cu-a sorţii nefericire.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
pe suflet ca un tăciune.

La icoană stau smerită,
sperând că aripi vor creşte
pe umbra neprihănită,
ce spre Rai, drum îşi croieşte.

Pe gânduri îmi duc jertfire
printre Îngerii din Ceruri,
cu-a sortii nemărginire,
suflet traversând eteruri.

Sufletu-n genunchi aşteptă
la poarta Dumnezeirii,
pentru o răsplată dreaptă
în sentinţa împlinirii.

Pe Pământ mă voi întoarce
într-o sacră alianţă,
Îngerii de-mi vor preface
sufletul într-o speranţă.

12 Iulie 2014
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din LA POARTA DIVINITĂŢII -
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul prin iarna eternităţii

Suferinţa mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n şoapte,
la sfinţi ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în speraţe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieţii greu mă ninge
şi lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
şi-n razele ochilor mei
le pun cu viaţa stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheaţă
viaţa-n ultima speranţă,
spulberând cenuşa sorţii
prin eternitatea morţii.

Suflet pe cărări albite
se-nalţă la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veşniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniştit,
să-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraş multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
şi-n suflet le adăpostesc,
prin a veşniciei ceaţă
să-mi amintească de viaţă.

Din speranţe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeţii Cetăţii,
la Poarta Divinităţii.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viaţă şi destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maternitatea ideilor

MATERNITATEA IDEILOR

Îmi duc singurătatea la maternitate
să nască idee zămislită-n suflet
cu dorul care-n chinul facerii se zbate,
ce-i descendent din înălţătorul cuget.

Apoi, pe Creator îl rog să o moşească,
îngenunchiată la sfântă rugăciune.
Ca unei stele, lumină să-i dăruiască,
Şi s-o înzestreze cu înţelepciune.

De bucurie o scald în roua ochilor,
o-nvălui în puritatea sufletească,
o scot în lume prin ochii cititorilor
şi mă preocup de zestre părintească.

Să crească precum spuma-n valurile mării,
să-şi poarte destin prin eternul infinit,
la ecouri de gând să răspundă chemării
sufletului, ce i-a fost părinte sortit.

De-ar creşte într-o zi cât omul într-o viaţă,
într-o clipă este la maturitate.
Izbândă nouă va renaşte din speranţă,
pe gândul ce-o duce la maternitate.

Mintea poetului e o maternitate
pentru idei ce aşteaptă să se nască
prin nopţi zămislite de gânduri inspirate
şi incurabilă boală sufletească.

Maria Filipoiu / 2014

poezie de Maria Filipoiu din În Zodia Poeziei/ Editura Dandes Press - 2015 (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină pentru eroii sanitari

LUMINĂ PENTRU EROII SANITARI

Salvatorul nu-şi mai aparţine,
Când bolnavul pe uşa lui a intrat,
Iar leacul din competenţe vine
În misionar cu suflet devotat.

În orice zi, fără încetare,
Salvarea vieţii e militărească.
Şansa vieţii e triumfătoare
Când lecuirea e dumnezeiască.

Datoria pe deplin a-şi face,
Riscându-şi viaţa, pleacă-n misiune.
Neştiind când se va mai întoarce,
Pentru izbândă spune rugăciune.

Pe copii cu dragoste-i sărută
Şi le oferă exemplu personal.
Dar soarta, mereu neprevăzută,
Încheie menire cu-al vieţii final.

Pe frontul dintre viaţă şi moarte,
Ca soldatul căzând la datorie,
Salvatorul vieţii are parte
De gloria ce ade în făclie.

Pentru nobil ţel, de misionari,
Să în omagiem cum se cuvine,
De Ziua Eroilor Sanitari,
Pe cei viaţa, vieţii ştiu să-nchine!

*În memoria victimelor din echipajul elicopterului SMURD,
prăbuşit în Republica Moldova, la 3.06.2016.
Memorie veşnică!

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poeme dedicate (2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de timpul vieţii

DORUL DE TIMPUL VIEŢII
(sonet timpului)

Prin timpul vieţii străbat cu soarta mea
Învăluită în ceaţă şi geruri,
Ce îmi înalţă sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veşnicie să stea.

Voi duce dorul vieţii în eteruri,
Că-n colţ de suflet dăinuie iubirea
Şi făclie luminând amintirea
Din rodnice şi glorioase vremuri.

Pe podul către veşnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.

Din dor de viaţă cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi fie bine, drag fecior

SĂ-ŢI FIE BINE, DRAG FECIOR

De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.

Să primeşti bine în viaţă,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranţă,
Pentru fericirea ta.

Nu suportam să-ţi văd plânsul
Şi lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.

Cu braţele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveţi ce e onoare,
Îţi sădeam gând înţelept.

Astăzi mă rog la Dumnezeu,
Cu lacrimi şi suspine,
Mie să-mi dea necazul tău!
Ţie să-ţi fie bine!

Când dorul în suflet creşte
Şi tristeţile mă dor,
Te-aş întreba: cum îţi este
Fără mine, drag fecior?

*Dedicaţie fiului meu, MIHAIL-DORU, la Ziua Onomastică şi Aniversară
Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunună de lacrimi (poetei Nina Cassian)

CUNUNĂ DE LACRIMI
(În memoria poetei NINA CASSIAN)

Se ofileşte frunza-n copacul vieţii,
când rădăcina nu poate să-l hrănească.
Orfani de mamă vor fi de-acum, poeţii.
Că sufletul ei plecat-a să renască.

O ploaie de stele se revarsă-n ape,
din sufletul stingher înălţat către Cer.
De îngeri şi zei să fie mai aproape,
veşnicia-şi duce în lume de mister.

Cunună de lacrimi îi împletesc şi eu,
poetei ce scria gândurile sale.
Dar când încerc să o aşez pe capul său,
se transformă-n vin de Sărbători Pascale.

Vinul de lacrimi îl torn la rădăcina
copacului cu frunze îngălbenite.
Din frunze ruginii încerc să scriu NINA.
Dar vântul le duce în zări nesfârşite.

Furtună de lacrimi din Cer se porneşte,
să ude copacul cu veştede ramuri.
De ploaia zeilor se-nalţă şi creşte...
în el să cuprindă cât mai multe neamuri.

Pe Doamna Poeziei, azi o priveghem,
că multora ne-a fost ca o mamă bună.
La făclia artei mai bine să veghem,
de-a nu fi stinsă de vânt sau de furtună.

Prea mulţi copaci se frâng şi se transforme-n cruci,
de parcă Pământul e un imens mormânt.
Copacul vieţii-i scară, către Cer să urci,
că arborii puternici nu se frâng de vânt.

17. 04. 2016 - Încetarea din viaţă a poetei NINA CASSIAN

Maria Filipoiu/ Memorii înlăcrimate

poezie de Maria Filipoiu din Memorii înlăcrimate (17 aprilie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul de veghe (sonet)

LUCEAFĂRUL DE VEGHE
(sonet poetului Eminescu)

Prin nopţi de veghe, pe bolta cerului
Adulmec Luceafărul cum priveşte
O lume în care nu-şi regăseşte
Iubirea pe sub coroana teiului.

Dorul şi iubirea îşi împleteşte
De-a încununa muza poetului,
Ce-l aşteaptă la răscrucea timpului,
Cu spiritul ce în veci îl iubeşte.

Dar visul amăgitor dispare,
Când zorii îl ascund sub pleoapa nopţii,
Să revină cu-a vremii repetare.

În mistere cereşti caută sorţii,
Ce-l pot aduce pe-a vieţii cărare,
Să evadeze din Imperiul Morţii.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Franţei

Lacrimile Franţei

Demnitari de rang se-adună
În Franţa aniversată,
Să serbeze împreună,
Viaţa-n lumea democrată.

Soldaţi în marş defilează
La celebrul eveniment,
Când ţara aniversează
Trecut glorios în prezent.

La festivităţi din Nisa
Intră camionul morţii,
Cu teroare-n gânduri scrisă,
Păcii să-i îngroape sorţii.

Cei veniţi la promenadă,
Privind moment de neuitat,
Îşi pierd viaţa-n ambuscadă
Şi în sinistrul atentat.

Spaima în amplificare,
De o moarte nefirească,
Strigă-n oameni, spre salvare,
Când fug să sea-adăpostească.

Dar sub mastodont dispare
Şir de vieţi nevinovate,
În democratică ţară,
Vizată de atentate.

Masacrul de Ziua Franţei
La pace este atentat
Şi în cerneala din condei
E sufletul oripilat.

Aprind candelă în suflet
Pentru cei lipsiţi de viaţă,
Dar las al gândului regret
În a vremurilor ceaţă.

În abis de timp se cerne
Dorul pentru libertate
Şi în inimă aşterne
Vis de solidaritate.

14 iulie 2016 - Ziua Naţională a Franţei
Din solidaritate cu poporul francez:
Vive la France!

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Nemuritorii / memorii (14 iulie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşterea dorului (sonet)

RENAŞTEREA DORULUI
(sonet de restrişte)

Se plimbă dor pe-a speranţei câmpie,
Când cărări de vis prin amintiri parcurg,
Să-l adăpostesc în al inimii burg,
De-a răsări cu timp de reverie.

Din boabe de rouă, ce din ochi se scurg,
Se-ncheagă nostalgii în mărturie
Şi lăcrimează suflet pe hârtie,
Cerând dezrobire de la demiurg.

Dar spiritul dorului renaşte iar
Din apusul toamnelor desfrunzite,
Unui destin nou să-i fie temerar.

Va creşte-n speranţe înmugurite
Şi regăsindu-şi iubirea în florar,
Vor lăsa rod pe flori de mărgărite.

Maria Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (20 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea - iubire sufletească (sonet creaţiei)

CARTEA - IUBIRE SUFLETEASCĂ
(sonet creaţiei)

Prin lumea grăbită către uitare,
cartea este iubire sufleteacă,
ce în cuvinte poate să grăiască
sentimente pe-a dorului cărare.

Un mire devotat să întâlnească,
aleargă muză pe-a ochilor zare,
în stihuri să fie revelatoare
şi cu poetul să se logodească.

Încununaţi de braţele solare
se-avântă spre veşnicia cerească,
să le dea zeii binecuvântare.

O poezie vrând să plăsmuiască
din sentimente călăuzitoare,
pe aripi de vis plutesc să renască.

Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei

sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile icoanei

LACRIMILE ICOANEI

Pe al creştinătăţii plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.

Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinţei,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinţei.

La poarta Raiului ceresc,
creştini aşteaptă chemare
să-şi ducă suflet omenesc
pe-a veşniciei cărare.

Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,
când Sfântu-ncepe să plângă.

Pe lacrima din icoană
curge al credinţei mister,
din suflet fără prihană
să se reverse Adevăr.

Omul pe Calea Domnului
pune lacrimi în speranţă
să dăruie sufletului
Lumină, spre altă Viaţă.

La împărătească poartă,
a eternităţii cereşti,
las rugă înlăcrimată
din soarta vieţii pământeşti.

Cu toiag de timp va bate
la poarta Dumnezeirii,
Sufletul, de-ai fi iertate
păcatele omenirii.

*"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." - Ioan 14:6
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul şi Viaţa - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)

LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)

În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".

Peste crâng, amoru-şi lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.

Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.

Dorul se scurge-n iubire
de jună şi luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.

Peste veac, el o priveşte
într-un funebru veşmânt
şi ca-n vis îşi aminteşte
iubirea de pe Pământ.

Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.

De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.

În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.

De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
şi-ndată, firea îşi pierde,
raza lui să-i fie leac.

Din raze îşi face braţe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agaţe
pământeanca în amor.

Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrăţişează
într-un foc mistuitor.

Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei aşează cunună,
pe păr bălai inelat.

Faţa palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuţită e în veci.

Cununiţa de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.

Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrăţişată,
a căzut în neştire.

Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopţi albe,
pe mormânt să-i dea sărut.

Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veşnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.

Lucefărul s-a întristat
şi-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
priveşte-n iatac de sus.

Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-şi încălzească
la sânul ei, prin nopţi de dor,
iubirea să renască.

Tristeţeţi îşi ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
şi năvălesc în amurg.

Ploaia nopţilor îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.

Raze se scurg în genune
şi lacrimile-n izvor,
că răsare şi apune
singur şi rătăcitor.

Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu faţă omenească.

Nu mai vrea nemărginirea
singurătăţii pusti,
de când lipseşte iubirea
şi căldura inimii.

Ar da toată veşnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.

Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.

Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!

Cui serveşte măreţie
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?

El poartă cruce divină
pe calea veşniciei,
cât poeţii îi închină
misterul poeziei.

Astrul nopţilor albastre
arde-n seri, înamorat,
şi coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.

Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor şi drag
de a iubirii poveşte
păstrată-n suflet pribeag.

Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.

Lăsându-mi vis între coperţi,
cu viaţa-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierţi,
de n-am scris cum ai fi vrut!

Maria Filipoiu

Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ostatici în tranşee de gloanţe (sonet eroilor)

OSTATICI ÎN TRANŞEE DE GLOANŢE
(sonet eroilor)

De veghe stau eroii în colţ de cer,
Aşteptând norii cu ploi de speranţe
Să ducă nedreptatea în instanţe,
Din convoaie de suferinţă şi ger.

Ostatici în tranşeele de gloanţe
Vor să judece păcat din mister
Şi recompensaţi cu aripi de înger
Să fie soli păcii din alianţe.

Cu sceptrul păcii să ucidă fiara
Pe frontul de luptă din război nedrept,
De hoarde tirane curăţând ţara.

Mai uşor vor suporta crucea pe piept,
Când imn de pace va cânta fanfara
În patria lor, de neam cinstit şi drept.

*Eroilor din Ucraina
Iunie 2022
Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Mantaua lui Gogol (iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!