Flori şi lumina lunii pe fluviu

Fluviul serii este plin şi parcă şi-a oprit mişcarea –
Culorile primăverii se dezvăluie deja-n toată splendoarea lor.
Pe neaşteptate un val duce luna undeva departe
Şi mareea vine cu un caric de stele.

poezie de Yang-ti, 605-617, împărat-dinastia Sui, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacul

Barca mea-i făcută din nalbă de luncă,
Funiile ei sunt tulpinile nuferilor.

În jurul Stelei Polare se roteşte tot cerul:
Luna coboară pe pe ape.
Lângă bac, culeg nuferi.

Dar acest râu micuţ pentru tine-i fluviul Huanhe –
Atât de temător pari a fi de vânt şi de valuri,
Atât de mult amâni traversarea.

poezie de Ch'ien Wēn-ti, împărat - dinastia Liang, sec , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,
Cu coasa de fier,
Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viaţă se-ncânt;
Cosiţa lor saltă sub aurea dulce
Şi flacăra lunii pe brâul lor luce,
Şi iată cum cânt:

"Vin' cu noi, străine june,
Să te-mbeţi de răsfăţări,
Vin' pe tinere cunune
De adună desfătări!
....................

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Aş încerca din nou, a mia oară,
Să aflu la întrebări răspuns.
Adesea cerul serii mă-nfioară,
Parcă e un zid de nepătruns.

Mă uit năuc, tânjind spre stele,
Pe veranda casei nu am stare,
Undeva, acolo, sunt visele mele,
Între Almaach şi Ursa Mare.

De mii de ani misterios şi rece,
Eşti o enigmă greu de descifrat
Într-o clipită viaţa-mi trece, tu
Şirag de perle ca un împărat!

Prea filozofic de îmi este felul,
Infinitule, o să-mi rămâi dator!
Nu voi dezlega în veci misterul
Şi mă voi stinge tot neştiutor!

poezie de Alex Dospian (ianuarie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zorii zilei

E răcoare pe câmpuri; ploaia uşoară s-a oprit;
Culorile primăverii pipăie împrejurimile.
Heleşteul e plin cu peşti ţopăitori;
Tufişurile se-apleacă încărcate de cântecele sturzilor.
Florile şi-au spălat în rouă obrajii pudraţi;
Ierburile muntelui îşi înclină taliile.

Lângă liziera de bambus, luat de vânt,
Un petic de nor se îndepărtează alene.

poezie de Li Bo ~ Li Po, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
...

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yang

Yang se traduce literal prin loc însorit, vale, sudic, mal stâng al unui râu; strălucire solară, este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin, extravertit, electric şi corespunde zilei.

definiţie de Lucian Iordănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu în cerul înstelat şi nici în splendoarea unei corale ni se dezvăluie în toată perfecţiunea sa, măreţia infinitului în finit; ea se află în sufletul omenesc.

citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I
Pe valul blând şi negru cu stele înspumate,
Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,
Şi-n hainele ce-o poartă ca nişte vechi păcate
Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.

Trece de veacuri însăşi Ofelia cea tristă,
Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,
Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există
Şi vrea la suprafaţă să iasă şi să meargă?

Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,
Şi parcă ieri fecioara abia dădu în floare,
Şi azi durerea iată îşi răsădeşte spinii
Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.

Şi nuferii ciudaţi sunt gata ca s-o plângă,
Pe fluviul somnambul cu val sinucigaş,
Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă
Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaş.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtătorul de cuvânt

În regatul de lumini şi umbre al universului,
noaptea este un trup viu.
Afrodiziacul globular a aselenizat.
Ca un sân de fecioară în straie brodate,
ţesute-n vraja serii,
se oferă privirii în toată splendoarea.
Prin foşnetul de ramuri,
spintecat de umbra liliecilor poleiţi,
acoperă pământul ca un stat de brumă.
Pus pe pilotul automat al multimilenarei obişnuinţe,
Carul Mare aleargă nestingherit
fluturându-şi coviltirul de stele.
Dincolo de tocatul luminii,
frica muşcă pe neaşteptate;
cruciada ei poate opri timpul în loc.
În pijamalele nopţii,
toate lucrurile sunt prinse între hanger şi pavăză;
multe dintre ele s-ar dori fiinţe.
Libertatea zborului se cuibăreşte-n coliviile pădurii.
Gândurile încep să se strige căutându-se.
În regimul nocturn al spiritului,
cu senzaţia că poate înfrunta universul,
foamea de aripi ţine loc de disperare;
autoconfesiunile primejduiesc statutul galaxiei.
Din alţi ochi,
îndrăgostiţii aprind cel mai sfânt dintre altare...
Uneori,
nimic din trăirile anterioare nu mai contează.
Cu pasărea înţelepciunii pe post de povăţuitor,
"luna este purtătorul de cuvânt al nopţii." ;
s-a stabilit la congresul intergalactic al umbrelor.
Sunt întru totul pentru viaţa de noapte;
pot trece pe curat... nopţile albe.
Idila dintre zori şi ardoarea selenară
obligă viaţa să meargă înainte;
indiferent ce va duce viitorul.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde Împărat

Verde Împărat,
rog să îmi scuzaţi cuvintele-mi încâlcite,
însă voiam să vă spun
că vi s-a agăţat Luna în mantia de stele,
iar noaptea abia ce stă să se scufunde
în lagunele de sub sprâncene.

poezie de Raluca Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechi poem din dinastia Qin

Furia afectează ficatul,
Bucuria duce la îmbolnăvirea inimii,
Îngrijorarea slăbeşte splina,
Teama şi spaima aduc prejudicii grave rinichilor,
Tristeţea sau suferinţa sufletească îmbolnăvesc plămânii.

Mânia (furia) determină mişcarea energiei către partea superioară a corpului,
Bucuria încetineşte circulaţia energetică,
Suferinţa sufletească şi tristeţea consumă energia,
Teama şi spaima o tulbură, iar
Îngrijorarea duce la stagnarea ei.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna albă într-o visare

Miraj cu muzică de harpă
M-a ridicat din pat în noapte
Un glas m-a condus în apă
Luna mă priveşte dupa Marte

Lumini si umbre se arată
Culorile de gri si indigo
O undă ce se desenează
Mişcarea undei un tango

Cu ochii sagetează zarea
Un val o trezeşte deodată
C-o sărutare sărată stilată
Acum stiu mă striga marea

Visul din noapte a continuat
Cu-n glas venit din depărtare
Un peisaj feeric luminunat
Soare ce se ridica din mare

Cu luna albă într-o visare
Cu alge ce dansau în valuri
Luceafărul înviorat cu sare
Carul mare rostogolit pe maluri

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul în echinocţiul primăverii

TIMPUL ÎN ECHINOCŢIUL PRIMĂVERII
(sonet de echinocţiu)

Cu echilibru în viaţa tuturor
Vine echinocţiul de primăvară,
Când speranţe, ce spre orizont zboară,
Îi ţes fericirii marame de dor.

Pomii-şi dezbracă a iernii povară
Şi dor de viaţă duc în mugurii lor,
Iar păsări îşi înalţă triluri în zbor,
Căutând cuiburi de odinioară.

Timpul închide vremii reci o poartă
Şi alta îi deschide primăverii,
Cu Soare, anotimpuri să despartă.

Ziua şi noaptea stau în pragul serii
La taifas, împărţind a vremii soartă,
Precum iubirea şi-o împart tinerii.

20 martie, 2022
Maria Filipoiu / sonete timpului

sonet de Maria Filipoiu (20 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ECHINOXUL PRIMĂVERII (sonet renaşterii)

ECHINOXUL PRIMĂVERII
(sonet renaşterii)

Cu echilibru în viaţa tuturor
Vine echinocţiul de primăvară,
Când speranţe, ce spre orizont zboară,
Fericirii îi ţes marame de dor.

Pomii dezbracă a iernii povară
Şi dor de viaţă duc în mugurii lor,
Iar păsări îşi înalţă triluri în zbor,
Căutând cuiburi de odinioară.

Timpul închide vremii reci o poartă
Şi alta îi deschide primăverii,
Cu Soare, anotimpuri să despartă.

Ziua şi noaptea stau în pragul serii
La taifas, împărţind a vremii soartă,
Precum iubirea şi-o împart tinerii.

20 martie, 2022 Maria Filipoiu / sonete timpului

sonet de Maria Filipoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea

Trupul meu se culcă peste maree
Mîinile îmi adorm în mişcarea ei
sonoră, de mătase cosmică,
dirijată de aştri
şi-mi pare că mareea va descreşte spre tine
fruntea mea va odihni
pe stîncile fosforescente
ale coastelor tale
Mă voi trezi
cu soarele crescut în părul meu,
privindu-mi trupul argintat,
de sirenă
cum încet se transformă,
gîndindu-mă că în lumea asta
voi fi gata să merg pe cuţite
ca să te urmez
voi umbla sîngerînd peste cioburile solzilor
şi peste scoicile
vărsate de val ca nişte azime
topite în nisipul solar presărat
pe ţărm din umărul tău.

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Auzind că iubitul meu pleacă la Yang-chou,
L-am însoţit până departe, la Ch'u-shan.
Pentru câteva secunde, cât m-a ţinut în braţe,
Fluviul şi-a oprit curgerea, iar timpul a încremenit.

Îmi voi mai ridica vreodată iarăşi rochia pentru tine?
Perna mea îţi va mai mângâia oare
Vreodată faţa fermecătoare?

poezie de Tzu Yeh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru acel ce şi-a făcut "raiul său" pe pământ, va fi greu să se desprindă de splendoarea primăverii continue. Dumnezeu va trebui să aibe răbdare cu acela, o sută şi mai bine de ani!

aforism de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea se ridică, mareea cade-încet

Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zoreşte către casă –
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-aşează pe-acoperiş discret;
Şi marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi şi albe, lip-lip,
Şterg urmele de paşi înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemaţi de glasul rândaşului, urgent.
O nouă zi se-înalţă, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la ţărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!