Video chat

Eram adolescent precoce, cu urme grave de acnee,
Cu tulburări frecvente-n voce şi gândul numai la femeie,
Pe Feisbuc afişam ca poză, un Arnold c-un topor pe umăr,
Şi agăţam pe înserate femei frumoase fără număr.
Nu le interesa, se pare, că nu scriam deloc corect,
Cât timp aveam exces de fibră şi-un tatuaj imens pe piept,
Le ridicam pe Himalaya, le scufundam în Nil apoi,
Aveam trei yachturi în Maldive iar în Monaco Euroi.
După un timp de tatonare, perseverând din fentă-n fentă,
Mi s-a lipit fatal de suflet, o doamnă foarte insistentă,
Ce mă dorea cu disperare şi îmi spunea că-s cel mai cel,
Frumoasă, foarte agresivă, cu trup perfect de top model.
Mi-a spus că este singurică, că vrea bărbat adevărat,
Discret viril şi disponibil să vină singur pe-nserat.
Nu-i trebuie nici flori, inele, ce sunt în dragoste un lest,
Dar are-o singură dorinţă, să mă supună la un test
Ce o să ţină doar o oră, să se convingă, realmente,
De o să îi rezist cu brio, în nopţile incandescente.
Exact la ziua convenită, m-am prezentat la casa ei,
Cât o Bastilie de mare, având în faţă nişte tei.
Am apăsat pe sonerie şi uşa s-a deschis încet,
(Avea un interfon de fiţe dotat c-un electromagnet).
Doi Dobermani cu limba scoasă stăteau într-o sufragerie,
Era şi un birou acolo, pe el, o coală de hârtie.
O voce cam impersonală a ordonat să iau un loc,
Şi să bifez pe testul grilă răspunsurile cu un toc,
Să nu încerc s-o iau la fugă căci dogii s-enervează tare,
Şi sunt capabili chiar să muşte, când simt în jurul lor mişcare.
Mi s-a cam pleoştit avântul, plângeam amar ca un copil,
Privind la testul de pe masă cam lung, extrem de dificil,
Mai repede trecea cămila, matură, prin gaura cheii,
Stăteam ca rufele pe sârmă să nu provoc cumva căţeii,
Iar după ce-a trecut o oră, s-a răsucit o cheie-n broască
Şi-a apărut o doamnă grasă ce pe obraz purta o mască.
Luă provocatoare foaia, se aşeză, o puse-n poală,
Şi-a observat, fără surpriză, că e pe de-a întregul goală.
S-a ridicat fără o vorbă şi m-a legat de candelabru,
Mă ţintuia cu o privire ce anunţa ceva macabru.
Şi-a desfăcut încet capotul şi a luat un bici în mână...
Apoi şi-a lepădat şi masca... Era chiar profa de română!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica la poezia "Gheorghe-al meu, ce Moş Crăciun" de Violetta Petre

Mă-ntorceam din deplasare cu maşina din Bacău,
Începu să ningă tare, ceaţă deasă, drumul rău,
Mi s-a aburit parbrizul, când ajuns-am la Braşov,
Când văzui cum disperată, în nămeţi, o doamnă-n mov
Cu năduf, dădea din mână implorându-mă să stau,
Spre Sibiu voind, probabil, în cabină să o iau.
Am în piept un suflet mare şi am pus grăbit o frână,
Coborînd grăbit, pe dată, doamnei să-i întind o mînă,
Şi privind-o în orbite, în nămeţi era să cad,
Când văzui că-i o blondină, având ochii ca de jad.
S-a urcat tăcută-n dreapta, şi văzui peste-ochelari,
C-avea bucle platinate, însă... mîinile cam mari,
Blugi mulaţi şi pulpe groase, bustul ferm şi rotofei,
Cizmuliţe roşii scurte dar mărime patru'ştrei!
O-ntrebai de unde vine, dacă merge către casă,
Si mi-a spus cu voce dulce, însă anormal de groasă,
Că vâzînd ce suflet mare am, chiar dacă ar fi să şchioapăt,
E decisă, ferm, cu mine, să ajungă pân' la capăt!
Începu să se dezbrace de bluziţa de mătase,
Şi-apărură de îndată nişte braţe cam păroase,
Am oprit-o, cu oroare, am rugat-o să mai stea,
Şi la o benzinărie am poftit-o la cafea.
Pretextând apoi o clipă, că mă duc la toaletă,
Am dat birul cu fugiţii, m-am suit în camionetă
Şi cu maximă viteză, evitând la timp năpasta,
Am pornit-o către casă, unde m-aştepta nevasta!
Conducând ca o săgeată prin zăpada naltă, groasă,
Numai înspre dimineaţă am ajuns cu greu, acasă.
Am deschis tiptil portiţa şi spre marea mea mirare
Am vazut că nişte urme se-ndreptau către intrare!
Am deschis încet zăvorul, am crezut că-s nişte hoţi,
Când văzui pe candelabru, o pereche de chiloţi...
Un costum de Moş, de-a valma, aruncat pe un covor
Şi-auzii ceva ce mişcă sacadat în dormitor!
Am luat din cui, cu grijă, bătătorul de covoare
Şi-am deschis cu forţă uşa, dar spre marea mea mirare,
Transpirat de-atâta muncă şi de un surplus de kile
Am văzut uimit, că Moşul e vecinul meu Vasile.
Tremurînd în pat de frică, dar la faţă galben-roşu,
Spuse că mi-adus de-afară, profitând că vine Moşul,
Drept cadou prezervative, două baxuri sigilate
Şi-a venit ca să le facă un control de calitate!
Am simţit că tensiunea e-n continuă urcare
Şi cum tot aveam în mână bătătorul de covoare,
Începui să scutur patul, aşternutul şi salteaua,
Pana am simţit, o clipă, că mi-a mai trecut damblaua
Şi i-am spus nevestei care nu ştia ce să priceapă,
Că măgarul de Vasile, clar, i-a tras o dublă ţeapă.
Pretextând c-o să aducă pentru mine un cadou,
Cu cinism a păcălit-o şi în pat, şi pe birou,
Când putea s-o viziteze, dar cu altfel de motive:
Noi, de cinşpe ani încoace, nu luăm prezervative!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realicartea

Din carte a ieşit un ochi.
Deşi era obosit s-a deschis larg
şi în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp şi-a făcut apariţia un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede uşa.
Nu era de el, locul lui era în carte şi atât.
Apoi din carte a ieşit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Şi mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura şi-a făcut şi ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experienţele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învăţat-o să tacă.

poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final... - partea a doua

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui şi,, soaţa''

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final - partea a II-a

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată...

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă...

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă...
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr,

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata faţă...
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui, la,, soaţa''.

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârşit ştie răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... şi-a aprins o lumânare...

Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbându-l pe Rufus

Îmi plimbam câinele
S-a oprit să-i adulmece
Cutia poştală vecinei mele
Care părea cam stânjenită
Văzându-i nasul acolo
Aşa că mi-a zâmbit şi-a plutit graţioasă
Spre protecţia oferită de casa ei
De unde
A sunat la poliţie
Reclamând abuzul la care a fost supusă
De câinele meu când şi-a ridicat piciorul
Expunându-şi podoapele
Fără niciun fel de consideraţie faţă de persoana dumneaei

Iar acum chiar nu ştiu cum să închei povestea asta...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghem-pisic

Stă pe labe, jos, pisicu,
noi îi spunem Mieunicu,
cât este ziua de mare
plânge după demâncare.
Este mic şi drăgălaş,
dar e şi tare poznaş:
ieri, pe ghem s-a repezit,
l-a luat, l-a răsucit,
cu gura şi cu lăbuţa,
dându-se peste el huţa!
Învârtindu-l în neştire
s-a înfăşurat în fire.
Când vine bunicul acasă
ce a văzut pe covor?
-Două gheme de fuior-
Aplecându-se să vadă
unul din gheme avea... coadă.
pe loc s-a speriat
când un ghem a... mieunat
şi-a dat seama bunicu,
că nu-i ghem şi-i Mieunicu.

Cât era el de bunic
nu văzuse ghem-pisic.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola bătrânului şi a tânărului

Aşa că Abraham s-a ridicat, şi-a spart lemnele, şi-a plecat,
Şi-a luat cu el amnarul şi iasca, şi-un cuţit.
Şi cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac – primul născut – a luat cuvântul şi-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul şi focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?

Atunci Abraham a legat tânărul cu curele şi chingi,
Şi a ridicat parapeţi, şi a săpat şanţuri,
Şi a scos cuţitul să-şi ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Şi i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiş;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.

Dar bătrânul nu a acceptat, ci şi-a ucis fiul,
Şi jumătate din copiii Europei, unul câte unul.

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istovit, Doug a mormăit ceva de neînţeles de sub masca de oxigen, mi-a strâns fără vlagă mâna şi s-a târâit mai sus. La sfârşitul cozii era Scott Fischer, pe care-l ştiam întâmplător din Seattle, unde locuiam amândoi. Puterea şi voinţa lui Fischer erau legendare - în 1994 urcase pe Everest fără să folosească butelii de oxigen - aşa că am fost surprins de cât de încet se mişca şi cât de beat a părut când şi-a dat jos masca şi m-a salutat.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,

Şi cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem şi dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relaţii, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe faţă cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moş Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Şi n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Şi-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leşină
Cu bin Laden în pragul ei,

Că un minut, doar, mai ‘nainte
Ce mă văzu-n micul ecran
Cu-aceiaşi faţă, ochi, veşminte,
Cu akaem şi cu turban!

Acum, şi io mă speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colţ, un poliţai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Şi ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, să iau un hap,
Da' când să ies, să vezi urgie (!)
Trei poliţai aveam pe cap,

Şocaţi, c-am fost iar amendat
Şi tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunţ c-aşa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La uşa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Aşa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, şi tare,
De o ţigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa de weekend

Era un weekend splendid: singur cuc,
Stăteam şi eu de taină, pe Feisbuc,
De pe fotoliu - cum îmi place mie -
Dar mai era şi Ea-n bucătărie
Şi, pân' la prânz, de-acolo n-a plecat,
Prin casă, mai deloc n-a mai umblat,
De mă miram: să rabde, cum de poate?
Căci Ea, prin convorbiri... le vede toate.
Cam pe la unu fix a terminat
Şi mi-a strigat: "Hai, du-te la spălat!"
M-am conformat şi-am mers, apoi, la masă,
Acolo unde m-aştepta, voioasă.
Eu, calm şi cam înfometat, destins,
Nu-nţelegeam şi prea târziu m-am prins,
Când am văzut, alături de pahare,
Deschisă, -o carte: "Sânge şi splendoare",
Roman cu Borgia (Sarah Dunant)
Şi, tot ce îmi păruse-apetisant,
A căpătat, pe dată, gust amar,
... Chiar şi ciupercile de la grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă porcească

Cum se apropia rapid Crăciunul, un godac s-a întristat subit
Şi-a-nceput discret, să coacă planuri, să n-ajungă, tragic, la cuţit.
Chiar exagerând flagrant tot anul, săvârşind abuz alimentar
Afişând o slană foarte groasă, guiţa acum cam trist şi rar.
A-nceput să simuleze-o tuse, convulsivă, împroşcând dejecţii,
Dar veni urgent veterinarul şi-a-ncasat o groază de injecţii.
Chiar fiind castrat din primăvară, să provoace-n masă-aversiuni,
A trecut la planul B, c-o scroafă, săvârşind, frecvent, perversiuni.
Dar l-au vindecat şi de aceasta, cu bătaie şi cu duşuri reci,
Căci de sex şi fantezii obscene, el a fost eradicat pe veci.
A-nghiţit şi cuie, lame, cretă, s-a vopsit cu galben, cu mărar,
S-a stropit cu zeamă de cireşe, să se creadă c-a luat pojar,
A trecut la trucuri avansate, a mimat şi o trichineloză,
Însă nu i-a mers şi din păcate, dezvoltă, în fine, o psihoză.
S-a decis apoi să evadeze şi-a săpat tunel înspre grădină,
Dărâmând trei garduri, dar în stradă, l-a călcat în noapte o maşină.
Grav rănit, luat de ambulanţă, la reanimare internat,
Pentru c-a distrus în drum maşina, el a fost, fireşte, arestat
Şi-a primit cinci ani de puşcărie, dar s-a bucurat, în mod ciudat,
Căci avea pe gratis şi mâncare, fără risc de-a fi sacrificat!

Morala 1

Când pentru porci Ignatul se arată,
Ar vrea să iasă toţi basma curată.

Morala 2

Cu slană şi avere adunate,
Se-agită porcii cu imunitate.

Morala 3

Când nimeni nu le umblă la avere,
Stau porcii la pârnaie, cu plăcere!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul sexelor

Sunt iarăşi cu nevasta la cuţite,
E-n grevă şi la maică-sa-a plecat,
Dau fuga-n beci, am sticle pregătite,
La masă trei amici am invitat...

Golit-am frigiderul într-o clipă,
E rece, gol, ca iarna ce-a rusească,
Amicii au plecat acasă-n pripă,
Dar mâine oare, cine-o să gătească?

Am adormit c-un zâmbet tâmp pe faţă,
Mi-era cam frig mă chinuia şi astmul,
Simţeam în aşternut, că fără soaţă,
Mă părăsea, parşiv, entuziasmul.

M-au bântuit coşmaruri, o găină
Nu accepta deloc să stea în oală,
Sărea afară, tabla de slănină,
Părea că e vecina-n pielea goală.

Televizorul glicemia-mi urcă,
Ajuns sunt într-un hal fără de hal
Că apărea doar soacra cu o furcă
Deşi schimbam canal dupa canal.

În zori de zi am coborât din pat
Nici ouă nu aveam şi-ncet, cu frică,
Cu mult tupeu, o mână am furat,
Din boabele din bol de la pisică.

Si cu o voce de motan spăşit,
Torcând, c-o voce dulce şi mieroasă,
Cam deprimat, de soartă umilit,
Te chem iubito să te-ntorci acasă.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!