Punct

o prăbuşire de sare
ia locul zidului

lumina rămâne
un punct

îngheţ
culeg plante siberiene

peretele din stânga
mă scoate din minţi

piatră albă peste
piatră neagră

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalţi
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpâneşti
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aştepţi în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat azi-noapte un şes înflorit cu o cărare la mijloc şi o piatră mare la capăt, o piatră netedă şi albă, lucind în soare. M-am încercat în joacă să o dau la o parte. Apoi, înfierbântată, cu mare greu, am ridicat-o din loc. Mişunau gândacii şi viermii sub piatra albă. Şi, îngrozită, m-am deşteptat din somn.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mâinile mele
două călugăriţe albe
leagănă aerul

în inima nopţii
mă dor toate rănile
de piatră

sunt prea departe
de somnul tău

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Casă de piatră, de piatră, de piatră", răsuna în urechea Anei lui Manole ecoul urărilor din ziua nunţii.

aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invazie

străbat pasajul de nord
distanţele sunt mai scurte
pe sub pământ

în plan secundar
deschid jurnalul zilei
la pagina 35 zgârii
hieroglife

o fugă nebună
câteva nedumeriri
o invazie de pisici
siberiene

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

O piatră, care se rostogoleşte de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieţii. Ea sfârşeşte prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar şi picăturile de ploaie. O piatră de râu
străluceşte veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii şi visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrăţişează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existenţe. Ea este aceeaşi piatră
care se crapă, aceeaşi, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau aşezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

sau chiar vârful unei piramide. Indiferent de structura ei,
ea nu va putea fi îndoită şi nu-şi va schimba esenţa,
pentru că orice piatră este şi rămâne întotdeauna o
parte din muntele de care se desprinde.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelin verde

cu râşniţa de piatră
prin măruntaiele pământului

deschid peşteri
mucegaiul creşte la umbră

îmi spăl ochii
usuc pelin verde

morţii sunt
curaţi

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii
din trunchi şi până-n creştet

îmi sare măduva spinării
şi cu panaşul ei de luptă-astfel alerg
nu, nu vreau,
mai strig
nu vreau, chiar dacă n-o să fiu
decât un strigăt de care trupul
să-mi atârne spânzurat

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modigliani

Albastru. sânge. albastru
furi piatra pe întuneric
să se vadă cât e de albă
ciopleşte-o cum ai scoate peştii din râu
sau linia din alungire
forme prelinse spre propriul lor înţeles
ca un semn al mirării sub care nu se pune punct
Am zece capete aţipite în gulerul de praf al curţii
din toate o singură linie, subţire
să rămână, suflă!
muzica de piatră, înmărmurire
Nu am decât zece capete azi
las celorlalţi prelungirea lor, ocna de sare a trupului
faceţi loc pe străzi, în pântecul minţii
am zece capete şi le izbesc de zidul oraşului
azi
cu toţi oamenii din cetate
le-am trezit deodată.
Sânge albastru sânge
să furi pulberea de Carrara din plămânii sculptorului
să laşi doar o linie, curgând în sine
neîncetat
apă tare a râului izbucnit
din malul stâng
al oricărui pământ viu.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul biruinţei

Pietre
ploaie
vânt
furtună

gând zvârlit
până în marginea căutării în piatră

ninge
cu ochi
plouă
cu vorbe
până în marginea căutării în piatră

clipe zdrenţuite
paşi sfârtecaţi
din piatră
picuri
picuri
pe piatră

dar
alături
o floare
floare de nufăr
cuvinte
prinse în rouă
în rouă

zbor şi
stea
surprinsă în zbor peste ape pe muchii de raze

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Getica

Bogată e toamna. Şi frunzele s-au copt,
Belşugul e dulce, mai dulce ca oricând.
Rodeşte câmpul, sunt roade peste tot,
Sudoarea omului e fructul pe pământ.

Zamolxe, fii slăvit! Îţi mulţumesc.
Doar Masa Ta de piatră lumină în ruine.
Cu pâine şi cu sare te slăvesc,
Că bravii geto-daci sunt pururi lângă Tine.

De piatră aşa cum sunt, cu paloşele sus,
Sunt vrednici, războnici neînfricaţi.
Când soarele se întunecase la apus,
Nu au răbdat furtuni peste Carpaţi.

Românule, să ştii că eşti din neam ales!...
Dar gloria durează în propria-i lumină.
Şi cât ar fi de spus nu încape într-un vers,
Ei sunt lumina pietrei şi-n lume rădăcină.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră să fiu

Pe câmpul primăverii
atâta frumuseţe muritoare
piatră să fiu

o ploaie mă dezgroapă
alta mă ascunde
piatră să fiu

piatră gânditoare.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul de piatră

Când venea naşul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ştampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la un moment dat realizezi
că e chiar util să pierzi timpul
descifrând misterul cutiilor negre

cel care nu doarme niciodată
are faţa ciupită de vânt
şi împachetează lumina
cu palmele ude

negura se-ntinde ca o boală de piele
peste zilele noastre din ce în ce
mai puţine

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

pe drumuri de seară
ca-ntr-o depărtare
mă pierd

durerea de dinţi
nu se descântă

mă răsucesc într-un punct
în care nu voi putea desena
decât un alt punct

călcând pe urmele altor femei
am fost atât de singură
împreună

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen Meretricis

Se cântă cu talent de orice damă tristă, acompaniată
"d'un acordeoniste", într-un mediu de pierzanie cu
vădită tentă pesimistă
"Cânta gurista beată moartă
În Crucea de Piatră..."

Ispită trăznet, paraşută
Din ceaţa cerului căzută,
Plăcându-i să fie avută
În Crucea de Piatră

Mişto senzaţii poţi s-alegi,
Cu ea toţi se simţea regi,
Poeţii-o trata-n bodegi
În Crucea de Piatră

Aproape goală,-n neglijé,
Cu hoit de vise rele, bre,
De se-nfrupta şi peştele
În Crucea de Piatră

Venea la geam ca o nălucă
Nu te holba, şi asta-i muncă,
Te ameţesc de mişc o bucă
În Crucea de Piatră

Se bulucea la dânsa gloată
De la maior la făr' de-armată
Nu mai giniseră aşa bucată
În Crucea de Piatră

Ieşea ştabii din otomobile
Şi diplomaţi poftind copile
Iar impotenţi lua pastile
În Crucea de Piatră

Curtea-Veche adora crăiţa
Ţaţa, nu: "piară-ţi sămânţa!",
Ea, râzând, scutura ţâţa
În Crucea de Piatră

Trecute, multe o invidiază,
Fără plăceri li-i viaţa varză,
Dar în desfrâie n-o să cază,
În Crucea de Piatră

Scorţoşi engleji o vizita
Cu tantra, vai, ce-o chinuia!
Dar polu-n plus îi strecura
În Crucea de piatră

Azi nu se primblă la fereşti,
Fugi cu unu' de la Baloteşti,
Tândala-aşa mai rar găseşti
În Crucea de Piatră

La casa ei, răcnea în zori,
Când se cordea(straşnici fiori),
Cu soţul de mai multe ori
În Crucea de Piatră

Prezis-a ielele – mare scofală?!,
Casă de piatră după tăvăleală...
Putea ajunge la Paris "damă fatală"
În Crucea de Piatră...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Romulus Vulpescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care e om şi din piatră îşi scoate pâinea.

proverbe turceşti
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoate ciocolată şi din piatră seacă.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Proverbe adaptate (16 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră...

Piatră, piatră,
Coaptă-n vatră,
Tu mă mârâi
Ca pe-o şatră,
Eşti oloagă,
Întro doagă,
Şi mă târâi
Fără şagă...
Piatră eşti de temelie,
Piatră acră de mormânt,
Unsă-n colţuri pe vecie,
Aruncată-n cercul sfânt...
Urcată-n zări
Dai cugetări,
Cu seva uzi
Multe-nsetări,
Tu piatră creşti
Dintre poveşti,
Te rog, m-auzi,
Vreau să-mi vorbeşti?!...
-Eu, am inimă în mine,
Îţi simt piatra inimii,
Şi păstrează-mă-n suspine,
Te voi ferici, să ştii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi fortific somnul

Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin uşa larg deschisă a jnepenilor suri
şi mă întind pe laviţa de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe laviţa de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul şi el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foşnetul coroanei

poezie clasică de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!