Septembrie. Pe scu(r)t
Nici nu mai știu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară și-i mai rece ciorba și parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi și nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuși, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru și de vinul roz,
Începe-o școală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, nițel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Și uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi mușca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munți, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi și nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăși toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin fața mea
Și gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puține, doar eu m-alint, nimic înțelegând.
poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Imposibila vară...
Cerul și ploaia s-au scurs pe pământ
Și soarele nu mai sărută marea.
Tu ești departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a așternut uitarea.
Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit și tot mai greu
Și niciun anotimp nu ne mai vrea.
Ți-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt și ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineața-ntreabă ades de noi.
E-atâta liniște peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor și-ai nimănui.
poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ale toamnei...
Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.
Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.
Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.
Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.
Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.
Nici dragostea nu-i romanță,
Când se cântă la distanță
Și-i lipsită de roșeață.
poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă-ntreb...
Pe căile gândului meu
Doar suspine curg mereu,
Nici dorul nu mai e dor,
Nici iubirea ta fior...
Nici toamna nu-i anotimp,
Frunza din crâng n-are timp
Să-mi lase verdele-n prag,
Pe-alei pașii celui drag.
Nici ceru-nalt nu-i senin,
Nimic nu miroase a crin,
Nopțile-s atât de reci...
Mă-ntreb, tu când o să treci?
De ce nu vii, de ce nu pleci?
Mă plimbi prin ploile-ți reci...
De ce toamna mi-e pustie,
Iubirea veșnic târzie?
Gândul mi-e un labirint
Plin cu frunzele-ți de argint,
Ce cad pe alei cu dor...
Toamna iubirile-mi mor.
poezie de Camelia Boț (11 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Nihil nove
Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce să te mai obosești zadarnic,
În orele nopții de toamnă târzii,
Adormi în pace. Să nu-mi scrii.
Totu-i vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ți amintiri cu gândul harnic,
Căci știu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.
Nimic adevărat. Pustiu ca în prerii
Un gând mă-nconjură amarnic
De te-aș chema știu: n-o să vii.
De aceea e mai bine să nu-mi scrii.
Nu studia nimic. Catrene parodii
Nici versul epigramelor zburdalnic
Totul ce reiese din atâtea poezii
Rezultă că te rog, nici să nu-mi scrii.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi aflu pace...
Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
Mă tem și sper și ard și sunt de gheață;
Mai sus de cer vreau, zac în țărna grea;
Nimic nu am și-o lume strâng în brață.
De Amor sunt întemnițat așa;
Juvățul nu-mi slăbește nici mă-nhață;
Nici nu-s ucis, nici lanțul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu și nici în viață.
Văd fără ochi și fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârșit și caut milă;
Urât îmi sunt și spre iubire năzui.
M-alin cu dorul meu și râd în plânsu-mi.
De moarte și de viață mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.
poezie de Francesco Petrarca din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Cantonierul. Editia a IV-a" de Francesco Petrarca este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Destinul
Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeți pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.
Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Și aș fi vrut, atâta aș fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfârșitul.
Și nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă
Tu nu-nțelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt și ploi,
Ce la tristețe mă condamnă
Și gânduri pline de noroi...
Și soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.
Poate nu știi, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup și suflet, toată, zac!
Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel de toamnă
E toamna ca un ucigaș proscris,
Măcel făcând prin frunze an de an,
Nu iartă nici gutui și nici cais,
Nici tei, nici fag, nici plop și nici platan.
Cu florile nu face compromis,
Gonind din bălți și ultimul bâtlan,
E toamna ca un ucigaș proscris
Măcel făcând prin frunze an de an.
Pe toate le cufundă în abis;
Mi-e sufletul o frunză de castan
Ce-ncearcă să se-agațe de un vis,
Plutind prin aer ca un pui orfan!
E toamna ca un ucigaș proscris.
rondel de Marius Coge din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau
Nu vreau nici toamnă, nici tristețe,
Nici lacrima să-ngrop pe-o foaie,
Vreau soarele din miezul zilei,
Vreau auriul după ploaie.
Nu vreau nici amintiri plecate,
Nici drumuri neîntoarse-n zori,
Vreau cerul ce mă albăstrește,
Vreau stelele ce-mi dau fiori.
Nu vreau să vii când toamna doare...
În vara ta n-am existat,
Înșelătoare zi de vară
Apusul azi l-a întristat.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinul meu
Destinul mi-e
Să n-am nici un destin.
Destinul mi-e
Să port alte destine!
Un geam să fiu,
Strălimpede,
Străin,
Să vă priviți pe voi
Prin mine...
Să nu vă aburească
Suflul meu
Deloc fereastra
Către lume!
Să nu exist,
Să nu fiu eu,
Să nu port
Nici un fel de nume...
Destinul meu nu-i este dat oricui.
Măcar să nu-i mai bateți nici un cui!
poezie de Mariana Bendou din Pierdută și răscumpărată
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oh, tu, iubitul meu!
Oh, tu iubitul meu
Cat te iubesc de tare...
Ma arde sufletul
Si parca-mi moare
Atunci cand nu esti langa mine
Ca sa te simt, ca sa te am
Sa fiu o parte din tine..
***
Si cat de neputincioasa ma simt
Cand tu esti acolo
Iar eu aici,
Si-as vrea sa dau totul la o parte...
Sa nu existe nimic intre noi,
Nici munti, nici ape, nici strazi
Nici oameni, nici plante, nici case..
Sa fim doar noi, doar tu si eu...
Iar restul sa nu mai conteze..
***
Mi-e foame de tine
Mi-e pofta de privirea ta
Mi-e dor de existenta ta...
Si stau acum, aici in camera mea
Iar tu.. acolo undeva..
De ce nu vii iubirea mea..?
poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Petronela Nisan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt
Eu nu-s vreo zeița așa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ți bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeș zâmbește pe ram.
Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceață din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.
Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranța ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aș fi
Sunt puțin, doar atât, o femeie...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie de toamnă
Iubite, mai trece și-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.
M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.
Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca și toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...
De sub gene-o lacrimă îmi curge
Și-n ea toamna aievea se-oglindește,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-oprește.
Iubite, pleacă și această toamnă,
Frunzele-mi sunt așternutul rece,
Ș-un dor cumplit la iubire mă-ndeamnă
Trecând cu tine prin toamna ce trece.
poezie de Camelia Boț (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dictare mută
E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine și copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?
Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?
Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îți face semn la geam și nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec și toamna...
dacă trec și toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc și orice-ar fi...
cuibărită e în mine
și pe alții îi așteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toți odată
dacă trec și toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi pași în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară
nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos
a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbește chipul,
mi-amintesc cum am iubit
toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
și mă ard ca niște toamne
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici...
nici nu cred c-ar fi azi prima oară
când doar eu și doar eu am greșit
inundați de o ploaie de vară
arși de tot de un băț de chibrit
defilând dintr-o gară în gară
c-un trifoi de iubit/neiubit
nici nu cred că ne-ascundem departe
doar un deget ceva să întinzi
ca o miere pe-o foaie de carte
și în ea să te prind să mă prinzi
cum scriam nu demult ne împarte
o aceeași oglindă-n oglinzi
nici o brazdă de tine nu-mi trece
sunt un mitrea cocor blestemat
or ion alu marți treisprezece
tu ai șnur de picior des legat
pe un câmp de mușcate-n ghivece
la un fericit moment dat
și nici toamna în frunte nu-mi bate
numai lemnul din mesele mici
de prin birtul cu geamuri crăpate
de la niște-mbrânceli de voinici
de pe unde te-aștept pe jumate
pe când tu pe jumate nici...
nici...
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de reflecție
nu știu dacă o să pot ieși afară
astăzi plouă și nici nu am umbrelă
dar voi alege partea cealaltă
sau pur și simplu
nu voi privi
într-acolo
ceva se mișcă în ritmul unor bătăi de inimă
se întunecă
tremur
aprind focul și mă uit în oglindă
aș mai putea intra în mine
ca într-o cameră a copilăriei și
aș iubi indiferent de vreme dar
voi crede că nu-s eu
și atunci
degeaba voi încerca
să dau ceasul înapoi
prin mine trec anii și mulți oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron
și nici nu știm nimic unul despre celălalt
de ceva vreme o liniște absurdă
picură din pereți și
e rece ca un sloi
dar nu-i bai
dau din cap și aștept
viața mea ademenește moartea care
va veni ca un oaspete
seara
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Riduri
toamna
sosește penultima pantofii ascultă cu toată talpa vaietele
frunzelor desprinse de gol rătăcite o vreme printre
umbre contorsionate de soare
cu mâini desprinse de trup
căută un ungher sau un crâmpei din mine
în care a crescut o păpădie
care mi-a umplut degetele de lumină
pe când mă scruta curioasă
croitoreasa mi-a făcut răul cel mai mare
în timp ce probam această vaporoasă rochie galbenă
încrețită pe firul subțire al acului său
știa nu-mi plăceau crețurile adăpostind grăunți de singurătate
dar ea continua să încrețească voalul
într-o nebuloasă de nori cenușii
înainte nici nu mă intrigau nici nu mă dureau stăruințele
și totuși acum cât de neajutorată mă simt
când vine vorba să resping o părere mă rotesc
rochia aceasta mi se pare mai grea ca o toamnă
plină de căzături și răni
ace și ațe nu-s pentru a coase păpădiei rochie de voal
nici umbreluță nu-i să-i apere trupul de ploi nepăsătoare
nu există niciun leac credeam că uitasem
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!