O, nemuritor Luceafăr (omagiu)

O, NEMURITOR LUCEAFĂR!
-omagiu spiritului eminescian-

O, nemuritor Luceafăr
ancorat în Cer albastru!
Te aşteaptă flori de nufăr,
să le dai sclipiri de astru!

Zbor de Pasăre Măiastră
e drumul tău prin infinit!
Floare-albastră... Floare-albastră...
cu dor te-aşteaptă-n asfinţit!

Codrul, după tine plânge,
plâng în ropote, izvoare,
căiubirea lor se frânge
pe-ale vremii sanctuare!

Teiul, la pământ se-nclină,
încărcat de flori şi doruri,
că nimeni nu-i mai alină
tristeţea pusă-n ecouri!

Plânge "pădurea de argint",
vânt pribeag prin ea doineşte
şi-i lasă dorul de alint,
când toamna o desfrunzeşte!

"Plopii fără soţ" suspină
în foşnet lin şi visător,
aşteptând un crai să vină
cu o poveste de amor.

Numai Tu, străin şi rece
priveşti din Bolta cerească
sa vezi, viaţa cum le trece
în menire pământească!

În valuri vin generaţii,
sărută crucea la mormânt
şi-n vers te cântă confraţii
din flori îpletindu-ţi veşmânt.

Maria Filipoiu
15 iunie 2014

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (15 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în flori de nufăr

-odă spiritului eminescian-

De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
poet nepereche şi de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc, să te regăsesc
şi să-ţi trimit iubire în vers împătimit.
Că în lacrimi din condei, cu spirit locuieşti
şi cerni dumnezeire pe-al vieţii infinit,
din cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbeşti,
voi şti că, mi-ai primit sentimentul dăruit.

De îngeri purtată, îmi împrumuţi lumină,
să-mi luminezi cărarea ce duce la tine.
De mă faci mireasă în viaţa ce-o să vină,
iubirea lumii îţi aduc în sân la mine.

Dorul pierdut pe cale, ţi-l aduc în priviri,
cu lacrimi să îţi umplu vechiul pocal de vin.
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.

Prin ochii tăi privesc o lume dispărută
ce-ţi trimitea frenetic, înaripări de dor.
Iubire să-ţi cobori în lume nenăscută,
de pământence să-ţi legi destin de muritor.

Dar ai ales să fii,, nemuritor şi rece",
iubire să-ţi trimiţi pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
iubire în rouă îţi dau pe flori de nufăr.

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember eminescian

REMEMBER EMINESCIAN

Peste vremuri încercate
străbate un dor de-un veac,
de Luceafărul din carte,
ce din Cer priveşte-n Lac.

Un incurabil romantic,
spre astre plecând grăbit,
şi-a lăsat dor singuratic
în Luceafăr din zenit.

Rapsozi pe ogorul gliei
i-au pus versurile-n cânt,
cu ecoul poeziei
de dor doinit la mormânt.

În clinchetul de izvoare
plânge Basarabia
şi caută alinare
la mama România.

"Somnoroase păsărele"
închid pleoapa nopţilor
şi se înalţă la stele
înaripate de dor.

Teiul îşi scutură floarea
pe al său, pustiu mormânt,
de se întunecă zarea
sub norii bătuţi vânt.

La mormânt de criptă veche
se deapănă amintiri
despre poet nepereche
cu eternele iubiri.

Îngheţat de viscol arctic,
Luceafărul visător
duce-n univers galactic,
dor pe raze curgător.

Iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai dus, Luceafăr (sonet)

DE CE TE-AI DUS, LUCEAFĂR
(sonet Luceafărului Eminescu)

De ce te-ai dus, Luceafăr, pe Drumul Robilor?
Că de dorul tău freamătă Codrii Vlăsiei
Şi ciocârlia cântă oda nostalgiei;
Iar barca te-aşteaptă pe lacul nuferilor!

Pe raza ta e ninsoarea florilor de tei,
În astre să duci balsamul primăverilor
Şi-n amurg să răsari din pleoapele norilor,
Peste codrii scuturând veşminte de scântei.

Cu mare fast ţi-am pregătit aniversare,
Toţi prietenii de versul tău îndrăgostiţi,
Că eşti Eroul Culturii Naţionale.

Prin veac de neuitare te aşteptăm smeriţi,
Din apusurile cu vremuri epocale,
Iar plopii te aşteaptă prin toamne, desfrunziţi.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea ta rămâi nemuritor,
Luceafăr pe aripi plutitoare!
Să răsari în soarta românilor
Cu timpul şi viaţa trecătoare! - Maria Filipoiu / despre Eminescu

citat din Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul cu aripile frânte

DORUL CU ARIPILE FRÂNTE

Cu aripile frânte de singurătate
În sufletu-mi sihastru ca o neagră stâncă,
Dorul pribeag agonizează şi se zbate
Să iasă din prăpastia tot mai adâncă.

Din dragoste rănit, tânjind după iubire,
Când s-a aventurat în periplu romantic,
S-a prăbuşit într-un blestem de pătimire,
Cu visul să sfârşească în destin dramatic.

Iar visul adorat de Primăvara Vieţii
S-a închegat pe un val înălţat de idei.
În abis l-au dus valurile tineteţii,
Prin Toamna Bătrâneţii să-şi poarte paşii grei.

De dor golit duc sufletul în altă lume,
Pe tărâmul unde Iarna Eternităţii
Îl metamorfozează în chip cu alt nume
Şi zbor de vultur sub cerul posterităţii.

Poezia de azi - 1 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)

LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)

În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".

Peste crâng, amoru-şi lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.

Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.

Dorul se scurge-n iubire
de jună şi luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.

Peste veac, el o priveşte
într-un funebru veşmânt
şi ca-n vis îşi aminteşte
iubirea de pe Pământ.

Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.

De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.

În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.

De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
şi-ndată, firea îşi pierde,
raza lui să-i fie leac.

Din raze îşi face braţe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agaţe
pământeanca în amor.

Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrăţişează
într-un foc mistuitor.

Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei aşează cunună,
pe păr bălai inelat.

Faţa palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuţită e în veci.

Cununiţa de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.

Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrăţişată,
a căzut în neştire.

Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopţi albe,
pe mormânt să-i dea sărut.

Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veşnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.

Lucefărul s-a întristat
şi-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
priveşte-n iatac de sus.

Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-şi încălzească
la sânul ei, prin nopţi de dor,
iubirea să renască.

Tristeţeţi îşi ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
şi năvălesc în amurg.

Ploaia nopţilor îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.

Raze se scurg în genune
şi lacrimile-n izvor,
că răsare şi apune
singur şi rătăcitor.

Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu faţă omenească.

Nu mai vrea nemărginirea
singurătăţii pusti,
de când lipseşte iubirea
şi căldura inimii.

Ar da toată veşnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.

Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.

Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!

Cui serveşte măreţie
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?

El poartă cruce divină
pe calea veşniciei,
cât poeţii îi închină
misterul poeziei.

Astrul nopţilor albastre
arde-n seri, înamorat,
şi coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.

Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor şi drag
de a iubirii poveşte
păstrată-n suflet pribeag.

Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.

Lăsându-mi vis între coperţi,
cu viaţa-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierţi,
de n-am scris cum ai fi vrut!

Maria Filipoiu

Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire în Zodia Iubirii

REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII

Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg şi până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalţ zidire.

Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineţi culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Şi dorul nestăvilit de momente dragi.

Te-aud în şipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi şoptesc un basm de iubire,
Şi duc ecouri pe-ale vieţii hotare,
Cu tristeţe ce se scurge din privire.

Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopţi cu lună.

Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoţeşte în al nopţii vis,
Pe aripile lui să fim împreună.

Te aud cum mă strigai din trenul vieţii,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineţii
Fără să cobori în gara fericirii.

Maria Filipoiu
Iunie. 2014

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostitul Dragobete

Îndrăgostitul Dragobete

Îndrăgostitul Dragobete
Din legende vechi transpare
Cu dorul de-a săruta fete,
În tineri cu chip de Soare.

Vreme vitregă traversează
Prin troienele ninsorii,
Şi năvalnicul dor revarsă
Pe inimi, vrăjind feciorii.

De dor, din ochii lui răsare
Iubirea-n flori de ghiocei,
Ce-n clopoţei sună urare,
Pe-ale primăverii alei.

Cu braţe pline de petale
Şi cu dragostea în suflet,
Fetelor mari le iese-n cale,
Cu inel de flori pe deget.

Fete iubind întâia oară,
Aşteaptă pe Dragobete,
Cu florile de primăvară,
Cunună să-i prindă-n plete.

Tinerii ce-şi unesc destine,
De Dragobete logodiţi,
Vor avea doar zile senine,
Că veşnic sunt îndrăgostiţi!

Maria Filipoiu - Legendele Primăverii

poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică îndrăgostiţilor de Dragobetele

Dragobetele sărută fetele
Şi din flori le împleteşte inele.
De-ai rămas nesărutată,
Mai vine şi altă dată!

*Autor Maria Filipoiu

replică de Maria Filipoiu (24 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

*În viaţă vin valuri mereu
şi crucea e mai grea pe cale,
dar când îl chemi pe Dumnezeu,
salvează barca vieţii tale. - Maria Filipoiu / despre credinţă

Maria Filipoiu în citate despre credinţă (20 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei, de 8 Martie

Mamei, de 8 Martie

Pe pat de gânduri îmi aştern dorinţă,
Ce nu-mi mai poate fi îndeplinită.
Să-mi sărut măicuţa, nu-i cu putinţă,
Că de moartea vicleană e răpită.

În braţe de dor, din amintiri o strâng
La pieptul cald, cum o făceam odată.
De dor mă doare sufletul şi o plâng
La crucea de mormânt, îngenuncheată!

De Ziua Mamei sărut icoana sa,
Cu flori din grădină o împodobesc
Şi cu dragoste o voi îmbrăţişa,
Când fruntea ce-o săruta de ea-mi lipesc.

La capăt de mormânt aprind făclie
Mamei mele de pe Calea Lactee,
În visul meu spre a vedea să vină,
Când arde gândul pe-a slovei scânteie.

Opt Martie era o zi frumoasă
Şi mare sărbătoare-n sufletul meu,
Chiar pe vreme ceţoasă ori ploioasă,
Că măicuţa mă iubea ca Dumnezeu.

Azi de iubirea mamei sunt flămândă
Şi însetată de chipul iubitor.
La opt Martie, privirea-mi inundă
Izvorul de dor, ca ploaia norilor.

Dorul de mamă stârneşte furtună
În inima de tristeţi inundată,
Că nici vremea însorită nu-i bună,
De când n-o mai văd pe mama la poartă.

Autor Maria Filipoiu
7.03.2016

poezie de Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea vieţii

De ţi-ar fi Crucea prea grea,
Nu poţi renunţa la ea.
În ea este viaţa ta,
Ce-ai primit-o cu soarta.

S-o porţi în sufletul tău
Cât ţi-a menit Dumnezeu
Şi-n cugetul de creştin
Ce ţi-a fost scris în destin!

Cu sufletul fără chip,
Călător pe-aripi de timp,
Roagă-te la Tatăl Sfânt
Să-ţi străjuiască mormânt!

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin poezie, spiritul poetic rămâne veşnic tânăr şi nemuritor. - Maria Filipoiu / Despre poezie (21 martie - Ziua Mondială a Poeziei)

Maria Filipoiu în Poezia (21 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ţi se frânge
Cad flori de tei
şi ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
şi-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă de dor

CENUŞĂ DE DOR

Prin vise, cu braţe de gând adunate
Într-un castel al dragostei promise,
Se aud şi acum timidele şoapte
Ce-şi duc ecou în poeme nescrise.

Suspină dorul în clepsidră de nisip,
Când împletesc speranţa cu iubirea
Să-mi învăluie tristeţi lipite pe chip,
La târg de vise să-i vând amintirea.

Dar dorul e cuprins de magma iubirii
Zdrobindu-mi inima ca un tăvălug.
Îmbrăcată în giulgiul nefericirii,
Plânge când ard sentimentele pe rug.

În maramă adun cenuşa dorului,
La rădăcina iubirii să o las,
Să-l regăsesc pe aripile timpului,
Prin altă viaţă de-ar fi să fac popas.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea teilor

să-mi dai
iubito
flori din teiul
de sub sprânceana ta...

cu tine
am să rămân şi mâine noapte
iar cu polenul din stamine
îţi fac o aripă

plâng porii
pe coapsa ca o pantă lină
când o cobor

văd norii
în jocul nostru
ce-o să vină
şi-un strop din dulcea-ţi sevă
sfios
şi singur
se strecoară
pe ţărmul rotunjit de buze

de sus
sub gene
prin ecluze
se scurge noua primăvară

sunt fericit
e doar un capăt
cu pulberii aurii din teiul
de sub sprânceana ta

simt zorii
cum mă ucid
când flori mai galbene
ca părul tău
închid
în drumul lor
la început
cocorii

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de durere şi înviere (sonet)

ECOURI DE DURERE ŞI ÎNVIERE
(sonet Pascal)

Se înalţă ecouri de durere,
De pe Golgota şi Crucea lui Iisus,
Din vremuri când la chinuri era supus
Fiul Domnului redus la tăcere.

Se-aude Maica, de îngeri mai presus,
Cum îndurare la Dumnezeu cere
Pentru Hristos, prin viaţă în trecere,
Cu Tatăl să stea din ultimul apus.

De regii pământeni fiind judecat,
Să se împlinească proorocie,
A fost condamnat Cel fără de păcat.

Pe Cruce a îndurat blasfemie
Şi luând păcatele lumii, a murit,
Dar a înviat, ca în profeţie.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete Pascale (24 aprilie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea de Dragobete (sonet iubirii legendare)

FERICIREA DE DRAGOBETE
(sonet iubirii legendare)

De Dragobete m-am împrietenit
Cu fericirea, pe-o rază de Soare,
Ce îşi stingea iubirea în izvoare,
Să-şi aline dor de codrul înverzit.

Din raza lui am primit sărutare,
Să-i simt tandreţea, când m-a ademenit
Cu dorul de Năvalnic înmugurit
În ghioceii treziţi din hibernare.

Îmbrăţişaţi am alergat prin iarbă
Şi ne-am prins cu Primăvara în horă,
Cu ochi de timp, legenda să ne soarbă.

Ne-am ascuns iubirea în metaforă,
Cu harul clipei de dragoste oarbă,
În amor legendar a fi martoră.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (24 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere spirituală (sonet)

RENAŞTERE SPIRITUALĂ
(sonet dorului )

Când rătăceşte doru-n pribegie,
Petale de gânduri pe lacrimi se scurg,
Iar speranţa se ascunde în amurg,
Cu iubirea pe vis de nostalgie.

Din suflet răstignit, arzând ca pe rug,
Rămâne în amprentă pe hârtie,
Mărturii cu a iubirii sclavie,
Ce-n potirul heruvimilor se scurg.

Dar spiritul vieţii renaşte în zori
Pe cerul privirii încărunţite,
Să încălzească ai dragostei fiori.

Din gânduri de aşteptări umbrite
Se scurge rouă pe-nmiresmate flori,
Când plânge inima de doruri sfinte.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (10 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!