Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)
LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)
În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".
Peste crâng, amoru-și lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.
Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.
Dorul se scurge-n iubire
de jună și luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.
Peste veac, el o privește
într-un funebru veșmânt
și ca-n vis își amintește
iubirea de pe Pământ.
Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.
De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.
În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.
De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
și-ndată, firea își pierde,
raza lui să-i fie leac.
Din raze își face brațe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agațe
pământeanca în amor.
Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrățișează
într-un foc mistuitor.
Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei așează cunună,
pe păr bălai inelat.
Fața palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuțită e în veci.
Cununița de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.
Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrățișată,
a căzut în neștire.
Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopți albe,
pe mormânt să-i dea sărut.
Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veșnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.
Lucefărul s-a întristat
și-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
privește-n iatac de sus.
Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-și încălzească
la sânul ei, prin nopți de dor,
iubirea să renască.
Tristețeți își ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
și năvălesc în amurg.
Ploaia nopților îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.
Raze se scurg în genune
și lacrimile-n izvor,
că răsare și apune
singur și rătăcitor.
Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu față omenească.
Nu mai vrea nemărginirea
singurătății pusti,
de când lipsește iubirea
și căldura inimii.
Ar da toată veșnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.
Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.
Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!
Cui servește măreție
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?
El poartă cruce divină
pe calea veșniciei,
cât poeții îi închină
misterul poeziei.
Astrul nopților albastre
arde-n seri, înamorat,
și coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.
Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor și drag
de a iubirii povește
păstrată-n suflet pribeag.
Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.
Lăsându-mi vis între coperți,
cu viața-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierți,
de n-am scris cum ai fi vrut!
Maria Filipoiu
Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Luceafărul de veghe (sonet)
LUCEAFĂRUL DE VEGHE
(sonet poetului Eminescu)
Prin nopți de veghe, pe bolta cerului
Adulmec Luceafărul cum privește
O lume în care nu-și regăsește
Iubirea pe sub coroana teiului.
Dorul și iubirea își împletește
De-a încununa muza poetului,
Ce-l așteaptă la răscrucea timpului,
Cu spiritul ce în veci îl iubește.
Dar visul amăgitor dispare,
Când zorii îl ascund sub pleoapa nopții,
Să revină cu-a vremii repetare.
În mistere cerești caută sorții,
Ce-l pot aduce pe-a vieții cărare,
Să evadeze din Imperiul Morții.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul rătăcit (sonet)
DORUL RĂTĂCIT
(sonet dedicat dorului)
Se rătăcește doru-n pribegie,
Când sentimentele pe lacrimi se scurg,
Iar Soarele se ascunde în amurg,
Căutând iubirea prin veșnicie.
De iubire arde dorul ca pe rug
În sufletul condamnat la sclavie,
Că trădarea ce-a lăsat anarhie,
Distruge inimi cu-al sorții tăvălug.
Privesc iubirea ostatică în zori,
Cu așteptări de dor încărunțite
Și înghețate de-ai dragostei fiori.
Iar sentimentele nefericite
Se-aud suspinând în viscol de ninsori,
Cu dorul în speranțe troienite.
*13 mai - Ziua Internațională a Dorului
Autor Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete afective (13 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În urma ta
ÎN URMA TA
În urma ta plouă cu lacrimi amare,
De dor și iubire, ce-n suflet mi-ai lăsat,
Și se revarsă pe-a speranței cărare,
Când te privesc venind în visul adorat.
Te cheamă inima, de tristețe ninsă,
Să-i fii oaspetele de odinioară,
Cât mai este mir în candelă aprinsă,
Pentru iubirea trăită prima oară.
Ca ieri te mai aștept, înaripat de dor,
Să mă-ncălzesc la soarele din privire,
Iubirii mele caste să-i fii protector,
În tainele ei să nu vină alt mire.
În urma ta suspină vechea lăută,
Ca jalea jurămintelor rătăcite
În iubire de sufletul tău cusută
Cu fire de sentimente aurite.
Se stinge făclie în candela vieții
Și-al inimii ecou, ce n-a fost auzit
De așteptări înghețate în nămeții
Veșniciei, cu sufletu-mi înzăpezit.
Iunie 2014
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâna Primăvară (baladă primăverii)
ZÂNA PRIMĂVARĂ
(baladă primăverii)
Zâna Primăvară vine
Cu veșminte de petale.
Peste munți, văi și coline,
Așternând covor de floare.
Lăcrămioare de iubire
Așează-n mărgăritare,
Iar a cerului privire
Toarnă în flori de cicoare.
Cu privirea-i de smaralde
Umple câmpul cu verdeață,
Când dorul Soarelui arde
Păpădia-n dimineață.
Presară înmiresmare
Peste câmpul cu narcise,
Iar de-a iubirii chemare
Leagănă dorul în vise.
Fluturii își desfac în zori
Aripioarele de mire
Și se întrec sărutând flori,
Când plutesc de fericire.
Astrul nopții când răsare,
Cu baghetă fermecată
Pe Zeița Primăvară
O sărută de îndată.
În raze dalbe cuprinde
A primăverii iubire
Și din stele îi aprinde
Candelă de fericire.
Apoi o duce cu vise
În Universul Galactic,
Iar prin porți de Rai deschise
Îi strecoară dor romantic.
Din stele în toiul nopții
Îi împletește cunună
Și-i brodează voalul nunții,
Din raze, Crăiasa Lună.
De Soare se-ndrăgostește
Cu trandafiri în obrăjori,
Primăvara, când primește
Iubirea în flori de bujori.
De iubire fermecată
Se scaldă în balsam de flori,
Când prin vise e purtată,
Din amurguri până în zori.
Atunci, vraja se sfârșește
Și bagheta îi dispare
În legendară poveste,
Pe-aripi de odinioară.
Dragostea înmugurește
La sărbătoarea iubirii
Și în inimi înflorește
Cu balsamul fericirii.
Vin la concertul de seară,
Zgomotoase păsărele.
Greierii își iau vioară
Să se-ntreacă-n cânt cu ele.
Primăvara lasă-n zare
Rochia multicoloră,
Iar rodul iubirii sale
Îl oferă Verii-soră.
Maria Filipoiu
Din "Legendele Primăverii"
poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire în flori de nufăr
-odă spiritului eminescian-
De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
poet nepereche și de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc, să te regăsesc
și să-ți trimit iubire în vers împătimit.
Că în lacrimi din condei, cu spirit locuiești
și cerni dumnezeire pe-al vieții infinit,
din cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbești,
voi ști că, mi-ai primit sentimentul dăruit.
De îngeri purtată, îmi împrumuți lumină,
să-mi luminezi cărarea ce duce la tine.
De mă faci mireasă în viața ce-o să vină,
iubirea lumii îți aduc în sân la mine.
Dorul pierdut pe cale, ți-l aduc în priviri,
cu lacrimi să îți umplu vechiul pocal de vin.
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.
Prin ochii tăi privesc o lume dispărută
ce-ți trimitea frenetic, înaripări de dor.
Iubire să-ți cobori în lume nenăscută,
de pământence să-ți legi destin de muritor.
Dar ai ales să fii,, nemuritor și rece",
iubire să-ți trimiți pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
iubire în rouă îți dau pe flori de nufăr.
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și în cer și pe pământ
Picură din Lună raze
Precum lacrimi de argint,
Printre stele - kamikaze
Învelite-n hiacint.
Junele Luceafăr, însă,
Doar pe Ana are-n gând
Și-n lumini de Lună plânsă
Cântă dorul nopți la rând.
- Cărui rost nemărginirea
Cerului într-un cuvânt
Dacă ea-mi fură iubirea
Și a dus-o pe pământ?
Vede, Luna, cu-ntristare
Cum acest nebun amor
Sorți de împlinire n-are.
- Un Luceafăr muritor?!
Dar și veșnicia doare
Când Luceafăru-i flămând
De imensa ei candoare
Ce îl arde nopți la rând.
- Poți începe, Lună bună,
Toate stelele s-aduni
Și pe mine mă cunună,
Să fim amândoi nebuni!
El s-a coborât pe dată
Și sfios și temător
Să-și dea veșnicia toată.
"-Să iubesc și-apoi să mor!"
Admirând-o lung pe Ana
Prin fereastra din iatac,
Simte cum în pieptu-i rana
Fără ea nu are leac
Și i se perindă-n minte
Toate nopțile de dor
Când jurase-n necuvinte
Să îi vină în pridvor.
Ana se așează-n rugă
Ne-nțeleasă și suspin ;
Câte-o lacrimă, în fugă
Inundând chipu-i senin,
Apoi dulce și suavă
Se ascunde-n așternut.
"Ce folos în ceruri slavă
De nu am al ei sărut?"
- Hai de mă primește-n lume,
Doamne blând și iertător,
Să-mi dai trup și grai și nume
Ca de pământesc fecior!
Ea la tine ruga-nchină
Ție și eu să mă rog:
Dă-mi iubirea ei deplină
Și las ceru-ntreg zălog!
Preschimbându-se pe dată
Din Luceafăr în fecior,
Luna foarte supărată
S-a pitit după un nor
Încetând a da strigare
Celui prăbușit din cer.
"Alt Adam căzut, se pare..."
- O, dar câte stele pier!
Tânărul frumos, la harpă,
A-nceput un cânt sublim
- tremurând încet din pleoapă -
Cu un glas de heruvim
Ce, pe Ana răscolește
În copilărescu-i vis ;
Gura-i roșie zâmbește:
E Luceafărul promis.
Doarme-adânc, visând în pace
La iubitul cel dorit.
La copilele sărace
Vreun Luceafăr n-a venit...
Junele-a cântat întruna,
Ceru-ntreg s-a luminat.
- Ce minune - zise Luna -
Un Luceafăr întrupat!
Risipiții zori ai zilei
În lumina din preaplin
Temenele-nchină milei
Către cel acum Dorin.
N-a mai fost iar să apună
Un Luceafăr întristat
Și nici Luna nu-i cunună,
Nici vreun falnic împărat.
Sunt frumoși ca două stele,
Ea e Ana, el - Dorin
El sărută viorele -
Ochii ei de cer senin.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (28 martie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, nemuritor Luceafăr (omagiu)
O, NEMURITOR LUCEAFĂR!
-omagiu spiritului eminescian-
O, nemuritor Luceafăr
ancorat în Cer albastru!
Te așteaptă flori de nufăr,
să le dai sclipiri de astru!
Zbor de Pasăre Măiastră
e drumul tău prin infinit!
Floare-albastră... Floare-albastră...
cu dor te-așteaptă-n asfințit!
Codrul, după tine plânge,
plâng în ropote, izvoare,
căiubirea lor se frânge
pe-ale vremii sanctuare!
Teiul, la pământ se-nclină,
încărcat de flori și doruri,
că nimeni nu-i mai alină
tristețea pusă-n ecouri!
Plânge "pădurea de argint",
vânt pribeag prin ea doinește
și-i lasă dorul de alint,
când toamna o desfrunzește!
"Plopii fără soț" suspină
în foșnet lin și visător,
așteptând un crai să vină
cu o poveste de amor.
Numai Tu, străin și rece
privești din Bolta cerească
sa vezi, viața cum le trece
în menire pământească!
În valuri vin generații,
sărută crucea la mormânt
și-n vers te cântă confrații
din flori îpletindu-ți veșmânt.
Maria Filipoiu
15 iunie 2014
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (15 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De iubirea Poeziei (sonet iubirii poetice)
DE IUBIREA POEZIEI
(sonet iubirii poetice)
Se scurge roua gândurilor mele
În condei, cu a inimii cerneală
Și nefericirea clipei mi-o spală,
Când mă inundă o ploaie de stele.
Dar mă înalț pe-a versului spirală,
Cu pana gândului s-ating astrele,
De dor împletit pe șirag de perle;
Năzuind o iubire ideală.
Din lacrimi stelare, scurse în cuvânt,
Transpare a poeziei lumină
Și magia ce dăinuie în descânt.
De iubirea poezie suspină
Tristeți în umbra destinului înfrânt,
Când moartea pe chip coboară cortină.
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei
poezie de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire în Zodia Iubirii
REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII
Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg și până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalț zidire.
Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineți culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Și dorul nestăvilit de momente dragi.
Te-aud în șipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi șoptesc un basm de iubire,
Și duc ecouri pe-ale vieții hotare,
Cu tristețe ce se scurge din privire.
Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopți cu lună.
Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoțește în al nopții vis,
Pe aripile lui să fim împreună.
Te aud cum mă strigai din trenul vieții,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineții
Fără să cobori în gara fericirii.
Maria Filipoiu
Iunie. 2014
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaștere spirituală (sonet)
RENAȘTERE SPIRITUALĂ
(sonet dorului )
Când rătăcește doru-n pribegie,
Petale de gânduri pe lacrimi se scurg,
Iar speranța se ascunde în amurg,
Cu iubirea pe vis de nostalgie.
Din suflet răstignit, arzând ca pe rug,
Rămâne în amprentă pe hârtie,
Mărturii cu a iubirii sclavie,
Ce-n potirul heruvimilor se scurg.
Dar spiritul vieții renaște în zori
Pe cerul privirii încărunțite,
Să încălzească ai dragostei fiori.
Din gânduri de așteptări umbrite
Se scurge rouă pe-nmiresmate flori,
Când plânge inima de doruri sfinte.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu (10 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cenușă de dor
CENUȘĂ DE DOR
Prin vise, cu brațe de gând adunate
Într-un castel al dragostei promise,
Se aud și acum timidele șoapte
Ce-și duc ecou în poeme nescrise.
Suspină dorul în clepsidră de nisip,
Când împletesc speranța cu iubirea
Să-mi învăluie tristeți lipite pe chip,
La târg de vise să-i vând amintirea.
Dar dorul e cuprins de magma iubirii
Zdrobindu-mi inima ca un tăvălug.
Îmbrăcată în giulgiul nefericirii,
Plânge când ard sentimentele pe rug.
În maramă adun cenușa dorului,
La rădăcina iubirii să o las,
Să-l regăsesc pe aripile timpului,
Prin altă viață de-ar fi să fac popas.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea de Dragobete (sonet iubirii legendare)
FERICIREA DE DRAGOBETE
(sonet iubirii legendare)
De Dragobete m-am împrietenit
Cu fericirea, pe-o rază de Soare,
Ce își stingea iubirea în izvoare,
Să-și aline dor de codrul înverzit.
Din raza lui am primit sărutare,
Să-i simt tandrețea, când m-a ademenit
Cu dorul de Năvalnic înmugurit
În ghioceii treziți din hibernare.
Îmbrățișați am alergat prin iarbă
Și ne-am prins cu Primăvara în horă,
Cu ochi de timp, legenda să ne soarbă.
Ne-am ascuns iubirea în metaforă,
Cu harul clipei de dragoste oarbă,
În amor legendar a fi martoră.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu (24 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remember eminescian
REMEMBER EMINESCIAN
Peste vremuri încercate
străbate un dor de-un veac,
de Luceafărul din carte,
ce din Cer privește-n Lac.
Un incurabil romantic,
spre astre plecând grăbit,
și-a lăsat dor singuratic
în Luceafăr din zenit.
Rapsozi pe ogorul gliei
i-au pus versurile-n cânt,
cu ecoul poeziei
de dor doinit la mormânt.
În clinchetul de izvoare
plânge Basarabia
și caută alinare
la mama România.
"Somnoroase păsărele"
închid pleoapa nopților
și se înalță la stele
înaripate de dor.
Teiul își scutură floarea
pe al său, pustiu mormânt,
de se întunecă zarea
sub norii bătuți vânt.
La mormânt de criptă veche
se deapănă amintiri
despre poet nepereche
cu eternele iubiri.
Înghețat de viscol arctic,
Luceafărul visător
duce-n univers galactic,
dor pe raze curgător.
Iunie 2014
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Magia iubirii de Sfântul Valentin
MAGIA IUBIRII DE SFÂNTUL VALENTIN
Nicicând nu e mai potrivit
Ca-n zi de Sfântul Valentin
Să-ncredințezi celui dorit,
Iubirea-n viață și-n destin.
Noroc deplin de ți-e sortit
Să întâlnești ca dar divin,
Se află-n chip neprihănit,
Cu zâmbetul de farmec plin.
Când ești bărbat cuceritor,
În dar iubitei să-i dai flori
Și un sărut surprinzător,
Trezind ai dragostei fiori!
Și să-i șoptești cu glas vibrând:
"Aș vrea prin sacru legământ
Să fim în suflet și în gând,
Uniți cu-al sorții jurământ!"
Să-i încredințezi iubire
Pe-al vieții vis clădit în zori,
Cu a ochilor sclipire
Răsfrântă-n petale de flori:
"Când lângă tine nu voi fi
Să te alint și să-ți vorbesc,
Doar florile îți vor șopti
În locul meu, cât te iubesc!"
Din muguri de primăvară,
Pe cărarea nemuririi
Să duci lauri de fecioară
În sentimentul iubirii.
În ochii ei, ca zeu să crești,
Nicicând să nu calci jurământ!
Din dragoste să dăruiești
Urmași ai vieții pe Pământ!
Fără fiorii iubirii
Să nu treacă niciodată,
Sărbătoarea fericirii,
Deși e împrumutată!
Cu drag prin timp să-ți amintești
De sărbătoarea iubirii
Și cu vibrații sufletești
Să sorbi cupa împlinirii!
Să parcurgi prin iarna vieții,
În păr, cu fulgi de ninsoare,
Iar iubirea tinereții
Să crească în noi vlăstare!
14 Februarie Maria FILIPOIU
poezie de Maria Filipoiu (15 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea - iubire sufletească (sonet creației)
CARTEA - IUBIRE SUFLETEASCĂ
(sonet creației)
Prin lumea grăbită către uitare,
cartea este iubire sufleteacă,
ce în cuvinte poate să grăiască
sentimente pe-a dorului cărare.
Un mire devotat să întâlnească,
aleargă muză pe-a ochilor zare,
în stihuri să fie revelatoare
și cu poetul să se logodească.
Încununați de brațele solare
se-avântă spre veșnicia cerească,
să le dea zeii binecuvântare.
O poezie vrând să plăsmuiască
din sentimente călăuzitoare,
pe aripi de vis plutesc să renască.
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei
sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renașterea dorului (sonet)
RENAȘTEREA DORULUI
(sonet de restriște)
Se plimbă dor pe-a speranței câmpie,
Când cărări de vis prin amintiri parcurg,
Să-l adăpostesc în al inimii burg,
De-a răsări cu timp de reverie.
Din boabe de rouă, ce din ochi se scurg,
Se-ncheagă nostalgii în mărturie
Și lăcrimează suflet pe hârtie,
Cerând dezrobire de la demiurg.
Dar spiritul dorului renaște iar
Din apusul toamnelor desfrunzite,
Unui destin nou să-i fie temerar.
Va crește-n speranțe înmugurite
Și regăsindu-și iubirea în florar,
Vor lăsa rod pe flori de mărgărite.
Maria Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (20 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul prin iarna eternității
Suferința mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.
Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n șoapte,
la sfinți ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.
Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în sperațe ruinate,
de-a fi binecuvântate.
Iarna vieții greu mă ninge
și lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.
Din foc recuperez scântei
și-n razele ochilor mei
le pun cu viața stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.
Dar vânt rece îmi îngheață
viața-n ultima speranță,
spulberând cenușa sorții
prin eternitatea morții.
Suflet pe cărări albite
se-nalță la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veșniciei scară.
Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniștit,
să-l scot în alt destin menit.
Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraș multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.
Cu lacrimi de gând le stropesc
și-n suflet le adăpostesc,
prin a veșniciei ceață
să-mi amintească de viață.
Din speranțe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeții Cetății,
la Poarta Divinității.
Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viață și destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.
2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La catafalcul lui Adrian Păunescu
LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU
Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintașii de-a fi împreună.
Nedeaptă-i soarta care curmă viață
cu suferințe trupești și sufletești,
scurtând destin și spulberând speranță
din cei ancorați în visuri omenești.
Regrete și zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul șlefuitor de idei.
Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei
e prețuit după moartea-i trupească.
Scrie versuri cu lacrimi de iubire
să fie moștenire sufletească.
Sacrificându-și drept la fericire,
duce speranțe în Lumea Cerească.
Doar moartea îi scurtează suferință
poetului ce-i veșnic neînțeles,
când vine dumnezeiască sentință
să-i ducă misiunea în Univers.
Nedrept hulit își poartă-n viețuire,
menire sacră cu har neprețuit.
Posterității lăsând moștenire,
în lut coboară cu chip ne-nsuflețit.
Iertare să îi ceară-n rugăciune,
cei care i-au nesocotit valoare,
într-o fățarnică procesiune,
la catafalc i-aprind o lumânare.
Infirmitatea-n loc mă țintuiește,
numai în versuri să pot omagia
Poetul care la îngeri vorbește
despre boala neamului din țara sa.
Durere și profundă neputință
se revarsă din suflet îndurerat,
de Poetul răpus de suferință,
ce-n lume neprihănită a plecat.
Dar zestrea poetului nu dispare,
ci dăinuie pe rază-n poezie
să amintească lumii trecătoare
de cel ce i-a aprins prima făclie.
Când suflet urcă la divinitate,
din versuri străbate spirit combativ
către confrații din posteritate,
ca să-i nemurească harul creativ.
*În memoria poetului Adrian Păunescu
5 noiembrie 2010
Maria FILIPOIU / UZPR
poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lună plină
Ai mersul domol usor
Pasul te poartă de dor
În a timpului fereastra
iubire pasăre măiastră
Tu esti oceanul meu
Oglindă a sufletului
Tainică iubire la greu
Mesaj divin al cerului
Eu simt câte o unduire
Reflectă raza de iubire
Pe soclu cu iubire plin
In fața ta eu mă înclin
Doar un cuvânt mă iartă
Pe veci eu sunt legată
Si dăruită cerul din vest
Sfintiti cu soare din est
Aici iubirea a cuprins
Universul sigur a învins
Suntem suflete pereche
Iubiti de Luna straveche
Tu raza mea de lumină
Eu noaptea cea divină
Tu esti sărutul pe obraz
Iubirea in clipă de răgaz
Când dorul meu este profund
Stele printre nori se ascund
Te astept iubire pe înserat
Când Luna plină s a culcat
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu Luceafărul pe Calea Lactee
CU LUCEAFĂRUL PE CALEA LACTEE
(pamflet)
Bat clopote-n literatură,
când sună ceasul redeșteptării.
"Poeți" se-avântă-n aventură,
cu geniul pe calea neuitării.
Cu o fărâmă de idee,
toți bat la porțile afirmării,
uitând că pe Calea Lactee
nu intri din culmea disperării.
Cuvinte răzlețe îngână
o temă șchiopătând de subiect.
Corigent la limba română,
învățăcelul devine abject.
Mai insistent bate la poartă,
cel de profesie... informator.
Pe ea să intre, n-o să poată,
cât nu este de limbă formator!
Se agață de Eminescu,
numele să-i răsune poetic.
Chiar când din coadă-i sună... escu,
străin este de liric și epic.
Degeaba vrei să fii etalon
în exigențele poetice,
când abia poți fi un epigon,
iar textele nu sunt artistice!
15.01. 2015
Maria Filipoiu
parodie de Maria Filipoiu din Site "Poeții Noștri" (15 ianuarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!