Toba lui Drake

Drake e-n hamac la o mie de mile depărtare,
(Căpitane, dormi bine-acolo jos?)
Ancorat cu două ghiulele-n Golful Nombre de Dios,
Visând cum Plymouth Hoe, promontoriul, se-nfige-n mare.

Fosforescenţa mării luminează Insula şi navele-ancorate,
Marinarii dansează pe vârfuri şi călcâie, şi spun câte o glumă,
Şi luminile sclipesc pe ţărm, şi mareea galopează-n noapte...
El vede totul limpede, cum vedea şi-acum mulţi ani în urmă.

Drake era din Devon, domn apelor din zare-n zare,
(Căpitane, dormi bine-acolo jos?)
Hoinar cu inimă uşoară, până-n ora morţii curajos,
Visând cum Plymouth Hoe, promontoriul, se-nfige-n mare.

"Duceţi-mi toba-n Anglia, atârnaţi-o pe ţărmul 'nalt
Şi bateţi-o când îndrăzneală şi praf de puşcă mai aveţi o brumă;
Iar dacă spaniolii vin spre Devon, eu voi părăsi Cerescul Port
Şi toba va răsuna-n Canal, cum răsuna şi-acum mulţi ani în urmă."

Drake stă-n hamacul lui până vine iarăşi Invincibila Armada,
(Căpitane, dormi bine-acolo jos?) El, la răcoare,
Ancorat cu două ghiulele, aşteaptă să-i audă tobei canonada,
Visând cum Plymouth Hoe, promontoriul, se-nfige-n mare.

Chemaţi-l din adâncul mării, chemaţi-l cu răpăit de tobă,
Chemaţi-l când navigaţi spre inamic în pulbere de spumă;
Acolo unde cântă vechiul curaj şi flutură stindardul vechi
El e treaz, de veghe, cum era şi-acum mulţi ani în urmă!

* Poemul a fost inspirat de o legendă din secolul al XVI-lea legată de moartea celebrului explorator, corsar şi amiral englez Sir Francis Drake, 1540-1596, care a murit într-o expediţie împotriva coloniilor spaniole din regiunea Caraibe. Legenda se referă la toba lui Drake, care era bătută când marinarii trebuiau să se prezinte la posturile de luptă. Această tobă a fost adusă în Anglia şi atârnată la Abaţia Buckland ( Buckland Abbey), în apropierea portului de bază a lui Drake, Plymouth, comitatul Devon.

Potrivit legendei ea este bătută sau bate singură atunci când Anglia este în pericol. Se spune ca a fost auzită:

- Când Nava Mayflower a părăsit Plymouth-ul în anul1620

- Când Napoleon Bonaparte a ajuns, ca prizonier, în portul Plymouth la bordul navei Bellerophon.

- La izbucnirea Primului Război Mondial, 1914.

- In anul 1918, când flota militară germană s-a predat aliaţilor.

- În perioada evacuării de la Dunkirk, 1940.

* In acea vreme un marinar decedat pe mare era "înmormântat" înfăşurat în propriul lui hamac, cu o ghiulea de tun la cap şi una la picioare pentru a se asigura scufundarea corpului până la fundul mării.

* Nombre de Dios Bay (Bahía de Nombre de Dios) – Locul unde-şi doarme somnul de veci Francis Drake.

* Insula – Insula Drake (pe vremea lui Drake se numea Insula Sfântul Nicholas – St. Nicholas' Island).

poezie de Newbolt, Henry John, 1862 - 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să existe un început pentru orice chestiune importantă, dar continuarea spre final până când este temeinic terminată aduce adevărata glorie.

citat din Francis Drake (1587)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara anului 1960, astronomul american Frank Drake a dat startul proiectului "OZMA", numit astfel în amintirea feericei ţări a vrăjitorului din Oz. Radiotelescopul de la Green Bank a fost îndreptat întâi spre Tau Ceti, stea asemeni Soarelui, apoi, după trei luni în care nu s-a captat nici un mesaj care să poată fi considerat artificial, Drake a schimbat ţinta cu o altă stea apropiată, Epsilon. Imediat, un semnal deosebit de clar a fost receptat şi entuziasmul a ţâşnit nestăvilit. Au trecut însă mai multe săptămâni şi semnalul nu s-a repetat; abia după câteva luni s-a constatat că pseudomesajul stelar fusese de fapt datorat unui avion care intrase întâmplător în raza de acţiune a radiotelescopului.

Dan Apostol în Urme de paşi în cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj, prieteni

(Stând şi bând pe un scaun făcut din relicvele corăbiei lui Sir Francis Drake)

Curaj, prieteni, ne suflă-n pânze un vânt bun din pupa,
Întindeţi toate velele, Steaua Polară far vă fie;
La revedere de-acum, pământ ferm, sus cupa,
Azi navigăm pe-o mare de băutură, plini de veselie!

Umpleţi cu vin nou burduful în hrubele cârciumii,
Căci, iată, vom tăia curând cercul ecuatorului fierbinte:
Hei, flăcăi! După cum mi se-nvârte capul, luaţi aminte
Că nava a luat viteză, iar noi deja navigăm în jurul lumii.

Ce suflete meschine-au cei care stau acasă
În loc să bată mările, nenumărate ţări străine,
Şi să câştige varii experienţe sau, cu privire curioasă,
Să descopere lucruri şi ţinuturi noi, ca mine!

Dar ai grijă, ai grijă, te rog, bunule cârmaci, ca nu
Cumva să treci în graba mare pe lângă Peru!
Acolo vom umple cala, cât numeri până la cincizeci,
Cu aur – şi-apoi nu vom mai fi nişte bieţi meteci,

Nu, noi nu vom mai fi săraci în veci.

poezie de Abraham Cowley, 1618-1667, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

frică (vezi şi teamă)

Frica este o amăgire puternică.

definiţie de Nick Drake în Nefertiti. Cartea Morţilor
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul prindea formă chiar în acele clipe şi noi făceam parte din el.

Nick Drake în Nefertiti. Cartea Morţilor
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie celor din RAF

Niciodată, de când navele englezeşti
Au dat foc bărbii granzilor iberici,
De când corsarii englezi semănau moartea
De lungul coastei celor trei Americi,
De pe vremea când Drake şi Raleigh s-au întors
Acasă de pe şapte mări, învingători,
Fii Britaniei nu au luptat mai cu folos,
Mai îndrăzneţ decât aceşti aviatori.

În miez de noapte sau la amiezi,
Mai rar pe cer senin, pe ceaţă-adeseori,
Şoimi ai libertăţii, inimile noastre toate
Sunt cu voi în slavă, acolo printre nori,
Iar sufletele eroilor britanici, privind în jos
Din ţinuturi de dincolo de Soare şi planeţi
Şoptesc – deşi jertfa lor, încet, se uită –
Cu sufletul la gură, împăcaţi: Bravo, Băieţi!

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare există cu adevărat viaţă inteligentă pe Pământ?

citat din Frank Drake
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu ţin cu zeii: sunt egoişti, în templele şi raiurile lor.

Nick Drake în Nefertiti. Cartea Morţilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pe vremuri (extras)

E-o mare necunoscută dincolo de soare-apune şi-o semeaţă flotă
Naviga pe-acele ape – azi luptele-i sunt amintite-n câte scurtă notă.
Goelete, galioane, brigantine şi şalupe cu fel de fel de greemente,
Fregate, nave cu tunuri pe trei punţi şi pânze albe, confiente,
Dormeau acolo şi visau... când, brusc, velele li s-au umflat sus
Pe catarg, deoarece Briza amintea de marinari cum astăzi nu-s
Şi-o mie de voci pătimaşe lansau chemări pe apele singurătăţii:
"Veniţi, ei v-aşteaptă, ca pe vremuri, pe drumul mării şi-al libertăţii!"

Şi Briza călătoare susura-ncet, ispititor: "Ca pe vremuri,
În gerurile Nordului, unde norii negri şi-au tot stors şi stors
Fulgii, iar ei au aşteptat, oh, aşteptarea! Ca pe vremuri,
Puternici şi răbdători, de la Pentlants la estuarul Forth.
Ceţurile vinete orbeau ochii, nu se vedeau promontoriile,
Se prăvăleau furtuni sălbatice, zilele se-apropiau tot mai haine,
Dar ei le luau în piept nepăsători – ca pe vremuri,
Şi ştiu că întotdeauna se gândeau la tine."

Era pe-ocean o fregată cu vele întinse, în grăbit marşrut,
Vorbea răstit, ca toate fregatele care n-au timp de pierdut:
"Sub Nelson era zor mare, noroc că eram făcută din lemn bun,
Căci ne trudea pe-atât cât ne iubea, era greu de mulţumit, vă spun.
Mai sunt englezii nebuni ca altădată? Fregatele, tot puţine?
(Vor mai lâncezi velele-aştepând să le fie înnoit tachelajul?)
E, ca tot ce-i saxon, greu de urnit şi ezită-n expectativă echipajul?
Mai veghează fregatele pe mări? Semnalizează cum se cuvine?"

"Ca pe vremuri", i-a răspuns încetişor Briza surâzătoare,
"Ar trebui să vezi cât de rapid se-nşiră crucişătoarele uşoare
Scrutând orizontul, ca pe vremuri, pe arşiţă sau ger
Şi hidroavioanele cum se rotesc în zbor pe cer.
Când radiotelegrafistul şuieră ‘Duşmanul în vedere",
Chiar dacă modul de comunicare-i altul, el are-acelaşi înţeles,
Marinarii scot aceleaşi urale şi-aplaudă, ca pe vremuri,
Şi eu, fireşte, surâd şi mă gândesc la voi la fel de des."

Atunci, s-a auzit o voce dinspre nava cu tunuri pe trei punţi,
Gravă ca tonul unui monarh, nu se putea să n-o asculţi:
"Era seara, pe o furtună de iarnă pe care-o mai simt încă,
Trebuia să reducem din vele-n valurile înalte cât o stâncă,
Dar noi am înălţat până şi velele zburător, şi le-am călcat pe urme,
Şi, cum ne-nvăţase Hawke*, am luptat cu ei pe apele în spume.
Până-n zorii zilei îi izgonisem de pe întreaga mare;
Acum, când inamicu-i învins, mai e de noi nevoie oare?"

A strigat briza: "Ei au luptat ţinând drept drumul, ca pe vremuri,
Au luptat şi-au rămas de neuitat, o frumoasă amintire,
Nicio milă marină parcursă virând sau rezistând, ca pe vremuri,
N-a-ncăput în nişte mile marine măsurate cu teamă sau cu şovăire;
Şi-armele lor în amurg scoteau hohote vesele de râs.
Părerea că inamicul a fost victorios ar putea fi adevărată
Când el numai în port îşi găsea adăpost pe vremuri,
Iar eu mă-ntreb dacă el a uitat ce-a păţit vreodată?"

S-a auzit un chicot înfundat şi o navă ca un negru nenoroc
S-a furişat în vântul brigantinei, făcându-şi cu curaj acolo loc.
"Daţi-i foc, Domnilor, căci mareea, iată,-i tot mai iute, iar
Vântul va înteţi focul pe navele Armadei, asta-i clar!*
‘Făclia'* era o misiune primită de pe ‘Ark'*, de la lordul Howard*.
Noi, glumeţii din Brixham, noaptea eram cruzi ca un ghepard.
Santină şi cală-au explodat, sulf şi smoală,-n aer întregul arsenal!
Credeţi, dragii mei, că asta fost pe placul Marelui nostru Amiral?"

A strigat briza: "Ştiţi numai câteva lucruri de pe vremuri
(Gloriana6, te-a trezit vâltoarea luptelor, ai avut emoţii?);
Umbre zdrenţuite şi speriate, zburând, ca pe vremuri,
Din faţa vârtejului distrugător al spectrelor nopţii:
Unii au fugit luând drum cap compas spre sud, să scape
De batjocoritorul ecou venind din vest "Hei, unde sunteţi, ahoy?"
Dar toţi au primit şi înţeles mesajul, ca pe vremuri,
Iar scânteile din întuneric mai povestesc şi astăzi despre voi."

Dincolo de-apusul soarelui se află Portul de Aur, locul fericit;
Acolo ancorează navele-ndrăzneţe când luptele iau sfârşit,
Acolo nu-s valuri, stânci submarine, războaie, nu bântuie furtuna,
Acolo zefirul susură cântece-ncântătoare şi-i pace-ntotdeauna.
Ei au traversat şi ultimul orizont, solemni pe puntea navei lor,
Pilotul îi conduce-n Rai, unde fiecărei nave s-ajungă i-a fost dor:
E gloria finală, nouă şi, ciudat, totodată nespus de veche,
Acolo sobrul gri luceşte ca auriul din stema Tudorilor*, nepereche!

Şi bigile,-n aştepare,-s ridicate, ca pe vremuri,
Şi-n vreme ce tunurile încep să bubuie-n saborduri
Ei ascultă îndemnul trompetei de-argint, ca pe vremuri,
Înălţându-se deasupra flamurilor, în prova şi în borduri!
"Ai voiajat tăcut şi supus, mic şi singur, spre străine ţărmuri
Sau plin de faimă sub o norocoasă stea, dintre aleşii cei mai cei?
Acum te-aşteaptă dincolo Portul de Aur, ca pe vremuri,
O mare binevoitoare şi străveche te-aşteaptă la sânul ei."

NB.
* Edward Hawke, 1705 -1781, celebru amiral englez.
* În dimineaţa zilei de 7 august 1588 o flotă spaniolă (celebra Armada - 130 de nave având la bord 29 453 de oameni - marinari, artilerişti, calugari, preoţi, medici) destinată cuceririi Angliei ancorează în rada portului Calais. In aceeaşi noapte fostul corsar Francis Drake, acum primul adjunct al lui Charles Howard of Effingham, 1536 - 1624, mare lord amiral al Angliei, comandatul forţelor navale engleze, decide încărcarea a opt mici nave cu materiale incendiare (smoală, pucioasă, praf de puşcă etc) şi lansarea acestora la sacrificiu, folosind vântul prielnic şi mareea ca elemente propulsoare, asupra navelor spaniole). Operaţiunea a fost o reuşită, Armada dispersându-se şi, ulterior, datorită vremii nefavorabile pierzând 63 de nave si cca 25000 de oameni.
3. Făclia ~ Torch – sistem avertizare a faptului că inamicul se apropie de Anglia, mai exact un lanţ de faruri-făclii de-a lungul coastei de la Cornwall până la Londra. Făcliile se aprindeau în caz de pericol dinspre mare. Deşi cumva rudimentar acest sistem a funcţionat dându-i timp lui Drake să-şi pregătească acţiunea
* Ark Royale – nava amiral a flotei engleze pe care se afla comandantul acesteia.
* Charles Howard of Effingham, 1536 - 1624, mare lord amiral al Angliei.
* Gloriana a fost numele dat de poetul Edmund Spenser, 1552-1599, personajului său care o reprezintă pe regina Elisabeta I în poemul său Regina zânelor (The Faerie Queene).
7. Dinastia engleză Tudor, 1485-1603, întemeiată de Henric al VII lea.

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Şi împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos şi a început a lăcrima. Şi pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fântâna ştiută, urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Şi cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica ştiută iarăşi o aduce Dumnezeu la fântână, şi când mai vede şi această mare minunăţie, nici mai aşteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa...

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groaznic

am uitat cum era când aveam
38 de ani dar
îmi amintesc că era în urmă cu mulţi 20 cu
mulţi ani e
ra o privelişte-afară
de parcă se lumina înăuntru (?!) ah, nu
mai ştiam
unde niciunde e scara
de serviciu divin -
am uitat prea de tot
cum se urcă la tine
prin tine

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul care a luat locul unui munte

Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.

El i-a respirat oxigenul,
Chiar şi-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.

Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-şi propria direcţie,

Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile şi şi-a croit drum printre nori,

Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecţiune:

Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârşit, panorama spre care ei năzuiseră,

Locul unde putea sta întins şi, privind în jos spre mare,
Recunoaşte unica şi singuratica lui locuinţă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescadorul de la Lowestoft

În Lowestoft a fost lansat la apă-un pescador,
Bagă bine la cap ce-ţi spun!
Construit pentru negoţul cu hering, de mare viitor,
Dar nava a dispărut hoinărind, hoinărind, hoinărind,
Dumnezeu ştie pe unde!

Guvernul i-a livrat cărbunele – făr-ai impune ruta –
Şi tunuri cu tragere rapidă la prova şi la pupa,
Lăsând-o să hoinărească-n voia ei, etc.

Căpitan era un tip de pe clipere1, plin de snagă şi curaj,
Care omora câte un om în fiece voiaj,
Obişnuit să hoinărească, etc.

Secundului – un paracliser din Ţara Galilor cu barbişon de ţap –
Îi plăcea să lupte-n frac şi cu joben pe cap,
Foarte credincios, deşi hoinărea, hoinărea, etc.

Mecanic era un tip de ani cincizeci şi opt2,
Întotdeauna gata să-şi accepte soarta, mort-copt,
Ceea ce nu-nseamnă că nu-i plăcea să hoinărească, etc.

Fochistul şef avea şaptesprezece ani abia3
Aşa că ce-i va aduce viitorul nici nu bănuia,
De-aceea,-mpreună cu ei, hoinărea, hoinărea, etc.

Bucătarul şef fusese cuhar4 la Azilul Câinilor Pierduţi,
Bagă bine la cap ce-ţi spun!
Şi-mi pare rău de-alde Friţ5 când îi va întâlni pe-argonauţi
Hoinărind, hoinărind, hoinărind şi hoinărind,
Pe tot cuprinsul Mării Nordului,
Dumnezeu ştie pe unde!

*Formatul poemului este inspirat de balada marinărească "Fecioara din Amsterdam", apărută la Londra pe la începutul secolului al XVII lea, în care sunt aduse laude unei domnişoare care "nu era mai bună decât ar fi trebuit să fie".

1. Navă de comerţ cu vele, de mare viteză, folosită în sec. al XIX lea mai ales pentru curse lungi, cum ar fi Anglia – Extremul Orient – Australia – Anglia.

2 - 3. În serviciul militar militar britanic sunt înrolate în general persoanele cu vârsta de peste 40 de ani. Oricum, în timpul Primului Război Mondial multe persoane cu vârsta peste acest prag se înrolau voluntar în forţele armate. Lucru valabil şi pentru adolescenţii sub vârsta de recrutare, dar mai în vârstă de cincisprezece ani şi şase luni.

4. Bucătar.

5. Nume peiorativ dat nemţilor în perioada celor două războaie mondiale.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, de mult, de mult, pe vremea când lupii păşteau iarbă verde laolaltă cu mioarele, pe când iepurii se potcoveau cu potcoave de argint şi măgăruşii ciripeau ca privighetorile, a fost atunci o împărăţie mare. Spun cei care şi-au istorisit basmul unul altuia, de s-a păstrat până în zilele noastre, că trăia în acea vreme, undeva la ţărmul mării, un pescar bătrân şi sărac, sărac lipit pământului. Tot avutul lui erau luntrea, uneltele de pescuit şi o colibă din trestie pe care şi-o înălţase, anevoie, cu puţinele-i puteri, aproape de marginea mării.

începutul de la Cătălin cu pletele de aur de Virgil Chiriac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veni şi noaptea şi oraşul îşi aprinse ochii ferestrelor. Cocoşelul veghe până târziu, când se stinse şi cea din urmă luminiţă. O linişte deplină stăpânea văzduhul. Simţi cum somnul îi mângâie pleoapele. Era vremea să se culce şi dânsul. Nicicând nu fusese mai fericit. Cuibărită sub aripa lui călduroasă, rândunica asculta cu drag cum îi bate inima...

Virgil Chiriac în Cocoşelul fără inimă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mai bine de patru decenii, Ţările de Jos protestante erau în război cu Spania catolică, luptând să doboare detestatul jug spaniol. Olanda, numită uneori Provinciile Unite sau Ţările de Jos, încă mai era, juridic, parte a Imperiului Spaniol. Anglia, singura ei aliată, prima ţară din lumea creştină care, în urmă cu vreo şaptezeci şi ceva de ani, se rupsese de Curtea Papală de la Roma şi devenise protestantă, se afla şi ea de douăzeci de ani în război cu Spania, iar de zece era aliată deschis cu Ţările de Jos.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea este mai înceată decât timpul, mai înceată decât focul sau aerul.

Nick Drake în Nefertiti. Cartea Morţilor
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!