Uitat la tine-n ţară

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de spaimă aducând fiori
dintr-un văzduh cu formă nevăzută.
Ne amăgim trecând încă un prag
al veacului care a-nceput să crească
din falsele valori ce ne atrag
în curse vagi, cu miză nefirească.

Suntem conduşi de un destin bizar,
fără suport în genele-ancestrale,
clădit inapt într-un ţesut precar
din imanente falsuri marginale.
Cuvintele strâmbate nefiresc
se zbat incert în conversaţii nule,
cu goliciunea tâmpă ne rănesc,
în hăuri explodând ca nişte bule.

Modele adoptăm de împrumut,
nu le testăm, nu ştim dacă vor ţine,
ne poticnim şi-o luăm de la-nceput
cu altele, crezând că-ar fi mai bine.
Se scurge viaţa pe cârpeli ad-hoc
clamate în discursuri insipide
de indivizi ce şi-au găsit un loc
ca nulităţi cu treabă prin partide.

Valorile încep să ne dispară,
răpuse de acest destin bizar,
tot ce încerci îţi pare în zadar –
o, biet român, uitat la tine-n ţară!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitat la tine-n ţară

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de toamnă aducând fiori
pe picături de apă ne-ncepută.
Ne amăgim în nevăzutul prag
al veacului care a-nceput să crească
pe falsele valori ce ne atrag
în cursele cu miză nefirească.

Suntem conduşi de un destin bizar,
fără suport în gene ancestrale,
clădit inapt întrun ţesut precar
din imanente falsuri marginale.
Cuvintele strâmbate nefiresc
se zbat incert în conversaţii nule,
cu golicinea tâmpă ne rănesc,
în hăuri explodând, ca nişte bule.

Modele adoptăm de împrumut
nu le testăm, nu ştim dacă vor ţine,
ne poticnim şi-o luăm de la-nceput
cu altele, crezând că-ar fi mai bine.
Se scurge viaţa pe cârpeli ad-hoc
clamate în discursuri insipide
de indivizi ce şi-au găsit un loc
printre penali cu faimă în partide.

Valorile încep să ne dispară,
răpuse de acest destin bizar
tot ce încerci îti pare în zadar,
o, tu străin, uitat la tine-n ţară!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine strict cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de oglindă

Prea multele şi falsele dileme,
ne macină prin acele de ceas,
le auzim şi-ncepem a ne teme
când încurcate-n urmă au rămas.
Adesea le tratăm cu uşurinţă,
crezând că am putea marca uşor
idei ce ni se par de referinţă
pentru-a clădi un falnic viitor.

Atâţia dintre voi ar vrea să fie
deschizător de cale, pentru toţi,
ca dăltuit cândva în vreo statuie
să fie admirat printre iloţi.
Vă-nfăţişaţi cu false doctorate,
şi diplome servite prin uluci
care vor fi aievea admirate
doar de netoţi, cu feţe de uituci.

Valorile încep să ne dispară,
iar şcolile, ajunse cuib de cuc,
pe cei cu har îi lasă fără ţară,
spre zările străine se tot duc.
Rămâne vatra fără minţi lucide
şi-ncorsetată-n falsele valori,
se-afundă-n nepăsare şi se-nchide
în teorii de veşnici visători.

De-i rostul meu să vă aduc reţete,
vă spun acum şi vă îndemn pe toţi:
e timpul rezolvărilor conctete –
treziţi-vă, să-i alungăm pe hoţi!

poezie de Corneliu Neagu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine-n loc cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii...

Trec anii peste vreme
şi vremea peste ani,
se-adună lângă pragul
din lumea nevăzută
a gândurilor smulse
din gura de vulcani
ce-mi bântuie uitarea
la margini de redută.

Privesc cu îndoială
la tot ce-a mai rămas
din trudnica credinţă
a devenirii proprii,
pe drumul încercării
spre veşnicul popas
de care, în tăcere,
smerit mă tot apropii.

Dar parcă câteodată
aş vrea să mă opresc,
din brâul de redută
să mai privesc în urmă,
să regăsesc plăcerea
în tot ce-i omenesc,
văzând că răul lumii
în urma mea se curmă.

Să mă îmbăt cu doruri
venite pe-nserat
din oazele lăsate
la margini de Sahare
ce încă ne mai cheamă
pe malul dantelat
să retrăim iubirea
rămasă-n neuitare.

O, gânduri rătăcite
în scopuri fără miză,
ce-mi asaltaţi trăirea
cu false reciclări,
nu-mi tulburaţi tăcerea
cu strania surpriză
a dorurilor false
venind de nicăieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

În mica mea mansardă când veneai
te-ntâmpina acelşi pat îngust
şi ore-n şir parcă pluteai prin rai
gustând păcate-n patul lui Procust.

Deasupra se găsea un raft de cărţi,
se răsturnau când ne iubeam barbar
călătorind prin locuri fără hărţi
conduşi prin pat de un destin bizar.

Sub geamu-ngust era un telefon
şi uneori parcă râdea de noi,
sunând hodorogit şi monoton
când ne vedea îmbrăţişaţi şi goi.

Ca să mai treacă timpul fără rost,
se prăbuşea chiar raftul uneori,
iar cărţile se desfăceau anost
pe trupurile-ncinse de fiori.

Şi ajungeau cu zgomot pe podea,
găsind întotdeauna timpul just,
când apogeul din eter venea
să se producă-n patul lui Procust.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasmă de oaze

Noi încă mai suntem eroi neştiuţi,
cu ochii pe hărţi adunate-mpreună
în ani fără glorii, în grabă vânduţi
pe visuri lăsate la margini de dună.
Când clipa ne duce departe în zbor
spre vaste popasuri ivite în cale,
uitarea o cernem la margini de dor,
ca somnul pe gânduri să vină agale.

Din Ursa Cea Mare, oprită în loc,
prin oiştea întoarsă aducem fiorul,
din culmile reci ale Ţării De Foc,
ca-n grabă la uşă să tragă zăvorul.
Zăvor din legende găsite-n trecut
în vagi amintiri, dintr-o lume uitată,
deschisă-n memorii de vis renăscut
în zodii cernute din cer câteodată.

Se simte parfumul rămas fără glas,
în prag de mirare dorind să dezlege
un joc readus dintr-un mitic popas
pe care nici noi nu-l putem înţelege.
Cu gândul ajuns într-un timp revolut,
nici glasul nu poate acum să ne-ajute,
doar visul mai vine-aducând din trecut
mireasmă de oaze, din ţări nevăzute

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe margini de tăcere

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gânduri adunate ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilt,
strivit acum pe umbra care piere.

Căci truda ta, ce daruri îţi aduce? –
te-ntrebi adesea, când priviveşti-napoi,
te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce.
E crucea grea a existenţei tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?
Încerci mai mult, luptându-te din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

De-a meritat atâta osteneală,
fără izbândă cu atâţia proşti,
nu e deloc o simplă socoteală,
căci proşti au fost şi încă fi-vor proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi neştiuţi

Noi încă mai suntem eroi neştiuţi,
cu ochii pe hărţi adunate-mpreună
în ani fără glorii, în grabă vânduţi
pe visuri lăsate la margini de dună.
Când clipa ne duce departe în zbor
spre vaste popasuri ivite în cale,
uitarea o cernem la margini de dor,
ca somnul pe gânduri să vină agale.

Din Ursa cea Mare, oprită în loc,
prin oiştea întoarsă aducem fiorul,
din culmile reci ale Ţării de Foc,
ca-n grabă la uşă să tragă zăvorul.
Zăvor din legende găsite-n trecut
în vagi amintiri, dintr-o lume uitată,
deschisă-n memorii de vis renăscut
în zodii aduse de vânt în polatră.

Se simte parfumul rămas fără glas,
în prag de mirare dorind să dezlege
un joc readus dintr-un mitic popas
pe care nici noi nu-l putem înţelege.
Cu gândul ajuns într-un timp revolut,
nici glasul nu poate acum să ne-ajute,
doar visul mai vine-aducând din trecut
mireasmă de oaze, din ţări nevăzute.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizar

E noapte... e iarasi noapte....
In jur se aud numai soapte
Stau singura, tarziu asteptand
Intunericul aud plangand
Cainii au inceput sa latre isteric
Ma uit la ceas... astept... astept
Iar sufletu-mi arde in piept
Prin ploaie si vant te strig acum
Cu sufletu-mi ud, cu inima scrum
Casa de lemn se darama-n drum
Iar tu ai uitat de mine nu stiu cum...
In acest decor bizar
Totul pare atat de real
Cand vin sa te vad, apoi dispar...
Pamantul plange in acest decor bizar!

poezie de Raluca-Gabriela Baditoiu
Adăugat de Raluca-Gabriela Baditoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă cale

Nevăzute praguri am trecut,
din dorinţe mi-am croit o cale,
dar deodată parc-a dispărut
depănată-n magice sucale.

Retrăgându-mă în sinea mea,
vorbele stupide mă stresează,
parcă mi-ar cânta o cucuvea,
din tenebre, ziua la amiază.

Ştiri trăsnite, spuse în deşert,
vin să ne înece, ca o boală,
prostul, pus în haine de expert,
le enunţă fără şovăială.

Tot ce-aud îmi pare anormal,
vorbe aruncate fără miză,
parcă ar veni dintr-un spital
cu nebunii puşi într-o remiză.

Resemnat, îndată mă retrag,
am decis să merg pe altă cale,
în adâncuri îmi ridic un prag,
stavilă la vorbe marginale.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 26.03.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (26 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul Carnaval

Debut întârziat de primăvară,
rămasă agăţată de un gând,
pornit din emisfera boreală
să ne aducă ultimul cuvânt
al iernii regăsită în spitale
cu babele şi moşii fără rost
în preajma zilei echinocţiale
decişi să ţină zilele de post,
precum era înscris în calendare
dintr-un papirus vechi pierdut
dar regăsit pe holuri seculare
când primăvara pare la-nceput.

Revine echinocţiul - fără miză,
învăluindu-ne în karma sa,
dar anu-acesta fi-va o surpriză,
servită-n tăvile de mucava
de vorbitori cu acte pe măsură
ce pot să le ofere mit ceresc
acelora lipsiţi de-nvăţătură
dar cu tupeu ce pare nefiresc.

În fiecare zi rapoarte scrise,
lipsite de onestul conţinut,
vor fi depozitate în culise
ca mărturie-ajunsă din trecut
despre evenimente epocale
cu ample rezonanţe-n viitor
în corzile de cobze şi ţambale
şi-n lăutarii dintr-un fals decor.

Urmaşii vă vor duce zilnic dorul,
cu gândul, peste timp, neobosit,
bieţi epigoni abia luându-şi zborul
crezând că vor ajunge-n infinit,
deşi adesea fi-vor cei din urmă,
precum erau şi-naintaşii lor,
doar o banală-rătăcită turmă
cu un cioban mânând-o la izvor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 26.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afluxul vorbelor

Cuvintele par tot mai goale de-nţeles
sau poate-ascund mai multe deodată? –
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar aţa de cusut e bună pentru chingă.

Şi dacă vorba spusă pare prea puţin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis şi inima curată.

Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,
oricât aş căuta, nu pot să regăsesc
pur adevăr în ţesătura lor vocală.
Rămas fără răspuns în umbra de tăceri,
care-mi aduc în suflet dulce alinare,
de mai aud cumva ce-am auzit şi ieri
cu ciudă vă desfid, cuprins de indignare!

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

Mă tulbură şi-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.

Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.

Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.

Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aştern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreţinute.

Iar vorbele-ţi strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget rănit

Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot aşteptând să vină o schimbare,
pentru a-şi găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire –
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.

Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău ameţitoare.
Iar mutele speranţe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să ştiu
de ce te-ntorci mereu în amintire.

Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,
rupând tăcerile din vechiul paradis
când oazele ne cheamă încă-odată.
Se redeschid speranţele din visul meu,
văd palmierii fremătând în vrie,
pe cerul vieţii-n arcul unui curcubeu
văd semnele de toamnă timpurie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 14.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin în toamnă

Adio, vine toamna,
Am încuiat de dimineaţă
Toate lacătele inimilor frânte de cu vară,
Îmi adun cuvintele din bruma
De pe marginea drumului
Şi mă mut la tine să-ţi povestesc
Despre destin...

Adio, vine toamna,
Ajută-mă să mai car nişte vreascuri
Din celălalt capăt al Pământului.
Nu mă întreba despre vreme,
Eu ştiu despre destin.
Ascultă buletinele de ştiri,
Ascultă ţiglele de pe case cum se învechesc,
Eu pot doar să-ţi povestesc
Despre azilurile de noapte,
Despre gări fără trenuri,
Despre iubire,
Despre casele de nebuni,
Despre singurătăţile lumii,
Despre destin.

Adio, vine toamna,
Scrii cuvinte de dragoste pe frunze,
Pe frunze de bronz.
Ajută-mă să dobor plopii uscaţi
Care au crescut bizar între mine şi tine,
Spinii otrăviţi dintre mine şi tine,
Sârma ghimpată dintre mine şi tine,
Eu am să te ajut să înţelegi
Că totuşi vine toamna,
Că inimile se frâng,
Vreau să-ţi spun povestea
Despre destin...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!