Străinul [The stranger]

El a intrat; dar masca ce-o purta
Îi ferea chipul de a mea privire.
Dar totuşi îmi părea că exista
Un déjà vu la mine-n amintire.

Cine eşti tu? Ce nume ai, ce gând?
L-am întrebat cu o uimire clară;
Sunt chiar tu însuţi mi-a răspuns râzând,
Aşa cum te văd alţii din afară.

poezie de John Banister Tabb, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

A intrat, dar masca pe care o purta
A ascuns, vezi bine, chipul lui privirii mele.
Totuşi, acea alură parcă-o mai văzusem undeva,
Îmi părea cunoscută, ca lunii umbra unei stele.

" Cine eşti? Ce rang ai, ce nume? "
L-am întrebat surprins, cu inimioara strânsă.
"Sunt chiar tu însuţi", a răspuns cu un surâs anume,
" Văzut de ochii altor oameni, însă."

poezie de John Banister Tabb, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

A intrat, dar masca pe care o purta
A ascuns, vezi bine, chipul lui privirii mele.
Totuşi, acea alură parcă-o mai văzusem undeva,
Îmi părea cunoscută, ca lunii umbra unei stele.

" Cine eşti? Ce rang ai, ce nume? "
L-am întrebat surprins, cu inimioara strânsă.
"Sunt chiar tu însuţi", a răspuns cu un surâs anume,
" Văzut de ochii altor oameni, însă."

poezie de Tabb, John Banister, 1845 - 1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip

Sunt sora ta geamănă, deşi poate stearpă,
Născută de-o neroditoare apă;
Totuşi, dintre toate lucrurile care-au purtat rod
Nu se mai văd azi nici mamă şi nici plod.

Doar eu. Aşa că, ele fiind duse, iar eu aici,
Vin la mine cu copii în braţe sau pe genunchi, bunici;
Vin, vesele, valuri zburdând în libertate,
În care respiră veacuri de imortalitate.

poezie de Tabb, John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea vieţii

Fiecare val care urcă pe faleza albă
Se străduie să părăsească plaja-n grabă,
Să se-întoarcă iarăşi acasă,-n mare;

Asemeni lui Hristos, în mâna înălţată
El va purta stigmatul şi-a ţărânii pată
Întru eternitate,-n neuitare.

poezie de Tabb,John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar, ce face?
To Kuny: Cine?! Ah... Lucian... Nu ştiu, scumpo. Să vedem ce are de gând tânărul vostru comandant.
Lia: Dar ce face? Nu-mi vine să cred! Plânge?! El?! Cum?! Eu... Niciodată nu l-aş fi crezut în stare de aşa ceva.
To Kuny: De ce, draga mea? Plânsul e totuşi un gest atât de uman. Prin asta dovedeşte că şi el este totuşi doar un om, o fiinţă umană, că are sentimente. La urma urmei, nu este deci, nici el, decât un simplu om, ca oricare altul.
Lia: Adevărat, dar... Luci?! Să plângă?! El... Emotiv, sensibil?! Nu credeam că lui i s-ar putea întâmpla aşa ceva, nu l-am văzut niciodată atât de abătut, cu atât mai puţin plângând. Părea a avea tăria de a trece nepăsător peste orice, de a înfrunta curajos orice situaţie. Părea întotdeauna de neclintit, ca o stâncă.
To Kuny: Şi totuşi, draga mea, iată că nu-i mereu chiar ca o stâncă. E doar o fiinţă umană, dar ce fiinţă... Minunată! E Lucian, fiul celui mai bun prieten al meu, Traian, căruia îi seamănă atât de mult, în toate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plimbare-n mintea mea...

Mă uit cu frică în gândurile mele,
Privesc apoi în ochii tăi cu drag
Şi vreau să văd pe cer, două stele,
Cu chipul tău la mine-n prag.

Fac o plimbare-n mintea mea,
Că vreau să văd a ta privire
Şi ştiu că viaţa mea e grea,
Privind cerul în nemărginire.

Văd umbra ta în paşii tăi pierduţi,
Ieşind din mintea mea cea trează
Ş-atunci apar visătoarele năluci,
Iar inima mea de dor oftează.

Lumina vine cu raza ei călătoare,
Dar eu vreau steaua din carul mare,
Să lumineze chipul tău din nou oare
Şi speranţa mea să vină de la soare.

poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urechile mici, neobişnuit de mici şi aproape lipite de cap. Ochii mei nu sunt mai mari decât ochii altor oameni şi nici mai adânci. Totuşi, cu urechile mele, aşa cum sunt, aud nu numai sunetele din jurul meu, aud şi departe, în amintire, uneori chiar foarte departe, în amintirile altora. Totuşi, cu ochii mei, aşa cum sunt - uneori verzui, alteori albaştri, alteori spălăciţi - văd nu numai până unde văd ceilalţi oameni. Văd departe, în amintire, ba chiar foarte departe, în amintirile altora

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul

Călugărul din vechiul schit
O zi la el ne-a găzduit
Şi de-ale lumii mi-a vorbit
Iar cînd să plec, l-am întrebat:
"Ce soartă rea te-a îndrumat
Să caţi un loc printre sihaştrii?"
El mi-a răspuns: "Doi ochi albaştri!"

Călugarul din vechiul schit
De-un dor ascuns a-nebunit,
Atunci tovarăşii lui buni
Într-un ospiciu l-au lăsat.
L-am revăzut, l-am întrebat:
"Ce te-a adus printre nebuni?
Eu te ştiam printre sihaştri"
El mi-a răspuns: "Doi ochi albaştri!"

poezie celebră de Traian Demetrescu din Aquarele (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aş mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn să iasă
şi câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
şi nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeţi dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viaţa mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om sărac

Un om sărac.
Într-o zi la poarta mea,
A venit un om sărac,
Mi-a cerut să-i dau ceva,
Căci era tare înfometat.

Mi se părea puţin ciudat!
Eram gata, gata să-l refuz,
Dar l-am primit, l-am ajutat,
Chiar de eram puţin confuz.

L-am pus la masă, l-am servit,
Primul fel şi-al doilea fel,
Era aşa de mulţumit!
De parcă era-n al treilea cer.

l-am dat şi haine de-nbrăcat,
Şi ceva leacuri ca să aibă,
Mi-a mulţumit, ma-nbrăţişat,
Era vesel, nu-i venea să creadă.

Ma privit cu ochii-nlăcrimaţi,
Şi c-o voce blândă mi-a şoptit:
Fi de Domnul binecuvântat!
El să-ţi răsplătească însutit.

Multumesc! l-am spus şi eu:
Domnul să te binecuvinteze!
L-am încredinţat Lui Dumnezeu,
Ca să-i fie bine pe oriunde merge.

Ne-am despărţit prieteneşte,
Şi de-atunci la mine-n casă,
Orice sărac care păşeşte,
Va fi îngrijit şi invitat la masă.

poezie de Marcu Olimpiu (25 octombrie 2019)
Adăugat de Marcu Olimpiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireşte că l-am cunoscut, dar nu doar personal ci universal aşa cum vă cunosc pe voi toţi. Da, l-am cunoscut deoarece eu sunt Regizorul, tu cine eşti, te cunoşti pe tine însuţi? Cascadorul, aşa cum bine zici a jucat în aceiaşi telenovelă interminabilă în care joci şi tu, se cheamă Mahamaya, marea iluzie cosmică sau mintea. Şi ca şi tine bietul cascador se credea desprins de Dumnezeu, de Mine! Aşadar, te-ai lăsat zăpăcit de emoţie şi îmi vorbeşti de o "experienţă autentică". Păi singurul lucru autentic în vreo experienţă este extincţia experimentatorului. Ţi s-a întâmplat ţie asta de vii în Casa mea şi ai tupeul la o emoţie atât de jalnică?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina holteiului

Stând cuminte pe cuibar, ea-i numai o găină,
Dar ţeluri mai înalte-o chemă grabnic mult mai sus.
Se saltă-n zbor deasupra cuibarului, pe streaşină
Unde-i un cocoş – şi-alte ţeluri mai înalte, deocamdată, nu-s.

poezie de Tabb, John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te îmbrăţişez, Românie, a inima oară...
mi se face drag de tine
duios, dar puternic,
în fiecare timp.

îmi eşti părinţi,
îmi eşti bunici,
copilăria mea e în tine
şi mi se împlu ochii de basme,
acum, la etajul patru din viaţă.

îmi eşti copil, Românie.
în mijlocul sufletului îmi stai tu,
aşa cum îmi stă fiul meu în dreapta inimii,
aşa cum îmi stă fiica mea în stânga inimii.
îmi eşti copil, Românie
şi am nădejdi pentru tine.

îmi eşti frunză, apă, Ană, Gheorghe,
îmi eşti ulcior, munte, Olt, fereastră,
îmi eşti gând, oraş, poem,
îmi eşti numele meu, eu.

te sărut pe inimă, Românie,
a inima oară.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din umbră

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te ştiam: frumoasă;
Erai la uşa mea, sunând,
Şi te-am poftit în casă.

-De ce eşti trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu eşti doar o umbră.

-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în braţe să mă iei,
A vrut să-ţi fie bine.

-Greşeala ei, greşeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.

Acum şi-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ţi fiu
Decât o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castravetele...

Când m-am trezit...
Aveam în mine foame...
Şi-aş fi mâncat,
Ceva deosebit...?
Un castravete...
De exemplu,
Cât mai mare,
Mă duc să -l iau...
Din sacul de dormit.

Îmi pregătisem,
Hrană...
Pentru o plecare.
Vroiam...
Pe muntele cel,, NEGRU"
Să mă sui.
Şi-acum...
Când mi-e atât de foame...!!!
Vreau doar un castravete...
Ce e al nimănui.

Dar... ţi -ai găsit...
Se-n'tămplă... o minune!
Un castravete...
D-un mână mi-a fugit.
Şi mi-a vorbit...
Spunându-mi chiar pe nume...
Să nu-l mănânc,
Că nu e pregătit.

Mirat...?
L-am întrebat...
,, Ce se petrece"?
De ce...
Pe mine tocmai...
M-a ales?
Şi ce minune-l ţine,
Aşa rece...
Când are peste-o lună
De-cănd a fost cules?

A început să râdă...
Să... zămbească,
Un castravete...
Cum... n-am mai văzut.
Era vrăjit...
Cum poate să -mi vorbească,
De parcă...
De o viaţă...
M-ar fi cunoscut?

Am şi uitat de foame,
De plecare...
Am stat şi-am zis...
,, Aici e necurat"!
Şi mi-am făcut o cruce...
Cruce... mare...
Că poate...
Nu sunt treaz
Şi... am visat?

Din nou mi-am aruncat,
Pe jos privirea.
În jurul meu,
Totul părea normal.
Pe jos...
Un castravete...
Ce avea menirea,
Să -mi potolească foamea
De-..'. animal...!

L-am ridicat...
Şi... mi l-am pus pe masă,
Şi tot ce a fost straniu...
Din jur...
A dispărut!
Nu l-am mâncat,
L-am pus n'apoi...
În straiţă,
Şi mă întreb...
Ce oare...
Aici s-a întâmplat?

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoaso!

Când ai intrat la mine-n gând
Aveai sufletul pe masă,
Erai frumoasă, pe cuvânt
Voiam să te sărut pe coapsă

Ţi-am văzut zâmbetu'venind
Şi parcă m-a tăiat o coasă,
Nu ştiam că în curând
Iubirea aşa te lasă

S-atunci asa, ca o sclipire
Te-am invitat la o cafea,
Dar am vazut ca esti amintire
Ca esti doar in mintea mea,

De-atunci trec zile, vin zile,
Eu te mai caut în gând
Şi mă visez cu tine
În nopţile reci plângând.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întrebat

Mi-am întrebat inima fireşte
Dacă te vrea şi te iubeşte
Şi mi-a răspuns neîncurcată
Bineînţeles, te vrea îndată!
Mi-a mai răspuns şi mintea-n pace
Că e moral şi n-am ce face
Şi sufletul nestăpânit
Cu eleganţă mi-a zâmbit...
Cu trupul, cu el nu e greu
El face numai ce zic eu
Aşa că nimeni nu cârteşte
Totul din mine te iubeşte!

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistem

L-am întrebat pe-un cunoscut
Cum de-a ajuns aşa bogat?
Şi mi-a răspuns că i-a vândut
Pe-aceia ce l-au cumpărat

epigramă de Constantin Calotă din Epigrame (2003)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!