Piaţa Obor

Duminică de vară, pe cer nu-i niciun nor,
E mare forfoteală în piaţă la Obor.
Poţi cumpăra de toate, legume, ouă, flori,
Mezeluri, brânză, peşte, şi suc cu îndulcitori.

Aproape de parcare, sub un copac înalt,
Stau nişte antreprenoare cu marfa pe asfalt,
Ce ronţăie seminţe şi scuipă coji pe jos,
Cu dinţi lucioşi de aur sau câte unul scos.

Te îmbie cu parfumuri, de firmă, evident,
Săpunuri, ţigări fine - Marlboro, Winston, Kent,
Cu ceasuri, lănţişoare, inele fel de fel,
Privind cu lăcomie la orice portofel.

Discret, un om de-afaceri, ce stă sub un balcon,
Oferă spre vânzare un ditai telefon,
Se jură că-l dă ieftin, că nu e egoist,
Însă dispare-n grabă când vede-un poliţist.

Grătarele sunt pline de mici şi de cârnaţi,
Răsună-n difuzoare doar cântăreţi rataţi,
Un câine salivează şi latră încetişor,
Apoi la o tarabă ridică un picior.

Mulţimea se îmbulzeşte, spectacolu-i hilar,
Bărbaţi cu mână fină te fac la buzunar,
La alba-neagra joacă tot felul de naivi,
Cu limba împleticită se ceartă doi beţivi.

Pocneşte o petardă căzută pe pavaj,
Iar vânzătorii încearcă să înşele la gramaj,
Un bătrânel aşază pe-o pânză galben pai,
Mai multe cărţi uzate cu iz de mucegai.

Obor - loc cu mâncare şi jocuri de noroc,
Bazar, ospiciu, zoo, sau toate la un loc?
Chiar dacă pentru unii el pare-un loc ciudat,
De n-ar fi fost aievea, noi l-am fi inventat.

poezie de Octavian Cocoş (26 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală mare pe care părinţii o fac este supra protejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur. Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin. Cel de victimă. La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca nişte suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea. Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" şi "viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i pe primul loc în viaţă?

Mulţi îmi cer să dau povaţă
Ce-i pe primul loc în viaţă;
Vor să le spun clar, tranşant,
Ce e cel mai important.

Unii spun că-i dragostea,
Ea pe primul loc să stea;
Însă, când îmbătrâneşti,
Nu mai poţi ca să iubeşti.

Alţii pun pe primul loc
Să ai din belşug noroc;
Dar norocu-i nestatornic
Şi la alţii pleacă zornic.

Unii, cum fac bogătanii,
Pun pe primul loc doar banii;
Dar ei griji ţi-aduc şi ură,
Şi vin hoţii şi ţi-i fură.

Poţi să ai noroc cu carul,
Bani să-ţi crape buzunarul,
Să iubeşti, ca Don Juan,
Sute de femei pe an,

Tu ascultă-aici la mine
Ia aminte şi reţine:
Geaba bani, noroc, de toate,
Dacă nu ai sănătate!

poezie de George Budoi din Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (28 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trilemă

Stau ca la teatru, scena-i lumea mare,
Pe ea se mişcă oameni şi popoare;
Şi ce văd azi? Nevoi şi neputinţă,
Necazuri fel de fel şi suferinţă,
În loc de vorbe şi purtări alese,
Sunt doar urzeli, trădări şi interese,
Dreptatea s-a ascuns, nu se mai vede,
Şi în virtute nimeni nu mai crede,
Iar viaţa e din ce în ce mai fadă,
Iubirile se vând la colţ de stradă,
E plin de hahalere şi paiaţe,
De travestiţi, şi măscărici, şi ţaţe...
Iar câinii pe fundal scâncesc şi latră;
Să râd, să plâng sau să rămân de piatră?

poezie de Octavian Cocoş (9 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca as sti

Dacă aş şti că-n loc de soare
Ar fi un bec strălucitor;
Dacă aş şti că-n loc de lună-i
O farfurie peste nori;

Dacă aş şti că-n loc de nouri
Sunt turme mici, turme de oi
Aş şti că-n fiecare zori de ziuă
Că viaţa nu-i pentru noi doi.

Pământul eu l-aş părăsi
M-aş îndrepta spre soare
Dacă aş şti că tu nu ştii
Când nu te văd mă doare.

Misterul mării cea sărate
În care amintirea vieţii zace
Ar fi mult mai uşor de răscolit
Dacă aş sti că nu m-ai părăsit.

În fine, dacă-aş şti că-n lume
O alta nu va exista,
Voi şti că toate sunt pe bune
Că doar tu eşti aleasa mea.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte la indigo

Nu e cu- "A fost odat' "
şi nici cu "de n-ar fi",
căci este zi de zi
şi –zău!- m-a încântat.

Ea, nouăzeci de ani,
el, nu-i decât un puşti
de-ţi vine să-l deguşti
iar eu... sunt dintre fani.

Cum am aflat de ei?
Păi, nu mai ştiu nici eu!
dar îi tot văd, mereu,
zburând ca nişte zmei

la piaţă, în Obor,
sau la vreun magazin,
de-mi vine să mă-nchin,
dar, cum să spun: ‘i-ador!

Nu se feresc defel
de lumea dimprejur,
şi sunt convins, vă jur:
la minte sunt la fel.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul din motivele numărul 1 pentru care oamenii sunt săraci material e că au nişte emoţii foarte neplăcute, frici şi convingeri negative legate de vânzări şi marketing. Hai să ne imaginăm locul ăla cu mâncare faină în care îţi place să mergi şi să mănânci, deşi nu e chiar ieftin, dar ştii că te premiezi pe tine când mergi acolo. Hai să ne imaginăm maşina aia faină pe care ţi-o doreşti şi dacă ai avea banii i-ai da fără să stai pe gânduri doar să fii la volanul ei. Hai să ne imaginăm excursiile alea faine în care vrei să mergi şi pentru care ai da banii fără să clipeşti sau să îi consideri pierdere. Haine, evenimente, tehnologie, cărţi şi cursuri, toate alea după care toţi salivăm... Toate sunt legate de vânzări şi marketing şi toate ne iau banii. Iar noi i-am da cu plăcere, dacă i-am avea. Şi atunci, de ce nu te poţi vedea TU de partea celalaltă a tejghelei? De ce crezi că e ceva rău să vinzi şi să promovezi ceva ce ai tu de dat, dacă tuturor ne face atât de mare plăcere să cumpărăm? De ce ne imaginăm că vânzările şi marketing-ul sunt un lucru rău când noi cheltuim bani pe ce ne place zilnic şi iubim să descoperim un serviciu, produs sau firmă de calitate?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kung fu

Părea o zi de "dolce far niente"
Cum, de o vreme, mult prea multe îs,
Dar am avut, la ţanc, un fel de "Pâs!"
Şi... cum să vin la Ea cu argumente?

"Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,
Şi ia din debara un bătător,
Că nu-i nimic mai bun la un covor,
Iar tu... mai faci un pic, de muşchi, paradă".

"Ok!" - în gândul meu: "Ce mare brânză!?" -
M-am scuturat, cumva, de lenea mea
Şi, chinuind centura înc-o za,
Mi-am zis că scap şi de ceva osânză,

Ba chiar de nişte catecolamine,
Că s-or fi adunat de când tot stau
Şi, de prin sânge-afară să le dau,
O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

Am dat covorul, uşurel, de-a dura
Şi l-am luat pe-un umăr, strâns în sul,
De mă simţeam un Hercules fudul,
Cu gândul: "Să înceapă aventura!",

Căci mintea mea deja făcuse planul:
Pe bietul meu covor am să aplic
Tot ce-am văzut prin filme şi nimic
N-ar fi putut să-mi zdruncine elanul.

L-am aruncat afară, în zăpadă,
De s-a întins ca dintr-un pumn James Bond,
Sau al lu' ăla, galben, rubicond,
Ce face,-n tot ce dă, pe loc să cadă.

L-am apucat de-un colţ cu mâna stângă,
Ca într-un film din vremea lui Van Damme
Iar dreapta mea –Doamneee, rău mai eram! –
Îl căsăpea – tot praful să înfrângă.

Am fost... nici nu mai ştiu ce personaje,
Dar sigur, la kung fu, eram Bruce Lee,
Când m-a strigat nevasta: "Nu mai vii?"
... Şi am trecut la... a urca etaje.

De-atunci, să nu mai văd televizorul,
Că-n seara aia am simţit că mor,
De oase, muşchi, de toate câte dor.
Şi nu mai vreau kung fu nici cu... covorul!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simferopol

un loc unde aş vrea să mă întâlnesc cu tine

acolo bărbaţii şi femeile îşi dau întâlniri de taină
iar clădirile sunt făcute din umbre
un deja-vu cu miros de mare şi seară

un miez de nedesfăcut în care mă oglindesc,
iar tu te uiţi la mine de dincolo
şi ştii cine sunt
încalc orice regulă, îmi permit să fiu
vampir,
şarpe, undă sau cerc
iar
în camere vopsite cu albastru, vopsite cu paseri şi flori
mă ţii de mână acceptând cruzimi inimaginabile
nimeni nu ne dă afară de nicăieri pentru că, hei,
suntem în vacanţă, suntem incorecţi şi rataţi
atât de veseli
încât cerul pogoară peste noi fără niciun fel de ezitare.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am primit o cutie minunată de la generalul Barter, o adevărată cutie cu daruri de Crăciun, lucruri de tot felul, pe care acum greu le mai găseşti: cărţi, parfumuri excelente şi săpunuri frumos mirositoare, ţigări de cea mai bună calitate şi pastă de dinţi! Un cadou încântător!

Regina Maria în Jurnal de război (II). 1917–1918, Joi, 3/16 august 1917
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici zis "Plimbărici"

În grădină a sosit
Într-un loc mai părăsit
O pereche de arici
Ca să caute furnici.
Dumnealui e Aricel,
Iute e ca un prâsnel.
Dumneaei, o Aricuţă,
Sprintenă şi hărnicuţă.

Cu hăinuţa lor de ace
Au doi pui ca ghemotoace:
Unul este Ace Mici,
Celălalt e Plimbărici.
Când sunt singuri, cei doi fraţi
Sunt cam neastâmpăraţi.
(Aţi văzut arici cuminţi
Sau, poate, cocoş cu dinţi?)

Ziua şi-o petrec în joc
Şi nu stau o clipă-n loc.
Tata, mama, la vânat
De trei ore au plecat
După broaşte şi furnici,
Hrană bună pentru-arici.
Nici nu s-au îndepărtat
Puii s-au încăierat

Pe vreo gâză sau un pai,
De stârnesc mare alai.
De hârjoană, obosit,
Ace Mici a adormit.
Frate-său, ştiţi, mai zglobiu,
Deşi ceasu-i cam târziu,
Pleacă singur la plimbat
Pe un drum puţin umblat.

Plimbărici e un voinic,
Nu se teme de nimic.
Ia priviţi-l ce fălos
Calcă frunzele pe jos!
"Trilu-li-lu, bine-mi pare
Că sunt liber şi sunt mare!"
Şi aşa-i de zăpăcit
Că-ntr-o groapă-a nimerit...

"Văleleu" în gura mare
Plimbărici se vaită tare.
Scoateţi-mă de aici
Că sunt cel mai bun arici!
Tot ce vreţi am să vă dau
Şi promit, acasă stau.
Vai, lăbuţa, vai, mă doare,
Nu m-aude nimeni, oare?

Vedeţi bine, negreşit,
Ajutoarele-au venit:
Un motan şi o pisică,
El mai mare, ea mai mică.
Patru ochi privesc în jos
Cât e de neputincios.
"Ce-o fi astă creatură?
O fi bună de friptură?"

Hmm... se linge el pe bot,
Îl înghit cu ţepi cu tot!''
Şi-l atinge, dar degrabă
Un ţepoc îi intră-n labă
Iar motanul şi-o pisică
Miaună şi fug de frică.
- Ce te faci măi, Plimbărici,
Dacă sperii şi pisici?

Necăjit e mai apoi,
Nu mai face tărăboi,
Tace şi de teamă el
Că-l aude vreun căţel.

........................

După-o noapte şi o zi
Grădinarul îl găsi
Şi îl scoase pe arici
Care-acum... e pe aici!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele câteva luni după după realizarea mea, nu am avut niciun singur gând. Puteam merge la birou şi îndeplini toate sarcinile mele fără a avea vreodată un gând în cap. Era la fel când am mers la Tiruvannamalai. Fie că eram aşezat în sală cu Maharishi, mergeam pe jos în jurul muntelui sau la cumpărături în oraş, tot ceea ce făceam era efectuat fără nici un fel de activitate a minţii deloc. Era un ocean de linişte interioară care n-a dat niciodată naştere la niciun val de gândire. Nu a durat mult timp pentru a-mi da seama că mintea şi gândurile nu sunt necesare pentru a funcţiona în lume. Atunci când rămâi ca Sine, o putere divină preia şi are grijă de viaţă. Toate acţiunile au loc apoi în mod spontan, şi sunt realizate foarte eficient fără niciun efort sau activitate a minţii.

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea de ciudat

Ciudat, este să poţi orice
şi să nu izbuteşti de loc,
iar alţii, "bolnavii", ei pot!... De ce,
unde-i regulament de "joc"?

Culmea-i când ai ce vrei, maşină,
ce-ai câştigat numai din muncă
şi-apoi să n-ai bani de benzină
şi să pierzi tot... dintr-o "poruncă"?!

Ciudat e şi să moşteneşti casă
şi locuri -chiar şi cel de veci-
şi stat "democratic" nu-ţi lasă
nici o potecă... să te "treci"?!

Culmea-i că facem toţi o şcoală,
adevărat, sau pe hârtie,
dar nu e bun cel care ştie!... O coală,
minţită, e destinat să... "fie"!

Ciudat, ne creştem cu toţi singuri
Copiii, ne-ajutăm părinţii
şi-alegem pe unii, nişte linguri
de înfulecat... E culmea minţii!!

Culmea-i că suntem credincioşi
după câte am păţit de-o "treime",
dar ne închinăm umili, sfioşi,
nu către har... La preoţime?!?

Ciudat, că ce-are experienţă
dezavantaj e, anacronism
şi diletant e "competenţă"
dacă-i "frumos"... Pur misticism!

Culmea, oh, câte-s ciudăţenii azi
când un popor, dintr-un sărac,
chiar de-a avut înalţi ca brazi,
mari s-au făcut cei cu... "arac"!!

Ciudat, ce mulţi sunt sus pe culme,
în culmea zis "cetăţeniei",
ce se tot duc şi-alţii pe urme
sunt ciudat... culmile hoţiei??

Culmea-i că nu-i la fel, ciudat,
în lume, nici în univers;
e doar pe undeva un stat
ce-i culmea de ciudat! Pervers!!!...

... O fi, culmea, ciudată limba ce-i scriu vers???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am întâlnit prima dată

erai undeva la periferia ta

acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată

îmi amintesc, era frig

mergeam zgribulită

cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască

am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi

amintirile veneau după mine ca omizile grăbite

când simt contracţiile şi se îndreaptă spre adăpost

să-şi bandajeze corpurile-n giulgiuri

şi veneau în masă ca după un exod al iubirii

se bandajau în larve, multe, mici

toate grămadă, fără nume

ca după un dezastru, ca după un blestem

neidentificate şi fără cruci

gata pentru viaţa de apoi

într-o viitură comună

tot felul de femei picior peste picior le păzeau

cu ţigările aprinse, rujate, singure

ele însele pietre funerare

pietre de hotar, nici nu mai contează

undeva aici printre oseminte

am văzut un loc verde, foarte verde

un luminiş, culoarea lui n-o pot explica

pentru că nu e pe Pământ

e doar în tine, nici tu nu ştii de ea

ţi se vede în ochi de câte ori mă priveşti

un parazit de care nu ai habar

care-ţi mănâncă pe-ascuns din măruntaie

la fel acest loc defrişat

se întinde şi mai mult când mă întâlneşte

un fel de răsărit al copilului din tine

de la o vreme orbesc

de câte ori dau mâna cu tine şi nu ştiu de ce

încep să par că deja nu mai sunt de prin locurile astea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speciile de guvizii

Sunt pe lume specii multe;
Cine poa' să le "consulte"?
În acest "familion"
Nu sunt chiar un milion,

Însă Domnul din tării
A făcut vreo 2000.
Sunt de ape curgătoare
Şi de ape stătătoare,

Sunt de apă dulce unii,
Mulţi de mare, ca barbunii.
Ei au nume fel de fel,
Că poţi umple un tabel:

E "guvid cu capul mare",
E "de baltă", e "de mare",
"Negru", "vânăt", "străveziu",
"Mare", "mic", "gigant", gălbiu,

"De lagună", "transparent",
Chiar "de iarbă" (evident),
"De nisip", "de mâl", "de piatră",
Mai lipseşte... "care latră".

pamflet de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii aceştia botezaţi cu emfază "ai mei"

sunt mai liberi decât orice închipuire
oricâte potcoave le-aş bate
urmele lor rămân invizibile pe cer
doar o adiere de primăvară stă mărturie tuturor iernilor
şi e atât alb în fiecare petală
şi e atât alb în fiecare fulg
perfect lângă perfect
şi doar o moarte tuturor viilor
........................................
la urma urmelor
cadavrul de mareşal pute la fel ca leşul soldatului
descompunerea este destul de egală
aproape democratică
.........................................
în loc de aripi sau mai ştiu eu ce aberaţii de poet
pe caii mei cresc flori de măr pentru fluturi albi
sub copitele lor se răsfrânge iarba
precum o răstignire de curcubeu printr-o lacrimă
aproape mai verde decât toate încercările mele idioate
de a colora nisipul deşertului cu un bob de rouă
cât toate piramidele la un loc
.........................................
doar criogenia vine ca o alternativă la mumificare
pentru ca în viitoarele piramide îngheţate
faraonii să visează la veşnicie
precum omuleţul meu de zăpadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Cuvintele dragi copii
sunt ca şi nişte jucării
mereu le alegem
pe cele mai frumoase
mai vesele
mai prietenoase
primul cuvânt
fără să-i facem nicidecum reclamă
este desigur
cel mai frumos,
"mamă",
îl rostim aşa zi de zi
ca şi cum o floare ar înflori
şi acesta e doar un început
apoi urmează cuvântul "sărut"
pe care mama, dintre toate ales,
îl foloseşte cel mai ades
de dimineaţa până seara
când în braţe îşi strânge comoara
şi-o îmbracă în picăţele
de săruturi
mititele.
apoi desigur la rând vine tata
cel mare, cel tare, cel fără frică
cel care până-n tavan ne ridică
ne desenează când creştem şotronul
ne face "pâinici" sau ne dă "cu-avionul".
urmează apoi cuvintele-n val
câine, pisică, bunic şi bunică,
când ni-i foame cerem păpică.
apoi ceasul se-nvârte
cuvintele vin
unele-ncep să devină un chin
"trezeşte-te"
"pe dinţişori te spală"
"este vremea să mergem la şcoală".
ei asta e viaţa nu ai ce să-i faci
nu a fost încă patentată
clipa în care să mănânci zilnic
doar ciocolată
mai există lăptic, cartofiori, ficăţei
şi ce e mai nesuferit pe lume
cuvintele care ne pun în farfurie legume
parcă nu ar exista
parcă nu s-a inventat
în loc de mâncare
guma de mestecat.
şi-n loc de lecţii şi alte frecţii
pentru copii, veseli să-i facă,
doar terenuri nesfârşite
de joacă.
cuvintele le rostim,
chiar dacă le urâm sau le iubim
vorbesc de atunci când ne loveşte beleaua
şi-n scena intră
jucăuşă nuiaua.
despre curea nici nu vreau să vorbesc
doar aşa în treacăt să o amintesc
s-o spunem totuşi şi pe cea dreaptă
nu ştiu cum se face
dar cel mai iute răul îndreaptă
când o simţi pe piele, fierbinte,

face mai mult ca şi o mie

de-nţelepte cuvinte.
doar când o vezi că se scutură
îţi aminteşti imediat
toate năzdrăvăniile
pe care le-ai încercat
şi trebuie să spunem în sfârşit
că toate ţi-au reuşit.
praştia n-a greşit fereastra
chibritul chiar a reuşit să aprindă casa
cheseaua cea cu vârf "atâtica"
a produs atâta scandal
c-ai ajuns la spital.
ei da, cuvintele se înşiră
şi-s multe de aceea nu mă miră
că toţi copiii până cresc
de atâtea ori se-mpleticesc şi greşesc.
nu ei, cuvintele sunt de vină
fiindcă ele au poftă de joacă
când sar în fiecare băltoacă
când mingea o duc tot spre fereastră
cand pun iepuraşul de plus şi ursul să pască.
cuvintele, doar ele sunt de vină
când la lecţii n-au vrut ca să vină
şi de aceea s-a întâmplat
că o notă mică s-a amorezat
de carneţelul tău mititel
şi a pus acolo un scăunel.
cuvintele, rele sau bune,
triste sau puse pe glume
ne sunt prietene sau uneori
ca să părem nişte rataţi
ne pun în posturi din care ieşim şifonaţi.
cuvintele sunt cele care ne seduc
cand intrăm sau ne scot din bucluc
de aceea mă gândesc
ca de mâine să folosesc
doar cuvintele albe ca neaua
care n-au auzit ce face cureaua
am să înşir mereu doar cuvinte
care să mă facă înţelept şi cuminte.
mă strigă Fănel, stai dragă că vin,
doar aşa, în treacăt, acum că ne ştim
unde mergem, vreau să vă spun şi vouă,
vrem să-ncercăm o praştie nouă.

poezie pentru copii de Valeria Tamaş (2011)
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viaţă,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeaţă.

Era o curte-a lui, era şi raiul
în care se născuse. Îl ştia.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-şi ducă traiul.

Iar peştele... Era atâta peşte
încât îşi alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbăteşte.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un peşte-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
şi-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu ştii că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut şi, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, uşor, spre delta cea română.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzmeriţa gândurilor

Şi mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare

Jiul nostru mai are fraţi
Prin Moldova şi Carpaţi.
Uite aşa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile

În viaţă totul creşte
Nimic nu se iroseşte.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies seminţe multe.
În acel spiculeţ de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.

Că... şi planta la fel pomul
Au o viaţă ca şi omul
Când unul pleacă sau dispare
Altul pe loc va apare.
În nesfârşitul infinit
Plin de enigme-n circuit

Că nimic nu se mai ştie
În lumea noastră ce-o să fie?
Încarnare..., Inerţie...,
Ori uitare pe vecie!

De când este omenirea
Tot se cată fericirea
Viaţă lungă pe vecie
Dragoste şi armonie!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexului frumos

Doresc să contrazic "sexul frumos",
Care-i priveşte pe bărbaţi cu ură,
Considerând că n-au nici un folos
Fiindcă-s vicioşi peste măsură:

Că sînt beţivi şi-apoi scandalagii,
Că leafa când o iau n-o pun pe masă,
Că-s cartofori bolnavi, sau tablagii,
Că unii mai lipsesc şi nopţi de-acasă...

Aşa că voi veni cu-o explicaţie,
Încât mă simt chiar foarte ofensat,
Fi'nd vorba de a noastră reputaţie
Şi de onoarea oricărui bărbat:

Stimate doamne, nimeni nu-i perfect,
Deci înţelegem, suntem doar maturi,
Printre bărbaţi mai e câte-un... defect,
Cum şi pădurea are uscături;

Dacă doriţi s-aveţi "bărbat model",
Care nu bea şi nici nu chefuieşte,
Care nu intră în niciun bordel
Şi nopţile din pat nu le lipseşte,

Un individ ce banii nu-şi aruncă
La cărţi, barbut, sau doar să-i prăpădească,
Ce nu mănâncă doar fripturi sau şuncă
Şi nici nu pune limba pe Fetească,

Puteţi să-l căutaţi pân' obosiţi!
Credeţi-mă că nu fac băşcălie,
În două locuri poate că-l găsiţi:
La casa de nebuni, sau.... puşcărie!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de tine

În loc de suflet am o carte
Şi-n ea îmi port, trăind, iubirea,
Cu băsmăluţe parfumate
Îmi sorb durerea şi privirea.

În loc de mână am o pană,
Cu ea eu scriu, simţind, cuvântul
Ce se hrăneşte dintr-o rană
Şi se ascultă doar cu gândul.

În loc de iris am un mal,
Spre care vin stropind privirea,
Ce unde mici se fac un val,
Ce valuri mari naşte iubirea.

În loc de frunte am o floare
Şi rozul ei trecut de timp
Nu e miros şi nici culoare –
Un dulce gând dezamăgit...

În loc de tine am trecutul
Ce împreună noi l-am scris,
În cartea sfântă, cu sărutul,
Tu plângi acum ce eu am plâns...

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!