Cu toate corzile

Întreaga mea fiinţă-i vinovată
şi-n grai mă înveşmânt în grea ruşine,
căci chiar din trupul tău cuvântul vine
şi îşi sporeşte tainele. Odată,

puneam trufaşa strajă gurii mele
la cina cea de taină în cuvinte.
Acum, colina lor de oseminte
o urcă maica grâul să ţi-l spele

şi să-l aprindă-n candele virgine.
I-e dor de blânda spicului dogoare
şi în blândeţea focului cel mare
copacul de odihnă vede-n tine.

Mă uit şi plâng cum tălpile ei goale
cenuşa obosită o mai ară,
să-nveţi ce miere e-n pâinea-amară
de multă apăsare-n văi natale.

Smerită suflă în feştile grele
lucind în nopţi prin spicele genunii
înaltul rod ce-l pârguiau străbunii
cu rugăciuni de geniu către stele.

În urma lor leg snopii în prigoană
păstrând în vis distanţa-nfricoşată
şi-n bobul cel din urmă se arată
mormântul meu în patria-nirvană.

poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros şi alte poezii (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

demult, în vremuri vechi
clădeam tăceri
în umbra ramurilor goale
din frunze scriam mărturisiri
pe trupuri dezgolite de copaci
sunt gând, sunt pasăre în zbor
păşesc printre cuvinte aruncate
şi glasul urcă, urcă către El
în trupul meu de lut
făcut-am legământ
să scriu, să scriu mereu cuvântul Tău
pe puntea către cer
mă apropii cu iubire
pe buze însângerate port cuvântul
şi din al Tău cer pogori în lume, iubirea
iubirea e azurul nemuririi, e sângele de foc şi timpul este'i trupul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă

caută-mă-n milenii scurse-n liniştite clipe
sapă-n pădurile virgine pline de sevă ce mă strigă
urmăreşte-mă prin goana vântului de stele
sunt chemarea ta de multă vreme

caută-mi sufletul în visările lumii ca să spună
că-mi eşti în spicul pământului de sub clar de lună
tu-mi eşti pâinea sarea şi alinarea clipei mele
de ce treci siguratic călător pe lângă mine

sunt oceanul, vremea, apusul, soarele răsare
caută-mă-n în vânturi, în nori, în curcubee şi-n mare
eu sunt acolo, aici, pretutindeni şi chiar şi-n stele
de mă vrei tu pe mine, caută-mă peste tot în lume

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce plâng

Nu mai am lacrimi, mamă, să te plâng
am fost secat de spaima dinainte
când presimţeam în mine cum se frâng
secundele cu gust de oseminte

Când mă înfricoşa şi gândul chiar
că te voi pierde într-o zi amară
când adormeam pe evangheliar
visând să mai trăieşti până la vară

Atunci plângeam, eram într-un extaz
al disperării pentru ce-o să vină
înlănţuit pe stânci din Caucaz
mă sfârtecau mari vulturi de lumină

Acum e pace pe pământ şi-n cer
ce-a fost să fie s-a-ntâmplat odată
iar trupul meu cu lacăte de fier
are fântâna plânsului secată

Azi mă întorc la viaţă, în sfârşit
un câmp de luptă-n urma mea ia formă
cu părul alb, cu steagul zdrenţuit
eu însumi sunt o lacrimă enormă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidiţi-vă casa...

Acum stai alături de-o blânda făptură
Sădită de Domnul în inima ta,
Iubeşte-o îţi zice şi Sfânta Scriptură
Cum Isus iubit-a Biserica Sa.
Veghează asupra-i cu dragoste multă
Hrăneşte-o, -ngrijeşte-o şi nu-i face rău
Ea-ţi este supusă, în toate te-ascultă
Şi trupul ei gingaş e chiar trupul tău.

Porniţi, deci, de mână uniţi pe vecie
Şi unde e unul să fie-amândoi,
Ce Domnul uneşte aici o să fie
Unit şi în ceruri şi-n viaţa de-apoi.

Te luptă cum Iacov c-un înger anume
O noapte întreagă luptat-a din greu
Şi-n zorii de ziuă aprinşi peste lume
Binecuvântare i-a dat Dumnezeu.

Trăiţi, deci, cu Domnul în dragoste-adâncă
Iubiţi-vă-n Domnul, pe El să-L urmaţi,
Ziditi-vă casa cu Domnul pe stâncă
Şi-n casă cu Domnul la masă să staţi!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâul nostru...

Grâul nostru din pământ,
Grâule-auriu şi sfânt
Am mereu ceva să-ţi cânt,
Eu te cânt de bucurie
Fiindcă-mi ţi naţia vie,
Te-am sădit ieri, azi, ca mâine,
Tu să-mi dai cinstita pâine,
Tu eşti mic, eu te fac mare
Doar prin muncă şi sudoare,
Şi-n tot locul răsădeşte
Bobul tău ce mă hrăneşte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 aprilie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,
Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Eşti! Şi plata ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi
În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează,
Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Şi din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine
Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalţa spre stele!

Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptăţii, tu, eşti stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele
Când o însetată umbră peste lume se aşterne...
Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ţi să adorm...
Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul
Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi fiinţa, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă.

Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm
Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura.
Şi-mi spăl fiinţa cu lumina şi-mi spăl fiinţa de păcate
Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul,
Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Şi în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească dorul
Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire şi în iureşul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, eşti... unde?! Unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri grele

Trăim atâtea vremuri grele
Vuieşte marea aşa cumplit
Şi cad în ea — atâtea stele
Din patria iubirii mele
Căci şi-au găsit în ea sfârşit

Vuieşte marea şi-n necazuri
Cuprinsă iată-i omenirea
Lovită astăzi de talazuri
Şi pier atâţia în amaruri
Acum găsind — iată pieirea

Atâtea boli cumplite vin
Pe atâţi lovind cu necruţare
Şi sunt răpuşi atâţi de chin
În lacrimi grele şi suspin
Căci nu mai au nicum scăpare

Lumea-ntreagă e lovită
Chiar viaţa iată s-a schimbat
Căci omenirea-i amăgită
Şi în păcate prăbuşită
Drumu nu-i — mai e curat

Scriptura nu mai este ţintă vie
De atât de mulţi e-abandonată
Puţini privesc spre veşnicie
Ca Domnul Isus să le fie
Viaţă aici — şi-n veci curată

Puţini pe stâncă au rămas
Hristos fiindu-le azi Mire
Şi stâncă tare şi popas
Ascultând — de-al Domnului Sfânt glas
Şi depărtaţi de vechea fire

Cuvântul Sfânt se împlineşte
Şi Evanghelia Divină
Dar omul nu se mai trezeşte
Şi în păcat se adânceşte
Nu vrea s-audă de lumină

E-o vreme azi descrisă-n Carte
În Cartea sfântă a iubirii
Cu omul dar tot mai departe
De-a Adevărului dreptate
Şi doar pe căile pieirii

Hristos şi azi este Lumina
Şi El e Adevărul Sfânt
Slujiţi-l voi întodeauna
Căci El poate să dea cununa
Şi-n ceruri sus şi pe pământ

Veniţi dar azi să vă predaţi
Acelui Sfânt şi răstignit
Cu El să fiţi în veci dar fraţi
Cuvântul Sfânt să-l ascultaţi
În al păcatului sfârşit
24 oct. 2021 Bet.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am regăsit

m-am regăsit într-un final
aceeaşi doină din caval
ce-a coborât demult din munţi
cu paşii umezi şi desculţi.
m-am regăsit în fir de iarbă
în ochii tăi ce stau să cadă
pe trupul meu incins de vară
scăldat în râul de la moară

m-am regăsit intr-un târziu
în bobul spicului de grâu
în macii înfloriţi in luncă
şi-n raza soarelui ce urcă
tot mai aprinsă spre zenit
şi-apoi coboară-n asfinţit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Plecă în grabă domnul,
Gunoiul să îl ducă...
Însă aceasta nu e
O treabă de mirare...
Îl apucă de-odată,
Aşa, un dor de ducă,
Că şi uită că este-
Mbrăcat în pijamale.
Mai grav e cum că dânsul,
Uitând de unde vine,
Plecă la soaţă-acasă...
Ruşine măi, ruşine!
Ba îi dădu găleata
S-o spele, că-i murdară.
Nevasta îl privi perplex...
A câta oară să-i spună
Cum că dânsul e încă-n deplasare?
Şi se-ntreba în taină:
De und vine, oare?!
Bărbate, spune dânsa,
Mai ieri, zici c-ai plecat,
Cu treburi de serviciu...
Zici că eşti deplasat.
Însă a cui găleată
E asta care-o ai?!
De unde vii bărbate
Şi-acas ce treburi ai?!
Ma iartă soţioară,
Am nimerit greşit
Şi-n drum către amantă,
La tine am venit.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicuţa şi bobul de grâu

O furnică roşioară
Cu un bob de grâu în coş,
Merge gârbovă la moară
Ajutată doar de-un moş.

Şi ce greu mai este grâul
Pentru-o fiinţ-aşa de mică,
Ah, cât de departe-i râul!
Pentru scumpa mea furnică.

Şi-ajungând la râu odată
La a noastră moară-n sat,
Bobul cel mic de îndată
S-a făcut făină-n sac.

Acum tare bucuroasă
Şi-ncărcată cu făină,
Se întoarce către casă
Furnicuţa gospodină.

Şi sosită-n muşuroi
Făina albă o cerne,
Pâini ea frământă în toi
Şi-n cuptor încet le-aşterne.

A copt doi colaci cât masa
Minunata gospodină,

De-i sătulă toată casa

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ de iubire

Odată am jurat în faţa ta
Şi m-am legat să-ţi dau iubirea mea
Să te păzesc atât cât pot de bine
Şi-n fiecare noapte să stau doar lângă tine
Să te hrănesc, să te îmbrac şi să te încălzesc
Să te cuprind, să te sărut şi să te-adăpostesc
Să te ajut, să te îndrum, să-ţi netezesc cărarea
Să te veghez şi-n ochii mei să-ţi afli alinarea
Şi grijile să nu le simţi, să te feresc de ele
Să fac din tine un curcubeu din soare pân' la stele
Să-ţi dau dreptate, chiar de n-ai, căci mare e iubirea
Să-ţi aduc flori şi să nu ştim în veci ce-i despărţirea
Şi numele să ţi-l rostesc când nimeni nu-i pe-aproape
Atât de-ncet încât doar tu să prinzi acele şoapte
Să-mi simţi iubirea chiar şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Şi-astfel să ştii că mi-ai luat şi inima cu tine.

poezie de Vesta Sikora, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu necuvântătorul

eu şi marea mea de cuvinte
mă spăl cu cuvinte, respir cuvinte, mănânc şi visez cuvinte
mă-îmbrac în cuvinte şi de adio mă ofer ofrandă
cuvânt pe cerul gurii

din aer strâng lumini şi praf de stele
respir praf de stele, mănânc praf de stele,
mă spăl cu praf de stele
şi moartea mă preface-n praf de stele

în mâna dreaptă am cuvântul ce va naşte iar cuvinte
în mâna stângă-am strâns un pumn de praf de stele
lumină scriu cu praf de stele
şi nu ştiu de cuvintele sunt ale mele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovată

Sunt singura vinovată că lumina
Ce-mi dăruieşti nu poate să străbată
Nopţile goale în care am vina
În inimă adânc îngropată.

Sunt singurătatea inculpată
De la capătul degetelor mele
Vaietul unui clopot a spart chiar acum
Timpanul vrăjit unei stele.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Maică

Nu plânge, mamă, când lovit
Şi-nsângerat îmi este trupul,
Nu doare locul biciuit
Cum doare ura şi cuvântul.

Bătut, scuipat, batjocorit,
Eu port povara lor în spate
Şi-n crucea grea duc istovit
Noianul lumii de păcate.

Nu sunt de cuie azi rănit,
Cu dragoste le rabd pe toate,
Plâng doar păcatul săvârşit
De ei, ducându-mă la moarte.

Nu plânge, mamă, ştiu că-n gând
Te-ai răstignit şi tu cu mine
Te simt în toate îndurând
Chiar dacă jale curge-n tine.

Eu i-am iertat căci am venit
Cu dragoste întru zidire
Precum a fost proorocit
Să fiu jertfit spre mântuire.

poezie de Angelina Nădejde (6 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pură dimineaţa

Pură dimineaţa
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopţii val
În care se pătrunde liniştea
Caii sunt orbi şi eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfinţind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aş vrea să zbor dar tot se fringe a minţii mele
Aur e talaz se aşterne mare,
Contopindu-şi norul în sfere de lumină pe obraji
Râd şi plâng ca în vechea rânduială
Săgeţi spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel tricolor

Este steagul ţării mele
Roşu, galben şi albastru,
Încercat în lupte grele
Cu tărie de sihastru.

El priveşte către stele
Luminos, ca mândru astru;
Este steagul ţării mele
Roşu, galben şi albastru.

Luptătorii-n vremuri grele
Adunaţi în vechiul castru,
Învăţaţi de Zoroastru,
Tot răul ştiu să-l spele

De pe steagul ţării mele.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărac, bogat cu Dumnezeu

Merg mereu desculţ că mi-s sărac,
Şi mă taie pietrele în talpă,
Mă doare, dar nu plâng, ci numa' tac,
O lacrimă din ochii mei nu scapă.

Încerc prin viaţa asta să răzbesc,
Să alung toată tristeţea mea,
Fac Doamne ce pot s-o potolesc,
Dar sărăcia este foarte grea.

Acum numai salcâmii-n sat mă ştiu,
Salcâmii pe sub care trec ades,
Toţi mă văd ca pe-al vântului fiu,
Destin pe care eu nu l-am ales.

Ce vină Doamne aş putea avea,
Când eu m-am născut din nedorinţă,
Mi-a fost dată soarta asta rea,
Şi trec prin ea având mare credinţă.

Cred mereu în Tine şi-n cuvântul Tău,
Şi cred că viaţa mea va fi o biruinţă,
Doamne Tu mă scoţi din cumplitul hău,
În Tine cred cu întreaga mea fiinţă.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!