Colegului de facultate Nicu Mucea

Atuncea când ne-am cunoscut,
Eram studenţi, la început;
Încet, încet, urâtu-ţi nume,
L-ai transformat într-un renume.

madrigal de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (6 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eram studenţi

la teatru deşi interpretam
roluri pe scena
vieţii
ne-am cunoscut şi nu prea
erai frumoasă eram idolul
tuturor scheciurilor ră
suflate de toate vedetele
te uitai după bărbaţi bruneţi
care miroseau a trans
piraţie
eu eram supra
omul
lui nietzsche cu ochii albaştri
n-am fost studenţi la teatru
dar nici în filme nu am jucat
ne lipsea ceva să ne apropiem
păşeai sfios (?!) aproape frumos
eu umblam pe cărări şi a
gitam trena de mătase
aşa ne-am cunoscut şi nu prea
suntem doi actori rataţi pe scena vieţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de iubire

În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume,
Eram timizi, nici n-am băut
Şi nu ne-am spus pe nume.

Dar tot mai des ne-am revăzut
Pe şotii puşi şi glume
În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume.

De-atunci iubirea a cescut
Prin hopuri să ne-ndrume
Şi-mi amintesc de-acel trecut
Tot răsfoind albume

De ziua când ne-am cunoscut.

rondel de Elena Mândru
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător

Murim încet în fiecare clipă,
Cuvintele sunt studiu de-nceput,
Noi căutăm indiciu cu o lupă,
Un car cu fân în care ne-am născut.

Murim încet în fiecare oră,
O altă eră intră-n infinit,
Cu paşi grăbiţi spre galaxia soră...
Avem o roată, reinventăm un mit.

Murim încet în fiecare zi
Şi nu ne doare dacă tera-i rece,
Ne întrebăm "a fi sau a nu fi"
Şi peste toate cele timpul trece...

Murind... renaştem la-ntâmplare?
Nu. La început am fost cuvânt.
De când am devenit calculatoare
A dispărut din dex cuvântul sfânt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei: când vei veni la cripta mea

Când vei veni la cripta mea,
Să pui pe lespedea cea grea,
De trandafiri un roş buchet,
Pe nume să mă chemi încet!
Din Rai sau Iad, de unde-oi fi,
M-oi întrupa şi voi veni.

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (9 septembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

poezie de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesoarei universitare Velicica Davidescu, contestată de studenţi la Revoluţia din 1989

Contestată de studenţi,
Ea şi-a luat ca asistenţi,
Agramaţi, incompetenţi,
Să nu rişte insurgenţi.

epigramă de George Budoi din În Ţara lui Invers (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlipire

Ai grijă ce-ţi doreşti, întunericul nu iartă!
Există un loc
Undeva...
În care durerea nu are nume,
Acolo doar simţi cum timpul
Trece prin tine,
În măsuri sacadate
În ritm de final...
Şi acum privim în urmă,
Dacă totul se şterge din noi
Încet... pătrunzător, adânc
Oare am ajuns
Sau ne-am ajuns?

Mie nu-mi mai miroase a artă
Locul ăsta, înrădăcinat în mine...
Un muzeu al rebuturilor
Rupte din...
Ar trebui să mă grăbesc încet
Număr din cinci în cinci
Până la final...
Ce-mi mai pot dori când
Am tot, dar nu văd nimic?

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, mult prea târziu

Hai,
numără încet, încet.

Nu te grăbi.
Încet, doar e un joc...

Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.

Şi-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc...

Doar să nu vii prea târziu...

poezie de Eugen Matzota din volumul de versuri Durerea de tine (26 iunie 2012)
Adăugat de Anda Schatzi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care este încet la minte e iute la mânie.

aforism de George Budoi din Dicţionarul prostiei (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa-aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.

poezie de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet

sete-mi este
sus curge surâsul tău
o picătură lasă să cadă, să-mi ardă gura
o umbră mă desenează prin tine
...
pe formele de ieri, pentru astăzi
a trecut timpul, nu am uitat
a închis uşă după uşă
încet, încet

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pentru renume

Numele te reprezintă,
Nu ascunzi, ci te expui:
Săgeată intrată-n ţintă,
Vai, de dragul golului!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (21 aprilie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să mor

după o supradoză de iubire
inima mea era pe o stâncă
stătea mai mult în gol
eram atât de fericit
şi mă
simţeam alături de inima ei
căzut în sufletul ei
am băut vin încet încet
acul
pătrunde în venă şi lasă
acolo toată fericirea
toată
dragostea era în cantitate e
normă dublă o supradoză
şi când
e supra
doza e pericol pentru inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânăm metaforele

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conştiinţa

Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăseşte
altul în mişcarea cuvântului din urmă
în care se rătăceşte

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
aşa cum săgeata
naşte o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între a sta pe loc şi a merge încet, alege întotdeauna să mergi încet, chiar dacă vei ajunge mai târziu la destinaţie, iar drumul ţi se va părea mai greu şi întortocheat, cel puţin nu vei stagna. Într-un final, vei ajunge şi te vei bucura de faptul că ai ales să depui mai mult efort atunci când ar fi fost mai simplu să stai pe loc şi să nu faci nimic.

citat din Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici şi în ocară
ei nu mai sunt

Respir încet
şi văd
sunt toţi
suntem toţi
răstignim Coloana Infinitului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi

Îngheţ în lut încet, încet,
Când iarna-şi face prezentarea
Şi-ncep în taină să regret
C-am refuzat incinerarea.

epigramă de Corin Bianu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit o şoaptă

La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.

Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,

Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o şoaptă
Şi îmi amân rostirea să nu mor.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şï scara ce o am de coborât.

poezie de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galateea

Chipul tău de marmoră, încremenit,
Mi-l dăruieşti, sunt fidela oglindă,
Ce-ţi vede sufletul de griji frământat,
Întreaga ta durere revarsată
Pe faţa ta frumoasă şi crispată,
Minute în şir rămâi împietrită
Şi faţa ta frumoasă, îngrijită,
Se transformă într-un peisaj iernat...
Încet pielea-ncepe să se destindă
Şi fruntea încet, încet s-a descreţit,
Îmi zâmbeşti, cu privirea arzătoare
Eşti din nou vie, de nerecunoscut,
Pe chip, vioiciunea-ţi din nou apare,
N-a fost nimic serios, totul a trecut.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!