Fabulă porcească

Cum se apropia rapid Crăciunul, un godac s-a întristat subit
Şi-a-nceput discret, să coacă planuri, să n-ajungă, tragic, la cuţit.
Chiar exagerând flagrant tot anul, săvârşind abuz alimentar
Afişând o slană foarte groasă, guiţa acum cam trist şi rar.
A-nceput să simuleze-o tuse, convulsivă, împroşcând dejecţii,
Dar veni urgent veterinarul şi-a-ncasat o groază de injecţii.
Chiar fiind castrat din primăvară, să provoace-n masă-aversiuni,
A trecut la planul B, c-o scroafă, săvârşind, frecvent, perversiuni.
Dar l-au vindecat şi de aceasta, cu bătaie şi cu duşuri reci,
Căci de sex şi fantezii obscene, el a fost eradicat pe veci.
A-nghiţit şi cuie, lame, cretă, s-a vopsit cu galben, cu mărar,
S-a stropit cu zeamă de cireşe, să se creadă c-a luat pojar,
A trecut la trucuri avansate, a mimat şi o trichineloză,
Însă nu i-a mers şi din păcate, dezvoltă, în fine, o psihoză.
S-a decis apoi să evadeze şi-a săpat tunel înspre grădină,
Dărâmând trei garduri, dar în stradă, l-a călcat în noapte o maşină.
Grav rănit, luat de ambulanţă, la reanimare internat,
Pentru c-a distrus în drum maşina, el a fost, fireşte, arestat
Şi-a primit cinci ani de puşcărie, dar s-a bucurat, în mod ciudat,
Căci avea pe gratis şi mâncare, fără risc de-a fi sacrificat!

Morala 1

Când pentru porci Ignatul se arată,
Ar vrea să iasă toţi basma curată.

Morala 2

Cu slană şi avere adunate,
Se-agită porcii cu imunitate.

Morala 3

Când nimeni nu le umblă la avere,
Stau porcii la pârnaie, cu plăcere!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcul înşelat

Un porc cu lături îmbuibat,
De corupţia celor fără de morală ajutat,
Ca director de şcoală
În funcţie-a fost postat.
Ospiciul la care pacient ş-apoi paznic a lucrat,
În şcoală profesională a fost transformat.
Acolo diploma uşor şi-a luat
Şi ca maistru a fost promovat.
Rapid pe director l-a înlăturat,
Şi el în postul lui s-a instalat.
Acum, porcul făcea tot de vroia,
Că la reclamaţii nimeni nu mai răspundea.
Găsi apoi o universitate de doi lei,
De unde, cu bani, diploma poţi s-o iei.
Dar când noul concurs de directori s-a dat,
Porcul o mare păcăleală a luat.
Pentru notă de trecere el şpagă-a dat,
Dar a ajuns şi fără bani, şi excrocat,
Căci postul a fost dat şi de alta ocupat.
Cu bot, pe toţi porcu'-i urmărea
Şi la ei el se plângea:
"Guiţ, guiţ! Banii mei i-am dat la unu'
Şpaga-napoi o vrea nebunu'!".
Morala:
Să ai grijă cui dai şpagă,
Să nu rămâi că porcul în ogradă.

fabulă de Cornelia Păun Heinzel din Youtube
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu silicoane

O vacă ce voia în ciurdă mult mai rapid să avanseze,
S-a hotărât să facă pasul, la uger să se opereze,
Să-şi implanteze silicoane umflate, grele, uriaşe,
Ce grabnic să o propulseze în topul vacilor fruntaşe.
Şi botox şi-a băgat în buze să pară tuturor drăguţă,
Ba chiar să fie invitată-n emisiunea lui Măruţă
Şi-a cumpărat botine scumpe, de la promoţie şi iată,
Că a ajuns din vaca proastă, subit, o vacă încălţată!
Ajunsă înapoi în staul, pe tocuri şi cu mers tălâmb,
De toată lumea suspectată că a ajuns să calce strâmb,
Ea a stârnit pe loc invidii şi-n loc de-aprecieri sublime,
Au început subit să curgă rapoarte, plângeri, anonime,
Ba şi insinuări voalate menite să îţi strice cheful,
Că ar avea o legătură neortodoxă chiar cu şeful.
De-atât scandal şi tevatură, noian de otrăvite şoapte,
Scăzu dramatic apetitul pentru producţia de lapte
Că s-au luat măsuri urgente şi o echipă de control,
A apărut având un frunte un bou imens, cu glas domol,
Ce a făcut doar şcoala vieţii, căci clase el avea doar două,
Dar promovase cu partidul uitându-se la poarta nouă.
Văzând că vaca strică treaba cu obiceiurile-i rele,
A transferat-o chiar la sediu să-i toarne lapte în cafele,
Căci îi plăcuse de văcuţă şi să scuteasc-o filodormă,
O puse pe un post de capră, dar numai cu juma de normă!

Morala 1
Şi botoxul şi siliconul în cantităţi exagerate,
Pot să provoace un dezastru când este vorba de lactate.

Morala 2
De vei uza de silicoane să avansezi la un birou,
Există riscul foarte mare să nimereşti ca şef, un bou.

Morala 3
O avansare prea rapidă de te va duce în ispită,
Nu o s-ajungi o secretară, ci doar o capră travestită!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula patriotismului

Viespea slabă, costelivă şi lipsită de avere,
A dorit şi ea s-ajungă înăuntru-n stup, la miere
Şi-şi făcu cu grijă planul, fără urmă de sfială,
Să-şi realizeze visul chiar de Ziua Naţională,
Când albinele serbează şi au zi de relaxare.
Îmbrăcă deci salopeta de albină lucrătoare
Şi intră în urdinişul cu tot roiul prins în horă,
Ba în piept cu grijă-şi prinse o cocardă tricoloră.
Se dansa, era mult zgomot, dar albinele avare,
Se vedea că nu vor scoate de băut şi de mâncare
Şi cum foamea realmente o scotea deja din fire,
A-nceput din abundenţă din toţi porii să transpire.
Tot machiajul ce-l făcuse ore-ntregi cu multă trudă,
A-nceput domol să curgă, că părea o paparudă,
Cu un tricolor ce comic îi rămase agăţat,
Ca un clovn cu faţă tristă după ce s-a demachiat.
Alarmată veni paza cu lănci lungi, cu coifuri, scuturi,
Ce-alungă rapid intrusul cu împunsături şi şuturi,
Care stând pe-o buturugă vânăt şi în pielea goală
Medita la ce înseamnă viaţa fără de morală.

Morala 1

La borcanul plin de miere să ajungă-un impostor,
E în stare să îşi pună peste mască, tricolor.

Morala 2

Mulţi din hora guvernării au în cap un gând secret:
Să ajungă cât mai iute să se-nfrupte din buget.

Morala 3

Tricolorul nu-i o cârpă ce s-o arborezi cu fală,
Când deschizi autostrada, dar credinţa-ţi este goală!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melc, melc, codobelc!

Un melc nervos stătea ascuns in casă,
Fiind stresat că soaţa-i preafrumoasă,
Mânată de-un impuls adulterin,
A fost văzută-n casă la vecin.
Fierbând în sucul propriu, cu turbare,
Se tot gândea la dulcea răzbunare,
Ba chiar şi la scenarii fanteziste,
Pe-o plajă înţesată de nudiste.
Pe cînd visa frumos, pe la chindie,
A auzit o dulce melodie,
Ce-l invita în calda zi de vară
Să-şi scoată grabnic coarnele afară.
Simţi în piept că inima-i tresaltă,
Căci vocea-i promitea un drum la baltă
Şi chiar să plece-n vilegiatură
La Dunărea albastră, în clisură.
Tentat de-aşa ofertă, cam bizară,
Din casă a iesit rapid afară
Şi stimulat de visul său de aur,
A scos perechi de coarne ca de taur.
Dar din păcate n-a ajuns la apă,
Căci tragic, melcul a luat o ţeapă,
Fiind zvârlit departe-n bălării,
Doar dintr-o simplă joacă de copii.

Morala

Când coarne ai şi-o soaţa prea focoasă,
E indicat să stai mai mult pe-acasă!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara vopsită

Cioara, ce clocea de-o lună ouăle într-un cuibar,
Când veni curând sorocul, observă ceva bizar:
Printre puii ce ieşiră, de un negru-abanos,
Se mişca o arătare c-un aspect cam dubios,
Albă mică şi fragilă, gureşă din cale-afară,
Dar ca glas, indubitabil, croncănea precum o cioară.
Îngrozită, panicată, vrând micuţul să-l ascunză,
Soţul său să nu îl vadă, l-a acoperit c-o frunză
Şi cu gândul să evite diferendele nebune,
L-a vopsit pe de-a întregul, tăvălindu-l în cărbune.
Şi aşa trecu de criză, evitând o confruntare,
Dar fugi ca o furtună la bătrâna vrăjitoare.
Cotoroanţa, ascultând-o cu un aer cam tălâmb,
O-ntrebă de e cuminte, de-a călcat vreodată strâmb,
Dacă e însărcinată, de-a luat penicilină,
Dacă a făcut vreodată dragoste şi pe lumină,
Dacă s-a scăldat în lapte, dacă-n timpul ce-a fost grea
A mâncat mai des lactate, caşcaval sau telemea.
Cioara a răspuns spăşită că a mai păcătuit,
Însă cu cioroii tineri, de un negru-antracit,
Dar şi-a amintit cu spaimă de un sumbru amănunt:
Că greşise, doar o dată, c-un bătrân croncan cărunt,
La un chef ce se ţinuse într-n plop de protocol.
El era cioroiul alfa, şeful peste-ntregul stol
Şi a condiţionat-o să-i dea post la un birou,
Cu-avantaje sexuale, deci i-a afectat un ou.

Morala 1

Frunzele, chiar de la Eva, verzi, uscate, mari sau mici,
Pot ascunde pui de cioară, dar şi alte păsărici.

Morala 2

Sunt ciudate fenomene şi se cade în ispită,
Când pe la birou se umblă cu o cioară cam vopsită.

Morala 3

Părul negru nu-i în stare nici în grup, câteodat',
Ce e apt să săvârşească, lesne, părul grizonat.

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosirea votului

De când partidul de porcine
Avea şef nou, îi mergea bine.
Cel vechi, dintr-un motiv anume,
Plecase de nebun prin lume,
Deci, cu acest şef nou de rasă,
Le-a dat altor partide clasă,
În lupta grea electorală.
Partidul porcilor, cu fală
A-nflăcărat ograda mare
Cu un program de guvernare,
Ce prevedea schimbări majore
În viaţa tuturor, pe ore;
Urma să aibă de mâncare
Oricare necuvântătoare,
Cu mult mai mult decât ea poate
Că spor va fi de-acum în toate.
Şi-a fost partidu-nvingătorul
La vot, cum a dorit poporul.
Mulţimea necuvântătoare
Avea de-acum speranţă mare,
Că-n Parlament, majoritarii,
Deci porcii, copleşeau măgarii.
Doar că întors de la plimbare
Acel fost şef, gelos se pare
Pe porcul ce purta drapelul,
L-a tot muşcat să-i facă felul.
Cum lupta de la vârf n-aduce
Decât ruptură, s-a pus cruce
Majorităţii de porcine
Dar şi programului, vezi bine.
Astfel văzură toţi cum votul
L-au irosit porcii cu totul.

MORALA e-ntr-o-nvăţătură
De noi ştiută, din Scriptură:
Nu daţi la porci mărgăritare,
Că vi le calcă în picioare!

fabulă de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă idilică

Un lup, cuprins de pandalii,
S-a-ndrăgostit de o mioară
Scria în codru, poezii,
Urla la stele înspre seară,

Nu o scăpa din ochi nicicând,
La stînă, sau la gura văii,
A devenit atât de blând,
Că îl băteau la fund dulăii!

Cuprins de-al dragostei fior
Şi doldora de-adrenalină,
El a răpit-o din ciopor
Ducând-o drept în vizuină.

I-a oferit ciuperci, vânat,
Şi casa sa de pe tăpşan
Dar sistematic refuzat,
De-un timp, a devenit vegan.

Dadea banchete în pădure
Cu ursi, confraţi şi cu vulpoi,
Mancând trifoi, ciuperci şi mure,
Ce le livra un iepuroi.

Oiţa deveni vedetă,
Era curtată intensiv,
Avea agenda sa secretă
Şi-a prins să behăie lasciv.

Dând frâu plăcerilor mărunte,
Oiţa a călcat pe bec,
Căci lupul afişa în frunte,
Măreţe coarne de berbec.

Sătul de oaia-adulterină
Şi de sordida aventură,
Nervos, o invită la cină...
În calitate de friptură!

Morala întâi

În codru, când apar mutaţii,
Îţi sar în ajutor confraţii!

Morala a doua

Când oaia behăie în casă
E vremea să o pui la masă!

Morala a treia

De vrei urgent să scapi de coarne,
Încearcă-n loc de iarbă - carne!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi se ceartă...

Ursul, se lupta cu lupul pentru tronul din pădure,
Să ajungă la putere şi bugetul să îl fure,
Moţiuni, trădări infame şi limbajul suburban
Erau arme folosite să se-ajungă la ciolan.
Moş Martin, în bătălie cu o haită de lupi tineri,
A pierdut săracul coada, asta într-o zi de vineri
Şi-a trecut în opoziţie, hăituit şi de străini,
De-a ajuns doar să înjure şi să mânce rădăcini.
Lupii asmuţiţi din umbră, dar făţiş, de un lupan,
Ce ştia de fapt tot natul că era un dog german,
Mazilit-au fără milă urşii de la stat, apoi
Şi-au plasat pe loc confraţii cu salarii-n euroi.
Au ajuns şi câini pe funcţii după un cumplit răzbel,
Că urcat-a la Finanţe un căţel micuţ şi chel,
Ce era făţiş, pe-o labă, chiar cu dogul amintit,
Ajungând chiar şef de haită, mazilind un travestit
Cântăreţ de operetă, cu un glas dumnezeiesc,
Ce era o corcitură de dulău ardelenesc.
Amândoi au prins ciolanul cam golaş şi descărnat
Şi au tras de el cu forţă, fiecare separat,
Până când de-atâta luptă şi cumplită tevatură,
Au scăpat, de oboseală, osul mult râvnit din gură.
Ursul ce trecea pe-acolo mormăind încet şi rar,
L-a-nhăţat cu lăcomie mulţumind frumos de dar,
Însă pacifist din fire n-a uzat de termeni duri,
Ci a spus, când o să moară, le va da firimituri.

Morala 1
În politica înaltă se modifică discursul:
Când căţeii-n van se ceartă, va lua ciolanul ursul!

Morala 2
Dacă îţi lipseşte coada nu-i un mare handicap,
Mult mai grav, e la putere, să ajungi şi să n-ai cap!

Morala 3
Un ciolan cu carne grasă lasă gust plăcut în gură,
De îl dregi cu o palinkă şi un gulaş- garnitură!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA PĂIANJENULUI CRUCE

Un păianjen gri-gălbui, cocoţat pe un catarg,
A pornit-o-n aventură şi priveşte-acum în larg,
Vrea s-ajungă-n lumea mare şi să uite de urgie,
C-a avut belele multe, în oraş, la Primărie.
El, un octopod cu fler, ce făcuse ţesături,
A ajuns să-i fie temă de-ale lui progenituri,
Deşi dânsul le crease şi le instruise bine
Cum să-şi facă pânză deasă şi cu noduri multe, fine,
S-a trezit că, dintre ele, multe vor să îl trădeze
Dar bătrânul araneus ia măsuri, să le fenteze.

Însă teama de-ai săi semeni, care-l adulau cândva,
Îi anchilozase tarsul, cleştele-i paraliza,
Dar credinţa că el poate şi că încă-i cineva
L-a făcut să evadeze, pentru-a-i demoraliza!
Ar avea ceva motive, dacă am privi trecutul,
C-a ţesut o viaţă-ntreagă pânza lui prin tot ţinutul,
A făcut din mai nimicuri multe-averi pe giumbuşlucuri,
Primăria i-a fost oază de lumină pentru trucuri.
A făcut acrobaţie printre iţe înnodate,
A fost chiar în pas cu moda, că ştia să dea din coate,
Iar la multe-opisthothelae le-a-mpărţit cotloane bune,
Dar şi moda-i trecătoare, în aceste vremi nebune.

Totu-a mers o vreme bine, ţeseau pânza-n regiune,
Însă a venit scandenţa şi ce-a fost... Nu se mai pune!
El le fu stăpân şi tartor peste-ntisele regate
Şi a dat la toţi fârtaţii hrană, chiar pe săturate,
Căci vânau ţânţari şi muşte şi-aveau mese-mbelşugate,
Chefuind şi zi, şi noapte prin ţinuturi mari, bogate ‒
Dar, acum, că e-n vizorul unor prădători mai mari,
Ca să scape de acuze şi de fiarele-astea tari
A strâns pânza, iar averea a făcut-o dispărută,
A ajuns în portul mării pe-un catarg şi ne salută.

A mişcat abil din cleşti şi s-a adaptat rapid,
C-are sângele albastru şi un suflet de gepid...
Valurile înspumate urcau pe catargu-nalt,
El stătea pe-un fir - eroic - ca să facă-un mare salt
Către-o viaţă nou-nouţă, în îndepărtata zare,
Pe pământuri mai virgine, fără stres şi-ameninţare ‒
Şi de-aceea a-ndurat, fără nicio ezitare,
Teama de necunoscut şi taifunul de pe mare,
Iar acei ce-au vrut să-l prindă, să-l trimită jos, în beci,
Au rămas cu ochii-n soare, căutându-l pe poteci!
Vreme bună-ndelungată, el a rezistat furtunii
Şi-a dus crucea-n libertate şi-a scăpat de toţi nebunii,
Care au crezut, prea lesne, că un carnivor feroce,
Ar ceda un trai de rege, pentru-o viaţă crudă, atroce,
Iar acum se plimbă-n voie prin tufişuri şi liane,
Stă la soare ca boieru' şi-are pânze barosane,
Căci cu ce a strâns prin plasă - cât a stat în Primărie -
Şi-a luat insulă şi iahturi... Trai, neneacă! Meserie!

Morala:
E la modă aşa purtare şi în lumea ce-o trăim,
Vremea trece, schimbă vremuri şi tot timpul ne-amăgim
Că acel ce stă pe funcţii şi ne fură, dând din coate,
Va plăti... Dar trendul zilei ne arată că,, el poate!".

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectele geloziei

Vulpoiul, cu o viaţă grea, mizeră,
Fiind un biet şofer de gunoieră,
Ce viaţa-l condamnase la canoane,
Căci zilnic încărca la tomberoane,
Avea în vizuină-o soţioară,
Incandescentă ca o zi de vară,
O vulpe mai subţire ca nuiaua,
Că pe masculi îi apuca damblaua.
Dar într-o zi de marţi, cam fără chef,
Vulpoiul îl rugă, umil, pe şef,
Să-i dea soţiei sale-un loc de muncă,
Să nu mai spele vase în speluncă.
S-a adunat pădurea, ca la urs,
Când vulpea a venit să dea concurs,
Iar şeful, constructiv, i-a-ntins o mână
Şi a testat-o timp de-o săptămână.
Chiar dacă nu era prea educată,
S-a dovedit extrem de talentată
Şi-arzând etape, cu CV-ul gol,
Ajunse vulpea şef la Protocol!
Se descurca-n diverse situaţii,
Vulpoiul era dus în delegaţii,
C-a avansat şi dânsul, va să zică,
Şi-acuma conducea maşină mică.
Cu cât lucra vulpiţa mai din plin,
Vulpoiul rătăcea prin Severin,
Ba chiar ajunse singur şi pribeag,
Ca să păzească via-n Babadag...
Cum vorbele au început să iasă,
Vulpoiul a bătut cu pumnu-n masă
Şi-uitând de politeţe şi sfială,
S-a dus la şef, să-i ceară socoteală.
Nervos, acesta l-a concediat,
Dar îmbunat de vulpe, l-a iertat
Şi astfel a ajuns, din răzbunare,
Vulpoiul muncitor la vidanjare.

Morala 1
Când eşti sărac, gelos, mereu plecat,
Nevasta-ţi face viaţa de rahat.

Morala 2
De muncă uneori îţi piere cheful,
Când soaţa ta pe mână e cu şeful.

Morala 3
Degeaba soţu-i pe volan cu mâna,
Când doar soţia poate trage frâna!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă de cuplu

Având copii, nevastă, un măgar
Se opintea din răsputeri la car,
Dorind să-l mulţumească pe stăpân
Ca să-şi câştige raţia de fân.
Nevasta sa, stătea mai mult acasă,
În capoţel şi doar punea pe masă,
Doar boabe de porumb luat din şură
Să nu îşi strice scumpa manicură,
Fiindcă măgăriţa păsămite,
Avea mai nou copitele vopsite.
Dar într-o zi măgarul cam stresat
C-avea povară mare de cărat,
Să ducă cu stăpânul la obor
O implora să-i fie de-ajutor.
Soţia a-ncercat să îl refuze,
Ba a ţipat si-a dat mărunt din buze,
Însă măgarul dur şi cam ursuz,
A zis că nu acceptă un refuz,
Aşa că fără multă veselie
Au început să tragă la cocie.
La inceput, o mie de ocale,
Au tras uşor, fiindcă era vale,
Şi soaţa a-nceput să comenteze,
Că n-ar fi trebuit s-o deranjeze
Pentru un lucru simplu si usor,
Ba chiar l-a invitat stăruitor,
S-o lase doar pe ea la car să tragă,
Că el e o nevolnică mârţoagă.

Măgarul enervat de-aşa atac,
Pe loc soţiei i-a facut pe plac,
Şi a lăsat-o ca să se descurce...
Văzând că drumul a-nceput să urce.
Rămase măgăriţa înhămată,
Să tragă la căruţa încărcată,
Ce se împotmolise-n porumbişte
Şi nu putea cu nici un chip s-o mişte.
I se-nfundau copitele în tină,
Mergând pe poante ca o balerină,
Efortul ei nevalorând un sfanţ
Căzu epuizată intr-un şanţ,
Pe când măgarul ce privea din vale
A tras grăbit vreo două-trei morale:

Morala 1:

Când trage greu al căsniciei car,
E demn de tot respectul şi-un măgar.

Morala 2

Chiar dacă-ţi dai cu ojă şi cu fard,
La greu, poţi da cu oiştea în gard.

Morala 3

Şi pe asfalt, dar şi când e noroi,
Căruţa-i mai uşoară când trag doi!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolată sub fiecare brad (poezie pentru copii mari)

În prag de Crăciun, ignorand festinu'
Domnul Girel Barbu din sătucul Pinu
Si-a luat în grabă straiele de Moş
Barba lungă, albă, în sat umblă ţantoş.

A pus distihuri, haiku, niscaiva ciocolate,
Şi-a umplut desaga, plecat-a pe-nserate,
Copilaşii asteaptă să sosească Moşul,
Sub braduţ, deja, ei şi-au pregătit coşul.

Înspre miez de noapte, a sosit Moş Ene,
Astfel că Girel, de daruri avu vreme
Pentru-orice fetiţă, şi fieşce băieţel,
Copii să fericească, e-n al nouălea cer.

El deschise sacul, i-a privit cu drag
Le-a pus ciocolată, sub fiecare brad,
Însă când dădu de stihuri, poezioare,
Se-ncruntă pe dată, nu mai avea stare.

Degrabă-a închis sacul, puţin speriat,
A plecat în trombă pe lacul îngheţat
Ajunse acasă, cu greu si-a revenit,
Goli în fine sacul, şi a adormit!

Morala:
Aceasta e Creaţia mea,
Şi nu o dau la nimenea!

poezie de Alex Dospian (decembrie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecările Domnului Isus

Marcu 6:53-56
Marea după ce-a trecut
În ţinutul Ghenezaretului
Cu ucenicii a coborât
Domnu-n floarea ţărmului

Din corabie când au ieşit
Oamenii — dar din cetate
Pe Domnul l-au cunoscut
Şi prin târguri şi prin sate

Din ei mulţi atunci s-au dus
Bolnavii chiar şi pe pat
Să-i aducă la Isus
Cel ce atâţi a vindecat

Pretutindeni se auzea
Că Isus avea putere
Toţi bolnavii a-i vindeca
Să le ofere mângăiere

Şi-a-nceput atunci să curgă
Bolnavii ca din izvoare
O mulţime aşa de multă
Aştepta dar vindecare

Şi pe paturi aşteptau
Atâţi Domnul să-i atingă
Vindecare căci doreau
Din ei bolile să fugă

Oriunde Domnul intra
Prin ceţăţi şi atâtea sate
Mulţimea-l întâmpina
De boli toţi voind să scape

Mulţi pe paturi în piaţă
Au fost iată aşezaţi
Domnul să le dea viaţă
Şi să fie vindecaţi

Iar cu vocea tremurândă
Bolnavii dar l-au rugat
Să-i lase să se atingă
De-a Lui trup nevinovat

Şi toţi câţi dar l-au atins
Pe Domnul măcar de haină
Vindecarea i-a cuprins
Au fost vindecaţi în grabă

Căci puterea ce ieşea
Din Domnul Isus Hristos
Pe toţi dar îi vindeca
Şi săreau atunci de jos

Domnul s-a-ndurat de toţi
Dându-le dar vindecare
A-nviat chiar şi din morţi
Prin a Lui Sfântă-ndurare

Orbilor le-a dat vedere
Muţilor le-a dat cuvânt
Căci din Sine o putere
Îi umplea prin Duhul Sfânt

Pe ologi El i-a făcut
Ca să fugă pe picioare
Domnul Vieţii cunoscut
A adus l-atâţi salvare

Pe leproşi i-a curăţat
Şi-a scos duhurile rele
Viaţă atâtora le-a dat
Ei să fie însuşi stele

Domnul Isus s-a-ndurat
De cei slabi nenorociţi
Pe atâţi i-a vindecat
Ca să umble printre sfinţi

Surzilor le-a dat auz
Muţilor iarăşi vorbirea
Un duh nou şi iar curat
Să ţină neprihănirea

Plin de milă şi-ndurare
Cu toţi Domnul nost" a fost
Le-a dat multor vindecare
Şi-n viaţă iar un rost

Cu-ndurarea Lui Divină
Pe atâţi El i-a atins
O viaţă mai deplină
Să-i ducă-nspre Paradis

Pe toţi Domnul i-a iubit
Dorind dar neprihănirea
Să-i îmbrace negreşit
Să primescă mântuirea

Şi azi Domnul e Acelaşi
El ne vrea să fim ai Lui
Poftelor să nu te laşi
Ci dă-i fiinţa Domnului

Că-n curând El va veni
Pe ai Lui să îi răpească
În veci dar a-i răsplti
Chiar în patria cerească

Fie-i slavă şi mărire
Domnului Isus Hristos
Că-i a noastră mântuire
Şi de ea s-avem folos

Glorie şi-n veci onoare
Mirelui ce va veni
Să ne ia la sărbătoare
Unde ne va răsplăti
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţul şi porcii

Într-o fermă dichisită,
Cu porcime de elită,
Se instalase semeţ
Şi un porcuşor mistreţ!
El fugise din pădure
Unde nu era prescure
Şi văzând că porcii-s graşi
Se ataşă ca bun părtaş...
Porcii ce se credeau culţi,
Chiar de proşti, erau mulţi
Au închis cu gratii masa
Ca să nu le strice rasa...
Au zis că nu-i neam cu ei
E neam prost, de derbedei,
Că e bun doar de vânat
Şi de mari boşi consumat...
Mistreţul plin de obadă
A înţeles că-i doar o pradă
Şi a luat-o spre pădure
Să caute ghindă, mure!

Când morala te trăsneşte
Şi nu poţi să mai întorci,
Te trezeşti, Doamne fereşte
Că poţi fi mâncat de porci!

fabulă de Constantin Enescu din Jungla modernă (17 iulie 2017)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală...

Urmuz în Fuchsiada
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romică

Ciufulit, în negru, cu vestuţă albă,
Este personajul cel mai important.
El decide bunul... de rău enervant;
Îi place zăpada şi vara se scaldă.

Se exprimă simplu, în limbaj concis,
Este poliglot, chiar de limba-i una...
Dar cunoaşte "english", "francais" şi româna
Şi de vrei să intri, el îţi dă permis.

Este-un amorez, înfocat de fete,
E mereu prezent, dacă faci un duş,
Căci femei visează, chiar de-i căţeluş;
Stă şi se încântă, cu priviri discrete.

Are simţul fiinţei- ştie cine vine
Chiar de are treabă- prevede sosirea
Dragilor ce-i sunt. Căci la el iubirea,
Cu răbdare multă şi aşteptări se ţine.

Spune-i... "Vine mama... " şi urechi ciuleşte...
Se uită la drum şi miroase în aer,
Latră către tine, şi-ţi răspunde; "Fraier...
Nu vezi că nu-i ora, ea la 5 soseşte?"

E-un afemeiat- dacă în pat ajunge
Şi-ai întârziat să vii să te culci-
Spaţiu-i ocupat, chiar de-i închini rugi...
El e partenerul, du-te de te plânge!

L-am crescut de mic, când era cât pumnul.
Are două nume, Jacky şi Romică...
Chiar de-i cât pantoful, el nu are frică;
Nimeni nu-i rezistă, el este stăpânul.

A luat şi amendă, căci un detectiv
L-a găsit pe stradă, sau într-o grădină...
Era în voiaj- după vreo "blondină"-
Şi-a călcat pe strâmb... pe obiectiv.

Ştie tot să ceară... dacă să-i dai apă,
La mâncare-i scump; căci vrea siluetă.
Dacă vrea WC, stă pe toaletă
Şi de-i dai prea mult, plusul îl îngroapă.

Merge la prieteni, de-ai lui... ce-s ai mei...
Telefon de sună, ascultă atent.
Dacă-i rost de mers, la "eveniment";
Dă grăbit din coadă, nu pentru căţei.

În maşină suie- de zici că-i şofer-
Stă cu ochi pe geam, se uită atent...
De greşeşti, te latră, nu vrea accident;
Primul el coboară şi vrea colier.

Şi de semafor, a învăţat cum este...
Stă cuminte în fund, când este pe roşu,
Îţi păzeşte bun, de-s sacoşi sau coşu...
De faci glume proaste, scurt, te răţoieşte.

Chiar de-i înţelept- căci are vechime-
A făcut efort; ligament şi-a rupt.
La spital a fost, a stat la cusut;
Şi-i convalescent, "se va face bine"...

Doarme în pat, pe spate, pe pernă cu capul,
Cu piciorul sus, cel ce-i bandajat...
Îţi dă scurt lătrat, să-l dai jos din pat...
Doctorul i-a zis; "E interzis săltatul!".

L-am lăsat acasă şi-am luat avionul.
Trist, cu ochii în sus, stătea, mă privea;
Cu botic pe labe, doar că nu plângea...
"A murit Romică"... mi-a spus telefonul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!