Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mirela Grigore

Feerie

Sub bolțile de trandafiri,
Am îngropat tristeți trecute,
În ochi mi-am înflorit uimiri
Și în priviri iubiri tăcute.
Sub tot seninul prins în ramuri,
Magia verdelui urzește,
Făcându-i inimii balsamuri
În clipa care frunzărește.

Sub cer senin miroase-a cânt,
Pământu-și cântă simfonia,
Beau aerul curat din vânt
Și-n palme curge armonia.
Când viața trece și rănește,
Din verde crud eu scot zvâcnirea,
Iar când privirea-mi ofilește,
Prin trandafiri găsesc iubirea.

Sub bolta verde de smarald,
Mă regăsesc printre petale
Și-, n suflet, fiecare fald
Croiește drum printre vocale.
În liniștea din raza blândă,
Ascult tăceri, văd mări de visuri
Și-n viața aspră și flămândă
Pun versuri calde-n paradisuri.

poezie de din Pelerin pe cărările iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mirela Grigore

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac și ce rostesc,
Spun dimineții ce nu sunt,
Prin ce sărut și ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Și am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopți pustii am pus un cânt
Și-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Și-am prins în palme focul vieții,
Mi-am cufundat în verde fuga
Și-n roșu, clipele tristeții.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalț izvor,
Din tot ce-a fost în viață greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Și-am scris povești de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Și izul fin de busuioc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Grigore

Femeia

Femeia e-o legendă ce pune soare-n noapte,
Din fulgere croiește lumina din răscruce
Și-, n ceasurile negre, pudrează simplitate,
Să înflorească-n suflet iubirea ei cea dulce.
In ochii ei de mamă, femeia zămislește
Iubirea pentru pruncu-i, cu glasul cel duios,
Ea poate ca să poarte pe brațe, cât trăiește,
Îmbrățișarea-i caldă, prin nori și timp ploios.

În mâna ei de zână și timpul istovește,
Femeia-i rugăciune și cântec de-nceput,
Iar când afară tună și vremea se-năsprește,
Ea este pragul casei și zbor spre absolut.
Pe rozele din buze îi înfloresc cuvinte
Și-, n șoaptele din noapte, aduce vântul lin,
Din suflet, ea revarsă noian de simțăminte,
Ca să ne crească aripi spre cerul cel senin.

E mamă și regină, soție și iubită
Și-, n aura-i de muză, poeme noi urzește,
Iar fruntea ei cu lauri îi e împodobită
De clipele apuse în timpul ce-o zorește.
În inima ei mare păstrează frumusețea,
Când anii îi brăzdează lumina din obraz
Și-, n toamnele iubirii, brodează tinerețea,
Sădindu-ne în suflet lumina din topaz.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări și lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ținându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
și cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru și mândru Soare
frumoase drumuri în cer și pe Pămînt
pline de viață și de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorina Omota

Am înflorit din vise...

M-am recompus din coji infime de speranță
Și jur... Nicicând n-o să mai las vreun mărăcine,
Să mă înțepe cu-a durerilor substanță,
Atunci când se frâng doruri printre ghilotine.

Am înflorit zâmbind, petale de narcise,
În șoapte de amor pe un altar de stele,
Iar cerul mi-a vândut buchete mari de vise,
În care să m-ascund când gândurile-s grele.

Am aruncat degrabă pe-al zorilor sărut
Și-n câmpul pîrjolit de disperări tăcute,
Toată amărăciunea și tot ce m-a durut,
Cănd în tăceri de spin, plângeam cu lacrimi mute.

Am presărat stamine cu muguri albi de vis,
Pe ploaia de suspin ce răpăia la geamuri
Și cu seninu-n suflet m-am dus spre Paradis
Cu brațul încărcat de verdele din ramuri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Zbiri trandafiri

Au înflorit iar trandafiri
Dar când au fost doar braț de spini
Cine oare i-a iubit tanini
Infipți inimii ca niște zbiri

Precum în ale noastre iubiri
Ce se ucid venin în ofiliri
Când numai suntem plini de-nfloriri
Nerăsărind din furtuni, ninsori

Din golurile noastre muguri
Comozi în a arunca și tăia
Ce pare defect și neavând flori
Fără răbdarea de a retâmâia

Privirea, sufletul cu răni spini
De unde se ivesc cei mai frumoși
Trandafiri tanini în iriși
Ce răsfiră petale calde inimii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Grigore

Simfonia toamnei

Se pregătește creanga pustiită,
Ca să-și primească dalba ei ninsoare
Să-și pună candelabre-n loc de floare,
Visând la primăvara însorită.
Din fiecare mugur care doarme
Se simte pulsul toamnei răzvrătite
Și-, n frunzele ce-aleargă răvășite,
Divina simfonie piere-n larme.

Se pregătește inima ciobită
Să-nalțe-n Ceruri ruguri de lumină,
Și-, n suflet, amintirile suspină
Că anii au trecut ca o clipită.
Nisipul din clepsidră parcă-i ață
Și scurge, ritmic, în secunde clipa,
Pe stânci golașe se-odihnește-aripa,
Iar tinerețea zace-ntr-o fâneață.

Se pregătește stolul ca să plece
În locuri cu verdeață și mult soare,
Dar țese-un foșnet de mătase-n zare,
Sfidând un vânt rebel și-o ploaie rece.
Din fiecare țipăt de cocoare,
Se-nalță-un dor de noi și de iubire,
Și-, n Paradisul toamnei, în potire,
Ne cântă Liszt, de-o vreme, peste mare.

Se pregătește-o altă filă-n carte
Să scrie la răscrucea toamnei noastre
Un cânt duios metaforei albastre
Și visuri noi în crengi și frunze moarte.
Copacii goi se clatină a rugă,
Ne pun în simțăminte iar iubirea,
Iar Cerul ne aduce împlinirea,
În frunza toamnei dusă la ierugă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăceri

Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoțiile surde
Zac parcă în ciuda firii.

În privirea strălucindă
Irișii au înghețat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au înghețat.

Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de țimbale
Ce țipând, ne asurzesc.

Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îți atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.

Pe sub lespezi de cuvinte
Zac tăceri putrede-n criptă,
Printre cruci, printre morminte,
Numai liniștea mai țipă.

Amorțite și-n tăcere
Toate par că s-au sfârșit,
Umbrele noastre, stinghere,
Printre cruci s-au rătăcit.

Ăst amestec de tăceri
Și de zgomote ciudate,
Lacrimi verzi și primăveri
S-or mai naște-n altă parte.

Liniștea din necuvinte
Ard precum o penitență,
Un stigmat purtat cuminte
Într-o falsă existență.

poezie de (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Grigore

Revelație

caut printre flori de primăvară,
iar pașii mei sunt îngropați în ziduri,
doar ochii-s pelerini, prin crengi, pe-afară,
ca să-mi agațe carantina-n viduri.
Îndrăgostită de atâta floare,
îmi circumscriu în suflet bucuria,
iar un oftat se sparge, surd, în zare
și-n ciobul lui se zbate-alegoria.

Cu mâna tremurândă prin cristale,
îmi caut armonia sufletească
și, din iubirea prinsă-ntre petale,
prin crengi de măr începe să nuntească.
Nimicul meu din sine-și arde rugul,
printre pistile care-și lasă rodul,
iar trupul, care poartă tainic jugul,
prin versul mut a început exodul.

primenesc, în rugă, de păcate
și sap adânc în suflet, ca-ntr-o mină,
prin galerii tenebre și-ncurcate,
să-mpart la semeni rima alcalină.
caut printre flori de primăvară,
când trupul mi-e ocnaș în carantină
și redescopăr, pentru-ntâia oară,
că sunt un spirit liber spre Lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Grigore

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Și-n orizonturi mântuirea,
Pe brațe îmi brodez zenitul
Și-n suflet țes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa șovâindă trece
Pe-un alt tărâm și-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-și pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieții mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Și rup din boltă praf de stele.
Pe fața îmi așez visarea,
În suflet dragul meu de viață -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-și poartă ceru-n dimineață.

răscolește iarăși marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Și-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Și-n orizonturi mântuirea,
Pe brațe îmi brodez zenitul
Și-n suflet țes, cu drag, iubirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe palme-vântul

Din privire-ți cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când își taie cale
Cu-o mulțime de sclipiri

Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzește
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topește

Și se fac semănături
Și la țară și-n oraș
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaș

În jur totu-i colorat
În galben și-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu

Nu se văd din magazine
De privești iar pe afară
A frunzelor vii mulțime
Ca o floare legendară

S-a topit parcă viața
Și din pomi și din copaci
Nu-i mai verde astăzi fața
Clujului — îns-acum taci

Căci a toamnei iar veșminte
Peste tot noi le simțim
Și ne apasă gându-n minte
De iarn㠗 ne pregătim 09-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Început

Miroase-a somn
Și-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Și-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Și-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Și-n ochi închiși de jenă,
Ades.

Miroase-a viață
Și-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.
Le-adun în ironie
Și-n dor de tine aprins,
Ciudat.

Miroase-a tine
Și-a respirație pripită de aproape.
Din buze cresc
Iubiri întrebătoare.
Le-alint în gânduri
Și-n vise cu răspunsuri,
Dorite.

poezie de (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Elegie

Mâinile tale au versuri din petale de cer
Și ți-e trupul subțire, un suav giuvaer,
Ce-alunecă timpul peste clipele-i nude
Cu lacrima vieții-n flâmânde secunde.

În picurii sufletului ai săruturi din soare,
Ecou de smarald fuge-n pletele tale,
Și-n albe-amintiri pierdute în nopți
Curg rănile inimii, sfredelită de hoți,

Iar umbra credinței e flămânde de vară,
Ca lacrima aurului în lumină să doară,
Miraje și nașteri, curcubee de farmec,
Închise-s în tine și-n pământul ostatec.

Orizontu-i urzit cu pieiri și iubiri,
Eu pasăre-aș fi să-ți zbor în priviri.

poezie de (10 iulie 2020)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Nemuritori

Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald
Și-n plin deșert de suflet cald
O ploaie rece primenesc.

Cu stele ceru-mi înnegresc.
Ah, soare negru, fii herald!
Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald...

Destin nefast – să-mbătrânesc
Prin nopți trecând din fald în fald.
Cu pelerine de smarald
Și ochi deschiși ce iscodesc,

Nemuritori mă ispitesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Uimiri

Acum, după ce ne-am cunoscut
Pentru mine altă lume nu există,
Căci cu tine viața a reînceput
Și din nou nu mi se pare tristă.

Cerul nesfârșit nu are nori
Ziua e cu soare, noaptea e cu stele,
simt așa de bine iar în zori
Căci te am pe tine printre ele.

Văd în jurul meu doar flori
Sufletul mi-e plin de noi uimiri,
Inima-i cuprinsă de fiori
Scăldată-n miros de trandafiri.

poezie de (iunie 1966)
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sufletul prin iarna eternității

Suferința mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n șoapte,
la sfinți ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în sperațe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieții greu mă ninge
și lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
și-n razele ochilor mei
le pun cu viața stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheață
viața-n ultima speranță,
spulberând cenușa sorții
prin eternitatea morții.

Suflet pe cărări albite
se-nalță la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veșniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniștit,
să-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraș multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
și-n suflet le adăpostesc,
prin a veșniciei ceață
să-mi amintească de viață.

Din speranțe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeții Cetății,
la Poarta Divinității.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viață și destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carmen Pasat

Albastru

Îi șopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
cufund în el adâncită-n tristeți
și mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereți!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
și-n cer e-atâta culoare din mare!


*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de neliniști ivite-n hotare
și-un gheizer subțire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireș bătrân, fantomatic,
ce-și curge seva în sus. Și-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
și-n aripi de păsări nebune,
în ochi, și în floare,
în cerul albastru, și-n marea cea mare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Bujorul îndrăgostit

A înflorit bujorul și asta-i foarte bine,
Cam două săptămâni, m-a așteptat pe mine,
Să pot ajunge iar în crângul de pe deal,
văd cum înflorește bujorul ideal!

Și am ajuns din nou, padurea-i înverzită,
Iar eu alerg pe drum, sunt tare fericită
Și după dealu-acela cu crestele de piatră,
E o poiană verde ce cântă si m-așteaptă!

Mai fac un pas pe drumul ce duce în poiană,
De jos, un gândăcel îmi face semn, mă-ndeamnă,
Să mă grăbesc spre locul în care, fericit,
M-așteaptă un bujor, ușor, îndrăgostit!

Și mare-mi fu mirarea, când, după creasta mică,
Văd un bujor ce parcă, se-nclină, se ridică,
Sfios, mă-mbrătișează, pierdut printre petale,
Iar eu, printre săruturi, îți simt obrazul moale!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Gânduri de trecut, în ziua de astăzi

seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi șoptește-ncet, am venit
pășesc agale printre petece de ploaie
și cânt cu pașii mei rătăciți, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit

sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciți
și florile-și scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine și astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău și-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălțimi
de suferință, să le poarte în depărtări, de tine

am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în țărână, pansând tristeți
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieții și-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc și nu în veri
aștept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
și-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor

poezie de (mai 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe boltă când apare luna

Când noaptea-i cu lună
Iubita-ți jură-n fraze parfumate
Iubirea-i nebună
Dar minte cum mințiră toate celelalte
Minciună, minciună
De n-ai fi tu iubirea n-ar avea cuvânt
Tu ești durerea
Ești mângâierea
Tu farmeci totul pe pământ.

Pe boltă când apare luna
Printre șoapte, când e noapte
Atunci apare și minciuna
Cu cununa ei de vis.

Și-atunci zefir
Și trandafiri
De fermecatele iubiri
Viața fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

Minciună, minciună
Tu dai iluzii dulci ca și morfina
Minciună, minciună
Tu ești otrava, ești plăcerea, ești lumina
Minciună, minciună
Prin tine farmecul vieții îl simțim
Și tot prin tine,
În nopți senine
Visăm, iubim și suferim.

Pe boltă când apare luna
Printre șoapte, când e noapte
Atunci apare și minciuna
Cu cununa ei de vis.

Și-atunci zefir
Și trandafiri
De fermecatele iubiri
Viața fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

De ziua ta!

Dedicație:
fiicei mele Janina-Andreea


De ziua ta îți dăruiesc
buchet imens de trandafiri
în zorii zilei i-am cules
cu roua fragedei iubiri
departe-n liniștea grădinii
adun din farmecul visării
amintiri din răsărituri...
o lumină aurie
ce se cerne pe petale,
din veșmânt al veșniciei
plutesc în aer
triluri lungi de păsări
se leagănă și cântă
de ziua ta cea sfântă
natura- ntreagă,
e în sărbătoare
iar soarele se joacă
printre nouri
în curând vor bate la fereastră
fulgi albi din orizonturi.

poezie de
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook