Veneţia [Venezia]

E un oraş din lumea asta blândă,
dar cât de mândru, cât de insolit,
pare-un miraj, un joc închipuit,
sau un vis pur din inimă profundă.

Acoperit c-o pânză rozalie,
are grădini, biserici şi palate
ce stau între azururi suspendate,
de cer şi ape, pline de magie.

Ce schimbător e! Ziua pe răcoare,
când soarele e încă adormit,
are un chip livid şi obosit,
lumea-i ascunsă ca o perlă-n mare.

Dar în amurguri roşii, înfocate,
e o arcă de aur, aprinsă, fierbinte,
o navă imensă ce merge înainte,
spre ţărmuri de vrajă aflate departe.

Când luna de sus cu argint poleieşte
turnuri subţiri şi cupole perene,
şi lin şerpuieşte prin sute de vene
de apă obscură ce blând picoteşte,

n-ai cum să-nţelegi îndată ce este
această minune atât de frumoasă:
o insulă sacră şi misterioasă,
tărâm infinit de dor şi poveste...

Deşi pare-un vis, un mic foc de paie,
de-o mie de ani îşi poartă istoria
şi se încoronează astăzi cu gloria
unei vieţi măreţe, pline de războaie.

Inimă de leoaică, chip de magie,
o tu, Veneţia, de două ori suverană:
puternică plantă de virtute romană
şi-a Italiei floare de gingăşie.

poezie de Diego Valeri, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu vom mai merge la plimbare

Noi nu vom mai merge la plimbare
Prin catifeaua nopţii, să-i simţim alintul,
Deşi inima-i încă iubitoare
Şi luna sus pe cer curată ca argintul;

Pentru că,-n timp, sabia-şi uzează teaca
Şi sufletul îşi istoveşte pieptul,
Pentru că inima cere-o pauză, săraca,
Şi chiar iubirea la odihnă-şi cere dreptul.

Deşi noaptea-îndeosebi iubirea dă în floare
Şi deşi ziua prea îndată vine,
Noi nu vom mai merge la plimbare
Sub raza lină-a lunii pline.

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ochilor albaştri

Minune vie a ochilor albaştri,
Smaralde, perle, viaţă, poezie,
A minţii mele dragă nebunie,
Sunt pe pământ, sau înălţat la aştri?

Mă pierd de tot când mă cufund în ei,
Nu mai văd lumea, nu mai văd nimic,
Mă micşorez ca un atom, mic, mic.
Mă-nbată doar mirosul lor de tei,

Ce vrajă, ce magie poate- avea,
Adâncul lacului ce-l poartă în priviri,
Ce m-obsedează până-mi ies din firi,
Cu globu-i fin, cioplit în peruzea.

Minune vie-a ochilor albaştri,
Smaralde, peruzele, chip cioplit,
Tu vindeci omul, doar cu un clipit,
Şi mă ridici sau mă cobori din aştri.

poezie de Gabriel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă de vis

îngeri stau de veghe pe turle de biserici
lumina lor blândă se cerne pe tâmple
raze de iubire străbat câmpii eterici
în lumea de miraj minuni să se întâmple.

bat clopote de nuntă, nuntaşii se adună
la slujba de unire de suflete pereche.
pe creştete şi soarele pune câte-o cunună
căci şi cerul respectă tradiţia străveche.

ziua se prelungeşte în muzică şi dans
toată lumea petrece cu frenezie mare
în magic univers iubirea ia avans
lumini de luceferi par blitzuri de filmare.

luna şi ea-i prezentă cu sorţi de afirmare
daruri de casă nouă strânge la o chemare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frescă de inimă

Privesc lebedele ades
Până pleacă cu zbor ales.
Le admir erosul trăit
Odată de mine simţit...

Ce aprinde o lumină
In fresca de inimă...
Şi-n focuri o animă
Să alerg din nou sub lună

Cu si mai multă patimă!
Cu trandafirul meu alb
Poate voi găsi un dalb
Chip cu nufăr-n inimă

Cu bătaie în dans de lebădă...
Să o simt cum mi se scaldă
Pe o frescă de inimă
Ce împietrită sub lună

Priveste la două lebede
In lumea cu chip de lespede

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurguri roşii

Amurguri roşii,
Geana melancoliei îmi apleacă,
Chemând seninul nopţii în ajutor
Şi peste poarta bolţii înstelată,
Privesc iubirea mea,
Înger călător-rătăcitor.

Fântâna dragostei
În depărtări ascunsă,
Păzită de zmei cu săbii de argint,
Mă cheamă să o curăţ
De pânze de păianjeni,
Şi apa miraculoasă
La lumină să-i aduc.

Căci au trecut mulţi ani,
De când căldarea aurie,
Apă din fântâna dragostei
Nu a mai scos,
Şi mie atât de sete
Şi foame de iubire,
Fără nici o speranţă
De mai bine în viitor.

Şi de-am să mor de sete,
Cu gândul la apa fermecată,
Ascunsă în zări îndepărtate,
Râvnită în amurguri roşii pastelate,
Sau visată,
Să ai tu cititorule noroc de fericire,
Niciodată alterată.

poezie de Valeria Mahok (18 aprilie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima omenească poate să sufere. Ea este în stare să cuprindă mai multe lacrimi decât apele oceanului. Niciodată nu ştim cât de adâncă şi cât de nesfârşită este această inimă, până ce nenorocirea nu începe a-şi dezlega barierele norilor ca s-o umple cu potopul întunericului... Îţi poţi închipui cum arată adâncul inimii? Cred că ar arăta ca un altar – pentru că este sfânt; ca o zăpadă – pentru că este imaculat; ca o flacără – pentru că este fierbinte şi ca moartea de neînduplecat... O văd cum iradiază pe chipul Omului Frumos şi Nobil toate sentimentele... şi stau şi mă minunez, plină de admiraţie- când văd cum acestea încep să izbucnească, să curgă lin, bogat, sublim, adânc şi alinător ca şoaptele unui râu, să-i alunece bogate şi puternice prin faţa ochilor, când aproape au scăpat de sub stăpânirea ei... şi văd acest chip luminat de o expresie blândă, sinceră, serioasă, plină de bunătate, echilibrată, duioasă, plină de bunăvoinţă, conştiincioasă, credincioasă şi înţeleaptă... Este un spectacol plin de magie pe care nu-l pot uita niciodată! Da, un astfel de Om mi l-aş dori să-mi fie alături de-a lungul vieţii; să-mi fie călăuză în cele ce-mi sunt cunoscute, să-mi fie stăpân şi să mă îndrepte când greşesc, să-mi fie prieten întotdeauna!

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incizie în locul care nu mai doare

plaja asta ca o masă chirurgicală
e un loc unde trandafirii nu cresc niciodată
e plină de uşi suspendate cu balamalele unse
care mai plâng înăbuşit uneori
ca o inimă vindecată de rugină
nu ajungi să-i cunoşti prea bine
pe oamenii cu chip de statuie ai acestui loc
îşi poartă sufletele pe tăvi de argint
dar păstrează mereu alura de vânători iscusiţi
cu cizme adânc înfipte în nisip
frunţile sus, ochii închişi
la nesfârşit ascultătorii unui imn imaginar
ucigaşi palizi ai propriei salvări
le rămân strigăte care se scurg prin vene până în tălpi
biete mecanisme sătule să ruleze
în corpuri de soldaţi ai stâncilor abandonate
este alb şi pe ţărm atârnă fantoma unei stări
există un punct culminant în orice sensibilitate
dincolo de el sunt zâmbete forţate
gesturi finale imprevizibile
pădurile bântuite din siberia
scântei regăsite în bestiarele altora
scopuri pe lângă care se tot alunecă
amintiri epileptice care ard întruna
şi soarele la locul obişnuit

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile iubirii

iubirea-i bibelou bătut cu diamante
cântecul inimii pe vârfuri de vrajă
prospeţimea sângelui ce curge andante
splendoare de emoţii din adâncuri degajă

ocean vast de iubire cu dune de corali
cu porturi în oraşe pline de visători
ecou de simfonie pe munţi ancestrali
acorduri de liră care spulberă nori

iubirea e magie în inimă de univers
împărţită la toţi în egală măsură
patimă trăită şi de înger pervers
zbor de albatros neatins de ură

îmbrăţişare tandră cu miticul vers
aripă desferecată crescută-n anvergură

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, inimă şi inimioară

Inima-mi bătea aseară
Gata din piept să îmi sară.
Când aproape s-a-nnoptat,
Inima de mult a stat.

Acum, în zadar mă chinuiesc,
Nu mai pot ca s-o pornesc.
Odată ce s-a oprit
E foarte greu de pornit.

Of, inimă şi inimioară,
Cum zburdai odinioară!
Ce-ţi veni aşa de-odată
De mi-ai pus doliu la poartă?

De ce din inimă blajină
Ai devenit prea haină?
Cum inimă te-ai îndurat
Şi din viaţă m-ai luat?

În loc să-mi laşi două vieţi.
Acum sufletu-mi îngheţi.
Mă duci dint-o viaţă reală
Într-o alta virtuală.

O, cât de păcătoasă eşti!
Eu credeam că tu glumeşti!
De ce nu spui c-ai obosit,
Ca să ştiu că n-ai glumit?

Ştiu. E tardivă întrebarea.
Inima nu-mi mai răspunde.
Ea, şi-a încetat mişcarea,
De auzit, nu m-aude.

Adio îţi spun natură!
Intru în eternitate,
În urmă las iubiri şi ură
Şi trec graniţa în moarte.

poezie de Dumitru Delcă (26 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabrica de împletituri

Se transformă această batoză într-o fabrică
de împletituri. Soarele din coşarcă
ne-a smuls răchita de pe frunţile noastre.
Din picioarele subţiri
tălpile pline cu ouă roşii
ne dau impresia
că ciocnim bătături.
Fierbe Luna şi o stea mi-a intrat într-o aşchie.
Mătur păduri!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în floare

Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.

În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!

Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...

Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.

Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.

poezie de Ştefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori stem

Ce simplu-i peisajul lumii;
doar câteva culori perene
de-albastru, verde, cafeniu
şi gri, că-n rest liliachiu
e doar frugal în flori, petunii,
cum roşu-i când se sparg din vene
şi vineţiu e nor năvalnic...
cum goldu-i aurul, de falnic.

Ce simplu, e făcut din tonuri
de nuanţe sacre, demodate,
ce doar subtil... melanj se fac
în floare, fructul din copac,
înmiresmând de gust palate
le parfumând 'n extazic, drog
din flori ce în amor se rog
reginele să-şi facă tronuri
de miere... sângele din must.

Natura-i linişte, în simbol
ne pictând mintea-n acuarele;
spectral uşor în game largi
lăsând labili, vicleni fiori
de roşu, galben semn de rele,
sau suav etericul din fragi...
Ne-a lăsat oare să fim sol
de-amestec, mâzgălind culori?

Negrul îi e doar o închipuire,
ascuns făcut ca să ascundă;
pare-un final nedesluşit,
maia din care naşte fire
făcută numai ca să plângă
ecranul ultim, de sfârşit
... ce în natură-i doar o dungă
între minus, plus infinit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noapte şi zi

Pe un colţ de noapte-albastră,
Ferecată-n lumea-i lină,
Şade-n cer, deasupra noastră,
Nemişcată, Luna plină.

Poartă straie de lumină
Iar privirea ei măiastră,
Strălucind diamantină,
Îmi pătrunde prin fereastră.

Din felia mea de lume,
Înspre alte zări celeste,
Printre stropi de-argint şi brume,
Mă strecor ca-ntr-o poveste.

Un ecou prelung aleargă...
Glas de corn în miezul nopţii,
Colindând pădurea largă,
Ca un cerb în voia sorţii.

Printre nori, c-o tremurare,
Suie-n taină visu-mi dulce...
Sub a zorilor răcoare,
Pe când Luna-ncet dispare,
Bolta-şi poartă-n Carul Mare,
Blând, Luceferii să-i culce.

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (septembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul "magie" este un cuvânt care îngrijorează. Am văzut oameni îngroziţi când se pronunţa acest cuvânt în faţa lor. Şi totuşi, toţi fac magie, nu fac decât aceasta, numai că ei cred că în magie este obligatoriu să faci anumite ceremonii purtând veşminte bizare, bolborosind incantaţii, pronunţând formule de conjuraţie, de vrajă, şi manipulând în mijlocul vaporilor mai mult sau mai puţin rău-mirositori tot felul de obiecte heteroclite. Şi tocmai aici se înşală.

Omraam Mikhael Aivanhov în conferinţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Soarele şi Luna, la ceas de taină, mâna şi-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăţie cosmică, tacită s-au înţeles
Şi când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală şi fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Şi pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El şi-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinaţi suntem de proporţiile universale
Şi ne-ntrebăm fireşte cum e cu putinţă
Asemenea perfecţiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeş şi smerit
Şi-apoi creşte, pătrar după pătrar
Şi la apogeu ajunge-n acest spaţiu colosal.

Un briliant la piept Pământul poartă
Şi-a lui strălucire argintie –n noaptea înstelată,
Luminează calea sufletelor spre o necunoscută poartă,
Când în somn profund şi plin de vise, ele pleacă.

Domneşte sus pe cer pân ce soarele apare,
Semn doar să ne dea ca şi a ei prezenţă
Se va simţi din plin în a noastră existenţă
Şi de-om urmări atenţi ale ei puteri sporite,
Vom înţelege mai bine viaţa de pe planetă.

Sub clar de lună jurăminte multe curg
Şi legăminte sacre de dragoste se ţes,
Părtaşă discretă la ale noastre poveşti este
Şi a ei vrajă pecetea pe-a noastră viaţă pune.

O, Tu, sferă luminoasă şi nestemată,
Simbol cosmic şi singular pentru planetă,
În fiecare seară îmi intri în inimă şi în casă
Şi-mi aduci aminte tot mereu,
Ce minunăţii a lăsat în Univers, Dumnezeu.

poezie de Georgeta Ganea (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-o vei avea

câte inimi roze
frumoase ai tu iubite?
dacă la fiecare drum fugar
prin lumea misterioasă a unei femei
în lumea ei de sfinţită stea
te mai înţeapă câte-o inimă?
inima mea frumoasă de pădure de vise
din spinare de fragedă stea
n-o ai, vor fi alte veri absente
şi goale de mine, alte eternităţi
e inimă de rană stelară
n-o ai, n-o vei avea.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

Au făcut chip al tău din piatră,
dar piatra e laşă,

şi-ascunde în ea
naşteri de statui fără braţe.

Au făcut un chip al tău din cuvinte,
te-au desenat inimă
şi ţi-au dat forma lui A.

El îmi spuse:
scrisul e un mod de a încetini gândirea,
un mod primitv de a înţelege, de a opri
mişcările gândului.
Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană
de metal,
care prinde în ea o vulpe vie
şi mişcătoare
şi zbătându-se
şi pierită de frica morţii.

Eu i-am spus:
sunt multe păduri şi mi-e foame,
de aceea l-am făcut pe A, divina capcană.

Eu i-am spus:
am pus capcane la începutul pădurii,
din A şi din A.
Acum stau la o oarecare depărtare
şi aştept prinderea hranei mele.

El m-a auzit. El a tăcut.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară spaniolă

Trup legănat între dans şi desir
Mâni svelte îmbrăţişând castaniete
Armonii repetate, amintind de sonete,
Ay, ay, inimă frântă de Gualdaquivir

Zbatere, zbucium, deabia mai respir,
Songuri barbare coapse mângâie,
Ochi aţintiţi, pătrunşi de magie,
Ay, ay, inimă frântă de Gualdaquivir

Crescendo de ritm, ghitare-n delir,
Zgâlţâind setea de viaţă plafonul
În urlet de başi, gâfâie semitonul
Ay, ay, inimă frântă de Gualdaquivir

Ratate trăiri? Adormit elixir?
Sinucigaşi bemoli pe portative,
Bravezi, trufaş, privirile lascive
Ay, ay, inimă frântă de Gualdaquivir

În Orient viclean de-aş fi emir
Aş arunca în tine cu pietre... de safire,
Iar tu, tu m-ai mai răni doar cu iubire
Ay, ay, inimă frântă de Gualdaquivir...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul

(dedicaţie lui Vio)

În cimitirul vechi, de mii de ani,
Cu cruci abstracte, care-n noapte stau să cadă
Pe sub streaşini de cavouri, sub umbra de castani
Stau şi-aşteaptă âncă, toţi cei ce-au fost odată.
Se-ascund sub lacrimi pruncii... Cu mângâieri de vis,
Pierduţi prin generaţii şi ere trec părinţii
Şi toată lumea pare-un paradis
Şi nuntă-i în morminte. Şi mult se miră sfinţii

"De ce atâta pace?" se-ntreabă uneori,
Căci lumea-i o tavernă şi-a mucegai miroase
Aici suntem cu toţii, la tâmple cu ninsori
Şi lumea noastră este doar un morman de oase.

Dar încă-s sentimente, de- aceea nu murim
Ci doar ne ducem somnul, de când nu ştim, în lume
Ne vor cinsti urmaşii căci noi prin ei trăim
Şi-acolo unde somnul se va opri, sub aripi
De îngeri şi speranţe, sub trâmbiţe de aur
Domnul Iehova-şi va găsi armata-ntinzându-şi
nesecatul lui tezaur.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!