Păpădia şi boul

Printre gunoaie, pe-o tarla pustie,
A răsărit timid o păpădie
Şi s-a întristat că-n jur, până departe,
Erau doar mărăcini şi sticle sparte.

Şi ce mirosuri grele, infernale,
De câini şi iepuri morţi, şi de fecale,
În arşiţa de foc umpleau văzduhul,
Că îi venea îndată să-şi dea duhul.

Şi s-a rugat cu foc încrezătoare,
O, Doamne, Tu mă scapă de duhoare,
Şi îngerii din ceruri îi convoacă,
Ca să mă scoţi mai repede din cloacă.

Dar, iată, sub a soarelui văpaie,
Păştea un bou bătrân printre gunoaie,
Ce neputând durerea-i să înţeleagă,
Făcu pe ea o balegă întreagă.

Nu este loc de nicio îndoială
Că de aici desprindem o morală:
Oriunde-ai fi, în orice împrejurare,
Poţi să ajungi într-un rahat mai mare.

poezie de Octavian Cocoş (1 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleaşca s-a oprit. Erau acuma în curtea unui castel de tâlhari care era dărăpănat de sus până jos. Pereţii erau sparţi şi prin găuri intrau şi ieşeau în zbor corbi şi ciori, iar nişte dulăi voinici că ar fi putut înghiţi şi un om săreau în toate părţile, dar nu lătrau fiindcă n-aveau voie. În sala cea mare a castelului, veche şi afumată, în mijloc, pe lespezi, ardea un foc mare; fumul se urca până în tavan şi trebuia să-şi găsească singur un loc pe unde să iasă. Pe foc era un cazan mare cu supă şi câţiva tâlhari frigeau la frigare iepuri şi iepuri de casă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitingiul la raport

S-a ridicat dintre gunoaie
Nimicul ăsta anonim
Ar fi ridicol da-i sublim
Un lup purtând blană de oaie...

La el în piaţă ne hlizim
Ca el sunt mulţi mai sunt o droaie
S-a ridicat dintre gunoaie
Nimicul ăsta anonim...

El e "cinstitul" om (de paie)
Nostalgic vechiului regim
O viaţă nouă construim
Într-un final... apă de ploaie...

S-a ridicat dintre gunoaie!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragica lume

suntem oameni de paie, printre gunoaie
suntem buni de plată
pentru oalele sparte ale unor nebuni
zişi şi stăpâni
noi bieţi iobagi, buni de muncit şi chinuit
şi de plătit oale sparte
pe aici, prin altă parte
iubirea şi puterea nu le poţi controla
le poţi dirija
şi ei ne dirijează, zi de zi
cu trăinicia lucrului bine făcut
nu vezi, nu simţi miasmele din jur
în mine plâng dureri
le pot cu mine zi de zi
o viaţă chinuită
într-o tragică lume

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de câine

gerul s-a strecurat în fiecare atom
din trupul ameţit de febră
şi soarele a făcut scrum
fluturii şi florile şi speranţele

era un vagabond aproape banal
cu barba crescută şi sură
aproape imaterial de slab
învelit în zdrenţe găurite

nemâncat de zile-ntregi
numai piele şi os
umbră şi şoapte
stătea cuprins de frigul necruţător

aşezat pe o piatră
încerca să aprindă surcelele
şi bucăţile de hârtie pline de fecale
îndesând paie cu mâinile congelate

maidanul acela era plin de gunoaie
cartoane şi sticle sparte şi resturi
ca şi el
cu duhori dulcege duse de vânt

focul a început să crească
era aproape voios
îl simţea pe faţă şi-i venea
să se bage pe el însuşi în focul izbăvitor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de seară

Dă Doamne ploaie, ploaie de iubire,
Că tot pământul este însetat,
Îneacă în potop de fericire,
Întreaga lume, scoate-o din păcat.

Dă Doamne vânt, un vânt de libertate,
Ca aripile gândului smerit
Până departe-n ceruri să ne poarte,
Să dispărem tăcuţi în infinit.

Dă Doamne soare, soare cald, feeric,
Să ne topească inima cu foc
Şi să ne scape mintea de întuneric,
Să înţelegem viaţa ca pe-un joc.

poezie de Octavian Cocoş (7 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tenacitate

Ascuns adânc, într-o pădure deasă,
Un mic păianjen plin de zel trudea
Să-şi ţeasă pânza fină şi frumoasă,
Ca să mai prindă câte-o muscă-n ea.

Şi isprăvind într-un târziu lucrarea
S-a tras deoparte şi a adormit
Fiindcă-l epuizase încordarea
Şi se simţea în pânză ocrotit.

A doua zi, o veveriţă mare,
Ce a sărit pe-un ram alăturat,
Cu coada a lovit, din întâmplare,
Şi minunata pânză i-a stricat.

Privind neputincios nenorocirea,
În loc să se agite în zadar,
Păianjenul, că aceasta-i este firea,
S-a apucat să-şi ţeasă pânza iar.

Şi a muncit cu râvnă ziua toată,
Fiindcă nu-i place să se dea bătut,
Iar dacă se va rupe înc-o dată
O va urzi din nou de la-nceput.

poezie de Octavian Cocoş (26 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se despărţiră, Ţugulea intră într-o peşteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peşteră şi apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Ţugulea îndată ieşi din peşteră, încălecă şi pe ici ţi-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit şi merse, şi merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moşiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, şi tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Ţugulea, spuse împăratului că omorâse pe ginerii şi pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toţi fierarii ca să-i facă îndată o măciucă de fier mare cu care să omoare şi pe zmeoaica bătrână. Împăratul priimi bucuros să facă Ţugulea orice o şti el numai să se scape de blestemata de zmeoaică. Ţugulea puse de făcu o gaură în mijlocul zidului cetăţii, apoi porunci şi se aduse o grămadă de bucăţi de lemne, cărora le dete foc în mijlocul cetăţii; în acel foc puse măciuca de fier ca să arză să se facă roşie.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna

Cad frunze ruginii şi se aştern covor
Sub paşii mei foşnesc ca şoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, pluteşte un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă şi pustiu, şi parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un poliţist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare şi gros se-apropie grăbit
Şi ploaia va cădea din ceruri negreşit
Iar soarele s-a dus uşor spre asfinţit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaţ la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

Spre casă mă îndrept, că s-a întunecat
Şi parcă din senin răcoarea s-a lăsat
Un câine vagabond a pagubă-a urlat
Că toamna e aici, iar vara a plecat.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cercuri rebele de foc

calc pe urme de fachiri printre cercuri de foc
mă rog la Dumnezeu să plouă cu noroc
să stingă flăcări de dor şi de jale
parcă tot cerul în mine se prăvale.

vreau să cred că cineva acolo sus
mă iubeşte cu ardoare, nespus
cunună de stele să-mi aşeze pe frunte
peste prăpăstii să zidească o punte.

între Carpaţi disperarea răsună
creşte sărăcia până sus la lună
oamenii suferă şi glia e bolnavă
munţi de gunoaie împrăştie otravă.

zeii la putere toţi sunt incompetenţi
în neam se dezvoltă grupuri de delincvenţi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul - inima Ardealului

Printre atâtea stele iată
Şi Clujul a răsărit
Cu faţa îmbujorată
Chiar la sânu-i ne-a primit

I s-a dus vestea departe
Peste munţii cei înalţi
De toate în el ai parte
A lui faţă — de i-o caţi

Surâzând pe Cetăţuie
Belvedere ne priveşte
Grijuliu să nu apuie
Umbra prinsă într-un cleşte

Tot oraşu-i îmbrăcat
Se vede de aici de sus
Într-un zâmbet minunat
Şi-ntr-un licăr de nespus

Cluj-Napoca cu splendoare
Cu alb iată e-mbrăcat
Parcă ţine-o sărbătoare
Într-un ritm imaculat

Someşul de tot e-aproape
Parcu Mare peste drum
Iar Arena ne încape
Sub privire chiar acum

Mai departe se mai vede
Tot mai alb şi Mănăşturul
În uitare nu se pierde
Te surprinde cu conturul

De privirea-ţi se întoarce
Pe o ramură de vânt
Vezi Mărăştiul cum în pace
Stă cu fruntea în pământ

Şi te aşteaptă cu surprize
Şi cu mărfuri în pieţe
Uneori printre reprize
Ai tăi ochi să îi agheţe

Centru Clujului apare
Iată Sfântul Mihail
Aproape — nu-n depărtare
Când ţi-e ochiul mai util

Piaţa Unirii-o vezi
Mai înspre Diverta
Atenţiei de-apelezi
Să-şi uite grabnic siesta

Cluju-i inimă-n Ardeal
Un luceafăr printre astre
În al vremii vii pocal
Simbolul plimbării noastre

Din Mărăşti în Mănăştur
Pe firul Someşului
Cluju-ntreg e un tezaur
Ca sine — altu azi nu-i

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul

mi-e sufletul de-acum drumeţ pribeag
privirea mi s-a încleiat pe-un ram
iar corbii cu sutanele macabre
îmi croncăne prohodul pe la geam

şi Doamne ce duhoare se desprinde
din trupul care zace în sicriu
acum că sunt o mână de ţărână
mi-e dor de învelişul Tău cel viu

aş vrea să ţip buchete de proteste
un glas de valuri sparte mă îngână
(mi-e dor de vina ta
şi judecata aspră a ta
în trup şi în plete)
dar peste ele viermii stau pe-o rână

şi Doamne ce duhoare se desprinde

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a întors împărăteasa cea tânără seara acasă, a şi poruncit să-i facă un foc bun în sobă. Şi când dormea bărbatusău mai bine, ea a luat pielea cea de porc, de unde o punea el, şi a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dânsa au început a pârâi şi pielea a sfârâi, prefăcându-se în cioric ars şi apoi în scrum; şi a făcut în casă o duhoare aşa de grozavă, încât bărbatul pe loc s-a trezit înspăimântat, a sărit drept în picioare şi s-a uitat cu jale în sobă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o tarla de porumb

am nişte nori grozavi
de noiembrie
expandaţi
cu bun-simţ fac loc pruncului de soare
e amiază şi am un gust de mămăligă
tăiată cu aţa pentru fiecare
pe o masă cu picioare scurte
nu e nicio minciună
vă jur că soarele meu din ceaun răsturnat
în copilărie
se face timid azi
într-un noiembrie când
cele două mâini nu mai sunt
să împartă egal
fericire gălbuie

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcii

Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,
Împestriţau livada şi grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele.

În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,
Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat.

Noiembre era luna tăierilor. Prin curţi,
Îşi ţâţâiau în ţărnă, greu, ţâţele sub burţi.
Erau grăsime numai: ochi, gât şi fălci şi coadă.

Când le pârleau şoriciul şi părul lucitor,
Curgea printre şezuturi osânza de la noadă...
Şi se-ncingea foc vesel pe rugul morţii lor.

sonet de Emile Verhaeren, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele din imprimeu

Noaptea ne-a scăldat printre stele
Şi dorul ni s-a oprit între cele două lumi
Vom fi îngerii călăuzitori ai pietrelor sufleteşti
Pe care le vom proiecta dincolo de un destin
Suntem tot mai departe. Suntem prinşi de inelele de foc
Poate că zborul ne va zâmbi în imprimeu
Ne sfâşiem prin necuvinte-n fiecare zi
Suntem aici, ne vom atinge lacrima de rouă
Şi paşii noştri se vor plimba prin suflete golite.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu mai rătăcesc printre destine...

Am naufragiat într-un poem de ceară, pe-un vers cu un dactil sărind pe lună
Şi te-am aflat cum evadai din seară, să înnoptăm, iubite, împreună...
Călătoream de-o vreme la-ntâmplare, ca vântul când, bezmetic, nu mai ştie
Pe unde să-şi găsească o cărare... eu vârtejeam cuvinte-n poezie...

Prindeam o frunză-n zborul către moarte şi-o aşezam în rima-ncrucişată,
Măcar o clipă versul s-o mai poarte întreagă şi de paşi nemutilată.
Mai aruncam o undiţă în mare, să-i prind albastrul pregătit de ducă
Să nu îmi fie versurile-amare, când soarele pe alte mări se culcă...

Mai zăboveam, absurd, să număr clipe pe un cadran cu secundare grele
Sperând, pe pleoapa mea să se-nfiripe, un vis cu tine, modelând inele.
Era un anotimp fără misivă, melanj de îndoială şi decepţii
Născut în mine, lacrimii captivă, din nemaiîntâlnite introspecţii...

Foram adâncul până la durere, printre nedumerire şi nagodă
Să aflu unde-i punctul de-nviere... ce explorare grea şi incomodă!
Şi-am eşuat, din nou, ca şi-altădată, tot în poem, într-un decor cu tine
Respir iubirea-n vară-nmiresmată şi nu mai rătăcesc printre destine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronometraj

Printre stele, printre sori
Cronos paşii îşi iuţeşte,
Iată, te-ai trezit în zori,
Iată, noaptea te umbreşte.

Cel bătrân răutăcios
Fură clipele în grabă –
Iată, eşti copil frumos,
Iată, eşti moşneag ori babă.

Şi nu ştiu cum s-a făcut,
C-ai trecut pe altă parte.
Iată, parcă te-ai născut,
Iată, eşti pe pat de moarte...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Cerul s-a întunecat
S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Şi străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Şi-şi dau duhul.

Norii bubuie grăbit,
Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toţi copacii se apleacă
Cu crengile până jos,
Ca să treacă.

Vine frig dinspre coline
Şi-apele se scurg şiroaie
Însă este cald şi bine
În odaie.

poezie de Octavian Cocoş (17 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!