Pleonasme

În "zori de zi" mă scol, cam greu probabil,
Că toată noaptea am "îngheţat de frig",
Mă "pregătesc apoi în prealabil"
Şi ies pe uşă dornic de câştig.

"Cobor în jos" pe scări şi-o iau spre piaţă,
Cu un "entuziasm înflăcărat",
"Babe bătrâne" "avansau în faţă",
Iar eu păream a fi "mare magnat".

Mergeau să ia "agheasma cea sfinţită"
Şi m-am simţit o clipă stânjenit,
Având o fire rea şi îndrăcită,
Probabil că sunt "nul şi neavenit".

Am vrut să strig, dar "am tăcut din gură",
Gândind că nimeni n-ar fi înţeles,
"Am preferat mai bine"-o scurtătură
Şi-am fredonat trei "hituri de succes".

Dar drumul, iată, se "bifurcă-n două ",
Şi-atunci ceva "m-a reţinut pe loc",
"Enorm de mult" m-am enervat că plouă,
Şi-am luat-o brusc la dreapta, la noroc.

Ar fi nevoie şi de o morală,
Să îmi "aduc aportul" cuvenit,,
Deci trag acum "concluzia finală",
Să nu vorbim aşa, că e greşit.

poezie de Octavian Cocoş (30 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt

Pe soba de teracotă două căprioare
Cu picioarele dinainte în aer,
Saltul se va termina mâine-poimîine...
Simt neliniştea ta,
Ca o reţea de nervi, de gânduri,
De dorinţe şi amărăciuni în care m-am învăluit.
Învăluit în carnea ta,
Sunt la adăpost de mine însumi...

Ieri două căprioare ne-au tăiat drumul,
Săltând sprintene una alături de alta,
Ca doi sâni. Doi sâni ai naturii mame.
Iată natura mamă în salt, am spus,
Şi-am pus fruntea înfierbântată pe golul
Dintre cele două căprioare,
Şi-am zburat şi nu m-am mai întors.
Acum văd imaginea lor luată la cald,
Pe soba care încălzeşte muntele înzăpezit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Am fost altfel decât s-a văzut...
Nu oricine-a vrut să mă cunoască.
Iar de unii, care, să mă ştie-au vrut
Eu m-am protejat purtând o mască.

Am iubit pe cine nu m-a vrut
Şi am părăsit pe cine m-a iubit
Am greşit cui nu m-ar fi rănit
Şi-am iertat pe cine n-a greşit

Am găsit ce nu am căutat
Şi am căutat ce e de negăsit
Am crezut în ce n-a existat
Şi de adevăr prea des m-am îndoit.

poezie de Irina Binder din Fluturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am învăţat...

Am învăţat s-adun nectar din floare,
Să-mi scald privirea-n ploile de mai,
S-alung tristeţi în cruda nepăsare,
S-ascult zâmbind al păsărilor grai.

N-am vrut ca ura s-o cunosc vreodată,
De am greşit, în taină m-am rugat,
Am suferit de am fost vinovată
Şi-am pătimit pentru al meu păcat.

Am cutezat, cu Dragostea de mână,
Plăcut prin viaţă să călătoresc,
Să nu regret, tăcută şi bătrână,
Că n-am ştiut să simt sau să iubesc.

M-am dăruit pentru orice făptură
Pe care a creat-o Dumnezeu,
M-am închinat la Soare, la natură
Şi nu m-am depărtat de drumul meu.

Nu mi-am zidit făţarnice castele,
Nu am crezut în false bogăţii.
Am cutezat, cu visurile mele,
Să zbor spre luminoase galaxii.

Am înţeles că sunt o muritoare,
Dar n-am ştiut mâhnirile să-nfrâng...
Degeaba m-am visat o luptătoare
Dacă n-am învăţat... să nu mai plâng.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la un cireş

Ieri m-am oprit pe stradă dinadins
Ca să privesc tăcut, pe îndelete,
La un cireş însingurat şi nins
Cu flori micuţe, albe şi cochete.

Şi cum stătea, firav şi gârbovit,
Cu ramurile spre pământ lăsate,
De nicăieri, în blândul asfinţit,
Un vânt începe cătinel a bate.

Şi-atunci o floare s-a desprins de sus -
Vai, ce păcat, era încântătoare! -
M-am tulburat şi m-a durut nespus
S-o văd acum căzută la picioare.

Aşa sunt şi-unii oameni, mai grăbiţi,
În vieţile acestea efemere,
Indiferent că-s trişti sau fericiţi,
În floarea vârstei câte unul piere.

poezie de Octavian Cocoş (2 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Nu vreau să fiu considerat ceea ce sunt doar datorită intervenţiilor domnului director!
Lia: Nimeni nu te consideră astfel.
Lucian: Nimeni?! Probabil, doar eu... Dar tu nu înţelegi... Chiar şi cu "Pacifis", tot dânsul s-a implicat şi atunci, pentru obţinerea fondurilor necesare realizării ei, altfel, eu, Alex şi Nis, de unde am fi avut atâţia bani, câţi ne-ar fi fost necesari?! Niciodată n-am fi reuşit să strângem suma respectivă, fără dom' director, fără ajutorul dânsului.
Lia: Aşa... Bine! Deci, s-a implicat mult, pentru obţinerea fondurilor necesare construcţiei navei "Pacifis", pentru finanţarea proiectului tău. Şi?! Crezi că ar fi procedat greşit?!
Lucian: Probabil că nu.
Lia: Luci, chiar nu era nimic greşit în toate astea, aşa că, repet, calmează-te! În plus, te-ai abătut de la subiect. Parcă nu depre domnul director era vorba, ci despre domnul Kuny. Parcă despre dânsul doreai să-mi spui ceva foarte important.
Lucian: Aşa e. Scuză-mă... Dar cred că am să intru puţin în navă. Am nevoie de un pahar cu apă... Mai vorbim după aceea.
Lia: Vin cu tine, în navă. La nevoie, ne putem continua şi acolo discuţia.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea şanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut şi a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Şi-am rămas îndurerat.

După ea să fug am ezitat,
N-am putut, am îngheţat,
Oricat de mult m-aş fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce să fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Şi de durere torturat.

De câte ori am încercat
Să ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tarot

Fac cruce şi tai cu mâna,
Iar apoi cu grijă scot
Trei cărţi, una câte una,
Din pachetul de Tarot.

La întind uşor pe masă
Cu un aer visător
De prezent, puţin îmi pasă
Vreau să văd în viitor.

Şi-o întorc pe fiecare
Cu toată solemnitatea
Simt un pic de încordare
Nu cumva să cadă Moartea.

Însă văd acum o carte,
Cum să nu mă preocupe?
Că-mi place de nu se poate
E Regina mea de Cupe.

Şi nu cade la întâmplare
Pe acele trei poziţii,
Ci la stânga e un Soare,
Iar la dreapta Îndrăgostiţii.

Este bună prevestirea
Sunt un mare vrăjitor
Mi-ai dat în trecut iubirea
Şi mi-o dai şi-n viitor.

poezie de Octavian Cocoş (23 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titanicu' lui Noe

Am început să mă-ndoiesc
Ba chiar de-a dreptul m-am strâmbat
Când am aflat că te iubesc
Dar trebuie să mă opresc
Pentru că fac mare păcat.

Şi-am început să mă opresc
Ba chiar să stau mergând pe loc
Dar a venit un sol ceresc
Mi-a dat un şut dumnezeiesc
Şi-am înţeles că nu e joc.

- Ai început să te opreşti
Acum când chiar avea nevoie
Şi te-a rugat să te grăbeşti
Că se scufundă când lipseşti
Bărcuţa ta, titanic Noe?!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 februarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

geamul lăcrimează cu ploaie
te ating şi număr secunde
mi-aduc aminte
că,
am pus mâna pe rotula genuchiului tău
că-am sărutat mai sus şi-am am ars ca un jăratec
fiorul m-a electrocutat
talpa piciorului tău mă sprijiea, în străduinţă
şi-am muşcat, cu sete, te vroiam cu totul
simţeam că mă doreai şi muşchiul tău firav
s-a contractat
am alunecat usor spre cavitatea unde sunt tainele facerii tale
şi-am simţit, că sărut inima lumii
şi acum iarăşi vreau
să mă agăţ de un fir de păr, pentru ca să ajung
la umărul tău divin
gura-mi cerşeşte, încă o clipă de dragoste
să te simt că mă săruţi, cu tine intrând în mine
te vreau

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Alaltăieri, eram într-un hotel, şi pe spatele uşii din hotel era harta cu ieşirea în caz de incendiu. Sunt flatat că mă cred capabil să stau într-o camera a unui hotel care a luat foc şi să memorez direcţii. "Da, o să o iau la stânga pe scări, apoi la dreapta pe lângă tonomatul de dulciuri..." Probabil că m-aş pierde, ar trebui să mă întorc în cameră, să verific harta iarăşi... Şi întotdeauna ţi se zice, orice-ai face, într-un incendiu la hotel - nu intra în panică. Hei, mai am patru minute de viaţă, nu m-am panicat în viaţa mea - este alegerea mea. Chiar dacă te găsesc, ai o scuză perfectă... "Vai, am auzit că te-au salvat în timp ce te balansai gol cu perdeluţa de la baie şi cu găleata pentru gheaţă pe cap. Ce s-a întâmplat?" "Păi, m-am panicat." "E de înţeles."

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind...

Gândind o poezie, gândind la un absurd
Gândind o melodie, gândind spre un gând mai pur
Gândind o altă lume, gândind un alt destin
Gândind la o iubire, gândind la un crud şi veşnic chin

Gândind spre o gândire, o alta decât cea de acum
Gândind dacă e bine sau nu
Gândind şi tot parcă nu
Gândind dar nu ştim

Dar continui să cred că voi afla
Gândesc şi nu mă opresc
Căci doar sunt om
Gândind

poezie de Angelica Grecu din proprie (8 ianuarie 2009)
Adăugat de Angelica Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmugurire

A-nmugurit în mine primăvara
Uşor, timid reînfloresc
Azi văd iar viaţa şi-i aud chemarea
Culorile în fluturi îmi renasc,

M-am adunat din depărtări pierdute
Şi am urcat pe piscul îndurării
Trecând de vama rănilor tăcute
M-am regăsit din drumul pribegirii,

Deschisă e fereastra de lumină
Şi-am înţeles că am greşit pentru-a-nvăţa
Astăzi un gând senin în mine se animă
Şi plec iertând pentru-a putea uita.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!