Aproape poem

eşti într-o întoarcere a timpului
în vechiul orizont
gândul se ondulează între pietre şi nori
se întâmplă ca locul pornirii să aibă memorie
cerul albastru să existe
liniştea să atârne-n aer
ard în culoarea sângelui
distilând la întâmplare un ochi
o geană
un pas
prin întunericul alb harta ţâşnită din oase e alta
mai multe duminici curg toate deodată înverzind epiderma
devenim silabe
aproape poem de dragoste
revoltător de umed
de imposibil
de domestic
spulberând sensurile cu braţele
cu ochii
cu mirarea transparentă plăsmuită-n alb

poezie de Oana Frenţescu din Aventura cuvintelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine

O trântire importantă a uşii
accelerează sufocarea şi răneşte tăcerea,
grăbeşte pulsul înfăţişând o arenă cu lupte romane.
Ferestrele se întunecă alungate înăuntru,
cuvintele devin vii şi simt gustul sângelui.

Pe harta închipuită
un zbor urcă la o înălţime de orizont inconştient,
la originea firului de praf alergat prin cosmos.
E o alungare de pe pământ
cu o zi evaporată din calendar
pe care nu o mai poţi duce la ochi.
Rămân aromele şi gustul care intră în celule
printre gândurile date la o parte.
Între ieri şi mâine se mai şterge o zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

plecarea cu toate simţurile prin fereastra nebună
lasă întunericul între pereţi.
singurătatea alb văruită încape într-o vorbire.
liniştea e împrumutată versului nehotărât
ce călătoreşte pe distanţa dintre noi.

o dibuire prin reverberaţia adâncului
aduce la suprafaţă gândurile indecise.
nicio secundă nu curbează orbita
pentru trezirea paşilor visători.

în memorie e altfel,
un colţ cu rămăşiţe verzi dinspre frunze
nu reţine durerea şi nici uitarea,
ceva dintre tine şi tine înaintează lent pe întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu suntem

În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.

Alchimia ţiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n braţe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.

Totul devine o scriere aşezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
desluşind straniu alfabet.

Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărţim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmiţat de nelinişti,
murind îndelung şi profund
într-o alegere a sorţii,
umplând respirarea cu fluturi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

plouă peste pietre
plouă lung şi mărunt
fără dimensiuni Dumnezeu
dintr-un imposibil eter rotund
a intrat pe poarta bisericii şi a ieşit în neant

continui să merg printre mistificări de gând
într-o lume nepurificată
unde viaţa e un ordin dat de sus

o zi lungă-mi stă în faţă ieşită dintr-un corn de melc
ochii mei adună toate lucrurile împrăştiate
ce se strâng în braţe
suprapuse în toate chipurile
eu sunt în vârful piramidei nemişcate
descompunând gândurile în forme obscure
rostogolindu-le până la ştergere

sentimentele cad vertical pulverizate de o memorie contorsionată
de pe umărul tău clipele pereche fug într-o altă lume.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum

te vreau
ţinut de mână
cu un cuvânt
când visele dau pe afară într-o cumpănă
chiar de nu eşti într-un balsam
şi vorbeşti şi atunci când nu tac
devenim atât de înalţi agăţaţi de raiul nostru imaginar
şi chiar de plouă prea des între noi
mâinile noastre sunt interesate să se atingă
şi chiar de spaţiul e frânt
şi macină existenţa în lucruri mărunte
există o formă neperisabilă
de întreg între noi
aceeaşi goană la sfârşitul plecării
de întoarcere înapoi
ca şi cum un loc rămas neadormit ne aşteaptă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă

Şi totuşi se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte şi încete.

Sau dimineaţa într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înşine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculţi liniştea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.

Din cuvântul ieşit la suprafaţă
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
şi abisul din noi ne destramă gândind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de luni

ziua de luni e fixată în nori,
cerul e muşcat de toamnă,
frigul de viaţă din frunze coboară,
mireasmă de ploaie.
blocurile par în ruine, mânjite de ud.
vocea ta rănită se adaugă secundelor sparte.
nu-i ultimul zbor pe-o spirală.
e doar o clipă rotundă ce mă ţine captivă
cu literele muiate în apă
lipite de cele patru direcţii,
plonjând în derivă.
şi păsări şi pomi şi pietre
le vreau reînviate,
albastrul ciobit de nori să se-ntoarcă
între cer şi pământ
tu, neştiut, să-mi fii cel mai aproape.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de noiembrie

nori de noiembrie,
genunchi acoperiţi,
priviri din care s-a scuturat cerul.

luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-şi pereţii oftând.

o lume de hârtie tresare în mâini
şi-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.

mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
şi rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
şi răsturnând copacii în ferestre.

galbenul, albastrul, albul şi verdele
se veselesc într-o vază cu flori.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o altă dimineaţă

e o altă dimineaţă şi o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu acelaşi gust de zbor.
alteori e acelaşi albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.

mă-ntreb de eşti acelaşi tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.

lăsat la uşa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ţine în braţe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon de iarnă

S-a-ntristat deodată toamna. Şuiera vântul prin crengi
Spulberând la întâmplare toate frunzele slăbite.
S-a ascuns deodată prinţul după nori şi a lăsat-o,
Vântului, s-o ameţească în tristeţi învârtejite.

S-a zvonit că mâine-n zori, sora-şi cheamă-n ajutor,
Ca să-şi cearnă fulguirea în covor după covor.
Simt că peste-acestea toate, vară, toamnă, primăvară,
Soarele, din raza-i sfântă, doar dreptate va împarte,

Dându-i iernii cât doreşte, primăverii ce-a visat,
Verii, dragostea lui toată, toamnei, rodul cel bogat.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea

în dimineaţa ieşită din vid
ne-am căutat urmele pierdute.
cireşele roz au devenit roşii
şi am ieşit din dragoste într-o culoare tăcută.

noaptea şi-a lichidat zorii în altă parte,
un nor a dispărut.
mi s-a părut o altă duminică aşezată
aproape de timpul meu circular
cu cicatrici nevindecate şi veşnicii ascunse.

căderea între cuvinte m-agaţă de cer
şi scriu pe talazuri de gând cu paşi înapoi şi lună târzie
şi tu nu exişti sau poate că eşti
ascuns într-o filă de carte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai aproape

te iubesc!
şi orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roţi,
doar şuier de frunze
şi-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceaţă
şi un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiţi sfărmând altare,
albastra zi îşi scufunda urmele
prin spaţiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis şi-un leşin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
şi tot mai aproape destinul îşi cară povara.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!