O procesiune de preoţi şi de mireni

O procesiune de preoţi şi de mireni –
fiecare strat al societăţii fiind reprezentat –
trece pe străzile, prin pieţele şi prin porţile
faimosului oraş, Antiohia.
În fruntea impozantului alai
un băiat arătos, înveşmântat în alb,
cu braţele ridicate, poartă Crucea –
puterea şi speranţa, sfânta Cruce.
Păgânii, atat de aroganţi în ultimul timp,
şi-au pierdut acum cumpătul
şi părăsesc pe furiş procesiunea:
să-i lăsăm să stea departe, departe de noi
(atâta vreme cât stăruie-n erorile lor).

Sfânta Cruce este purtată-n faţă; ea aduce încântare şi consolare
în fiecare colţ al oraşului unde trăiesc Creştinii;
iar aceşi oameni temători de Dumnezeu, plini de bucurie,
stau în pragul uşilor şi o întâmpină respectuoşi,
puterea, salvarea universală, Crucea.
Acesta este o sărbătoare Creştină anuală.
Dar astăzi, precum vedeţi, parcă este mult mai evidentă.
Imperiul a fost în cele din urmă izbăvit.
Spurcatul, oribilul Iulian
nu mai este împărat.
Să înălţăm rugile noastre pentru mult mai piosul Iovian.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea este o poartă, crucea este o fereastră spre Înviere. Pentru că ţelul suprem este Învierea. Da! Această Înviere se realizează prin cruce, prin jertfă. Să ne luăm fiecare crucea noastră, într-un fel sau altul, a suferinţelor, a necazurilor, a primejdiilor pe care le întâmpinăm, pentru că ne declarăm creştini.

citat din Părintele Constantin Voicescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Azi mi-aş dori să fug departe,
Cât mai departe de voi, care
Duceţi pe limbă piper, sare
Ca să loviţi cu mult mai tare...
Dar trupul meu, lipit de cruce,
Nu vrea nicicum să se urnească!
Îi pare moartea mult mai dulce
Decât o viaţă pământească.

La ce e bun sărutul Lunii,
Cel întinat şi mincinos?
Eu stau lipit de crucea lumii
Şi nu mai pot privi în jos.

Din inima străpunsă îmi curge
Pârâul vieţii, cald şi lin.
Rămân aici, lipit de cruce
Cu ochii către cer; amin!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul pentru urări

Oriunde paşii vor ajunge
Să fiţi de Tatăl ocrotiţi,
Necazul El să îl alunge,
Să fiţi de El învredniciţi.

Încă un an lăsând în urmă
Mai mult v-apropiaţi de Cer
În Noul An, în sfânta Turmă
Păstraţi Cuvântul ca reper.

Păşiţi cu dreptul – cum se spune
Deci, Sfântu Duh să fie ghid
Să fie-un an de-nchinăciune,
Să doborâţi ostilul zid.

Înaintaţi pe-ngusta cale
Având ca ghid eterna Stea
Vă fie aşternutul moale
Odihnă să puteţi avea.

Urarea vine din iubire
Rugaţi sunteţi s-o acceptaţi
C-atunci putea-veţi în slujire
Să fiţi cu Cerul conectaţi.

Purtaţi cu demnitate steagul
Ca semn al crezului divin
Rugaţi-vă când treceţi pragul
Şi când necazurile vin.

Urarea-i pentru sănătate,
Pentru tărie-n încercări
Menţineţi sfânta demnitate
Şi cele mai sublime stări.

Uleiu-n vas să nu lipsească
Şi nici din voi un duh curat
Mergând spre Patria cerească
Cinstiţi-L mult pe Împărat.

Priviţi ‘nainte prin credinţă
Şi străluciri o să vedeţi
Spre a învinge-o neputinţă
Ca s-ajutaţi mai mulţi drumeţi.

Va trece timpul de urare,
Veni-va furiosul val
Dar nu vă temeţi! Cel mai tare
Vă însoţeşte pân' la Mal.

Seninătatea din privire
S-o vadă cei descurajaţi
Să ştie că-n cerescul Mire
Pot deveni înseninaţi.

Desigur, anul va aduce
Şi bucurii şi întristări
Dar nu vă despărţiţi de cruce
Şi nici de binecuvântări.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Unii-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Nu! Devin mai întelepţi,
C-au privit mereu spre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere,
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi sunt plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să le-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi fiind mai păcătoşi
Îi mai judecăm, nedrept,
TU, însă, ne vezi frumoşi,
Că eşti pur şi înţelept

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mult mai bine să gândeşti din punct de vedere istoric, să-ţi aminteşti de lecţiile trecutului. Astfel, este mult mai bine să înţelegi puterea ca fiind făcută şi din înţelepciunea de a ştii când să nu foloseşti toată puterea pe care o ai. Este mult mai bine să fii o persoană care ştie că dacă îţi foloseşti puterea cu măsură, vei reuşi să îi conduci pe alţii cu mult mai bine şi cu mai mult succes.

citat din A. Bartlett Giamatti
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

cruce

Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis.

definiţie celebră de Dumitru Stăniloae
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decât oamenii de el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit până dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu decât să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, un dezgust de pământ şi de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avântându-se în neant, ca Iisus de pe cruce...

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am fi puţin mai conştienţi şi mai atenţi la ce se întâmplă în viaţă şi în jurul nostru, am realiza că de multe ori ne irosim cele mai importante resurse, iremediabile, finite, precum timpul... Pentru a obţine lucruri efemere, precum banii în speranţa că într-o bună zi vom putea cumpăra ceea ce nu poate fi cumpărat, timpul, sănătatea, relaţiile, dragostea, prietenia şi aşa mai departe. Ca fiinţe umane, după chipul şi asemănarea unui creator, care pentru fiecare este ce este, ar trebui să ne folosim mai mult conştiinţa decât impulsurile animalice. Astfel încât să ne deosebim şi prin altceva decât prin formă, de speciile regnului animal.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum pot la crucea ta s-ajung?

În lacrimile-n care e Cerul primăverii,
Şi-ncepe, de pe Cruce, Lumina Învierii,
Albinele îşi spală aripile deschise,
Pentru purificarea-n petalele nescrise...

Şi-n florile deschise iubirilor ascunse
Eu îmi petrec azi zborul, cu lacrimile-ajunse
La rădăcini de stele,-nflorite-ntr-o iubire,
Pentru Iisus, speranţă şi frate-n nemurire...

Dar, Doamne, ce departe îmi este răstignirea,
Şi, Doamne, ce departe de Tine mi-e iubirea,
Cât încă mi-este timpul, aici, legat de lutul
În care, prin blestemul dintâi, eu sunt pierdutul...

Tu, însă-n răstignire ai vrut să-mi dai salvarea,
Deci, ştiu că eşti în stare să-mi dai şi-acum iertarea,
Dar cum pot eu, o, Doamne, la Crucea Ta ajunge
Şi ca albina-n floare păcatul meu a-l frânge?

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai înţeles

Aiuritorul Iulian, referindu-se la credinţa noastră,
a spus următoarele: "Am citit, am înţeles,
am condamnat". A crezut că ne va devasta
acel cuvânt "condamnat" – capul sec.

Acest gen de butade nu prind la noi, creştinii.
Imediat a venit replica noastră: "Ai citit, dar n-ai înţeles;
dacă ai fi înţeles, n-ai fi condamnat."

* Flavius Claudius Iulianus – împărat roman ( 361-363), cunoscut şi sub numele de Iulian Apostatul (apostat –termen atribuit celui care renunţă la o credinţă religioasă pentru alta, în cazul lui, la creştinism pentru neoplatonism). A fost ultimul împărat păgân al imperiului.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici humă nici lemn

crucea mea
e făcută din lemn de tei
o poartă prin măduvă inocenţă de miei

crucea mea
e făcută după inima ta
tresare când singură noaptea

inima ta are gust de lapte
cruce uşoară peste crucea mea
păpădie hrănită cu esenţă de nemoarte

crucea mea
formă tainică de aer presat
slovă, iubite, lumină de cântat

crucea mea
prag de cer
nici humă, nici lemn
numai înger

şi mai ales mă minunează
păsările, ramurile,
umbrele lor mă distrează
pădurea toată, vânturile
mă urmează

crucea mea
crucea ta
lăcrimează.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lucrurile lumii, zeul a pus o parte în puterea noastră, iar alta nu. În puterea noastră, el a dat ce a avut mai înalt şi mai sublim, ca un etern fericit ce este, ideea. Şi unde ea are locul întâi, acolo este libertatea, fericirea, seninătatea şi stabilitatea urmate apoi de dreptate, legalitate, cumpătare şi toate virtuţile. Restul nu mai este în puterea noastră. Şi de aceea, supunându-ne zeului şi având în vedere această linie despărţitoare, să ne îndreptăm sforţările spre acele care stau în puterea, în sfera putinţei noastre, lăsând pe cele de dincolo de dânsa în voia mersului universal: şi orice ar cere el de la noi, să i le dăm bucuroşi.

Epictet în Manual şi Fragmente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Şi şi-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Ei devin mai întelepţi,
C-au privit tot înspre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi-s plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să i-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi suntem mai păcătoşi
Şi mai judecăm, nedrept,
Tu însă ne vezi frumoşi
Că eşti pur şi înţelept.

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

Florentina Mitrică
08.04.2018

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Văi adânci şi căi deşarte
Se interpun ades' în cale;
Să poţi trece mai departe
Îţi pui crucea peste vale...
Dar de tai din cruce, frate
Să-i faci "dusul" mai uşor,
Cazi în valea ce desparte
Pe cei vii de cei ce mor.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea barbarilor

Ce aşteptăm noi oare, adunaţi în piaţa publică?
Barbarii vor ajunge astăzi aici.

De ce această apatie în Senat?
De ce stau degeaba acolo senatorii fără să legisleze?

Pentru că astăzi sosesc barbarii.
Ce fel de legi mai pot face-acum senatorii?
Odată aici, barbarii vor legifera.

De ce s-a trezit împăratul atât de devreme
şi s-a aşezat pe tronul aurit la poarta cea mare a cetăţii,
cu toate însemnele statului, purtând coroană?

Pentru că astăzi sosesc barbarii,
iar împăratul aşteaptă să le întâmpine căpetenia.
E pregătit să-i înmâneze un pergament
care-i conferă acestuia titluri pompoase şi înalte onoruri.

De ce oare cei doi consuli şi pretorii au venit azi
înveşmântaţi în robe purpurii cu broderii bogate?
De ce şi-au pus brăţări cu puzderie de ametiste,
inele sclipitoare cu smaralde scumpe?
De ce poartă toiege maiestoase,
măiestrit împodobite cu aur şi argint?

Pentru că astăzi sosesc barbarii,
iar asemenea lucruri sigur îi vor ului.

De ce nu apar, ca de obicei, iluştrii noştri oratori
să-şi ţină discursurile, să spună ceea ce au de spus?

Pentru că astăzi sosesc barbarii,
iar lor le displace retorica şi detestă discursurile publice.

De ce, subit, această derută, această confuzie?
( O, cât de de grave au devenit feţele oamenilor...)
De ce s-au golit deodată pieţele publice şi străzile,
fiecare îndreptându-se gânditor spre casa lui?

Pentru că e deja noapte şi barbarii n-au venit.
Nişte oameni de-ai noştri sosiţi de la frontiere
spun că nu mai există barbari.

Acum, ce se va întâmpla cu noi într-o lume fără barbari?
Acei oameni, până una alta, erau o soluţie.

* Deşi nenumit, este vorba de Imperiul Bizantin, a cărui capitală, Constantinopol, a fost cucerită de otomani în anul 1453. Căderea cetăţii în mâinile mahomedanilor s-a datorat nu atât barbarilor, cât corupţiei, lăcomiei, intrigilor şi dezbinării din interior.

**Dacă ne gândim că pe 24 iulie, Anno Domini 2020, se va oficia după trecerea a 85 de ani de când Mustafa Kemal Atatürk, în marea lui înţelepciune, a transformat-o în muzeu prima ceremonie religioasă de rit musulman în Basilica Sf. Sofia, cu icoanele creştine acoperite de pânzeturi, aceasta redevenind oficial moschee sub sceptrul ayatollahului Erdogan, s-ar putea crede că astăzi UE e pe cale să devină de fapt acea cetate de care pomeneşte Cavafy sau, extrapolând, oricare altă ţară din Europa.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea Bobotezei

CRUCEA BOBOTEZEI

Astăzi pe pământ coboară
Cruce din înaltul cer,
Cu tradiţii şi mister
În credinţă milenară.

Cruce cu Sfânta Treime
De la Tată şi Duh Sfânt
În porumbel coborât,
Cu credinţă-n timp ce vine.

Duhul Sfânt pe nor apare
Cruce zugrăvind în zori,
Cu ger aspru şi ninsori,
De-a sfinţii Agheasma Mare.

Pe Mesia să-l boteze
Sfânt Ioan a primit har.
De-al păcatului coşmar,
Omenirea s-o salveze.

Într-un veşmânt imaculat,
Pe apa Iordanului
Venea Fiul Domnului.
De-a fi-n credinţă botezat.

Propovăduind credinţă,
Ioan pilduitorul
I-a fost Botezătorul,
Din cerească sentinţă.

Adeverind profeţie
Despre Iisus Mesia,
A împlinit poruncă
De cerească-mpărăţie.

Mesia pe Pământ venit,
A scos lumea din păcat.
Dar la moarte condamnat,
Pe cruce a fost răstignit.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu este pentru noi ceea ce este Goethe pentru germani; Shakespeare pentru englezi; Dante pentru italieni. El este geniul, în care s-au întâlnit, deopotrivă de ridicate, puterea de invenţiune cu aceea de refecţiune critică. În poezia şi proza lui, simţirile cele mai caracteristice ale vieţii noastre naţionale şi-au găsit o expresiune artistică şi nepieritoare. El este maestrul care a ştiut alege metalul pur şi nobil din minereul brut al sufetului nostru.

citat clasic din Constantin Rădulescu-Motru (16 iunie 1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!