Adevăr metafizic

Acest Pământ va trece, ştim prea bine,
Oameni şi flori şi ape vor pieri,
Doruri, speranţe, griji, dureri, suspine,
Ca ceaţa nopţii se vor risipi.

Soarele-n cer odată se va stinge,
Jelindu-şi raza trist şi ostenit,
Nicio privire nu-l va mai atinge,
Nu va mai fi nicicând un răsărit.

Tot Universul va intra-n repaos
Şi încet-încet se va dezintegra,
Dar peste umbra morţii, peste haos,
Iubirea pură veşnic va dura.

poezie de Octavian Cocoş (21 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul iubirii

Nu îmi testa iubirea pentru tine
şi nu te îndoi de ea nicicând!
E-a ta, o poţi simţi, îţi aparţine
şi-o poţi vedea, chiar ochii închizând.

E peste tot: în tine, te-nconjoară,
e-n aerul ce îl respiri, în vise,
în ziua cea mai dulce sau amară,
în tot ce eşti, în gând şi-n cele scrise.

N-o poţi vedea şi nici n-o poţi atinge,
e şi puternică, dar şi fragilă,
încât o neîncredere o stinge
şi o distruge fără nicio milă.

Să n-o testezi! E-un fluture pe-o floare
cu aripi tremurânde,-atât de fine,
de-o frumuseţe ce,-n privire, doare,
aşa că nu-l atinge, e mai bine!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dor

Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.
A fost, este şi va fi
mereu dorul inimii.
Dorul de mamă, de tată,
nu va pieri niciodată.
Dorul de frate, de soră
e prezent în orice oră.
Dorul de fata iubită
niciodată nu se uită.
Cu tot răul ce e-n lume în lume,
dorul de viaţă rămâne.
Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aude trist şi sunetul viorii

Se scutură acum petala florii
La început senin de primăvară,
Se-aude trist şi sunetul viorii
Ce-odată ne cânta seară de seară.

Suferinţa mea nu se mai curmă,
Numai viaţa mea încet se stinge,
Şi voi lăsa de dor numai o urmă
A lacrimei ce sufletu'-mi atinge.

Nu au mai ieşit de sub zăpadă
Nici ghioceii albi şi minunaţi,
Singurătatea nu vor să îmi vadă,
Şi veşnic au rămas tot îngropaţi.

Şi iarna pare că nicicând nu trece
Şi eu rămân aici tot îngheţat,
În dorul greu, pustiu şi tot mai rece,
De-o simplă amintire agăţat.

Se scutură de dor toţi trandafirii,
Şi flori în glastra veche nu mai sunt,
Inima îmi scutur de praful iubirii,
- Iubirea-i doar un simplu amănunt!

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul: Alvy, de ce eşti trist?
Mama lui Alvy: Spune-i doctorului de ce. (Micul Alvy se aşează, e cu capul în pământ; mama răspunde în locul lui.) E din cauza a ceva ce a citit.
Doctorul: Ceva ce a citit, ziceţi?
Alvy, la 9 ani (cu capul tot în pământ): Universul se extinde.
Doctorul: Universul se extinde?
Alvy, la 9 ani: Păi, universul e totul şi dacă se extinde înseamnă că într-o zi se va dezintegra şi lumea se va sfârşi!
Mama lui Alvy: Ce treabă ai tu cu asta? (Se uită către doctor.) Nu-şi mai face temele!
Alvy, la 9: Ce rost ar avea?
Mama lui Alvy: Ce treabă are universul? Tu eşti aici, în Brooklyn! Brooklyn-ul nu se extinde!
Doctorul: Vor mai trece miliarde de ani până când se va extinde, Alvy. Între timp, trebuie să ne bucurăm că suntem aici!

replici din filmul artistic Annie Hall, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra dorului

Umbra dorului străbate
Faptul zilei, miezul nopţii,
Scoate din singurătate
Sensul vieţii, rostul morţii.

Umbra dorului apasă
Peste cugetul fierbinte
Şi ne scaldă-n ceaţa deasă
A şoptitelor cuvinte.

Umbra dorului se-nalţă
Către cerul necuprins.
Din senin, aprinde-n viaţă
Flacăra, de vis nestins.

Umbra dorului, etrnă,
Mă-nsoţeşte zi şi noapte.
Mă învăluie în şoapte
Cu iubirea ei maternă.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu implor!

Peste tot pamantul, dimineata,
Trece-o umbra invelita-n ceata.
E ora cand o noua zi se-nvata,
Cand clipe trec si mai scurteaza viata.

Colinde se mai scriu pe la rascruci
Si vanturi ne-mpresoara-n frigul iernii.
Dar n-a sosit nici ceasul de bejenii
Si nici nu-i inca timpul sa te duci...

E umbra ta aceea ce ma doare
Si versul meu e crud si-nlacrimat.
Nu vreau sa plang ce-n urma ai lasat
Si nu-ti implor iubirea trecatoare.

Mai trece timpul peste ceta zilei,
Sunt anii nostri cei ce vor sa treaca.
In amintire, iar tristeti ma-ncearca,
Am sa invat sa caut ochii tai.

Peste tot pamantul in amurg
Mai trece-o umbra, invelita-n ceata.
A mai trecut o zi, de dimineata,
Pe-obrajii mei doar doua lacrimi curg.

poezie de Ramaiana Pana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra anilor deşerţi

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauţi printre stele,
Şi regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ţi veştezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocoleşti
Şi-mprăştii tot norocul?
El îţi surâde să-l doreşti
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înţelegi şi nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulţi sfetnici? Dar şi ei,
Ca să greşeşti aşteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porţi
Ce-o ştii că-i pentru tine?
Şi măsori anii pentru morţi
Crezând că aşa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Şi-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu ştiu de azi sau mâine mor
Şi nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viaţa-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deşerţi
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierţi
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranţei ţi-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau şi… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai eşti a ta.

Întreb mereu, şi-am întrebat
Dintre pereţii reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproş pe veci.

Să vii totuşi la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ţi scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la ţintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ţi ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se şi peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ţi ceri iertare,
Sunt veşnicie… Nu mă ai.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara aşez întrebări
în ciuturi de lemn
însetat de lumină
mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic
al unui etern semn de întrebare
aş vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori aprind luceferi pe cer
cu o rază
printre satanice umbre
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate şi timpul rămas
mai picură cuvinte în ape
peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naşte într-o privire
dor de ducă, spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi, suspine
ştii, rătăceam între pleoape
mă aşteptai în şoaptele nopţii
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ţi visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise
spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare a nopţii

E timpul ce-l făr' de lumină
Moare, se stinge ca o zidire,
Topindu-se la soare cu mâna
Privire ce în rouă se trezeşte
Aşa e timpul, fără tine ca miezul nopţii
Ce coboară luna în ape
Tot se coboară pe obraji ca o lacrimă
Lumina curge, îl opreşte are pământ şi cer
Şi e cuprins de dragoste timpul
Iubirea seamănă cu un peşte alb ce zboară,
În aripile lui stă poezia şi Dumnezeu plângindu-i pe oameni
Aşa e timpul când îl răsuceşti în palme,
Ca pe o lumină a libertăţii.
Noaptea e linişte!
Ziua fântinile oraşului se tot mută în umbre de lumină,
Răsărind în fiecare culoare a curcubeului
În raze, purtând un înger.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădem ca frunzele... a toamnă

morţii coboară din lună sfioşi şi vor să se-încălzească-n cloaca lumii
ai fost şi ei ai lumii fii, dar n-au ştiut că vor muri
sfârşitul lunii suflă-n frunza moartă şi iarna bate-ncet la poartă

o cană cu vin fiert poate-ar ciocnii dar cine să-şi mai amintească
c-au fost şi ei dureri de-o zi şi fericire doar o clipă
pribegi trec şiruri triste printre noi prea ocupaţi să-i mai primim în casă

se moare-n ţara asta cu încrâncenare, mor ape şi păduri şi oameni şi copii
ne lăudăm c-o palmă de pământ ce gura le-o astupă
şi îi uităm cum se preling tăcute lumânări în recele mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămîne veşnic iubirea lui Isu

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim de ce

Nu şti de ce ne treci adesea
prin fier şi oţet şi fier,
dar ştim că tot ce nu ştim astăzi
vom şti odat-acolo-n cer.
Nu ştim de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci şi prea săraci,
dar ştim că Tu vrei mai datornici
şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea
dureri şi lacrimi şi amar,
dar ştim că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea
slujiri şi jertfe şi poveri,
dar ştim c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar ştim că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar ştim că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbitor

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
să scriem poeme sau cărţi să citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau ţigara
să-şi urce spirala căldurii am vrea.
târzie pe dealuri să fumege seara,
luceafărul palid să licăre abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste faţă cu plesnet de bici
pe când visul musteşte amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

Străvechi amintiri vor ieşi din morminte
şi-o clipă vor arde pe-o creastă de val.
Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –
toţi morţii de-acum, risipiţi pe Canal.

Şi umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi miliţienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoală că ai vorbitor!

Şi-adâncă va creşte tăcerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an iubito

A mai trecut un an, iubito,
şi am fost mereu uniţi în tot,
cu-n zâmbet tist şi lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
şi-am tot fugit, prin nori şi stele
scăldaţi în infinitul gol.

A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
şi tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuţi, scăldaţi de umbre,
şi vom pieri şi noi cu ei.

A mai trecut un an, iubito,
şi vor mai trece atâtea veri,
şi vom rămâne mereu singuri
bătuţi de vânt, de ploi, de ger,
până când totul se va stinge,
doar noi, mereu, doar amândoi...

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se cern

Oamenii se cern,
Fire de nisip în bătaia vântului,
Atât de puţini pasageri statornici,
Atât de mulţi călători
Furaţi de griji, de compania altor priviri,
Plictisiţi probabil de acelaşi decor
În căutarea altor poveşti cu oameni
Care se vor cerne şi ei,
Flori bătute de vânt, duse-n depărtări,
Păstrând ascunsă
Umbra parfumului de odinioară.

Oamenii se cern
Istoviţi de clipele tăcute
Ce trec peste visele lor
Tot mai îndepărtate,
Tot mai uitate
Şi tot mai neîmplinite.

Oamenii se cern;
Din strălucirea prieteniilor de altădată
Viaţa-i transformă în nişte străini cu nume cunoscute,
Rătăciţi în amintiri.

Oamenii se cern.
În cele din urmă
Îţi vor rămâne aproape
Cei care te-au purtat în suflet,
Mereu.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
şi piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morţii noastre.
cine ştie câţi vor mai fi pe mal
şi se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu şi-or fi savurat şi ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
şi ne naştem mai înţelepţi
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!