În lumina lunii

Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă – profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseţii perlelor arăbeşti, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.

Într-un colţ de lume, eu, ţărână însufleţită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Şi pe-altarul nopţii, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea – o resemnare mare.

Cunosc bine buzele uscate de blesteme şi de vin
Sărutând, după dezmăţ, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrăţişându-i imaginea în lacuri...

Fiindcă ea-i lumina inocenţei, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc şi cele mai negre suflete, şi uită-o clipă de necazuri.

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Afară, noaptea îmbrăcată-n tragedie oftează,
O uriaşă văduvă agăţată de fereastra mea.

Camera...
Printr-un uimitor miracol al luminii şi-al focului
Camera mea e o grotă a aurului şi-a pietrelor preţioase:
Atât de catifelat e muşchiul, atât de groase tapiseriile;
Şi totul e plin de viaţă, şi-i cald, şi-i aşa plăcut...
Parcă aş fi-n interiorul unei inimi.

Acolo,-n alb, patul meu este imaculat şi vaporos
Ca o floare a inocenţei.
Ca spuma unui viciu!
Această noapte cerne insomnie;
Sunt nopţi negre, negre, care desconspiră
Trandafirii al soarelui...
În aceste nopţi negre şi, totodată clare, eu nu dorm.

Şi te iubesc, Iarnă!
Îmi închipui că eşti bătrână,
Îmi închipui că eşti înţeleaptă,
Cu un corp divin de marmură lustruită,
Purtând greutatea Timpului ca pe o mantie regală...

Iarnă, te iubesc, iar eu sunt primăvara...
Eu roşesc, tu ningi:
Asta pentru că tu cunoşti totul,
Asta pentru ca eu visez totul...

Astfel, noi ne iubim!...
Acolo,-n alb,
Pe patul meu imaculat şi vaporos ca o floare a inocenţei.
Ca spuma unui viciu!
Iarnă, Iarnă, Iarnă,
Noi cădem într-un tufiş de crini şi trandafiri!

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină roz

April s-a copt, chiar de-i răcoare,
Iar pământu-i o pătură de floare;
Culorile, puternice, strălucitoare
Au molipsit şi Luna schimbătoare.

Doamna nopţii, iarăşi, s-a-mplinit,
Doar că Luna Nouă a mai suplinit,
Într-un trusou roz-sidefat s-a gătit
Şi pe paşi de vals săltăreţi a ţâşnit.

Printre stele, parcă-i înger colorat,
Iar cu lumina magică ne-a siderat,
Chiar dacă răsare, abia pe inserat,
Este muză şi astru' cel mai venerat.

Doamna nopţii s-a-mplinit, din nou,
Şi colorată-n roz pare a fi un cadou,
În zori va dezbrăca ineditul trusou,
Metamorfozat în poeme, ca tablou.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că doar atâta ştiu

Am scris pe cer, cu praf de stele
Că te iubesc... în ghilimele.
Şi am mai scris, pe-un colţ de lună
Că te ador... zâna mea bună!

Am scris pe geam, cu stropi de rouă
Că te iubesc... şi-am frânt în două
Un nor rebel... apoi, sfios
Ţi-am scris pe cer un vers frumos!

Am scris pe frunze, cu rugină
Că te iubesc... fată blajină.
Şi am mai scris, pe-un colţ de geam
Că te ador... ca un balsam!

Am scris... şi scriu... şi-o fac mereu
Că te iubesc... pe-un curcubeu.
Şi o să scriu, când o să stai
Că te ador... pe-un colţ de Rai!

Pentru că doar atâta ştiu,
Promit că zilnic o să-ţi scriu,
În timp ce dormi... când te privesc
Că te ador... că te iubesc!

poezie de Silviu Ungureanu (20 iunie 2013)
Adăugat de Silviu Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata Lunii

Luna se plimbă-n voie cu trena de argint
aşterne pe pământ visări cu mare tihnă
oglindeşte fericirea cu nimbul cel sfânt
e stăpâna legendară pe noaptea de odihnă.

reflectă în lacuri lumina iubitoare
mângâie cu drag natura somnoroasă
veghea ei nesfârşită e edificatoare
regină-n veşnicie magică graţioasă.

îmi vorbeşte duios când am o insomnie
descriind frumos splendori din univers
mă surprinde mereu cu câte-o bucurie
acordată la lumina-i pun patimă în vers.

pătrund tot mai adânc în vraja candrie
fascinaţiei lunii nu i-am găsit revers.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteroid de ador

Te-ai schimbat ca o lună în eclipsă
Numai-mi simţi a mea de dor, lipsă
Pe alte orbite, fugită ascunsă
Murmurându-mi lumina de mult stinsă

Şi când plină de cratere mă vei striga...
Eu voi fi plecat hoinar ca un asteroid livid
Sâ găsesc tărâmul unde să mă divid
În praf de stele într-o privire caldă

Să renasc într-un curcubeu ambru fuior
Să alint, să iubesc nebun, să ador, ador

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donald

O, lună, lună albă, lună luminoasă navigând pe cer,
Priveşte lumea noastră-nvolburată cu ochiul tău de înger
Şi spune-mi, Donald al meu pe ce mări de primejdii pline
Umblă – şi-adu-l pe drumuri argintii înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, obrazul tău e rece;
E-un norişor lângă tine sau pletele-ţi plutesc buiece?
Dacă nu vrei s-ajung şi eu slabă, rece şi palidă ca tine,
Trimite, iuţi, curenţii maree şi-adu-l pe Donald înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, încântător ţi-e nimbul!
Nu-i crin în lume care de tine să nu-şi ferească chipul:
La fel, şi eu îmi voi întoarce privirea de la tine, ştii bine,
Dacă raza şi mareea ta nu-l vor aduce pe Donald înapoi la mine.

poezie de Henry Abbey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-l plângi pe cel mort, căci îi lipseşte lumina; să-l plângi şi pe cel prost, fiindcă îi lipseşte mintea. Pe cel mort să-l plângi cu duioşie, căci a găsit odihna; dar viaţa celui nătărău e mai rea decât moartea.

citat din Terenţiu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt liric

freamătul stelelor îl regăsesc şi eu
lumina cuvântului o răspândesc în lume
alături de îngeri de bunul Dumnezeu
lucrărilor mele le-am găsit nume.

mă rotesc că planeta ajutată de magmă
după Soare, după Lună, după iubire
în baie de raze ard blesteme şi stigmă
în braţele pământului primesc împlinire.

poezia mea răsună-n primenite văi
e însămânţată pe câmpii de doine
lumea s-o culeagă pe multiple căi
fără ascunzişuri fără negre taine.

ard precum o torţă cu flăcări şi văpăi
forţa mea divină mă poartă spre mâine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii l-a sărutat pe Karl pe frunte, iar sărutarea ei era mai rece decât gheaţa şi îl săgeta până în inimă, şi doar inima lui era pe jumătate un bulgăr de gheaţă. O clipă a crezut că moare, dar numai o clipă, fiindcă îndată după aceea i-a fost iar bine şi n-a mai simţit frigul.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eldorado

Amurg pe-o mare de topaz...
Porneşte nava-n joc de spume,
Iar cei plecaţi spre-o altă lume
Stau înlemniţi ca-ntr-un extaz.

Adio!... o copilă pală,
Cu gesturi mute de delir,
În unde zvârle-un trandafir,
Smulgând petală cu petală.

Iar cerul ftizic scuipă sânge;
Un glas pierdut în valuri plânge;
Se-nalţă adieri bolnave.

Un marinar uitat în port
Priveşte urma mândrei nave
Sarcastic ca un cap de mort.

poezie de Dumitru Iacobescu din Quasi (1930)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru anotimpuri

În primavara dulce cu miros de salcâm
Ce umple pretutindeni acest frumos tărâm
Se bucură inima ce-o porti adânc în piept
Iar buzele arată doar un râs inocent.

Acum eşti crud, eşti tânăr şi lumea e a ta
Îngerul ce veghează si - ţi conduce viaţa
E bucuros când râzi ori când şopteşti iubire
Fiindcă eşti copil şi da, ai fericire.

În vară, când e cald şi întâlneşti iubirea
Chiar dacă mai apoi apare despărţirea
Totuşi e tinereţea precum un fruct oprit
Şi tu, tinere dragă, eşti încă fericit.

Dar toamna tristă vine, nu mai eşti un copil
Începi şi sufleteşte să devii mai fragil
Sufletul tău mai plânge deşi lacrimi nu curg
Incet păşeşti spre ţărmul unui drum mult prea-lung.

Şi iată-te în iarna. Crivatul urlă tare
Iar acum la final Îţi pui o intrebare:
"Oare cine am fost pe acest scump pământ?..
O frunză ruginie mânata lung de vânt?..

O clipă suspendată într-un ocean de lacrimi
Ce a trecut haotic prin n şi n prăpăstii
Urmând ca la final să doarmă liniştit
La umbra unei cruci, într-un sicriu sfinţit. "

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul nopţii

Temerile ies din ascunzişuri
Dorm bărbaţii în oraşul mort
S-au spânzurat catargele în port
Ca nişte spade pline de tăişuri

Un ţipăt scurt de buhă plânge
Spintecând văzduhurile-n două
Prin hornuri coşcovite luna nouă
Toarnă raze cu miros de sânge

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un beţiv laudă cumpătarea

Roteşte-te-n juru-mi frumoasa mea leliţă,
Refuză-le paşilor mei de dans declinul,
Voi rămâne-astfel mereu treaz,
Deşi beau vin până-mi fac plinul.

Cumpătarea este-un giuvaier,
Mai mult decât pot spune o ador;
De-aceea ţine-mă în vârtejul dansului,
Chiar dacă-alături beţivii sforăie şi dorm.

Ai grijă la picioare, ai grijă la picioare,
Rămâi pe valul dansului, fă un mic efort,
Căci sub fiecare, sub fiecare dansator
În pământul rece zace-un mort.

Fără ezitări, iubita mea,
Fii zână, nu doar o leliţă;
Un beţiv este-un om mort
Şi toţi morţii-s beţi criţă.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina visului

Apăreai printe steluţe
Mă priveai prin geam
Erai Luna zâmbitoare
Lumină-ţi cer un gram

Luminează -mi calea
Dă-mi lumina visului
Sau intră-n casa mea
Chemă divinul cerului

Tu ştii mersul nopţi
Eşti astrul cel discret
Cunosti secretul sorţi
Te ador eu nu te cert

Cunoşti iubirea mea
Tu ştii cât o astept
Mă veghezi noaptea
Alini inima din piept

Cum tu Lună ai făcut
Un sărut tu mi-ai furat
Şi acum ai dispărut
După nori tu ai plecat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele pitice roşii se transformă în pitice albe, stelele ca Soarele devin gigante roşii după care se transformă în pitice albe, iar cele mai mari devin gigante roşii după care implodează/explodează, devenind stele neutronice sau găuri negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8

Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă priveşte
Şi cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispiteşte.
Şi fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc şi-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetişcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă şi ciudată.

Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.

poezie de Octavian Cocoş (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!