Scoate-ţi, de la piept, poemu-nfăşurat în grija mamei!

Genţiană, trage-ţi iarba peste glezna-nsângerată!
Au trecut mistreţii-n goană, tu dormeai pe-un braţ de maci;
Te visai o dumnezeie, în amurg înfăşurată
Şi nu ţi-ai ferit piciorul şi acum, pe rană calci.

Caii îşi cătau odihna lângă fruntea-ngândurată-
(Mai fugisei de acasă, lăsând fluviul fără cai)
Roibii înspumau zăbale, pe o canara de piatră
Şi acum în rând cu murgii, viselor, bice le dai.

Calci ciulinii-n graba mare să mai prinzi o rană-n talpă,
Să anihilezi durerea gleznelor fără sărut;
În galop cu iapa albă, nu te doare că e şchioapă
Şi că plângeţi amândouă loviturile de cnut?

Mai opreşte-te, din goană, ai trecut de Vadu Oii,
Spală-ţi rănile de mâluri şi sub sălcii, fă-ţi alcov,
Strânge-ţi apă ne-ncepută din izvorul rece-al ploii
Şi aşteaptă curcubeul să îţi pui bandaje mov!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoate-ţi, de la piept, poemu-nfăşurat în grija mamei

Genţiană, trage-ţi iarba peste glezna-nsângerată!
Au trecut mistreţii-n goană, tu dormeai pe-un braţ de maci;
Te visai o dumnezeie, în amurg înfăşurată
Şi nu ţi-ai ferit piciorul şi acum, pe rană calci.

Caii îşi cătau odihna lângă fruntea-ngândurată-
(Mai fugisei de acasă, lăsând fluviul fără cai)
Roibii înspumau zăbale, pe o canara de piatră
Şi acum în rând cu murgii, viselor, bice le dai.

Calci ciulinii-n graba mare să mai prinzi o rană-n talpă,
Să anihilezi durerea gleznelor fără sărut;
În galop cu iapa albă, nu te doare că e şchioapă
Şi că plângeţi amândouă loviturile de cnut?

Mai opreşte-te, din goană, ai trecut de Vadu Oii,
Spală-ţi rănile de mâluri şi sub sălcii, fă-ţi alcov,
Strânge-ţi apă ne-ncepută din izvorul rece-al ploii
Şi aşteaptă curcubeul să îţi pui bandaje mov!

Scoate-ţi de la piept poemu-nfăşurat în grija mamei
Şi întinde-l pe o piatră, unde fierbe-un anafor!
Pe sub aripa egretei, apără-l de actul dramei,
De a şchiopăta-n nămolul Dunării, fără picior!

Şi de a muşcat din rimă, apa nemiloasă-a lumii,
Adunată-n fluviul negru, (de azur în vals de Strauss),
Îţi vor răsări poeme din adâncurile humii,
Când te-o-nghite veşnicia într-un glas de bun rămas...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...

Cum să te resping durere, când îmi calci pe primăvară şi îmi siluieşti nimicul ce mi-am mai rămas în cord?
Şi mă exilezi draconic şi mă dai pe uşă-afară, în galop să-mi număr paşii spre furtunile din nord...
N-am gustat din iarba verde, florile-au rămas în urmă, doar pe glezne port un mugur de sărut abandonat;
Îl ascund în poezie, într-un vers atins de toamnă, când eram cu muza-n goană, printre stele, la furat...
Şi va înflori pe pulpă şi pe sâni şi pe spinare, fără apă, fără soare, doar cu sângele ce-l port
Îmbibat în rime-albastre şi în viruşi de iubire dintr-o moştenire-astrală, nu din muze de import...
Poţi să mă mai dori o viaţă şi-ncă una, fără milă, nu-ţi voi ostoi dorinţa de-a mă-ngenunchea când vrei,
Cât vor străluci în noapte toate novele şi luna, eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...
Că am verdele în vene şi un mov regal mă-mbracă în peregrinări ostile, cu blesteme diavoleşti
Şi nu vei putea vreodată să m-alungi şi să mă-ntuneci, că sunt înger de lumină din pagodele cereşti...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adagio

Îşi iau adio teii de la vară,
Cu miere ninge peste ochii mei,
Mai strâng parfumul florilor spre seară.
În picături de miere, de mă vrei,

Opreşte-te pe-o ramură cuminte,
Ce-şi mai păstrează rodu-nmiresmat
Şi-oi picura cu lacrimă fierbinte,
Din florile ce încă n-au plecat.

Mai am un braţ ce încă înfloreşte,
Mai urcă seva verde-n inelar-
O mărturie care povesteşte,
Că îţi sunt vară în vocabular.

Rosteşte-mă ca pe o rugăciune,
Dar, nu îngenunchea, că n-ai s-ajungi,
Să prinzi ultimul zvon de pasiune
Al ramului, cu degetele stângi.

Voi mai vibra o clipă, chiar de plouă
Şi vântul îmi mai fură un suspin.
Veghează-mă pe-un colţ de lună nouă,
Cu ultima suflare să te-alin...

Îşi iau adio teii de la vară,
Ca un adagio în scâncet de vioară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi luna-i de diamant

Ating cerul cu călcâiul
îngerii mă iau la goană
luna-mi bate-n talpă cuiul
însă steaua-i vai o rană

Îngerii mă iau la goană
fug de lume-n altă lume
parcă fug vai de pomană
ajung la un cap de nume

Fug de lume-n altă lume
luna-mi bate-n talpă cuiul
când din suflet ies doar spume
ating cerul cu călcâiul

Iar îngerii mă iau la goană
gratuit cu altă rană

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustind a vară

miroase-mă a miere din flori de tei şi ploaia
opreşte-o să nu-mi fure polenul din poem,
mai picură din ochiul ce a aprins văpaia
albastrul fantomatic al florilor ce gem!

e-atâta vară-n mine şi pleoapele-mi sunt grele
de galbenul din spice şi sângele din maci.
hai, gustă-mă, iubite, am gust de micşunele
şi m-aş urca pe tine, ca via pe araci.

cârcei de nerăbdare-mi furnică-adânc prin vene
(de vină-i curcubeul din ochii tăi de jar);
mă cheamă-n dansul nopţii un glas de sânziene
să te opresc, străine, din jocul tău barbar.

şi de te strigă iarba când o striveşti sub talpă
opreşte-te o clipă, priveşte înapoi!
sunt eu cu-alaiul verii, ce sevele dezgroapă
să ne ajungă viaţa din urmă, pe-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai calci pe versuri!

Te răsuceşti prin mine, insomniac notoriu-
Ţi-am pus hamac de versuri să-ţi fie somnul dulce,
Dar tu te-mbeţi cu sânge, sugând aleatoriu
Din orice poezie ce-n lacrimă se frânge.

Puteai să-ţi laşi la uşă, bocancii plini de ţinte-
Mărşăluieşti prin mine, soldat la datorie.
Eu îţi deschid fereastra spre inimă, cuminte,
Dar, nu călca pe suflet, că nu-i butaforie!

Ţinteşti de după atrii, şuvoaiele de viaţă-
Călău ce ţine moartea în braţe ca pe-o divă.
În straie de-ntuneric, tic-tac-urile-ngheaţă,
Când îţi reverşi în mine, pornirea primitivă.

Opreşte-te din fugă, mă doare-un vers de vară!
Dar, cum să vezi tu vara, în echipaj de luptă?
Te-aştept la o ţigare, pe prispa dinspre seară,
Când, un amurg de tine, din mine se înfruptă.

Am să-ţi arăt o hartă a drumurilor toate,
Să nu mai calci pe versuri, (eu sunt o poezie).
Şi unde-aşteaptă muza, să te târăşti pe coate,
Căci de striveşti o muză,-mi striveşti sufletul, mie.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi nelinişti amurgul!

Nu-mi mai scormoni prin toamne, lasă-mi frunzele să cadă,
Nu-mi nelinişti amurgul strâns în pumni, pe la răscruci!
Caii tăi îmi dau târcoale, când cu tine-n cavalcadă
Tropotesc prin pacea nopţii, alergând prin vis, năuci.

Şi mă ispiteşti, iubite, să-mi las anii pe bordură,
Să-i ia selul înspre mare, în şuvoi învolburat,
Când din şaua tinereţii, îmi aluneci înspre gură
Şi cu un sărut mă tulburi şi mă umpli de păcat.

Şi ce dulce-mi e secunda dimineţilor vrăjite,
Când îmi pui oglinda-n faţă, să mă văd, cum nu mai sunt!
Numai tu mă duci în raiuri, să mă nasc din nou, iubite
Şi să mai gustăm o dată legendarul amănunt.

Dacă tot îmi vii prin toamne, să-mi tai lanţuri şi lăcate,
Adu-mi mânzul alb din iarna-n care m-ai lăsat să mor,
Să pot evada din anii pe care îi car în spate,
Şi cu murgii şi cu roibii, să încerc, din nou, să zbor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru rănit

Genţiană, Genţiană, trage-ţi cerul să-ţi ajungă,
Când muşca-vor vârcolacii luna-n noaptea cea mai lungă!
Îţi va-ngenunchea albastrul şi pe glezna de fecioară
Vei simţi cum înfloreşte scâncetul întâia oară.
Nu te dezgoli întreagă, lasă-ţi gândul să mai zburde!
Trupul freamăte ca frunza, jurămintele sunt surde.
Când dorinţa te subjugă şi te risipeşti într-altul,
Îţi cresc aripi şi cu fruntea, ce uşor atingi înaltul!
E o clipă-nşelătoare, care doare cât să placă
Şi n-ai vrea să se sfârşească, să rămână, să nu treacă,
Ca o apă curgătoare, insensibilă stăpână
Peste pietrele ce-aşteaptă mângâierea ce se-amână.
Vei rămâne aşteptare, braţe goale, răni deschise,
Întrebări fără răspunsuri bat la uşi demult închise.
De-ai păstrat un gând sub gene, doar al tău, vei fi bogată-
Trage-ţi cerul, să-ţi mângâie, lacrima nevinovată!
Trag de cer, să prind albastrul în căuşul palmei mele
Şi nu-l vreau cu lună plină, nici cu soare, nici cu stele.
Doar curat fără glazură, cum mi-e gura fără miere,
Cu dulceaţa naturală a miresmei de muiere.
Cu sulemeneli, să-şi umple buzele menade-n târguri-
Vânzătoare de plăcere, la lumina din amurguri.
El, sărutul nu se vinde pe nicio monedă rară-
Este poarta încuiată înăuntru şi-n afară.
Eu fac dragoste cu gura şi cu palmele deodată,
Restul vine de la sine şi mi-e dragostea curată.
Nu mă-mbrac nici în trufie, nici în gesturi prefăcute
Şi nu vreau vreo zeitate, laurii să-mi împrumute.
Pun albastrul între mine şi dorinţele din sânge,
Ca să nu mă pierd cu firea, când în braţe mă vei strânge.
Şi-ntre spaţii siderale, rătăcind fără de minte,
Eu aştept, că ştiu trezirea, cât mă face de cuminte...
Mă reinventez în Eden, ca femeie şi docilă
Îmi urmez ne-ngenuncheată jumătatea şi n-am milă
De durerea mea din carne şi de lacrima de sânge,
Ce se scurge, nu din irişi, ci din trupul ce se frânge...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg pe cai

Amurg pe cai cu seri de fum, subţire
Cu galben de câmpie descântată
Prin care ştii c-ai mai trecut odată
Şi o desprinzi acum din amintire

Halucinează bălţi de nuferi albi
Din care ursitoare ies bizare
Ni s-au închis ieşirile la mare
Zăpezile cad roată peste Alpi;

Se cerne seara pe lambriuri joase
O dublă confruntare ne pândeşte
Din menghina ursitei ca un cleşte
Suav teroarea ne-a pătruns în oase

O sevă dulce timpuriu se lasă
Pe ochii adormiţi pe jumătate
Se-aude vag un clopot care bate
Şi cad vrăjiţi în somnul de melasă.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece Dumnezeu în goană...

Cum se scutură bujorii, ca o ploaie-nsângerată,
Regretând amarul vieţii efemere pe pământ!
Tot aşa mă scutur, Doamne, cu privirea-ndurerată,
Când îmi picură din palme, mângâierea care sunt.

Paşi grăbiţi strivesc tandreţea dimineţilor albastre,
Orbi şi surzi aruncă piatra şi lovesc în rogvaiv,
Curcubeie-şi pierd mirajul în tăcerile sihastre,
Unde doar un vers mai cântă în poemul meu naiv.

Şi de unde să iau muza, când lumină nu mai este?
(A rămas un colţ de lună, fără loc şi căpătâi).
Trece Dumnezeu în goană îngrozit şi calcă peste
O relicvă din geneză, chiar pe ziua cea dintâi.

Ridic fruntea pentr-o clipă... unde-s cerurile mele?
Calcă tălpile pe stele şi pământu-i tot mai sus;
Au înnebunit quasarii prinşi în mreje de lichele
Şi planeta e-n derivă-alunecând înspre apus.

Printre cioburi de speranţă, îmi adun poemu-n vară-
A rămas lângă cireşii ce se scutură de flori.
Rătăcind la braţ cu-arcuşul unui cântec de vioară
Ţip şi urlu ca o fiară printre oameni incolori.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Cocoşul de piatră a cântat în amurg
imnul chemărilor fără glas.
Am păşit în trecut
printre trandafiri tomnatici
să caut sâmburii viitorului.

Cocoşul de piatră a cântat în amurg
Pe faţa ta, înapoi
am zărit jarul ultimului sărut.
Am îngenuncheat să-l aprind
dar buzele mi s-au umplut de cenuşă.

Glasul cocoşului răzbătea prin amurg.
Era însă ecoul lui din nesfârşit.
Cocoşul murise din zori.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Mărturisiri literare" (1971)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lenii

Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă
Şi mâncarea ce-i făcută
Din cârnaţi picanţi, cu şuncă.

Leneşul doar dă poruncă
Să-i dai apă ne-ncepută;
Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă.

Ar bea zeamă de cucută
De ar şti că nu-l aruncă
În tenebră de speluncă,
Unde moartea îl sărută...

Uşoară-i lenea şi plăcută!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă eşti

Doamnă, ce frumoasă eşti!
O să cazi, vezi unde calci,
Părul ţi-e ca lâna albă
Sufletul ca pâinea caldă...

Altă dată să m-aştepţi,
Să te-ajut si fără preţ
Să te ţin mereu de braţ
Şi atunci când stai pe pat

Multe ploi şi ierni amare
Au trecut ca raze-n soare,
Ai uitat şi cum te cheamă
Vezi, trec anii fără teamă.

Dar să nu te superi, doamnă!
Aşa se întâmplă toamna
Când cocori nu mai zboară
Totu-i cântărit să doarmă.

Şi să nu te temi ştii, doamnă!
Chiar de ar veni puhoaie
Ne poate lovi oricând
Şi pe tineri şi bătrâni...

E normal că eşti aşa,
Doar durerea te mai vrea
Orice-ai face nu mai poţi
Râzi de-al tinereţii zbor,

Una vrei alta primeşti,
Lacrimi curg şi nu-nţelegi!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut şi vină

... şi trădător şi veşnic pus pe goană
trecutul meu neruşinat şi gol
se vrea în rând cu puritatea diafană
a viitorului prezent în Creator

bărbat fiind, oricare-i vinovatul
ba spaţiul, ba timpul, ba chiar El
şi nicidecum nu-mi recunosc păcatul
adiacent trecutului mişel...

de ar mai opri încaltea, să mai stăm
la cină cea de taină ca pe vremuri -
femeia - simultanul meu blestem
cu acel trecut din dulcele meu tremur...

poezie de Iurie Osoianu (1 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce dormi, timpul mănâncă pe ascuns

am văzut cândva un om
c-un pas mai mare
decât el.
de pe geam,
îi puteam măsura
viaţa
între degetul mare şi cel arătător.

o ţinea-ntr-o pungă
la sub braţ,
strânsă,
ca pe-un rest.

şi se ducea-nainte, fără oprire,
ca pe nişte şine vechi pe care calci indiferent.

am văzut cândva un om
ce se ducea spre moarte,
cu-n pas mai mare decât el;

şi m-am trezit,

cu paşi timizi.

poezie de Alexandru-Daniel Cenuşă (28 mai 2013)
Adăugat de Alexandru-Daniel Cenuşă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-apucară să se aşeze bine, şi veni veste la împăratul că vrăjmaşii lui cu oştire şi mai mare s-au ridicat asupra lui. Se găti dară şi el de război şi plecă s-o întâlnească. Făt-Frumos iară se rugă să-l lase şi pe dânsul să meargă, şi iară fu huiduit. Dară daca dobândi voie, porni iară cu iapa lui. Fu şi de astă dată de râs şi de bătaie de joc, când l-a văzut oştirea că iară se înnomolise şi nu putea să-şi scoaţă iapa din noroi de fel, de fel. Îl lăsară înapoi dară el ajunse şi acum mai nainte la locul de luptă, prefăcut în Făt-Frumos, călare pe calul cu aripi, şi îmbrăcat în hainele lui cele cu cerul cu stelele. Oştile deteră în tâmpene şi în surle şi se loviră, iar Făt-Frumos, daca văzu că vrăjmaşii sunt mai puternici, se repezi din munte şi-i puse pe goană.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de ploi

Ăştia-mi plouă peste tot,

Şi prin vise şi prin gând,

Nici să tremur nu mai pot,

Nici să stau, docil, la rând,

Nu mai am nici încălţări,

Rezistente la puhoaie,

Căci, în cele patru zări,

Totul apă e... de ploaie,

Ăştia nu se mai opresc,

Din eterna ţârâială,

Zi şi noapte tot stropesc,

Fără urmă de sfială,

Totu-i moale prinprejur,

Unde calci sunt doar băltoace,

Se iţesc şi prind contur,

Forme vagi de poloboace,

Şi-n exces de inervare,

O să-ntorc pe dată foaia,

Şi răcnesc în gura mare,

Măi, mai terminaţi cu ploaia!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!