Avea impresia

că mâna aceea se lipea de spate
încercând să-i dea un brânci
era o forţă a cuiva cu adevărat puternic
aproape că-l dezechilibră şi privind
în spate nu era nimeni
mâinile îi apăsau umerii acum ştia
că nu poate scăpa de ele prea uşor
privea în sus şi s-a cutremurat
ceaţă cobora rotundă deasupra capului
neimportantă pentru privirile celorlalţi
era disperat deoarece credea că suferise
o transfigurare care îl apropia de neant

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Handra

Seară, poate ultima, poate penultima,
A venit la mine cineva, era disperat,
Nu ştia de ce, era disperat pentru că nu ştia de ce,
Îţi lipseşte o femeie, l-am întrebat?
Poate. Alcool? Nu. Fumezi? Nu prea. Citeşti?
Rar şi numai cărţi bune. Ce vrei? Nimic.
Nu vrei nimic? Eşti un om fericit.
A zâmbit, a deschis uşa de la lift, dar liftul nu era acolo.
S-a dus în gol. Fericit. Încerc să mă liniştesc. Citesc o carte.
Liftul a fost reparat. Să nu uitaţi de poeţii morţi de foame.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul rebel

lua iarbă şi era fericit
iubea mai mult decât era iubit
nu ştia ce să mai facă
se plimba cu maşina de tuns iarba
îşi lua rămas bun de la vecini
cum văzuse-n filme şi pornea
maşina ce scurta firele
de iarbă verde crescută uniform
era sedus de timpul
care bătea în adâncul fiinţei lui
gândul era aproape sferic
pătruns de plane ca nişte oglinzi
de ape verzi de la prea multă iarbă
pleca chemat de instinct
mâhnit pornea aparatul de ras
făcea o tură până-n vârful capului
revenea de-acolo uitând de ce a plecat
regretând timpul pierdut prin capul lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea lui shag

era şi nu era deosebită
cum sunt toate istorioarele
copiilor abandonaţi de societate
în braţele rockului psihidelic
cu experienţa alterării mintale
sub influenţa drogurilor
a descoperit lsd şi chitara
mieuna în pilde dezvăluite de suflet
erau pastile de înţelepciune
o practică spirituală care-i corecta
conştiinţa de consumator de whisky
muzica lui era mintea lui
ancorată în călătorii extracorporale
bătrânul jo a crezut că shag
o să fie un guru veritabil
care avea puterea de a întoarce
mintea la suflet şi
şi
şi shag ştia să te ducă uşor
la anxietate sau calmul meditaţiei
o călătorie interioară în pace
îi spunea trandafirului că-l iubeşte
fagul că e frumuseţea lumii
credea că nu este chiar atât de păcătos
şi că viaţa lui nu moare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristotel credea că Pământul era fix, iar soarele, luna, planetele şi stelele se deplasează pe orbite circulare în jurul lui. El credea astfel deoarece simţea, din motive mistice, că Pământul era centrul Universului şi că mişcarea circulară era perfectă.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu a crezut în el, nimeni nu l-a încurajat, din contră, i-au spus că nu se poate. Însă el ştia că nu mai poate să trăiască la fel. Simţea că se sufocă dacă mai continuă chiar şi o clipă să se mintă, să se prefacă, să îşi ignore vocea interioară care îi şoptea... "îndrăzneşte, fă pasul acum". Cu un picior în trecut şi cu unul în viitorul necunoscut, s-a uitat pentru ultima data în spate. Erau câteva lucruri la care regretă că renunţă, dar nu destule pentru a-l ţine în loc. Ştia ce îi poate oferi trecutul şi nu era suficient. Visurile lui sunt toate în viitor, în schimbarea pe care intuiţia îl îndeamnă să o facă. Hotărârea a fost luata. Fie ce-o fi. Face pasul în necunoscut, cu încredere în viaţă, curiozitate şi deschidere faţă de tot ce va urma. Trece printr-un moment de cădere în gol, de prăbuşire în abis, dar în ultima clipă, tocmai când era pe punctul sa renunţe la speranţă, simte ca îi cresc aripi. Printr-un act de curaj, a învăţat să zboare.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o femeie

între două vârste care făcea un efort imens
să rămână într-una dintre ele şi nu era hotărâtă
unde să se oprească a spus creatorul
de literatură bine cumpănită
avea trupul plin şi bine copt
şi gustos şi ea îl oferea generoasă
celor pe care îi considera demni de el
era o femeie în capul literatorului
iar bărbaţii erau destrămaţi de pofte şi adoraţie
unii erau dispuşi să devină sclavii desfrâului

creatorul ştia că femeia aceea
este asemenea literaturii
şi literatura este o maşină utopică
de falsificat ficţiunea şi era hotărât
să se apuce de eseismul literar
practicat ca o formă de rezistenţă
la farmecul femeii între două vârste care făcea
un efort imens să rămână într-una dintre ele

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută douăzeci de metri mai sus, unde vârful era scăldat într-o lumină puternică şi cerul azuriu era imaculat, coechipierii mei se ţineau de fleacuri încercând să-şi întipărească în minte momentul în care ajunseseră pe acoperişul lumii, întinzând drapeluri şi făcând poze, pierzând timp preţios. Nici unul nu-şi imagina ce nenorocire se apropia. Nimeni nu bănuia că până la sfârşitul acelei lungi zile, fiecare minut avea să conteze.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stă ascuns

aşteaptă că era nouă
să redevină era veche
nu face decât să supra
veţuiască cum poate
a rămas suspendat între
două lumi cu nostalgie că era
nouă să redevină
era veche

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găleata goală

era plimbată de biata femeie
nebună se uita la cerul noros
clătina găleata goală în stânga
şi apoi în dreapta o ducea
la o fântână cu minţile pierdute
revenea la bloc ţinând găleata
goală ca o geantă vuitton
se oprea la câţiva metri de intrare
privea disperată în jur

găleata goală era plimbată
întâi în mâna stângă până la puţul
unde clipocea apa cu bucurie

găleata goală era plimbată
în mâna dreaptă la fel de delicată
la altă fântână la fel de plină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor îşi ridică din nou privirea spre Adela. Până în acel moment, nici măcar nu remarcase cum era îmbrăcată. Era vară, era cald, nici un vânticel nu tulbura liniştea din jur... Evident, Adela, ca mai toate adolescentele de vârsta ei, era îmbrăcată modern, dar destul de sumar, provocator; şi totuşi, nu indecent. Nu i-ar fi permis tatăl ei, domnul Gigi Cristescu, un om destul de exigent, mai ales cu fiica lui. Dar era frumoasă, cu bluzica strâmtă, subţirică, uşor decoltată... Era înaltă şi subţirică, dar nu prea subţirică; avea un trup de invidiat, sau doar aşa i se părea lui Nistor, adică sublim! Şi părul blond, lung, natural, parţial strâns la spate, ochii albaştri, cu mutrişoara ei de copilă... Cum să n-o placă? Era minunată! Fermecătoare... Dar el va pleca, ea va rămâne... Ce dificil! Chiar cu toată promisiunea ei că-l va aştepta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un bărbat fără vârstă definită. Putea să aibă patruzeci, dar şi şaizeci. I se simţea însă forţa. Umerii vânjoşi făceau să-i plesnească bluza neagră, peticită. Faţa, cu fruntea îngustă, nu era prea prietenoasă. Unghiul format de gura cu dinţi rari şi bărbia proeminentă era acoperit cu un plasture murdar.

P. Şestakov în Labirint
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!