Pe urmă alerga

fără să facă zgomot şi se vedea
semiîntunericul era până la brâu
lingea apa rece de spuneai că are
o sete diabetică care îşi făcuse
un fel de culcuş în gura lui ştirbă
simţea ruşinea cum a trecut prin
corpul lui slab uitat de ani
uneori limpăia câteva glume sau
un sirop verbal îngrozitor de fals

în timp ce alerga o luase pe drum
ocolit de lumina felinarelor
ajunsese într-o hală de procesat
idei extravagante agăţate pe ultimul
vagon de dormit de tablă ruginită
în timp ce vântul şuiera în locul
locomotivei trase de dulăii albi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grămada de gunoi

se clătina şi scuipă un cap de peşte
cu ochii sticloşi învelit
într-o pungă transparentă
o mână de coji de cartofi
viermuiau spre el
păreau hotărâte să-l înghită
câteva cotoare de măr rulau
spre pantofii lui negri
o coajă de banană stătea pe capul
unui şobolan roşu şi mustăcios
gunoiul mirosea a iute
s-a uitat lung în semiîntunericul
care dădea să-l sfâşie tăcut
retras lângă zid simţi
surprins că se trage înapoi
neasigurându-i spatele
era o capcană fluierătoare?
o bună bucată de vreme
mare cât o friptură
a stat nemişcat lângă o porţie
de macaroane cu carne
intrată în putrefacţie prin uşa
de metal ruginită prematur
apăsându-şi tâmplele cu mâinile
îşi vorbi năucit cu glas tremurat
un ton înota prin mizerie
trăgând o pisică care muşca din spinarea lui
a trecut dând din coada
care bătea în burta felinei mârâitoare
unde puteai să fugi de această mizerie?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un leu

cu dinţii de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineaţă de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simţea săgeţi în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinţii lui
ar muşca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simţea
nevoia de a sfâşia ceva viu
şi-a făcut culcuş în fiecare bancă
dar nu reuşea să crească

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram fluturi din tablă ruginită

Eram fluturi din tablă ruginită,
Se loveau aripile cu sunet de tinichea agonizând,
Piatra era copită, ziua era nicovală,
Tu spuneai, relaţiile s-au perimat, cred
Că deveniseşi idol peste noapte,
Doar eram iubiţi, brusc o palmă,
Abur eram, lipit de Copacul Vieţii,
Eram vers, eram râu în curgere lentă,
Te-am uitat, mergi liniştită, nebunul Falstaff
Este fals şi mai cum? Doar eram iubiţi.
Ce zeu nebun şi fricos te-a făcut atât de mişelnică?
Străluceşti ca o bilă, bilă adevărată, fără fisuri,
Nenorocito, tu mă ignori, eu te ignor,
Jumătăţi de cocori.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedea

numai sânge şi urină pe jos
în tot barul şi pe hol era la fel
s-au luat amprentele
căuta ceva inedit cu ochii lui
un indiciu care să-i aducă pe tavă
făptaşul sau făptaşii
se gândi să facă meditaţie yoga
simţea cum îi fuge camera de sub el
picioarele îi tremurau
comandă unui agent: cheeseburger
cu ceapă prăjită şi fără sos
şi fără varză tocată mărunt

oamenii ăia n-au murit de doruri multe
sau de sete în faţa paharelor
pline cu whisky şi tequila şi vodcă
moartea se adăpase din belşug
probabil că mulţi erau sub influenţa
amfetaminelor şi au avut
sistemele nervoase centrale stimulate
au primit şocul trecerii fără frică
a fost ceva cât se poate de firesc
parcă au mers la supermarket

moartea i-a unit într-o frăţie
au trecut în lumea umbrelor
cu vină sau fără vină
şi el trebuie să vadă cine a tras
de ce a tras nu conta

vedea barul nichelat şi cioburile
de sticlă înmuiate în băutura amestecată
mirosea a băutură şi sânge
voma îi presa plexul solar
ar fi tras nişte ketamină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.

Marcel Proust în În căutarea timpului pierdut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţea cum i se usucă

gura în timp ce îi observa
muşchii puter
nici ai spatelui şi ai
braţelor: bine definiţi
grupaţi laolaltă
şi-ar fi dorit
să îşi plimbe mâinile
peste ei
peste sudoare
şi toate alea
pieptul îi lucea
de la transpiraţie
şi soare
gura era uscată
ochii s-au întâlnit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomot de fond

După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopţi de dragoste
Fragile, neputincioase, ca nişte pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ţi imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineaţă

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de poveşti alandala
Ca şi cum m-aş muta în alt oraş necunoscut
Şi îndes tot felul de vise usturătoare
Şi e ca şi cum aş trece cu degetele prin
Plante urzicătoare şi nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul şi-n acelaşi timp şi pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol şi încă plutitor
Subţire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărţi a cărei limbă
Într-o zi ţi-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se şterg cu anii, şi îngerii le-ar linge

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era tânărul

dintr-un oraş mic care a trecut
de la hume la kant şi se uita
la cerul înstelat după ce era
înşfăcat de un atac de emoţii
apoi citea dintr-o carte de poezie
spaniolă modernă primită
de la studenta aceea
s-au iubit o vară întreagă şi ea
a ratat examenele cu zâmbetul
pe buzele devorate de el
simţea că mintea şi corpul
se despart în timp ce săruta
o floare eliberată de pudoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost anunţat

în timpul orei de biologie că fratele lui
murise în război ca toţi soldaţii
care se respectă şi mulţi colegi
au păţit la fel cu fraţii lor
nu-i mai scoteau de la ore
primea un bilet scris pe hârtia albastră
a instructorului de învăţământ politic
şi ţi se preciza că poţi părăsi clasa
dacă simţi nevoia. nici cel mai slab
coleg de înger n-ar fi recunoscut
în ruptul capului o astfel de slăbiciune
rămânea în clasă chiar dacă simţea
că e călcat de tren şi profesorul
îşi vedea de lecţie lui. iar colegii făceau
orice altceva
dar nu se uitau la tine. la început
nu avea lacrimi şi era în transă
rezista până noaptea. dar noaptea
plângea şi toţi din jurul lui plângeau
clase întregi de elevi plângeau în întuneric
după fraţii lor care erau morţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemat la locul faptei

constat că turnase în el
atâta bere încât făcuse
în pantalonii jegoşi
da' ăla care ne sunase
avea o putere de concentrare
cât un peşte de acvariu
care luase vodcă fără reţetă
aşa citisem într-o carte
cu poliţişti idioţi ca noi
nu mai zic de colegul meu
de mustaţa lui călcată în picioare
de fetele de la căpâlna
care-i dădea o faţă de prost
aprind o ţigară cu marijuana
de la bricheta mea zippo
şi fac câteva fotografii
cu telefonul meu xiaomi
de fiţe luat de la un şmecher
furat fără îndoială dintr-un magazin
trag o linie cu partenerul
aproape uităm că am venit cu maşina
o luăm la pas prin oraşul vicios
noroc că ne-am legat pistoalele
cu sârmă groasă de cupru
nu pot fi furate de boschetari
analizez rapid de ce am pornit
în misiunea periculoasă
fumez o ţigară kent până la filtru
apoi servesc hamburgeri
sosul îmi aminteşte de o crimă
făcută de un vecin
folosise un ciocan despicat
la capete şi lovise cu răutate
amantul soţiei lui beat
dar şi asta o citise într-o carte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Razia

nu a mai avut loc din cauza
vremii ploioase
maşina părăsise asfaltul
în timp ce se auzea
moon in june de soft machine
fuma marijuana în timp
ce maşina era în noroi
patina cumsecade împroşcând
mâzga în gardul de lemn
partenerul cânta piesa
fumul ieşea uşor pe geamul deschis
era rock progresiv de calitate
închide ochii albaştri
o vede pe maria lui
trage câteva gâturi de bere
nu ştie cum o să scoată
maşina din noroi
avea pantalonii cei noi
a uitat de razie şi marijuana
face bine la nervii lui

scoate un picior din maşină
fumul marijuanei pleacă
înaintea lui spre locul raziei
pantofii clefăie noroiul
pantalonii cei noi s-au murdărit rapid
partenerul ţinea o brichetă
era aproape pregătit să aprindă ţigara

razia a fost amânată
infractorii se mişcau liberi
fumând marijuana sau prăjind
bile de smac de proastă calitate
la aparat şi-a pus din nou
moon in june de soft machine
în timp ce tractau maşina

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dresor în arenă

vino să dormi îi şopteşti
şi de fiecare dată trupul şarpelui te încolăceşte
în timp ce-l mângâi şi-i aşezi capul pe pieptul tău cald
în întuneric se mai zbate puţin până
îşi găseşte locul
nu de loc are el nevoie
ci de această întreagă lume pe care o vrea să fie acum a lui
tu visezi în timp ce el te atinge cu pielea-i solzoasă de la cap până în vârful picioarelor
de seara până-n dimineaţa următoare

aşa trece multă vreme
până într-o zi când el însuşi de-acum
lacom de aplauze
cel mai mare şarpe se întinde în arenă piton roşu cât e de lung
îşi lasă pielea pentru a-ţi măsura corpul cu carnea lui
regenerată
îmblânzitorule cât l-ai crezut
nu-l mai poţi opri să-şi potolească foamea stagnată în gâtlej
când dai să ieşi afară vezi că nu mai poţi e prea târziu
te înghiţise deja şi îţi luase înfăţişarea
şi atunci eşti nevoit să te alungeşti până
îi prinzi limba alunecoasă şi te agăţi de ea frânghie salvatoare
gura i se cască să-i verşi veninul
iar de aici înainte nu mai e niciun pericol
pentru spectatori

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsat lângă

cocoşul de tablă răţoiul de lemn
era bătut de vântul venit din spatele
birtului cu mese de material plastic
scrise de poeţii beţivi care-şi lăsau
operele pe colţurile alea albicioase

salvat în extremis de valul care a luat
calul în lipsă de ceva cu sânge cald
nu simţea în fibra lui de lemn ce cireş
pericolul apei venită în valuri peste sat

stătea aproape de cocoşul ruginit
înfipt într-o ţeapă lungă îmbrăcată
cu migală în faimă de un tinichigiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe linia aia obturată

se înghesuia un ultim vagon
era de-o seamă cu el
s-a târât până la marginea
oraşului chior de somn
troncănea la fiecare îmbinare
de linie aruncată direct pe pământ
nu înţelegea cine l-a convins să urce
şi se simţea jupuit de vlagă
când a ales să stea pe scaunul tare
lipsit de burete sau muşama
linia se vedea pe geamul cu muşte
mari şi neaşteptat de negre
strivite cu blândă lentoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedea cu ochiul

acela scos o pisică care încerca
să dea viaţă acelui peisaj lunar
la un geam chicotea o dungă
de lumină ca speranţa unui mort
îmbălsămat după o reţetă străveche
un cititor rumega un rest
de carte ce mirosea a mucegai
continua să zâmbească şi
se simţea bine fără nici un dinte
în gura ce păstra atâtea secrete
luna se strâmba într-o cratiţă
abandonată lângă un brad ras
de răşină împotriva voinţei lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul gonea rece

pe lângă ea prin ea prin toate celulele
în rafale bătea
copacii se aplecau unul
către celălalt de parcă schiţau
un dans frenetic pe o muzică
auzită numai de frunzişul lor
burniţa măruntă s-a transformat
într-o ploaie grea ce mătura cerul
şi apoi cădea pe asfalt bocănind
toată lumea stătea în casă
în faţa televizorului protejaţi de hainele călduroase
ea fugea prin ploaie de una singură
retrăia explozia şi simţea tristeţea
deznădejdea
fugea şi plângea în lumea
ce se învârtea în jurul ei
simţea pistolul cum îi lunecă din mână
dar nu l-a auzit când loveşte pământul
era un glock de 9 milimetri
se simţea vlăguită şi nu reuşea
să răspundă vocilor care o asaltau
nu-şi amintea cine a fost
dacă a fost cineva sau pretindea
că este altcineva odată
acum şi-a spus: sunt o fantomă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta de cinci ani, rTe-hu deprinsese deja temeiurile artei de a alerga. Oricine poate alerga un sfert sau o jumătate de ceas, dar nimeni, în afara alergătorilor tibetani, nu poate alerga fără întrerupere vreme de luni de zile sau, dacă e nevoie, vreme de veacuri (organismul unui alergător nu se uzează atâta timp cât el aleargă; prin urmare, el n-are cum să moară de moarte naturală, ci va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a fi ucis de ceva anume).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aştepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp îşi închipuia că va putea ea să stea liniştită, să aştepte? Nu-şi dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârşit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu şase bulinuţe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simţea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!